2,465 matches
-
Hai, Petrini, să ieșim și să ne plimbăm." Și se duse și se întoarse de îndată cu fulgarinul pe el. Îmi stătea încă în gât o mare veselie, o satisfacție groasă, dacă nu grosolană, că dispăruse Petrică cel bleg și duios, care mă plictisise destul și reapăruse cel care mă încîntase atâta vreme. Ce i s-o fi întîmplat? Bună idee să ieșim să aflu și să mă înveselesc din plin. Îl urmai uitând să-mi iau la revedere, să-i
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Ce mă turbura în amintire? Amestecul de bărbat și copil, când indignat de oameni, și atunci vorbea mult și te pasionau ideile, gândurile lui, puritatea spre care nu numai că aspira, dar o și avea și îți cucerea sufletul, când duios, renunțind la orice înverșunare, retras între cărțile și manuscrisele lui, și atunci era blând, tăcut, generos, gata de dăruire, cu acel farmec al ființei neatinsă de orgoliu și care nu știe ce dăruiește, asemeni florilor... (<Gata, Petrică, iată-te floare
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și să ai o clipă bănuiala că a lor este, și să te simți micșorat. Imaginația îți sbura cu invidie spre patul lor, ce făceau ăștia când erau singuri, ce puteau face, ce dulce contopire, ce îmbrățișare totală, ce sărutări duioase, fierbinți și abandonate... Nu chiar o astfel de imagine gândeam eu că o să oferim noi în lume, cu și Matilda, expresia unei astfel de iubiri care să ne arunce în anonimat. Fiindcă la drept vorbind astfel de perechi sfârșeau prin
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
stăpâni acea stare de frăgezime pe care ți-o dă odihna după o trudă grea. Mă ridicai în picioare și atunci distinsei prin întuneric figura gardianului care mă băgase la carceră. Vocea cu care mi se adresă mi se păru duioasă: "Cum e, o mie trei? Ei, e bine la carceră?" Nu e bine", îi răspunsei, cu speranța pe care glasul său mă făcea s-o întrevăd, că de-aia venise la mine, să-mi dea drumul și să mă duc
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
lampa. "Să nu-ți fie frică de gardieni, mi se spusese încă de la început, dacă ai vreunul care te amenință, pîndește-l în mină, stinge-i lampa!" "Ei, ce mai faci? îi șoptii apucîndu-l de gât și astupîndu-i gura cu palma. Duiosule, o să mori! Ai ceva de spus care poate fi reținut?" Și îi eliberai gura și îl lăsai să respire. Dar nu câteva clipe, ci până își veni în fire. "Știi cine sânt îi șoptii mai departe, ai pus tu ochii
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
șansă, or eu, din dorința mea obscură de a ucide, riscasem cu adevărat să fiu prins și să fiu la rândul meu omorât. Nu-i auzisem eu glasul limpede de nevinovăție în clipa când îi astupasem gura și îi șoptisem: duiosule, o să mori! Ai ceva de spus care poate fi reținut?... Spune-mi ceva care să mă facă să-mi pară rău că te omor! Dom' șef, șoptise și el (deci nu strigase ca un animal prins în capcană!), îmi șoptise
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și tremurătoare. Fetița își afundă capul în pieptul adultei, fugind de o oribilă lume de coșmar pe care numai ei îi pra dat să o vadă. Ripley continua s-o legene și să-i murmure vorbe de alint cu glas duios și împăciuitor, inspectând refugiul sferic. Observă un obiect pus în vârful grămezii de comori recuperate. Era, fără nici un dubiu, un solido înrămat al fetiței, chiar dacă fetița din imagine era bine îmbrăcată și surâzătoare, cu părul curat și pieptănat, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
-i tragă un cartuș vibrator în piept. Discuția se sfârșise. Se prăbuși într-unul din scaunele aliniate de-a lungul peretelui. ― Sunteți cu toții nebuni, să știți, bâgui. ― E musai să fii ca să te înrolezi în corpul infanteriei coloniale. Îi zise duios Vasquez, înainte de a-i vorbi caporalului. Ia zi-mi o chestie, Hicks: crezi că aș putea-o da pe nebunie dacă termin cu mierda asta? Și ar fi cazul să scăpăm și de locotenent. Ar fi păcat să pierdem ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
conținutul. Alții scoteau teancuri de foi galbene din sacoșe, citind rar și răspicat, până adormeai de exasperare. Despre forme și conținuturi (altele decât cele ale sucurilor gastrice) ți se vorbea mereu, la orice curs sau seminar: era melodia salvatoare, refrenul duios al plictiselii și mediocrității, cântat pe zeci de voci. Ne plafonam, încet și temeinic, dar cui îi păsa? Timpul trecea mai repede, nu trebuia să-l ocupi cu vorbe mari (nici măcar cu gânduri), nimeni nu asculta pe nimeni. Dacă profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
