3,853 matches
-
părerile mele despre ei. Nu bănuisem niciodată că dincolo de bătrâna cu gâtul lung și fragil, încremenită într-un fotoliu de infirm, se putea ascunde și altceva decât o suferință penibilă, o boală care reușise în cele din urmă s-o doboare. Nu-mi trecuse prin minte că o asemenea femeie își putea îngădui să dea cu tifla soartei. Îi auzeam vorbele și nu-mi venea să cred că ele erau rostite de bătrâna cu fața plină de riduri dinaintea mea: „Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
barba stufoasă și albită, ochii teribili, care ardeau în orbite, și cicatricea înfricoșătoare care îi spinteca buza. Dacă s-ar fi ridicat, ar fi fost cu două capete mai înalt decât mine și, masiv cum era, m-ar fi putut doborî cu un singur pumn. Unde este...? am mai îndrăznit o dată, cu glasul ceva mai slab. Îmi venea să plâng de neputință. În fața pescarilor mă părăsea mereu curajul și oricât aș fi dorit să-i înfrunt, simțeam cum se șubrezeau resorturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de interesant?” Și dispăru în bălării. Am revenit să-i caut pe Mopsul, pe Călugărul și pe Nelson. Nu mai erau nici ei. Doar pasărea neagră cu pete albe stătea mai departe, înfricoșată, în vârful gutuiului. „Încă nu te-au doborât”, îmi șopti o voce cunoscută și m-am răsucit, uluit, pe călcâie. Era vocea lui Dinu. „Cum, n-ai murit?” am exclamat gâtuit de emoție. El nu mi-a răspuns. Își umezea buzele cu limba. Coborî apoi buza de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-a încruntat amenințător și am priceput că n-avea rost să insist. Umilit, am pornit înapoi pe coridor, rugându-mă să nu mai întâlnesc pe nimeni. De aici amintirile mele se încurcă. Am înghițit două somnifere care, în loc să mă doboare, mi-au dat parcă a luciditate sporită. Priveam marea și mă tot întrebam unde îmi pierdusem dalta, fiindcă vroiam să mă duc pe țărm unde luna scălda stâncile într-o lumină neobișnuit de intensă. Între pietrele funerare din cimitir nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asemenea goală, stîndu-i alături. Nu tu figură paternă, nu tu protector, nu tu Bărbat. Bunicul lui Maggie, crezînd că vaietul de oroare al mulțimii avea de a face cu calitatea prestației lui, a tot tras de sfoara agățată de prelata doborîtă pînă cînd a căzut lat. A zăcut În comă vreo trei zile, apoi a murit. Scandalul era complet. Editorialul din Răbojul spunea: „«Artista» a profitat de Încrederea noastră. O familie de femei dezbrăcate, cu un tată absent poate fi tipică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
rochiță fetei. Ba chiar a pictat și un scutec bebelușului. Familia Tipică a devenit une cause célèbre despre care s-a vorbit chiar și la știrile naționale. În cele din urmă, municipalitatea a trimis Într-o noapte un buldozer să doboare statuia, omorînd În cursul acțiunii un adolescent care ședea pe piedestal, sorbind o bere. Jertfa băiatului i-a trezit pe toți la realitate. Sculptorița, de bună voie și nesilită de nimeni, a făcut o statuie nouă, adăugînd ceva ce semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
te fac să vrei să rămîi aici pe vecie. — Dar al patrulea drum? Acolo ce e? — Acolo este centrul de comandă și control al viziunii noastre de bun simț. Acum Îl conectăm online. Vom putea continua să funcționăm chiar dacă ne doboară satelitul, ceea ce sper din tot sufletul să nu o facă. Nu putem merge acum acolo, sînt oameni la lucru. — Ce fel de oameni muncesc aici, sub pămînt? — Omeni buni, Wakefield. Tu o să fii unul dintre ei. Wakefield speră să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de altă parte - închise servieta de piele fină pe care subordonații i-o făcuseră cadou de ziua lui, plângându-se că aceea veche îi dădea aerul unui profesor de muzică - în momentul acesta în care era gata să se lase doborât de gelozie și de sentimentul că fusese respins, ideea de a fi admirat și venerat nu părea cu totul de lepădat. Exista, cu siguranță, o soluție evidentă la problemele ei, își spuse Fran în timp ce bătea la vechea ei mașină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Noaptea în Sanya Bărbatul cu pelerină nu a încercat să-l oprească pe Gaston sau să pună mâna pe pistol. Înainte de a se putea debarasa de mâna grea a lui Gaston, care-i apăsa cu toată puterea umărul, a fost doborât de un nou acces de tuse. Și-a dus pumnul la gură și a tușit violent. Dacă Gaston ar fi profitat de acest prilej, ar fi putut pune mâna pe pistolul de la picioarele lor, dar când l-a văzut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
