3,858 matches
-
renunțe la dicționarele alfabetice, române ori străine, „în care găsim că vorbele din limbă sunt explicate unele prin altele, ceea ce nu înseamnă nimic pentru logica gândirii omenești”, și să se abordeze direct „întregul armonios” al noțiunilor care constituie „o singură enciclopedie a tuturor științelor” (p. 5 urm.). Această enciclopedie constituie „Tezaurul limbii române”. Clasificarea noțiunilor acestui tezaur are la bază noțiunea atotcuprinzătoare a verbului a fi. În consecință, toate noțiunile detaliază existența, care este totuna cu ființa și cu viața, și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care găsim că vorbele din limbă sunt explicate unele prin altele, ceea ce nu înseamnă nimic pentru logica gândirii omenești”, și să se abordeze direct „întregul armonios” al noțiunilor care constituie „o singură enciclopedie a tuturor științelor” (p. 5 urm.). Această enciclopedie constituie „Tezaurul limbii române”. Clasificarea noțiunilor acestui tezaur are la bază noțiunea atotcuprinzătoare a verbului a fi. În consecință, toate noțiunile detaliază existența, care este totuna cu ființa și cu viața, și se grupează în sfere de noțiuni precum: natura
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
amintește de rețeta hazlie a salamului de Sibiu ("un cal și-un pui"). Pe coperta tratatului este scris în dreptul autorilor: "Acad. M. Ralea și C. I. Botez". Etalarea zorzonului academic țintea parcă să-l minimalizeze pe Constantin Botez, o veritabilă enciclopedie în domeniul istoriei psihologiei. Meritul lui Ralea este consituit, considerăm noi, din "împănările" unui text rafinat și bine documentat cu o serie de texte ideologice din perioada proletcultistă. Iată o mostră de "împănare"din această carte: "Astfel, de la gestaltismul lui
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
ajuns populară marea bucătărie franceză. Câțiva ani mai târziu, Antonin Carême (1784- 1833) sistematizează principiile acestei școli culinare franceze, ivită din democratizarea marii bucătării. El readuce în atenția gastronomilor feluri de mâncare simple, cum ar fi le pot-au-feu, considerat de către enciclopedia Larousse din 1867 preparatul culinar prin care „bucătăria noastră națională se distinge de toate celelalte“. Pot au feu (literal, „vas-pe-foc“) înseamnă carne de vită (bucăți cât mai diferite, atât grase, cât și slabe!) fiartă îndelung alături de morcovi, praz, ceapă, usturoi
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
să nu te mănânce», « Mănânc și eu așa, ia, așa, numai să-mi țin zilele», «Nu fi robul pântecului» ș.a. sunt zicători care nu arată pe sătean a fi lacom [...] Bucatele adesea sunt simple, căci «pântecele n-are oglind㻓. În Enciclopedia română (1904, coordonată de către dr. C. Diaconovich) se afirmă: „țăranul român preferă mămăliga fiindcă îi vine mai ușor să o fiarbă zilnic cu puțină muncă, fără multă pierdere de timp, decât să dospească și să coacă pâine de grâu ori
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Jac Psycristul. Oribas (sec. IV) era din Pergam, ca și Galen. A făcut studii în Alexandria. Prieten cu împăratul Iulian și medic la curtea acestuia, cade în dizgrație, este exilat la Goți, revine rechemat cu onoruri și apoi întreprinde o enciclopedie medicală monumentală, rămasă în parte, și din care face un compendiu care ajunge curs în școlile superioare de medicină. Filosof și medic, se remarcă mai ales prin remedii, farmacopee și în confruntarea concepțiilor medicale. Este metodic și eclectic. În Sinagogele
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
monumentală, rămasă în parte, și din care face un compendiu care ajunge curs în școlile superioare de medicină. Filosof și medic, se remarcă mai ales prin remedii, farmacopee și în confruntarea concepțiilor medicale. Este metodic și eclectic. În Sinagogele Medicale (enciclopedia sa medicală) din care a rămas a treia parte, prezintă prin texte pe Apolonios din Pergam, pe Rufus din Ephes, pe Arhigene ș.a. Compendiul (Synopsis) l-a scris pentru fiul său, iar această lucrare a căpătat o largă circulație ca
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de călugări pe lângă mânăstiri. Declinul medicinei bizantine nu s-a produs brusc și nu a fost nici total, cum cred unii. Pe lângă continuitatea ei pragmatică au mai apărut în acest timp și opere demne de reținut. Așa de exemplu în Enciclopedia Myriabiblionul patriarhului Photius, textele medicale ocupă un loc de seamă. în secolul XIII apare și Farmacopeea lui Nicolae Apotecaru, de 256 de formule variate și sistematizate care, secole la rând a servit medicilor occidentali și universităților de medicină, apărute tot
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
