3,459 matches
-
ca o mângâiere duioasă. Stau în cerdac cu gândurile duse pe aripi de pasăre călătoare. În liniștea de pridvor de biserică, aud pași pe uliță... După un timp, o mână obosită bate în poartă. Îmi adun privirile și încerc să deslușesc chipul femeii de dincolo de zaplaz... De sub o basma roșie, se ițesc șuvițe colilii. Sprijinundu-se de poartă, bătrâna de dincolo așteaptă un răspuns. “Tare mi se pare că am mai văzut acest chip cândva. Unde și când?” Ca un fior cald
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
personajelor, prin reușita îmbinare a elementelor naturale cu cele umane și arhitecturale și a puterii de prezentare a vieții reale s-a dovedit un adevărat maestru. Pictorul a colorat în mod deosebit și atent, veșmintele personajelor, pentru a le putea desluși mai clar, ținându-se seama de înălțimea la care se află. În continuare, în dreapta primei ferestre, sunt 3 scene suprapuse: Moartea dreptului și a păcătosului, în reprezentarea ei tradițională; Iisus copil stând la masă, cu alte patru persoane, care privesc
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
O Nu lumină våzutå este esența ci stråfulgerarea crâmpeiul de înțelegere intuitivå O treaptå care te ajutå så urci O scânteie ce naște focul O razå deslușind cårarea
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1620]
-
ușor modelată. E dură. E alt material... Ea e moale. O pot crea după bunul meu plac... Și s-a frecat la ochi, nu ca să își adune gândurile sau să își ceară iertare că n-o iubește, ci ca săi deslușească mai bine chipul împovărat. Chipul acela care i se dăruia necondiționat în întunericul din ea. Într-un târziu, Stanca s-a privit și ea în oglindă și nu s-a mai putut recunoaște. Ochii îi erau umbriți de o tristețe
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
erau săpate adânc urmele deznădejdii unui trup prea zbuciumat... I s-a făcut milă de ea , de slăbiciunea ei, de iubirea aceea pe care a hrănit-o din trupul ei și care acum agoniza la capătul celălalt al cerului. Parcă deslușea toate tainele vieții ei ticăloase. Îi venea să plângă și să răsufle adânc, tot mai adânc, de teamă ca sufletul să nu-i crape în mii de bucăți. Mai voia să elibereze ecoul din răsunetul ei interior, să nu-i
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
După această reconstrucție, a mai suferit vreo modificare? După 103 ani, egumenul Ioasaf Voinescu o rezidește din temelii, dându-i forma actuală. Ei, ești mulțumit, dragule? Mulțumit, sfințite. Atunci să încercăm să ne îndepărtăm oleacă de istorie și să mai deslușim măcar una-două din calitățile pe care trebuie să le întrunească omul pentru a fi pe placul Celui de Sus. Care ar fi acelea, părinte? Acestea sunt: credința, nădejdea, dragostea, înțelepciunea, dreptatea, cumpătarea și tăria sau bărbăția. Ele se numesc virtuți
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
de dojană rostit de bătrân. Am rămas surprins, fiindcă nu l-am auzit niciodată mustrând pe cineva... În timp ce mergeam spre locul de unde se auzea glasul călugărului, îmi încordam privirea ca să văd pe cine mustră... dar... țipenie! Ajuns mai aproape, am deslușit și cuvintele: „Da’ ce crezi tu, Martine, că eu ascund aici găvănosul cu miere? Te apuci și rupi bunătate de gard și... mai zici că suntem... prieteni. Ar cam trebui să-ți fie rușine la obraz!... Da’ ce-mi bat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
aleg de jos în sus, hotărârile se iau de sus în jos. Minoritatea se supune majorității. Nerespectarea...“ Ridică privirea, întâlni ochii negri, fixați pe chelia lui. Ochii negri, sprâncenele negre, stufoase, încruntate. Dominic Vancea înfruntă privirea. Nu clipi, încercă să deslușească cicatricea de lângă sprânceana stângă a brunetului. O vagă urmă, ca o zgârietură. Putea fi SEMNUL sau putea fi doar o zgârietură, cine știe... — Nerespectarea statutului se pedepsește cu observație, mustrare, avertisment, vot de blam, excludere, recită brunetul, zâmbind. Zâmbea!... de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în care se lansase în tinerețe? Domnul Vancea balansa de pe un picior pe altul, răsfoind ziarul în care nu găsea răspuns. Limbajul era aidoma tuturor ziarelor accesibile de-a lungul și de-a latul țării, un model, nu se putea desluși nici cea mai vagă deosebire. Sub banalitatea perfectei adaptări la mediul din jur, functiona statutul special? Pepiniera-model a subteranei, pregătită a-și desăvârși, treptat, organizarea sectară, potențialul de intervenție? Fotografului Octavian i s-ar fi potrivit, desigur. Dar celorlalți? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ale cheii. Broasca ușii bolborosi, parcă, sătulă de atâta complicitate: „A plecat! Parcă a plecat profesorul“. Cuvintele stăruiră mult în urma sa, înmulțindu-se, atrăgându-se în asocieri noi. „A luat scrisoarea? Parcă a luat scrisoarea, profesorul...“ Dacă țineai neapărat, puteai desluși și asemenea împerechere. Un susur, departe, aproape, greu de spus. Judecând după starea sa extremă, domnul profesor fusese deja, vineri, în posesia scrisorii. Credea a fi deslușit scâncetul broaștei ruginite, citise umbrele cenușii ale cerului umed, în care se împotmoleau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
noi. „A luat scrisoarea? Parcă a luat scrisoarea, profesorul...“ Dacă țineai neapărat, puteai desluși și asemenea împerechere. Un susur, departe, aproape, greu de spus. Judecând după starea sa extremă, domnul profesor fusese deja, vineri, în posesia scrisorii. Credea a fi deslușit scâncetul broaștei ruginite, citise umbrele cenușii ale cerului umed, în care se împotmoleau tăceri și se deșira așteptarea, intercepta privirea fixă, fosforescentă a gurii de burlan de la colțul clădirii, unde se refugia cotoiul vagabond al străzii. Nu rămăsese din sulul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
colega Gina de la recepția hotelului TRANZIT să citească masca profesorului, vineri, la ora 11 și patruzeci și șase minute șase secunde, când Tolea rememora, preocupat, privind panoul cheilor din fața sa, secvențele ultimei întâlniri cu vecinul Gafton. Nimic, nimic, nimic nu deslușea Mateiaș, nimic nu intercepta persistenta privire verzuie a polițistei Gina. „Știi ce a urmat. Dar poate nu știi cum se desfășurase prima dintre acceleratele convorbiri de la sfârșitul lui august. La 25 august, Hitler era calm, bântuit de melancolie, la întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
oricine e admis oriunde. E nevoie să fii propus și acceptat. Dom’ Gafton a surâs. A făcut semn chelnerului să mai aducă un pahar de zoaie numită limonadă. Chelnerul se îndreptă, însă, spre masa doamnelor, să facă nota. S-a deslușit, într-adevăr, în spate, plecarea. Rotunda sală cu oglinzi scăzuse, parcă, dintr-odată. O seară searbădă, dintr-odată, ca toate celelalte. — Da, e mai simplu să răspunzi la întrebări simple, reîncepu politicosul domn, îndreptându-și nodul cravatei, apropiindu-și scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
îndreptă brusc spre coada șirului. Nimeni nu-i dădu atenție, apucase deja căruciorul, pardon, vă rog, dați voie. Lumea se dăduse, intimidată, în lături, Domnul rotea cu mare grijă căruciorul paraliticului, eaia, iae, aie... ceva, cumva... scâncetul infirmului abia se deslușea. Vehiculul pătrunsese deja în hală, elegantul domn în alb îl dirija cu mare demnitate. Fular roșu, lucios, în jurul gâtului, chelie, siguranță cosmopolită. Spectatorii se dădeau, sfioși, în lături, să facă loc distinsului samaritean și rudei sale infirme. Cuplul ajunse în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pur și simplu, Tolea uitase, se luase cu vorba, n-a observat. Într-adevăr, Venera avea un timbru plăcut, aromat, n-ai fi zis. O botezase Venera. Din prima clipă... înainte de a-i auzi numele, pe care nu l-a deslușit. Venera, așa îi venise, într-un elan... — Așa, deci, să continui doamnă... Vedeți, am o memorie de hipopotam. Deci, cu vilegiatura aceea a mea la Cordoba sau cum îi zice. Că schimb, mereu schimb locul de odihnă, sunt un ahtiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-mă! Rămăsese singur cu comoara câteva ore. Pe la 5, gazda îi aduse un ceai și câteva felii de pâine unse cu un soi de magiun suspect. Ușa rămăsese întredeschisă. Auzi, cândva, bizare bolboroseli. Tresări, atent. Șoaptele se repetau, greu de deslușit. Un fel de surdină, ca un descântec. Ieși, se strecură, tiptil, în vestibul, avansă, se ghemui. Ușa spre sufragerie era întredeschisă, vorbele se repetau, începea, treptat, să înțeleagă. Liberi? Mai liberi? Suntem mai liberi? Mai liberi decât bănuim? Mai liberi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și Tereza von Teresienstadt, adormiți tun în blindata lor iubire, oțel Krupp Sieg Heil, impenetrabil. Mai apăsă o dată, apoi repede, de câteva ori. Coborî, așteptă o vreme în fața blocului. Urcă din nou, sună. Nimeni, nimeni. În lumina chioară de pe culoar desluși, în cele din urmă, un bilet lipit pe ușă. Căută, în buzunar, chibriturile. Dominic nu fuma, dar avea totdeauna la el o cutie cu chibrituri. Te poți trezi, cu criza asta deenergie, oricând în nevoie de focul ancestral. O mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