disperat pe Gaston. Napoleon nu mai trăia însă. Când a ieșit din pasarela subterană, l-a zărit pe Higurashitei la lumina palidă a lumânării. Bătrânul stătea aplecat deasupra mâinilor unei femei care venise să-i ceară sfatul. Părea o mamă doborâtă de greutățile vieții. Avea un bandaj în jurul gâtului și un copilaș în cârcă. „Chiar în seara aceasta“, reflectă Takamori, „mai sunt multe altele în aceeași situație. Sunt toate copleșite de durerea și tristețea vieții.“ Takamori s-a ascuns după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care servesc numai sushi. Japonezii nu rostesc cuvântul fundoshi în societate. Chimono folosit și în loc de pijama. În casele tradiționale japoneze, mesele sunt foarte joase și se stă pe perne. Păpușă fără picioare, care nu cade, oricât ai încerca să o dobori. Felii subțiri de carne de vită și legume, cu ingredientele aferente, de obicei prăjite chiar de către client, pe plita de la masă. Felii de pește crud. Fost teatru renumit pentru spectacole de strip-tease, transformat în zilele noastre în supermagazin. Zona cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
apți de fericire fără să fi cunoscut suferința, asta vrei să spui? ― Din ce-am visat azi-noapte, concluzia, mai ales, m-a pus pe gânduri... Zăceam în zăpadă, undeva, într-o pădure, cu piciorul stâng rupt de un pin înghețat, doborât de vânt. Strigam după ajutor și deodată, am auzit lupii urlând. Urlau de se înfiora pădurea. Tăceau numai când strigam eu. Atunci ascultau; ca să se orienteze după strigătul meu. Și pe măsură ce strigam, veneau tot mai aproape, călăuziți de mine. Nu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ducîndu-mă prin bălării uscate sau în pădure. Până când n-am mai putut răbda de sete și atunci am ieșit să caut apă. Niște trecători m-au zărit, au fugit după mine, aruncând cu pietre să mă lovească și să mă doboare, dar, din fericire, exista acolo, în apropiere, un mărăciniș în care m-am ascuns. L-am auzit totuși pe unul dintre cei care fugiseră după mine zicând celorlalți: Pînă la urmă nu scapă dulăul ăsta. Destinul lui e focul. N-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
urs și de lup în iarba unui șanț, dar mi s-au sfărâmat între degete de vechi ce erau. Credeam că sunt aproape de destinație, când, imediat după un făgaș șerpuitor de căruțe și călători siliți să ocolească un ulm mare, doborât de vânt în drum, m-am trezit dintr-odată într-un luminiș mare, față-n față cu ruinele unui sat. Curios din fire, m-am apropiat de acele rămășițe. Casa stăpânului se pare că rezistase cel mai bine maiului timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fi putut s-o fac; și tot ca om am cunoscut mușcătura durerii, fără să-mi fac iluzii de a o răpune sau de a o ocoli. În noaptea aceea însă n-am fost în stare decât să mă las doborât de oboseală, și am dormit ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut. Dimineața nu am fost treziți de razele roșii ale zorilor, ci de urlete care ne-au făcut să sărim în picioare. Gundo a înșfăcat pumnalele, unul în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
înfipt lancea pe care bunicul său o adusese din Panonia, având agățate de ea trei cozi de cal ce fluturau în vânt. Rachti, aruncând ghindă și vâsc în groapă, a rostit: - Orice copac, dacă fulgerul, vijelia sau omul nu-l doboară la pământ, crește în toată măreția lui. Apoi, când îi e sorocul, înainte de a da mugurii, i se usucă ramurile, îi cad frunzele și moare. Rămâne de folos doar pentru ciocănitoarea care îl găurește căutându-și hrana, precum și pentru bufnița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
