5,416 matches
-
fi împărțit în trei grupe, numite P1, P2, P3, dintre care prima și ultima se aseamănă cu sistemul tiberian, iar cea de-a doua cu sistemul babilonian. Pe baza acestor texte, Murtonen 2 a încercat să alcătuiască o gramatică a ebraicii premasoretice, în care susține că masoreții occidentali obișnuiau să își inventeze propriile tradiții de pronunțare, fapt ce îngreunează depistarea pronunțării exacte din acea vreme 3. O altă concluzie importantă, stabilită în urma examinării vocalizării palestiniene, se referă la originea ei comună
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de vocalizare a textului biblic, cunoscută astăzi sub numele de „sistemul tiberian”, cel mai complet sistem de vocalizare și de accentuare. Scopul acestor masoreți era probabil acela de a păstra, cu ajutorul vocalelor și al punctuației, cât mai mult posibil, pronunția ebraică de atunci. În acest sens, au făcut mult mai mult decât a adăuga vocale la consoane: au introdus semne care reprezintă accente ale cuvintelor și propozițiilor. Cel mai vechi manuscris biblic cu vocalizare tiberiană este codexul Profeților din genizah sinagogii
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nesocoti posibilitatea ca masoreții occidentali să fi avut în vedere o anumită sistematizare a pronunției, mai ales în faza terminală de copiere a textelor. Entuziasmul și simțul urgenței care, cu șapte sau opt secole în urmă făcuseră posibilă închegarea canonului ebraic al Vechiului Testament și stabilirea acelui textus receptus consonantic, erau acum canalizate în vederea fixării, odată pentru totdeauna, a pronunțării exacte, prin intermediul semnelor vocalice, a Scripturii ebraice. Deși ebraica devenise o limbă moartă, rămânea în continuare, poate mai mult ca niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
simțul urgenței care, cu șapte sau opt secole în urmă făcuseră posibilă închegarea canonului ebraic al Vechiului Testament și stabilirea acelui textus receptus consonantic, erau acum canalizate în vederea fixării, odată pentru totdeauna, a pronunțării exacte, prin intermediul semnelor vocalice, a Scripturii ebraice. Deși ebraica devenise o limbă moartă, rămânea în continuare, poate mai mult ca niciodată, limba ritualului prin care se păstra vie legătura poporului cu Dumnezeu. În comparație cu textele palestiniene, textele masoreților tiberieni indică pronunția într-un mod mult mai limpede și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
care, cu șapte sau opt secole în urmă făcuseră posibilă închegarea canonului ebraic al Vechiului Testament și stabilirea acelui textus receptus consonantic, erau acum canalizate în vederea fixării, odată pentru totdeauna, a pronunțării exacte, prin intermediul semnelor vocalice, a Scripturii ebraice. Deși ebraica devenise o limbă moartă, rămânea în continuare, poate mai mult ca niciodată, limba ritualului prin care se păstra vie legătura poporului cu Dumnezeu. În comparație cu textele palestiniene, textele masoreților tiberieni indică pronunția într-un mod mult mai limpede și folosesc un
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
înlocuit cu timpul de un altul, fiind folosit doar în copiile ornamentale ale Coranului, este clar că sistemul arab și cel nestorian prezintă asemănări cu cele tiberian, posibil chiar o strânsă legătură. Vocalizarea tiberiană se reflectă astăzi în texte biblice ebraice tipărite. Odată cu introducerea sistemului tiberian de vocalizare, asistăm la etapa finală a procesului de standardizare a textului ebraic. Însă așa cum standardizarea textului consonantic, în forma adoptată de către masoreți, presupune un îndelungat proces de dezvoltare dintr-o varietate de forme textuale
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
arab și cel nestorian prezintă asemănări cu cele tiberian, posibil chiar o strânsă legătură. Vocalizarea tiberiană se reflectă astăzi în texte biblice ebraice tipărite. Odată cu introducerea sistemului tiberian de vocalizare, asistăm la etapa finală a procesului de standardizare a textului ebraic. Însă așa cum standardizarea textului consonantic, în forma adoptată de către masoreți, presupune un îndelungat proces de dezvoltare dintr-o varietate de forme textuale, tot astfel, vocalizarea tiberiană s-a definitivat în urma mai multor dispute între școli masoretice tiberiene rivale. În ansamblu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
