5,214 matches
-
din Moldova. Redactează numeroase manuale de istorie, dintre care Istoria românilor (I-III, 1853) a cunoscut mai multe ediții, deși a fost foarte criticat pentru excesele latiniste. În urma unor conflicte cu Gh. Asachi, apoi cu fostul său prieten Simion Bărnuțiu, demisionează în 1858 și se mută la București. Profesor de limba și literatura latină la Colegiul „Sf. Sava”, redactor la revista pedagogică „Instrucțiunea publică” (1859), devine curând director al Bibliotecii Naționale și membru al Eforiei Școalelor (transformată în 1862 în Consiliul
LAURIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287756_a_289085]
-
dar nu termină nici o facultate. În această perioadă își preschimbă numele, împrumutat, de Moise Roman în Ronetti-Roman. La înapoierea în țară se angajează ca pedagog și profesor de limba germană la Institutul lui V.A. Urechia din București, de unde va demisiona în urma unor conflicte, răzbunându-se apoi printr-un pamflet corosiv. În 1878, an în care R.-R. colabora la „Timpul”, Mihail Kogălniceanu îl cheamă în Departamentul Afacerilor Străine, ca traducător de limbă germană. Peste câțiva ani, căsătorit cu fiica unui
RONETTI-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
sale, în 1888 moșia Căiuți este vândută, iar familia se mută la Târgu Ocna, apoi la Bacău. Lipsit de ambiții politice, dar silit de nevoi financiare, R. va intra în viața publică: în 1889 e numit prefect de Roman, dar demisionează după câteva luni, în 1891 este ales deputat de Fălciu, în 1892 ajunge prefect de Brăila, după un an fiind mutat la Bacău. Din ianuarie până în octombrie 1895, când demisionează, funcționează ca director general al închisorilor. După căderea guvernului conservator
ROSETTI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289377_a_290706]
-
viața publică: în 1889 e numit prefect de Roman, dar demisionează după câteva luni, în 1891 este ales deputat de Fălciu, în 1892 ajunge prefect de Brăila, după un an fiind mutat la Bacău. Din ianuarie până în octombrie 1895, când demisionează, funcționează ca director general al închisorilor. După căderea guvernului conservator al lui Lascăr Catargiu, renunță la cariera politică. Obligat de împrejurări, în 1898 ocupă un post de ajutor-arhivar în cadrul Ministerului de Externe. Își descoperă pasiunea pentru istorie, pornind de la cercetarea
ROSETTI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289377_a_290706]
-
e ofițer în armata franceză, sub ordinele generalului Henri Berthelot, iar între iulie 1919 și octombrie 1920 ajunge atașat militar pe lângă Legația Română din Londra. Întors în țară și numit comandant de brigadă, în ianuarie 1924 este înaintat general, dar demisionează la începutul lui noiembrie, ca răspuns la o remarcă ofensatoare a lui Carol al II-lea, dar și din pricina sănătății tot mai șubrede. Între 1925 și 1931 face parte din consiliul de conducere al Muzeului Militar Național, fiind chiar inițiatorul
ROSETTI-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289379_a_290708]
-
din 1970 se angajează ca redactor la revista „Nistru”. În 1986 participă, în calitate de invitat, la Congresul Uniunii Scriitorilor din URSS, unde s-a încercat, fără succes, reformarea instituției. Ales secretar, în 1987, al Uniunii Scriitorilor din Moldova, după un an demisionează, fiind în dezacord cu direcția oficială. Director cultural la Concernul Valeologia (1991-1993), inițiază diverse proiecte culturale. Este ales președinte al secției din Republica Moldova a PEN-Clubului (1994-1998) și numit, pentru câteva luni, director artistic (1995), apoi consilier (1999) la Uniunea Scriitorilor
SAKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289438_a_290767]
-