înrudită cu cea din Alexandria. Am străbătut căi înfricoșătoare fără să pățesc mare lucru. După care, odată ajuns la bărcile din Meduna, o mână de nenorociți care voiau restul de mâncare din desaga mea m-au atacat și m-au doborât la pământ. M-am izbit cu capul de o piatră și mi-am pierdut cunoștința. Doi țărani din acest sat sărman m-au ridicat de jos, m-au adus în adăpostul lor și m-au îngrijit. Toate astea se petreceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dat seama că acele cârpe înveleau o bară de fier. Din nou m-am adresat publicului, riscând să-l stârnesc: - Nobili și bogați stăpâni ai Bizanțului, facem prinsoare că doar cu bâta asta de cârpe am să pot să-l dobor pe Flaviano dintr-o singură lovitură? Am fost întâmpinat cu gesturi de batjocură în timp ce Flaviano pălise la față. A încercat să se adreseze împăratului, dar acesta a curmat printr-un gest brusc orice fel de intervenție. L-am văzut făcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
puternic în fund, a căzut jos, și fața i s-a julit de pietrele arenei. Murmure de mirare au izbucnit și, în loja imperială, Constantin s-a ridicat: - Trag nădejde că nu toți longobarzii sunt niște Herculi ca tine. Dacă dobori la pământ un om cu cârpe, oare cu o spadă-n mână de ce ești în stare? I-am răspuns: - Doar ceea ce s-a văzut, prințe. Ceea ce ai putea face foarte bine și Domnia Ta. Am desfăcut cârpele și am arătat bara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deschidă, a spus unul dintre tovarășii mei. - Nu cred, i-am răspuns. Uită-te acolo în fund, se vede o altă ușă. Și aceasta era închisă de partea cealaltă, dar, fiind putredă, au fost de-ajuns câteva îmbrâncituri ca să fie doborâtă. Am coborât din nou o scară, și iată-ne într-o altă sală în care ardea doar o singură torță. Pe neașteptate, am fost atacați de cinci soldați bizantini furișați din beznă. Chiar dacă purtau armurile și mantiile gărzii exarhale, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai subțiri, s-au prăbușit cu tot cu acoperiș, îngropând sub ele multe vieți. Cu rușine, am auzit o femeie spunând în bezna drumului unde fugisem: - Benedict, slăvit fie numele său, ca să-i alunge de-aici pe longobarzii care nu pregetă să doboare casele noastre și să ne omoare. Din nou la drum și apropriindu-ne de orașul Tuscolo, unde trebuia să primim hărțile de liberă trecere pentru Roma, am văzut că pagubele cutremurului erau mult mai grave, populația mult mai deznădăjduită și gropile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai vedea. Noul Pampu rânjea insolent, nu-i mai ardea de treabă și nici vorbă să mai stea la ordinele cuiva. Era ca un stăpân pe moșia lui, iar dacă cineva i-ar fi stat în cale, l-ar fi doborât cu o singură palmă. În plus, pe gât se vedeau două răni urâte, ca doi colți de vampir. 2. A doua zi, pe când curtea începuse să vorbească pe seama lui, Pampu cel nou a avut prima întâlnire în viu cu Ghighina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
împinsese prompt și-i arsese o palmă. Apoi începuse lupta. El o îmbrâncise până în mijlocul camerei, îi apucase rochia ei dantelată de la decolteu și-o rupsese până la mijloc. Ea îi mușcase fără milă mâna și țipase după ajutor. Atunci o doborâse cu un pumn și, pentru că voia să fie sigur de victorie, se aruncase asupra ei și-i apucase gâtul cu o singură palmă. În acest moment de viață și de moarte, Talpă intrase val-vârtej, slobozind cuvintele în șoaptă înaltă: Măria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
clipele pe care le-a trăit alături de Zugrav, holbându-se la zidul care prindea viață, și mai simte încă oboseala din capul pieptului lui Anton și lacrimile de neoprit care curgeau din colțul ochilor Făniței ori agonia care l-a doborât pe când era Barbu Cocoșaru, mort în fața picturii lui Ioniță Zugravu, după ce se apucase să povestească despre cum privea Pampu când privea cerul și era vesel. Și în timp ce se înălța din cadavrul Cocoșatului, pe buzele lui Ioniță Zugravu ieșea un val
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se știe Că nu e bună și nici n-are carte Însă în lume are multă parte. Nu e cinstită, dar acum se pare C-a obținut în lume doar onoare Și luptă să se mențină-n top Vrând să doboare orișice record. Și-a încercat, să știți, nelegiuita Să-nfrunte oameni grei, fiindcă mita I-a dat puteri ca-n lume să zdrobească Pe oameni în noroi să-i tăvălească. Căci milă n-are, dar are tupeu Chiar dacă minte, nu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]