3,042 matches
-
p... m... că a fost un bandit', atrăgând atenția agresorilor să nu mai omoare: nu voi răspundeți... voi sunteți deținuți, n-are ce vă face, ci eu răspund. Ce, vreți să mă băgați în pușcărie? Asta nu trebuie să vă descurajeze, însă fiți mai atenți și țineți-i în frâu pe ăia dela izolare, mai ales pe Pușcașu V-le. În plus, ei au fost cei care au dat ordinele pentru falsificarea fișelor medicale în așa fel încât să ascundă adevăratele
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
Kivu voia să spele păcatele IMAS-ului, care făcuse numai sondaje false pentru PSD, dar această sta‑ tistică a fost o lucrare foarte bună, corectă. Însă nicio‑ dată nimeni n-a pățit ceva, nu s-a întâmplat nimic care să descurajeze pe viitor. Iar domnul Botoș, ca și alți oameni din serviciile secrete, a făcut, de fapt, exact ca înainte, ca pe timpul mandatului lui Emil Constantinescu. Ei fuseseră la BĂsescu, înainte să piardă NĂstase, și își făcu‑ seră aranjamentele și cu
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
fost o bază solidă pentru autonomia politică sau culturală”, „intelectualii erau puțini la număr și lipsiți de unitate”, „nu existau nici ziare românești” iar „activitatea literară și științifică era modestă și lipsită de originalitate, importul de publicații din Principate era descurajat și lipsea o mișcare națională românească „ - spune profesorul. Dar care a fost, în concret, situația Bucovinei, a bucovinenilor și a presei în perioada de referință? Odată cu răpirea Bucovinei de către Austria la 1775, legăturile de familie ale fiilor aceluiași neam încetează
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
a masca frunza de marijuana, după ce remarcase privirile îngrijorate ale unor părinți, așa că n-a trecut mult și am început să mă-nvârt prin casă, salutând invitații în timp ce zdrăngăneam la chitară - ceea ce constituia și o stratagemă deșteaptă de a-i descuraja pe studenții mei să vorbească despre scrierile lor (întotdeauna unul dintre cele mai puțin preferate subiecte de conversație ale mele - iar în seara asta n-aveam chef să fiu iscodit: „Domnule Ellis, ați ajuns să citiți La ce mă gândeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ceva homo, nu-i așa? - Nu, e un între, i-am explicat. Nu înțelegi, cineva care nu e nici copil, nici adolescent. - Dumnezeule, bombăni Jay. Au câte un cuvânt pentru orice zilele astea, nu-i așa? Conversația noastră n-a descurajat-o pe Sarah. - Tati? - Da, scumpo. De ce nu ești în pat? Unde-i Marta? - Terby e tot supărat. - Și pe cine e Terby supărat? - Terby m-a zgâriat. Și-a întins brațul spre mine, iar eu m-am chiorât în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Ai uitat? întrebă el acuzator. Se referea la un e-mail trimis părinților de Halloween. Deși erau programate distracții după-amiaza, școala ne avertizase ca elevii să nu poarte costume, preferând să vină ca „ei înșiși“. Școala aprobase inițial costume „potrivite“ ocaziei, descurajând orice temă necuvenită (nimic „violent“ sau „înfricoșător“ sau „cu armament“), dar așa cum era de așteptat, copiii, cu toții puțin nelămuriți, au început să vocifereze, astfel încât costumele au fost interzise (părinții obosiți au pledat pentru un compromis: „doar un pic înfricoșător?“ - care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
oferisem nici o explicație pentru această pierdere de timp, fața ei se contractă cu nedumerire, apoi mă privi întrebător și zise: „Mr. Ellis, sunteți okay?“ Însă îngrijorarea ei era total artificială, deși încercase sincer s-o disimuleze. Nu mă puteam lăsa descurajat de această mică înfrângere. Trebuia să procesez cumva chiar și informația respectivă. Știam acum ceva - sigur - despre acest băiat care se prezentase drept Clayton și apăruse în biroul meu și în mașina lui Aimee Light’s și în casa mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe Patrick Bateman înapoi în viața noastră. Scriitorul spera că toată această oroare mă va inflama. Eram în situația în care tot ceea ce dorea scriitorul mă umplea de remușcări. Credeam cu inocență în metaforă, dar în acest moment scriitorul mă descuraja în mod activ. Existau acum două strategii contrare vizavi de situația curentă. Însă scriitorul era pe cale să câștige, pentru că, după ce m-am ghemuit din nou în Porsche am detectat briza sărată a mării, care bătea în direcția mea. 2 0
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