Naționale. Între timp duce la capăt o misiune politică la Paris. Din mai 1878 e, câteva luni, ministru de Interne. Cum propunerile sale (revizuirea Constituției din 1866, o nouă lege electorală ș.a.) nu sunt acceptate de primul ministru I.C. Brătianu, demisionează, depărtându-se de fostul prieten și tovarăș de idei din timpul exilului parizian. De fapt, nu se mai socotea membru al Partidului Liberal. Va mai fi, totuși, ministru de Interne (iunie 1881-ianuarie 1882). Girează chiar conducerea Consiliului de Miniștri, în
ROSETTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron, Ungaria (1900-1903). În 1903 se înscrie la Academia Militară „Ludoviceum” din Budapesta, pe care o va absolvi în 1906 cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat la garnizoana din Gyula. Acuzat de nereguli administrative, demisionează din armată, renunță la gradul de ofițer (februarie 1908), revine în ținutul natal, la Prislop, unde familia i se stabilise încă din 1897, și ocupă diverse posturi admnistrative în sate din zonă. Debutează în revista „Luceafărul” din Sibiu (1 noiembrie
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
aici la Facultatea de Drept, susținându-și licența în 1904. Va fi judecător în județele Teleorman și Dolj (1906-1909), avocat în baroul din Prahova (1910) și Ilfov (1923), portărel-șef la tribunalele din Buzău, Brașov și Alba, funcție din care demisionează în 1934, ulterior practicând avocatura la București. Din 1947 și-a pierdut vederea. Desenator și poet, debutează în 1897, cu versuri, la „Foaia pentru toți”, în timp ce revista „Moș Teacă” îi publică prima caricatură. În 1903 se afla la Paris, frecventând
STEFANESCU-EST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289909_a_291238]
-
în capitală. Sunt prezenți scriitorii evrei excluși în 1940, se alege comitetul, cele mai multe voturi întrunind „lista pe care se afla președinte Victor Eftimiu”. Ca membri figurau N. D. Cocea, Hortensia Papadat-Bengescu, Cezar Petrescu, Al. Cazaban, Mihail Celarianu, Zaharia Stancu (care demisionează, în locul său fiind cooptat Perpessicius), Mihai Beniuc, Lucia Demetrius, Radu Boureanu, Cicerone Theodorescu și Eugen Jebeleanu. Până la sfîrșitul lunii noiembrie, în ședințe succesive, noul comitet hotărăște excluderea unui mare număr de membri, alți patruzeci și șase fiind suspendați („li se
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289772_a_291101]
-
La 28 septembrie are loc la Cluj Adunarea Scriitorilor Maghiari din România, unde se hotărăște aderarea la S.S.R. În consecință, la adunarea din ianuarie 1948 asociația își schimbă numele în Societatea Scriitorilor din România, iar în locul lui Victor Eftimiu, care demisionează (fusese numit la direcția Teatrului Național din București), este ales Zaharia Stancu. În urma apariției unui „decret pentru stimularea activității științifice, literare și artistice”, se convoacă adunarea generală a societății având pe ordinea de zi reorganizarea ei. Conferința Scriitorilor din RPR
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289772_a_291101]
-
atitudine înăsprea relațiile sale cu papa. Spre sfîrșitul anilor ’60, Ghenadie a sprijinit cauza patriarhului calcedonian de Antiohia, Martirios, pus în dificultate de opoziția preotului monofizit Petru Fulon; deși Ghenadie obținuse sprijinul împăratului, Martirios, întors la curtea sa episcopală, a demisionat, deschizînd astfel drumul pentru alegerea lui Petru (471). Ghenadie n-a fost de acord nici cu puterile nelimitate ale alanului Aspar, care era de credință ariană și căruia împăratul îi datora tronul; în 471, Leon a ordonat asasinarea lui Aspar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și organizează saloane oficiale anuale. A făcut parte aproape patru decenii din Comitetul de lectură al Teatrului Național bucureștean, iar din anul 1887 i se încredințează conducerea instituției. Atitudinea conservatoare îi va aduce mulți adversari, care îl vor sili să demisioneze atât de la direcția teatrului, cât și de la Școala de Arte Frumoase, al cărei director era în 1894. Printre elevii săi figurează Camil Ressu, Constantin Brâncuși, Jean Steriadi. Activitatea literară a lui S. e puțin cunoscută. A fost redactor, în 1866
STANCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289863_a_291192]
-
facultății, fiind profesor de liceu și asistent universitar, se afirmă cu eseuri și articole politice, apărute în „Paradox”, „Expres magazin”, „Viitorul românesc”, „Baricada” și „România liberă”. În 1992 întemeiază Partidul Noua Dreaptă și revista cu același nume, dar în 1994 demisionează din funcția de președinte al partidului. Este ales, în 1998, prim-vicepreședinte al Societății Ziariștilor din România. În 2000 își susține doctoratul cu o teză consacrată lui Petre Țuțea. În versurile din Terapia pietrelor (1992), ca și în cele din
SORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289797_a_291126]
-
oameni de cultură etc.) și se remarcă printr-un comportament excentric. În 1971-1972 este, în cadrul Consiliului Culturii și Educației Socialiste, director adjunct al resortului Muzică, iar în 1972-1974 director general al Operei Române din București. Epuizat de solicitarea obligațiilor administrative, demisionează (după discuții tensionate care culminează cu episodul spargerii unui candelabru, intrat în „folclorul” biografic al scriitorului). Pensionat pentru motive de sănătate (după cum avea să explice ulterior, s-a internat în spitale de psihiatrie, regăsindu-și acolo libertatea), S. se consacră
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
Iorga. Mai târziu, în 1932, se raliază partidului condus de Al. Marghiloman, al cărui prieten va rămâne, și ia direcția unui cotidian politic efemer, „Pământul nostru”. Membru al Societății Scriitorilor Români din 1920, când îi apare placheta Umbre pe drumuri, demisionează șase ani mai târziu. Un eseu dedicat lui F. M. Dostoievski este tipărit la Berlin în 1922 și tot atunci la București, într-o variantă românească. Versurile compuse, tot mai rar, în anii următori vor fi strânse în 1968 într-o
SOLACOLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289777_a_291106]
-
Literare Române (Academia Română). Era, totuși, un adept al sistemului fonetic preconizat de Pumnul, iar aplicarea excesivă a acestui sistem în „Foaia Soțietății...” îi va aduce destule critici. În urma unor neînțelegeri cu comitetul de redacție, părăsește revista, pentru ca în 1871 să demisioneze și din învățământ. Câțiva ani va îndeplini funcția de custode al Bibliotecii Bucovinei, iar în 1875 va fi numit profesor de limba și literatura română la Universitatea din Cernăuți, unde predă până în 1906. Convins că folclorul constituie temelia pe care
SBIERA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289526_a_290855]
-
țară la începutul anului 1865, se prezintă la un examen pentru Catedra de procedură civilă și penală la Universitatea din Iași, dar fără succes. Procuror la Tribunalul de Comerț Ilfov (1865), va ajunge prim-procuror la Galați. După un timp demisionează (1872), urmând a profesa la Catedra de drept și economie politică a Școlii Comerciale din localitate, precum și ca avocat. Între timp colaborează cu articole la publicațiile gălățene. În câteva lucrări - Istoria economiei politice, a comerciului și a navigațiunei României (1885
SCRIBAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289575_a_290904]
-
îndrăzneață de a aborda un text dramatic. Cu frenezia lui de revoluționar al scenei, împinge lucrurile până la a visa la un teatru fără actori. Din 1939 din nou la Iași, în august 1940 e numit director, fiind însă nevoit să demisioneze după numai două luni. În 1941 se statornicește ca director de scenă la Teatrul Național din capitală. Debutează în 1923, la „Naționalistul” (Iași), unde este și prim-redactor, la fel ca și la „Svastica Iașului” și „Cuvântul studențesc”. A făcut