noi, e loc pentru toată lumea. Doar suntem un neam ospitalier, nu?“ Am râs amândoi. Doar străinii nu bănuiau despre ce-i vorba; mai devreme sau mai târziu, aflau și ei, și nu din auzite. Se fura orice în țara asta, duios, prietenește, cu nemiluita. Mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu. Oamenii din asta trăiau, „se scoteau“ (cum îmi explica Andrei), treceau prin tranziție senini, obosiți, fără speranță, cu mâinile în buzunarele altora. Goleau depozitele de cereale; încărcau fânul vecinului; plecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-l înregistrezi pe bandă: genul de chestie rară, sublimă, de natură să-i calmeze și pe cei mai nervoși. „Vă explic totul.“, a promis Mihnea, fluturând vreo două hârtii de-o sută. Ironia sorții, Caragiale ajunsese pe ele: portocaliu, hepatic, duios. Marii scriitori întotdeauna sfârșesc pe-o bancnotă. Sobri, mustăcioși, îmbrăcați în hârtie de ziar. Dedesubt, li se imită semnătura, minuscul, în plastic. Scrisul e reprodus caligrafic, cu respect față de detalii. De parcă s-ar uita cineva. L-am lăsat să plătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
acasă cu el. Când se îmbăta, o scotea pe nevastă-sa în șuturi în fața porții și-o ținea strâns de braț, ca pe-un agregat. Femeia scâncea ușor, nu îndrăznea să plângă, știa ea de ce. După un timp, bărbatul devenea duios și ne făcea semn să ne-apropiem. Eram mici, prin urmare ascultători. Traversam strada în șir indian, Cezar primul, Mihnea la urmă. „E bună nevastă-mea, nu?“ Tăcere. „Pune, mă, mâna aici, să vezi ce bidoane are!“ Nu puneam. „Pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
canal, suduri ale coloanelor din pivnițe. Culmea e că pe unele le și purtasem, plătind tribut de urină și sânge, după cinci ore de stat cu picioarele în apă rece, lângă echipa lui Moiceanu. Cu timpul, isprăvile administrative deveneau povești duioase, topite pe fundul cănilor și-al memoriei. Nimeni nu se-oprea din povestit, vecinii se încurajau și râdeau afectuos, ca o mare familie sinceră, pe cale de dispariție. Colectivul mai ciocnea un păhărel, luminile rămâneau aprinse multă vreme în sufrageria lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zgrepțănai colțul din dreapta, dădeai de-o ușă laterală și-o încuietoare sub așchii. L-am pus pe Mihnea să-mi lumineze și, cu legătura de chei, am smuls o bucățică de stinghie. „Vandalism. Pătrundere prin efracție.“, mi-a șoptit Mihnea, duios. „Și te mai plângi de frații «Brothers»...“ L-am ignorat. Încuietoarea părea șubredă, n-avea nici yală, nici mecanism de blocare. Doar un zăvor, prins într-o pereche de nituri. Le-am spart imediat, scobindu-le cu cheia de la catedră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și niciodată, atâta timp cât trăiesc eu, nu va îndrăzni să te disprețuiască. Oricine-ar fi, voi insista să-ți arate cel mai deplin respect; dacă ne-a trecut pragul... Ganea era atât de bucuros, încât își privea mama aproape împăciuitor, aproape duios. Nu pentru mine m-am temut de ceva, Ganea, doar știi: nu pentru mine am fost îngrijorată și chinuită în tot acest timp. Spui că astăzi se sfârșește totul? Dar ce se sfârșește? — Astă-seară, la ea acasă, a promis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
moi florile primăverii și, unde acum cinci sute de ani turmele lui Bucur ciobanul se pierdeau în orizontul șesului, astăzi mii de grădini contrastează în tânără verdeață cu zidurile albe și acoperemintele strălucite ale caselor și cu turnurile bisericilor; iar duiosul ritm al clopotelor ne vestește vechea și trista legendă că astăzi încă Hristos e în mormânt, că mâine se va înalța din giulgiul alb ca floarea de crin, ridicîndu-și fruntea sa radioasă la ceruri. Tristă și mângâietoare legendă! Iată două mii
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
minute se procede la alegere și rezultatul votului este acesta: 70 votanți, 8 bile albe, 61 voturi pentru d. D. Brătianu, 1 vot pentru d. Chițu (d. Chițu votase ). D. Dum. Brătianu, ocupând fotoliul prezidențial, ține următoarea cuvântare, pe cât de duioasă atât de naivă, care arată, adânca și legitima d-sale mâhnire pentru maltratările ce a trebuit să sufere zilele acestea: D-lor deputați, balotat, împins, respins de valurile unei mări agitate, iată-mă aruncat pe fotoliul prezidenției. Facă cerul ca
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
administrație și în justiție, cum toți funcționarii vorbesc cu poporul în limba lui, cum românii sunt preferați chiar atât de mult, încît de dragoste... le vine să ia lumea-n cap. Când cineva are parte de-o priveliște atât de duioasă și vede de cât respect, de câtă iubire se bucură conaționalii noștri de peste Carpați, mai poate fi îndoială că interesele noastre și cele austro-ungare sunt identice? Nici cîtu-i negru sub unghie. Toată greutatea e de-a ne-o dovedi nouă