școlile occidentale medievale, prin sec. al XVIII-lea mai fiind încă traduse în limbile popoarelor de astăzi. Medicul Abu Bakr Muhammad Ibn Zakaria al Razi (numit Rhazes, 860 - 932 d.Chr.), director de spital, în Ray (lângă Teheran), autor al enciclopediei Kitab al Hawi, care după cum arată numele, este o sinteză a medicinelor elenă, romană, iudaică și orientală până la el. Această lucrare a fost utilizată și în sec. al XVIIlea, fiind tradusă în latină, ulterior și în alte limbi europene. El
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
botanică era cea mai dezvoltată. în tratamentele lor, în concepția lor medicală, chinezii, văzând un tot relaționat cosmic, prescripțiile erau făcute în acest orizont interfuncțional de unde echilibrul, măsura, calmul, autosupravegherea, fructificarea experienței, cunoașterea cazului în profunzime. Aceasta reiese și din enciclopedia medicală de 200 de volume publicată la 1111 d.Chr. Remunerarea medicilor se făcea după rezultatele lor. Profesia medicală se efectua prin examene tot mai exigente. Sunt atestate documentar și femei. Mai ales de când medicina chineză a luat contactul cu
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
se făcea practică în spital. Textele medicale din operele lui Hippocrat și Galen erau traduse în arabă, latină, ebraică și constituiau baza cursurilor. Din această școală au ieșit printre alții longobardul Gariopontus, autor al mai multor cărți, dintre care cităm enciclopedia medicală în 5 părți intitulată Passionarius. Aici sunt studiați Hippocrat, Galen și alți medici greco-romani de seamă. Arhiepiscopul Alphanos întâi din Salerno scrie Premnon medicon și De quatuor humoribus corporis humani. În activitatea școlii salernitane erau și femei ca Trotula
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
pe Bruno de Longoburgo autor a unei Chirurgia Magna (sec. XIII). și tot produs al scolasticii și al aceluiași secol este Sf. Albert cel Mare, „doctor universal“, teolog, filosof renovator de idei, partizan al deontologiei hippocratice și autor al marii enciclopedii a plantelor medicinale, intitulată Summa naturalium, parcă în echilibru cu Summa teologicae a Sf. Toma d’Aquino. Marile spirite, prin preocupările lor multiple și prin rezultate, sunt renascentiste și intervin în sfera universalului. Or, medicina prin excelență are limbaj și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
este una dintre cele mai „demonice“ personalități din Renaștere, fiind caracterizat de un spirit nemulțumit, permanent căutător. Ca medic, el are o concepție fizio- antropologică pe care o prezintă în cărțile De subtilitate și De parietate rerum, concepute ca niște enciclopedii. Diagnosticul medicului surprinde neobișnuitul, dezvăluie ce e ascuns, tainic, straniul, pe care Cardanus îl relaționează cosmic, astrologic. Analizele sale vor să epuizeze fenomenul fixat în atenție. Dacă arta are un scop hedonistic, satisfacerea plăcerii, medicina se încunună de satisfacția reușitei
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Rousseau, Voltaire, Montesquieu. Toți raționaliști, critici, moraliști, ajunși universali, în viață fiind. Denis Diderot (1713 - 1784), pasionat de medicină, consideră senzația și automișcarea, atribute ale materiei, iar conștiința, manifestarea acesteia în stadiul superior organizat. Gloria lui Diderot este legată de Enciclopedie, capodopera Luminilor, în 35 volume, realizate de 150 colaboratori, între care mulți medici, și apărută sub redacția și truda sa și a prietenului său D’Alembert — autorul Tratatului despre dinamică (1743), a unei clasificări a științelor și al Discursului preliminar
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Luminilor, în 35 volume, realizate de 150 colaboratori, între care mulți medici, și apărută sub redacția și truda sa și a prietenului său D’Alembert — autorul Tratatului despre dinamică (1743), a unei clasificări a științelor și al Discursului preliminar la Enciclopedia subintitulată explicativ: Dictionaire raisonné des sciences des arts et des métiers (1751 - 1772). Diderot este colosal prin efort și realizări, în atâtea domenii și, interesant prin inovațiile sale, prin evoluția sa neliniară. Arborescent în zig-zagul său ideatic, Diderot se apropie
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
organele, fiecare cu resursele sale vitale concretizate în sensibilitate, iritabilitate, excitabilitate, contactilitate și extinzându-se la traseele nervoase, ganglionii limfatici, țesutul conjunctiv asigurând echilibrul, sănătatea. Arta afirmă el, vindecă bolile pregătind și excitând crizele. Theophile de Bordeau este colaborator la Enciclopedie și unul dintre cei mai cunoscuți medici ai timpului. O altă nuanțare a concepției lui Stahl o afirmă Paul-Joseph Barthez (1734 - 1806) elev al lui Bordeau și ajuns medic militar. El este a toate știutor: istorie, științe juridice, filologie etc.