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
Istanbul. În iulie 1930 se căsătorise, la Viena, cu principesa Livia Borghese. În august 1945, pe când îndeplinea funcția de însărcinat cu afaceri ad-interim pe lângă Guvernul italian, este rechemat în țară. Nu dă curs chemării, astfel că, în aprilie 1946, este demisionat prin nesupunere la ordin. Stabilit un timp în Sicilia, se pare că după 1950 a emigrat în Argentina și locuia la Buenos Aires. O nuvelă (sau un microroman), Magie albă, scrisă în 1932, îi era editată în 1952, în condiții grafice
SCORŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289573_a_290902]
-
primară în orașul natal și Academia Mihăileană din Iași. Elev al Școlii Militare din același oraș, a terminat-o în 1861. Fire boemă, recalcitrantă față de rigorile vieții militare, mai ales din cauza piedicilor pe care aceasta le punea escapadelor sentimentale, poetul demisionează în 1873, când dobândise gradul de căpitan. Retras la Tecuci, duce o viață aproape idilică. În 1876 acceptă funcția de prefect al județului Cahul. Odată cu izbucnirea războiului, în 1877, reintră în armată, cu gradul de maior, și participă la asaltul
SERBANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289636_a_290965]
-
la un roman, ceea ce stârnește curiozitatea tuturor. Prins în jocul vanității, elaborează „fragmente”, prilej pentru autoare de a insera diverse încercări cu caracter parabolic, experimente ale „scriitorului”-personaj, care începe să se bucure de atenție locală. În căutarea gloriei, el demisionează din funcție și se stabilește în capitală, unde frecventează cercuri boeme la modă, se implică în tot felul de încurcături și „experiențe” de viață și ajunge în cele din urmă pacient incurabil în clinica de psihiatrie a singurului său prieten
SFINŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289659_a_290988]
-
Slăvescu (n. Cavaliotti) și a lui Oliviu Slăvescu, inginer cu studii la Zürich și Berlin, director adjunct al Uzinelor și Domeniilor Reșița (1925-1940), de unde este scos din motive politice în timpul guvernării legionare, director în 1942 la Șantierele Navale Galați, de unde demisionează în anul următor, la preluarea acestora de către germani, director tehnic la Uzinele Astra Vagoane Brașov (1945-1953), cu o scurtă arestare în 1948. Decorat cu Ordinul „Vulturul României” în 1935, fusese ales deputat de Cahul din partea Partidului Național Liberal în anii
SLAVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289718_a_291047]
-
poetice (Dimitrie Stelaru, Tudor George, Ludovic Antal), unde se citeau versuri nonconformiste. Reporter la revista „La Roumanie nouvelle” (1955-1957), va fi apoi profesor la școala din Gherghița, județul Prahova (1957-1962) și la Liceul „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte (1962-1981). Demisionează din învățământ pentru a se consacra literaturii. A debutat cu versuri în 1966, la „Povestea vorbii”, supliment al revistei „Ramuri”, editat de Miron Radu Paraschivescu, pe care S. îl va considera unul din mentorii săi. În 1968 i se difuzează
SARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289495_a_290824]
-
se hotărăște să părăsească T., fiind urmat, după câteva luni, de Slavici. Sarcina copleșitoare de a scrie aproape în întregime ziarul îi revine astfel lui Eminescu. O vreme, din ianuarie 1882, va figura ca director politic Gr. G. Păucescu. Poetul demisionează din funcția de redactor-șef la 16 februarie 1883, iar la 2 iulie 1883, după ce se îmbolnăvește, va fi numit director și redactor răspunzător Mihail Paleologu. În ziua următoare se anunța că Eminescu „a încetat de a mai lua parte
TIMPUL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290177_a_291506]