5,270 matches
-
face să renască. Fiecare civilizație tratează moartea în felul ei, prin care nu se asemănă cu nicio alta; și fiecare are formele ei tombale; dar n-ar mai fi o civilizație dacă n-ar trata-o deloc (iar decăderea arhitecturii funerare face modernitatea noastră destul de apropiată de barbarie). Societățile arhaice care au făcut din moarte nucleul lor de organizare nu au aceeași monumentalitate, fiindcă nu au aceeași lume de dincolo. Mormântul egiptean, invizibil din afară, este în întregime orientat în interior
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
mișcării, ci într-o capcană întinsă timpului prin intermediul spațiului. Dacă "viața este ansamblul forțelor care se împotrivesc morții"**, podoaba, prima paradă împotriva morții, este o forță vitală. Orice imagine persistă. De aceea rămâi consternat când auzi minți luminate negând genealogia funerară a imaginii, ca și cum ea ar trebui să rămână fixată în lugubru și tristețe, când arta este vitalitate, veselie, exuberanță. Dar tocmai că un lucru îl explică pe celălalt. Ea amenajează în morminte bucuriile existenței. În Egiptul antic, "arta mormintelor" este
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
arheologi drept cea mai vie, mai colorată, mai puțin pietrificată decât "arta templelor". Ce-i mai puțin festiv, mai puțin spilcuit decât zborul păsărilor multicolore, dansatoarele și flautiștii din mormintele etrusce de la Tarquinia? Mai erotic decât frizele de deasupra paturilor funerare romane? Cine-a spus că tărâmul umbrelor e funebru? Cine n-a văzut în Cetatea morților din Cairo băiețandrii ce râd și se joacă printre morminte cu mingea? Banchetele cele mai vesele au loc după înmormântări, așa cum Carnavalul este chiar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
iar descoperirea lor presupune un act ritual -, ci ca să ne privească și să ne păzească. Se desemnează pe ele însele la persoana întâi. "Cutare m-a închinat", se poate citit pe o efigie sau alta numele înscris pe o statuie, funerară și votivă, fiind întotdeauna cel al închinătorului, nu al "artistului". Imaginea lui Apollo este, într-adevăr, pactul încheiat între închinător și zeu de unde dedicația scrisă. "Statuia gravată devine așadar un gaj mai constrângător pentru zeu, despre care se presupune că
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
funcție simbolică, stă mărturie nu atât pentru libertatea spiritului, cât pentru aservirea strămoșilor noștri față de noapte, cu zeii, animalele și umbrele ei bântuitoare, acești creanțieri însetați de sângele datornicilor lor, oamenii vii. Moartea în pericol Astăzi nu mai există monumente funerare, nici statui sau fresce în camerele morților. Mai puține blesteme, mai puține descântece. Odată cu ceremoniile de doliu și cu liturghia publică a funeraliilor, au dispărut din orașele noastre carnavalurile, serbările și mascaradele. Înlăturați scheletele din vedere, ce-i mai rămâne
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
limbii: este copilăria semnului. Această originalitate îi dă o putere de transmitere fără egal. Imaginea face bine fiindcă stabilește o legătură. Dar fără comunitate nu există vitalitate simbolică. Privatizarea privirii moderne este, pentru universul imaginilor, un factor de anemie. Stela funerară egipteană, ridicată perpendicular pe sarcofagul îngropat, privește spre apus, fiindcă morții călătoresc împreună cu soarele. Ea are forma unei porți deschise. Căci tocmai aceasta e destinația ei: să-i facă pe cei vii să comunice cu morții. Poartă falsă, dar comunicare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
se miră ca de o rămășiță păgână de faptul că la Cezareea, în Palestina, se poate înălța o statuie miraculoasă a lui Isus. Și totuși imaginea se va strecura încetul cu încetul în poporul creștin prin partea de jos pietatea funerară și prin cea de sus interesul politic. Ea se întoarce pe poarta cea mică: decorații funerare private, orfevrerie, sticlărie. Inițial, e vorba mai mult de o impregnare decât de o decizie. Mediul își manifestă influența: amprenta Împăratului o influențează pe
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
înălța o statuie miraculoasă a lui Isus. Și totuși imaginea se va strecura încetul cu încetul în poporul creștin prin partea de jos pietatea funerară și prin cea de sus interesul politic. Ea se întoarce pe poarta cea mică: decorații funerare private, orfevrerie, sticlărie. Inițial, e vorba mai mult de o impregnare decât de o decizie. Mediul își manifestă influența: amprenta Împăratului o influențează pe cea a Domnului, așa cum Hermes "crioforul" (purtătorul de oi) se metamorfozează în imaginea Bunului Păstor. Prin