t u n e r ic u l Nu există altă soluție de a descrie evenimentele petrecute la 307 Elsinore Lane pe 6 noiembrie dimineața devreme decât simpla relatare a faptelor. Scriitorul vroia s-o facă el, dar l-am descurajat. Raportul următor nu necesită artificiile pe care scriitorul ar fi insistat să le introducă. Cândva în jurul orelor 2.15 Robby avut un coșmar din cauza căruia s-a trezit. La 2.25 Robby a auzit „sunetele“ unei entități din casă. Robby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
V. Tempeanu </citation> <citation author=”TEMPEANU Virgil” loc=”Buftea” data=”2 Făurar 1974”> Dragă domnule Dimitriu, Îmi pare bine că te-ai hotărât, să treci peste inerentele intrigi locale, care au ajuns, unele, până la d-na Prof. Ungureanu, care se descurajase ca și mata . Le cunosc, cum se spune: pe pielea mea, ca și mata. În Flt. au fost mulți oameni de valoare; dar prea puțini de caracter. Așișderea printre colegii mei de acolo. Caractere au fost numai: N.N. Răutu (trăiește
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
fantezii lirice despre „fața neștiută” a orașului. Îi mulțumesc. „Ar fi bine să ținem legătura”. „Da, da, firește”, încuviințez eu, din politețe, sperând totuși să-și mai tempereze efuziunea. Bine că am întors „foaia” vremurilor în Moldova. De ce să-l descurajez?... Dar am întors-o, oare? VASILE GÂRNEȚ: Am program liber. Pot să mă plimb prin oraș, unde nu prea am ce să văd, sau să mă întorc la hotel și să citesc. La ora trei, vom pleca la Svetlogorsk cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Ea ne roagă să-i scuzăm emoțiile - e prima sa experiență ca ghid. Se descurcă destul de bine. De fapt, adevărul este că nu prea avem nevoie de explicațiile ei. Impresiile directe sunt mult mai puternice. Dar nu vrem să o descurajăm și-i adresăm, sporadic, tot felul de întrebări, pentru a-i pune în valoare cunoștințele de istorie și actualitate. VASILE GÂRNEȚ: Primăria Rigăi e situată într-o clădire renovată, foarte frumoasă. Dar prea „nouă”, parcă, și în interior, și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dolari vrem să schimbăm și ne spune că ne poate ajuta el, că treaba se face și fără „document” „pentru niște băieți buni”, a adăugat, privindu-mă cu subînțeles. Paznicul este beat și înarmat. O asemenea generozitate, ajutată „logistic”, ar descuraja un occidental, dar eu nu renunț. Ajuns la ghișeu, constat că și fata, casierița, este ușor aghezmuită. Probabil că sărbătoresc ceva acum, duminică seara, la sfârșitul zilei de muncă. Mă îngrozesc de ce se poate întâmpla dacă gardianului înarmat i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Leons Briedis. Așadar, întrerupem excursia culturală și căutăm o umbrelă. Toate sunt de proastă calitate și foarte scumpe... VITALIE CIOBANU: Nu prea reușesc să țin pasul cu ritmul acestui jurnal, ceva, în acest oraș al țarilor și al revoluțiilor, îmi descurajează condeiul... Tai pe diagonală Piața Palatului, complet pustie la ora aceea a dimineții, pe lângă coloana lui Alexandru, cu greutatea celor 650 de tone de granit ale sale, rătăcesc de-a lungul Nevei, sub ploaia măruntă ce nu mai contenește, precum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un grav rănit..." Postul de radio France Inter, în dimineața asta, în taxiul care mă aduce acasă de la aeroportul Roissy. Veșnicul refren. Flux, reflux. Și asta de atâția ani. Pe cine mai impresionează oare această cadență monotonă? Violența însă îi descurajează până și pe ziariști și pe diplomați, furnizând în același timp morfina pentru ultimele dezbateri furtunoase din cadrul "conferințelor de pace". Ca să scap de sindromul Roissy, să previn adică uitarea cvasiinstantanee a celor săraci, răniți și călcați în picioare a căror
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
are ca centru nervos un zid de susținere, ca emblemă turistică zidul lui Soliman (patru kilometri de întărituri) și ca șiră a spinării un zid de ciment înalt de opt metri, cu vălătuci de sârmă ghimpată în vârf, făcut să descurajeze încercarea oricărui ipotetic gimnast sau acrobat, rătăcit la dușman, care ar vrea să-l escaladeze cu ajutorul unei scări de frânghie sau aruncând o ancoră cu gheare? Nu poți să nu vezi în această ultimă măreață realizare, o barieră lungă de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și pe cei din afara cetății. Dând astfel la iveală încercarea făcută de dușmanul umil împotriva împărăției padișahului, au luat în prinsoare pe cei mai mulți dintre cei care intraseră în cetate, trimițându-i apoi la Poarta fericirii”. Era un eșec care nu-1 descurajează pe Ștefan într-atât încât să renunțe la gândul recuceririi celor două cetăți. Avea nevoie de ajutoare, însă Ungaria încheiase un armistițiu pe 5 ani în 1483. Regele Matei avea să protesteze la Poartă: Moldova, care era vasala sa, a