sistematizare vocalică. Potrivit lui Revell 1, diferențele dintre vocalizarea palestiniană și cea tiberiană reflectă diferitele dialecte palestiniene; ele nu trebuie atribuite neapărat diferitelor sisteme masoretice. În plus, nici chiar tradiția Ben Așer nu este uniformă. În general, edițiile moderne ale Bibliei ebraice preferă să aleagă reproducerea textului unui singur manuscris, pe care îl socotesc cel mai reprezentativ pentru tradiția masoretică, fie Codex Aleppo, fie Codex St. Petersburg. Reproducerea codexului ales încearcă să fie întru totul fidelă manuscrisului de bază, mergând până la preluarea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pentru tradiția masoretică, fie Codex Aleppo, fie Codex St. Petersburg. Reproducerea codexului ales încearcă să fie întru totul fidelă manuscrisului de bază, mergând până la preluarea întocmai a greșelilor. Prin urmare, criticismul modern evită stabilirea unei ediții „eclectice” a textului masoretic ebraic, ca și cum un singur manuscris ar conține textul masoretic, iar toate celelalte manuscrise ar deriva din acest manuscris. În acest context, devine clar rolul pe care îl joacă legătura dintre textul codexului și ansamblul de note care formează masora. Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
constituit pe baza mai multor manuscrise și masora, care reprezintă parte integrală a fiecărui manuscris 2. 3.5. Accenteletc "3.5. Accentele" Accentele (<ymuf) sunt semne adăugate literelor, între 600-750 d.Hr., cu scopul de a indica muzicalitatea textului biblic ebraic. Aceste semne nu au rolul de a fixa înălțimea și durata unor simple note individuale, asemenea notației muzicale moderne, cititorului revenindu-i de fapt sarcina grea de a potrivi muzicalitatea cuvintelor marcate de accente, ținând cont de numărul de silabe
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
-i de fapt sarcina grea de a potrivi muzicalitatea cuvintelor marcate de accente, ținând cont de numărul de silabe, de poziția cuvântului în frază, de poziția accentului etc. În textele tradiției tiberiene, cele 21 de cărți în proză ale Bibliei ebraice, la care se adaugă începutul și sfârșitul cărții Iov (1,1-3, 2; 42,7-17), prezintă un sistem de accentuare deosebit de cel întâlnit în cartea Psalmilor, în Iov și în Pildele lui Solomon. Între cele două sisteme de accentuare există diferențe
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de interpretare biblică, ale căror învățături au fost fixate în Talmudul babilonian și în cel palestinian. O bună perioadă s-a crezut că rabbi Akiba este acela care, imediat după stabilirea textului consonantic, a fixat masora care însoțește textul biblic ebraic. Dacă așa ar fi stat lucrurile, diferențele dintre tradiția masoretică babiloniană și cea palestiniană ar fi fost rezultatul modificărilor textuale de-a lungul timpului. Kahle a demonstrat că aceste diferențe reflectă tradițiile cunoscute în Babilonia, în școlile de la Nehardea, Sura
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
aceste variante marginale în liste speciale pe care le-au adăugat cărților biblice. În Biblia Hebraica Stuttgartensia, vocalele formei qere sunt puse sub formele ketiv din text, în timp ce consoanele formei qere se găsesc pe marginea textului, fiind indicate prin litera ebraică qof având un punct deasupra. În textele ebraice tiberiene se introducea un cerc (indicatorul tipic al notelor masoretice) deasupra formei ketiv din text, iar forma qere era scrisă la marginea rândului, precedată de q sau rq sau yrq; de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
le-au adăugat cărților biblice. În Biblia Hebraica Stuttgartensia, vocalele formei qere sunt puse sub formele ketiv din text, în timp ce consoanele formei qere se găsesc pe marginea textului, fiind indicate prin litera ebraică qof având un punct deasupra. În textele ebraice tiberiene se introducea un cerc (indicatorul tipic al notelor masoretice) deasupra formei ketiv din text, iar forma qere era scrisă la marginea rândului, precedată de q sau rq sau yrq; de exemplu, la Ier. 50,44, în text apare forma
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
din cazuri este de preferat forma ketiv. În același timp, Septuaginta urmează uneori forma qere, alteori forma ketiv, fără o tendință bine definită. Același lucru se poate spune și despre manuscrisele de la Marea Moartă. În câteva ediții moderne ale Bibliei ebraice 1, formele ketiv sunt trecute în text fără semne vocalice, din moment ce vocalizarea lor nu s-a transmis. Gordis discerne două etape în dezvoltarea formelor qere; la început, acestea aveau rolul de a atrage atenția celui ce citea în public textul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
rabinică 3. Orlinsky vine cu un punct de vedere nou, socotind că formele qere erau scrise la început pe marginile manuscriselor, ca variante adunate din mai multe surse 4. În a doua jumătate a primului mileniu d.Hr., tradiția textului ebraic al Bibliei cunoaște două transformări importante: sistemul de simboluri pentru notarea vocalelor ebraice și sistemul formelor ketiv-qere, sisteme a căror cronologie nu este sigură, întrucât nici Talmudul palestinian, nici Talmudul babilonian nu menționează nimic în acest sens1. Atunci când, la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