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
admirație față de rodnicia operei sale, nu pot accepta insolenta libertate pe care o afișează el cu privire la reguli. Voltaire, deși îi recunoaște un geniu comparabil celui al lui Shakespeare, îl consideră un barbar. Marmontel îi face elogiul în articolul Comedia din Enciclopedia din 1753: "Un popor care făcea odinioară paradă în moravurile sale de o gravitate superbă, și în sentimente de o exagerare romanescă, a trebuit să servească drept model unor intrigi pline de incidente și de caractere hiperbolice. Așa este teatrul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un secol în care este iubită virtutea. Operație de vastă anvergură, drama beneficiază, în ochii lui Beaumarchais, ca și în aceia ai majorității intelectualilor epocii, de un prestigiu egal cu cele mai importante realizări ale acestui secol, libertatea de gândire, Enciclopedia. Acest lucru o dovedește înverșunarea pe care i-o stârnește ea lui Bartholo, moșneagul detestabil și mărginit din Bărbierul din Sevilla. Interogând-o cu brutalitate pe Rosine asupra Precauției inutile 13 din care ea a lăsat să scape neglijent paginile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
autoritatea ne vor face dreptate. Secol barbar!.... Rosine Tot timpul injuriați sărmanul nostru secol. Bartholo Scuză-mă că mi-am permis! Ce anume a produs pentru ca să fie lăudat? Prostii de toate felurile: libertatea de gândire, gravitația, electricitatea, tolerantismul, inocularea, chinina, Enciclopedia și dramele..." Scriitorii epocii Luminilor, pentru care civilizația este un factor de progres, tratează drama ca pe un mijloc de acțiune privilegiat, ca pe o unealtă capabilă să șlefuiască moravurile. Voltaire nu încetează să insiste asupra acestei misiuni educative a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
les Arts16), în care răspunde la următoarea întrebare, propusă de Academia din Dijon: "dacă restabilirea științelor și artelor a contribuit la epurarea moravurilor". Scrisoarea este suscitată de articolul Genève pe care l-a publicat d'Alembert în tomul 7 al Enciclopediei, apărut în 1757. D'Alembert l-a redactat la cererea lui Voltaire, care voia să implanteze un teatru la Geneva, în scopul de a-i convinge pe genevezi, puritani, asupra necesității de a construi un teatru. Furios pentru că orașul reprezintă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de odihnă plin de înțelepciune și de fericire, Rousseau ripostează, intitulându-și scrisoarea astfel: "J.-J. Rousseau, citoyen de Genève17 J.-J. Rousseau, cetățean al Genevei către D-l d'Alembert, asupra articolului său Genève în al șaptelea volum al Enciclopediei și în special asupra proiectului de a ridica un teatru de comedie în acest oraș."18 Scrisă ca un discurs, scrisoarea nu este o adevărată epistolă. Rousseau, care îl apostrofează aici cu siguranță uneori pe d'Alembert -, dar și pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Fiul nelegitim, operă destinată unui public larg, în care Diderot vrea să apere condiția actorului, prea adesea criticată, și să-l investească pe comediant cu o înaltă funcție morală, asemănătoare celei a predicatorului, face o activitate de propagandă ca în Enciclopedie. În schimb, în Paradoxul, întreprinde o vastă reflecție fenomenologică pe care numai moartea o va întrerupe, reflecție rezervată unui cerc restrâns de cititori prieteni cărora le trimite textul sub formă manuscrisă. Nu toți contemporanii dramei sunt unanimi în apărarea ei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
occidentale, de l'Antiquité à nos jours, A. Colin, coll. Cursus, 1992, cap.1 "La Sphère antique". 16 Rousseau câștigă premiul. D'Alembert răspunde indirect la Discursul asupra Științelor și Artelor în Discours préliminaire de l'Encyclopédie (Discursul preliminar al Enciclopediei). Rousseau îi răspunde la rândul său în Prefața la Narcisse, în 1753. (Piesa, jucată în 1752 de actorii Comediei Franceze, este publicată în 1753 cu Prefața). 17 Rousseau este genevez din 1754. 18 Scrisoarea sa își va realize scopul pentru că
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
26. 26 Există o parte de rea credință în aprecierile făcute de Diderot și de Enciclopediști cu privire la Marivaux, căruia nu-i iartă faptul că o face pe cavalerul singuratic și că nu încalecă și el pe calul lor de bătălie, Enciclopedia. 27 Shakespeare își intitulează piesa Iulius Caesar, Voltaire și-o intitulează Moartea lui Cezar (La Mort de César). 28 Vezi cap. 2. 29 Această reformă este decretată la 23 aprilie 1759, grație Contelui de Lauragais care le oferă comedianților o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vedere pragmatic, insistă asupra derivării acestuia din flagranta desconsiderare a "orizontului de așteptare" bazat pe acea "cunoaștere împărtășită", deliberat denaturată de autorul comic. Astfel, ca "efect al efectului"127, comicul rezultă adesea din deturnarea, inversarea, tăgăduirea conținutului și a principiilor "enciclopediei subiacente"128, mai exact, a locurilor comune, a ideilor consacrate, a evidențelor factuale, morale etc. și chiar a bunului simț cotidian. În ultimă instanță, comicul de factură absurdă, precum cel urmuzian, rezultă dintr-o intenționată încălcare a principiului cooperării, care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]