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
deci, și lasă-mă pe mine să-mi bat capul; tu ai să îngrijești de cele sfinte și să nu cercetezi ce război să port și ce dușman să atac”. Au fost și semne care ar fi putut să-l descurajeze pe rege și să-l determine să renunțe la campanie „Povodnicul alb al regelui s-a înecat într-un pârâu mic, 200 de boi ce cărau hrana în urma oastei, pe când ieșeau din Liov, au fost împrăștiați de vânt, încât abia
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Moldova, domeniul domnesc format din sate, târguri, locuri așa zise pustii, unde se aflau prisăci și pajiști, pe care pășteau cirezile de vite, din braniști și iezere și bălți era atât de mare în comparație cu moșiile celor mai mari boieri, încât descuraja orice încercare de împotrivire a unui boier. De altfel, toate pârghiile puterii se aflau în mâna domnului. El decidea în problemele de politică internă și externă. Tratativele cu solii poloni în ultimii ani ai vieții ni-l arată pe domn
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
apoi asupra pelerinilor de la hanurile din acest sat și trebuie să-mi revizuiesc ideea ce o aveam despre acest pelerinaj. Deși peste tot scrie albergue des peregrinos, nu-i văd să se roage, să caute bisericile; probabil mulți s-au descurajat văzându-le încuiate, nu au rozarii în mâini, nu se roagă pe drum, nu cântă cântece religioase. Sigur că au și gânduri religioase și vor să ajungă la Santiago de Compostela la mormântul apostolului Iacob. Sigur că fac eforturi mari
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
inutil să încerc folosirea uneia, nici măcar ocazional, întrucât trebuia echivalat permisul meu de conducere de autoritățile locale, ceea ce necesita timp și un sejur de cel puțin un an în Misiune. O întâmplare ce avusese loc la începutul lunii decembrie mă descurajase și mai mult să încerc tentativa de a conduce un autoturism al Misiunii fără permis local. Colegul Oprișan se întorcea la ambasadă de la o vizită la un agent economic peruan cu care noi, partea română, aveam relații de colaborare. Fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
simplu: "Colegul nostru "peruan" mi-a sugerat că ar fi fericit să vadă Escorialul, cred că putem să-i satisfacem această plăcere." "Și pe mine m-a întrebat dacă există posibilitatea de transport public până la Escorial. Recunosc că l-am descurajat atunci, dar, cu aprobarea dumneavoastră, îmi va face plăcere să merg cu el să viziteze inclusiv Memorialul din "La Valle de los Caidos"." "Desigur, mergeți să vadă, căci este păcat să treacă de două ori pe aici și să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
cam neplăcute? Dacă aș fi unul din acei scriitori care se respectă și sunt respectați, aș scrie un eseu despre asta. Cuțitul acela e ca bomba atomică: nimeni n-ar vrea s-o folosească; are mai degrabă un efect psihologic, descurajând agresorul. Dar, la limită, ar putea fi folosită. Pe de altă parte, e o chestiune de adecvare a mesajului. Agresorii ar fi urmat să afle că nu e de tot simplu să-și atingă scopul. Acesta este limbajul lor acesta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
important e debutul pentru un scriitor? Cum ai debutat tu? Cum ai fi vrut să debutezi? Dacă ai fi azi în fața debutului, cum ai proceda? Ce sfaturi ai da unui tânăr care stă să debuteze acum? Cum ai putea să descurajezi un tânăr care vrea să intre în teritoriul literaturii? Debutul este foarte important pentru orice scriitor. Eu eram un visător incurabil. De pe la 15 ani, vai de capul meu!, mă consideram scriitor în toată regula, înainte de a scrie ceva. Atunci m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
i se năzare, de cele mai multe ori neinteresându-l deloc, dar deloc, părerea vreunui critic. Văd tineri scriitori aducând dosare de înscriere în USR cu un geamantan de cărți și fără nicio recenzie despre ele. Mă întrebi ipotetic cum aș putea descuraja un tânăr să intre în literatură. Chiar am făcut-o. I-am descurajat pe proprii mei copii. Sigur că s-au lăsat imediat de înșirat cuvinte pe ață, convingându-i că n-au vocație de scriitori, dacă nu sunt cititori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]