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
de favoare, nu sunt admise dar directorul înaintează pe calul mușcând în spume zăbala veți vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar inima ca un gât de gușter se umflă se dezumflă și troici coboară chiuind pe arterele în trepte cât duioasă eleganța focilor pielea lor lucioasă ca o noapte în docurile brăilei au mustăți cum e nervura frunzelor... În majoritatea cazurilor - la fel ca în Invitație la bal - notele spectaculare apar răzlețe în text, chemate la voia hazardului asociativ. Se poate
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ale lui V. Intenția critică, uneori satirică, este evidentă în aceste scrieri care iau în discuție, nu o dată oțios, aspecte ale vieții sociale și familiale, moravurile politice ale vremii, chestiunea națională. Dar rezolvarea artistică e de multe ori facilă, de duioasă melodramă. Așa sunt Cămătarul („Literatorul”, 1881), adaptare după Émile Augier - cu varianta mai veche O căsătorie în lumea mare (1871) -, Copila din flori („Revista literară”, 1885), Prejudecăți („Revista idealistă”, 1905), unde autorul ia apărarea unor victime ale prejudecăților obștești, incriminând
VENTURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290486_a_291815]
-
Caragiale (În vreme de război, Luna de miere), Ioan Slavici (Popa Tanda) -, apar alții, mulți semnând mai ales cu pseudonime: Coriolan Bărbat, Pietran, Niculaie Livadă, Alpinus (Traian Achim), Toma Urzicosu, Irimie Zăpadă, Egon Lhery, care intră în sumar cu povestiri duioase, moralizatoare, amintiri, schițe umoristice, proze patetice sau istorii romanțate, toate submediocre. Nici lirica nu aduce, cu excepția unor poezii de Octavian Goga, vreun nume de prestigiu, versurile, cele mai multe de dragoste sau meditații, dezvăluind o filiație eminesciană încă de la motourile folosite. Se
VESTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290507_a_291836]
-
insolite în contextul constituit de proza preponderent schematică publicată atunci; reconsiderate fără prejudecăți la câteva decenii de la ivirea lor, aceste personaje nici nu par atât de bizare. În fond, lumea ficțională e singularizată prin poziția autorului - un anumit neosentimentalism ne-duios și ne-dulceag, de grad secund, manifest în contemplarea binevoitor ironică, simpatetică, a delicateței sufletești „handicapate” de sfieli și de frustețea ori obscuritatea comunicării. Nici chiar „răii”, atâția câți sunt, nu sunt scelerați de anvergură, vădiți în tonuri frapante, ci
VELEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
mulți (Cuvânt introductiv). În paginile sale intră versuri de Nichifor Crainic (Din pustie, Căderi) Gemi-Zam (G.M. Zamfirescu; Spectrul foamei), G. Vlădescu-Albești, A. Bădăuță (Morarul, Pastel), George A. Petre (Început de toamnă), Antonian Nour, Dem. Pralea (Castelul morții), A. Mândru (Poveste duioasă), Dem. Gâlman (Dor pustiu), schițe și povestiri de Ion Chiru-Nanov (Două lumânări, Fala Oprișenilor, fragment de roman), Ion Dragoslav (Moș Pitac), G.M. Zamfirescu (În parc, proză poematică, sub aceeași semnătură Gemi-Zam), Florin Chiru-Nanov, A. Davidescu, traduceri din Nora Cloud și
VIFORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290560_a_291889]
-
tânărul cinema românesc în sarcofagul propagandei. „De ce să te mai caut ?”, o întreabă inginerul Șerban pe Ruxi, și ea răspunde : „Pentru că am nevoie de oameni minunați lângă mine” - îi și vezi pe toți inginerii, muncitorii, activiștii de partid puri și duioși, „oameni minunați” interpretați de George Vraca, Jean Bart, Romulus Neacșu, Victor Rebengiuc, Florin Piersic, Dorin Dron, Iurie Darie, Ion Dichiseanu, Ilarion Ciobanu, adunați ciopor în jurul acestei dudui neprincipiale, căutând fiecare să-i intre în grații. Iată de ce, cu foarte puține
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
sovietici : Doi bărbați pentru o moarte, Castelul condamnaților, Atunci i‑am condamat pe toți la moarte, Sfânta Tereza și diavolii, Porțile albastre ale orașului, Stejar, extremă urgență, Pe aici nu se trece, Evadarea, Alexandra și infernul, Ultima frontieră a morții, Duios Anastasia trecea. Nefrecventat din 1967, după premiera milicierului Amprenta, universul fictiv al luptei organelor de Securitate și Miliție cu spioni și români fugiți din țară care revin cu gânduri rele este reluat în ianuarie 1970 cu Simpaticul domn R. Dacă
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]