foaie de hârtie, bolnavul se încheiase la pantaloni, luă scrisoarea. — Să intre Bădulescu Coman. Un bătrânel galben, împuținat. Păr alb, cărare la mijloc, ca în pozele începutului de secol. — Câți ani ai? — 53. Arăta de optzeci, abia de i se deslușeau vorbeleșoptite. Se așezase pe colțul scaunului, privea în podea. — Mda... tuberculoză, hepatită, bombănea Marga. Electrocardiogramă proastă, degenerări. Câte kilograme și ce înălțime ai? — 44 kile. Un metru șaizeci și șase... șopti adormitul. — Ce-ai lucrat? — Frizer... - Bine, așteaptă afară. Bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
le-a folosit cu Lan Ping. Cuvintele pe care odată Lan Ping le-a purtat în suflet, pe care s-a bazat ca să-și extragă forța și le-a utilizat ca armă împotriva fantomei mamei sale. Acum, în timp ce ochii ei deslușesc scrisul elegant al lui Tang Nah, i se oprește respirația. Mă forțez să stau liniștită și să respir. Îi las un bilețel. Îi mulțumesc pentru ocazia de a citi scrisorile. Îi zic că lucrurile par să meargă foarte bine. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
aur și argint. Mă uit în ochii aceștia. Pupilele de un căprui închis. Formele și liniile seamănă cu cele ale lui Buddha. Îmi amintesc de un peisaj îndepărtat. Suprafața unei planete cu stânci cenușii, heleșteie de smarald. Pe acest chip, deslușesc o voință de neînvins. Zăresc paznicii invizibili din spatele măștii. Paznicii a căror datorie este să nu lase pe nimeni să intre pe cărarea care duce în iatacul minții stăpânului. Iatacul unde el este complet dezgolit, vulnerabil și lipsit de apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ostenească, că-i treabă de bărbat; cum mama nici nu-l ia În seamă, cară singură lucrurile și le coboară În beci la ei. Stau În calidor și privesc În voie - mama e ocupată. Sălciile de la marginea imașului abia se deslușesc din pricina fumului. Fumul a devenit cenușiu; fumuriu - și mirositor, pișcă, nu numai nările, dar și ochii, a ajuns pân-la noi, pe calidor. Ciolovecii de sub sălcii trag Într-una, trag fără oprire, trag și când nu vin avioane de-ale noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
felinarului. Nu mai știu care-i susul, care-i josul, cred că n-aș ști nici care mi-e dreapta. O țin strâns-strâns de mână pe mama. Cu amândouă mâinile o țin. Mă ustură pleoapele, de cât mă holbez, ca să deslușesc ceva În jur. - De ce nu ne-a lăsat felinarul?, Întreb eu, tremurând. - Pe ulițele lor e foarte Întuneric și-i plin de balegi... Și trebuie să se Întoarcă repede acasă, unde e așteptat cu masa - de la masă l-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
măsuța din hol - o piesă veche, foarte frumoasă, din mahon. Deasupra mesei era agățată o fotografie înrămată cu Paolo și Giorgio. Alison vedea că alături mai era agățată o ramă, numai că nu reușea să-și sucească gâtul destul ca să deslușească și ce conținea rama cu pricina. Era limpede că amenințarea ei de a face scandal nu fusese luată în serios, așa că Alison a oftat prelung și cu mare tristețe. Bătuse atâta drum, știa că Sofia era acasă, așa că nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
în ziua următoare, îi vor găsi cadavrul în pustiu și probabil că, la fel, găvanele ochilor săi vor privi spre nord-est, căutând marginea acelei interminabile întinderi. Dar n-a fost un cadavru, ci sute. Se împiedică de ele în întuneric; desluși formele lor în penumbra razelor fantomatice ale lunii în creștere, și lumina zilei îl găsi înconjurat de ele, o mulțime de oameni și animale împrăștiate în jurul său, cît se vedea cu ochii în depărtare, și în acel moment, Gacel Sayah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fi fost mai degrabă Îngropată În găinațul lor, nu doar ciufulită serios. * * * Tobele răpăiră, cei de la Pogues au pornit o veselă gigă irlandeză și cu inconfundabilele tonalități neclare a vocii ei, Shane McGowan, care se străduia să pronunțe cât de deslușit putea printre cei patru dinți pe care-i mai avea, a Început să ne cânte despre un cimpoier pe nume Jimmy. Stăteam cu spatele la peretele cu oglinzi, iar dinaintea mea se aflau nouă femei care, ca și mine, țineau greutăți În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]