qere erau scrise la început pe marginile manuscriselor, ca variante adunate din mai multe surse 4. În a doua jumătate a primului mileniu d.Hr., tradiția textului ebraic al Bibliei cunoaște două transformări importante: sistemul de simboluri pentru notarea vocalelor ebraice și sistemul formelor ketiv-qere, sisteme a căror cronologie nu este sigură, întrucât nici Talmudul palestinian, nici Talmudul babilonian nu menționează nimic în acest sens1. Atunci când, la începutul secolului al VII-lea, înțelepții evrei s-au hotărât să introducă vocale în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a căror cronologie nu este sigură, întrucât nici Talmudul palestinian, nici Talmudul babilonian nu menționează nimic în acest sens1. Atunci când, la începutul secolului al VII-lea, înțelepții evrei s-au hotărât să introducă vocale în textul consonantic nevocalizat al Bibliei ebraice, au trebuit să aleagă câteva manuscrise pe care să le vocalizeze; în momentul în care au constatat că manuscrisele prezintă deosebiri, înainte de a introduce vocalele, au fost nevoiți să aleagă între mai multe variante. Orlinsky socotește că masoreții alegeau în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
vocalizeze; în momentul în care au constatat că manuscrisele prezintă deosebiri, înainte de a introduce vocalele, au fost nevoiți să aleagă între mai multe variante. Orlinsky socotește că masoreții alegeau în primul rând cele mai bune trei manuscrise ale textului biblic ebraic pe care îl aveau la dispoziție. Dacă cele trei manuscrise nu prezentau deosebiri, vocalizarea textului nu punea nici o problemă. În situația în care manuscrisele prezentau unele deosebiri, masoreții vocalizau mai întâi cuvintele care nu ridicau probleme - forma qere, iar cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
nu se citi X, ci Y”, care se deosebește totuși de sistemul qere. În termeni simpli, această formulă se referă o încercare exegetică 1 de a introduce și alte interpretări bazate pe schimbări ale consoanelor sau vocalelor din textul biblic ebraic. Principalele tipuri de schimbări asociate acestei formule masoretice sunt2: a) schimbări ale vocalelor; de exemplu, la Ieș. 14,29, a nu se citi hm*j) (zid), ci hmîj@ (mânie)3; la Deut. 32,20, a nu se citi /m%a
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
manuscriselor s-au dezvoltat atât de mult încât s-au transformat practic în lucrări propriu-zise. Cu timpul, notele masoretice s-au înmulțit atât de mult, încât au fost incluse în volume sau manuale de citire și interpretare a textului biblic ebraic. Diqduqe ha-Te’amim (<ymufhyqdqd), atribuită lui Aaron ben Moses Ben-Așer din Tiberia, conține majoritatea regulilor gramaticale referitoare la accente 1. Trebuie amintit că Ben Așer este privit de către mulți cercetători drept fondatorul studiului gramaticii ebraice, autoritatea cea mai îndreptățită
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
interpretare a textului biblic ebraic. Diqduqe ha-Te’amim (<ymufhyqdqd), atribuită lui Aaron ben Moses Ben-Așer din Tiberia, conține majoritatea regulilor gramaticale referitoare la accente 1. Trebuie amintit că Ben Așer este privit de către mulți cercetători drept fondatorul studiului gramaticii ebraice, autoritatea cea mai îndreptățită atunci când este vorba de lectura textului biblic. Mai mult, odată cu Ben Așer se încheie perioada creatoare a masoreților, ansamblul de note cunoscut sub numele de masora devenind cu timpul o știință auxiliară absolut necesară în exegeză
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
atunci când este vorba de lectura textului biblic. Mai mult, odată cu Ben Așer se încheie perioada creatoare a masoreților, ansamblul de note cunoscut sub numele de masora devenind cu timpul o știință auxiliară absolut necesară în exegeză și în studiul gramaticii ebraice 2. Notele ortografice ale textului masoretic au fost descrise pentru prima dată de către Elias Levita, cunoscut ca „părintele studiului masoretic”, în lucrarea Massoreth ha-Massoreth (trwsm trwsmh), apărută la Veneția, în anul 1538. Lucrarea lui Levita va deveni baza studiului lui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
exemplu, bwyak (Iov 34,7) și bwyab (Iov 32,2). Lista cu numărul 341 prezintă cele 8 versete care conțin mai întâi awhw (și el), iar apoi awh (el), iar lista cu numărul 356 prezintă cele 12 versete ale Bibliei ebraice în care cuvântul <g (de asemenea) apare de trei ori; de exemplu, Fac. 24,251. Masoreth Siyag la-Tora (hrwtl gys trwsm), opera lui Meir ben Todros ha-Levi Abulafia (1180-1244), se ocupă în principal cu scrierea defectiva și plena a cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în care cuvântul <g (de asemenea) apare de trei ori; de exemplu, Fac. 24,251. Masoreth Siyag la-Tora (hrwtl gys trwsm), opera lui Meir ben Todros ha-Levi Abulafia (1180-1244), se ocupă în principal cu scrierea defectiva și plena a cuvintelor ebraice; acestea sunt aranjate în ordinea alfabetică a rădăcinilor, sub forma unui dicționar prevăzut cu note masoretice. Astfel, din cuprinsul cărții aflăm că rwa (lumină) apare întotdeauna în scriere plena, adică având încorporată consoana waw, iar cuvântul tram (luminător) apare de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]