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a făcut arta, ci noțiunea de artă a făcut din artizan un artist, iar aceasta nu apare în toată măreția decât odată cu Quattrocento-ul florentin, în acea perioadă care ține de la dobândirea de către pictori a autonomiei corporative (1378) până la apoteoza funerară a lui Michelangelo, pusă în scenă de Vasari (1564). Miza unui articol hotărât În definirea artei (interogație aparent fără consecințe practice), în joc este problema dacă arta este sau nu o pală de vânt învârtindu-se în jurul unei himere. Dacă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în el icoana lui Christos. Cultul antic al relicvei s-a transferat în cultul creștin al statuii făcătoare de minuni și a moaștelor de sfinți. Sângele martirului purifică prin simplu contact. Apropierea are valoare propițiatorie, profilactică sau sanctificantă. O cameră funerară devine capelă prin prezența relicvelor. De unde "terapia prin spațiu" (Dupront) care era pelerinajul și înhumarea ad sanctos, aproape de corpurile-indici care au capacitatea de a-i elibera pe credincioși de demon. Odihna morților (care, ne asigură Grigore de Nazianz, simt și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
culturi devenite autistă, devitalizată să remedieze pierderea de vitalitate a legăturii sociale. Ca și cum această religie estetică fără energie comunitară ar putea răspunde cererilor unei comunități naționale lipsite de religie civică, pulverizate în microcomunități etnice. Se luptă împotriva morții prin procedee funerare, îmbălsămări, hagiografii, cataloage și necromanții diverse. "Cultura ca răspuns la criză" este un indiciu al unei crize fără răspuns. Astfel, când renunțăm la valori, iar lucrurile nu mai cântă, facem din frumusețe valoarea noastră supremă și construim Opere colosale. Aceste
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Saeculum Vizual, București, 2002, p. 234 (n. trad.). 73 Yvette Duval, Auprès des Saints, corp set âme (l'inhumation ad sanctos dans la chrétienté d'Orient et d'Occident du IIIe au VIIe siècle), Études augustiniennes, Paris, 1988. Aceste practici funerare nu ținea cont de recomandările Sfântului Augustin. În De cura pro mortuis gerenda (420), el arată că, de vreme ce învierea nu depinde de conservarea materială a trupurilor, "credincioșii nu pierd nimic dacă nu au un mormânt, așa cum necredincioșii nu câștigă nimic
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
patra zi de la redeschiderea ostilităților, se năpustește pe câmpul de luptă, aducând nimicire în oastea troiană și omorându-l pe Hector. Apoi se întoarce în tabără și, în ziua următoare, îl înmormântează pe Patrocles și ține, în cinstea lui, jocuri funerare, pentru ca apoi, timp de douăsprezece zile, dimineață de dimineață, să târască leșul lui Hector, legat de car, în jurul mormântului. Totuși, la porunca lui Zeus, Ahile consimte, în schimbul unei răscumpărări, să-i dea lui Priam, venit în tabăra ahee, leșul lui
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Știm doar că Tetis îl lua adesea pe Ahile deoparte și îi destăinuia planurile lui Zeus, de fapt hotărâri ale Soartei. Și mai știm un amănunt ciudat: că Tetis i-a dăruit fiului ei, s-o aibă la el, urna funerară de aur în care să-i fie așezată cenușa și în care Ahile a pus mai întâi cenușa lui Patrocles. 74 După ce Ahile, mânios, lasă să-i fie luată Briseis, se duce departe de toți, la țărmul mării, și se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
cu drag, scăldându-i, ungându-le coamele cu untdelemn. Iar caii aceștia, nemuritori cum sunt, când Patrocles, străpuns de Hector, 83 cade mort, nu mai vor să se clintească din loc, rămân ca de piatră, piatra a două veșnice monumente funerare, cu capete aplecate până la pământ, cu coamele în pulbere; numai că, de durere, plâng cu lacrimi fierbinți. Îl iubeau toții aheii, cu Menelau în frunte, care, împreună cu Nestor, se luptă cu îndârjire să-i scoată leșul de pe câmpul de luptă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Odiseu, Nestor, Idomeneu și, alături de ei, bătrânul Foinix. Apoi, când Ahile pornește cu trupele sale împotriva troienilor, Foinix se află în fruntea escadronului său de dolopi, bătrâni, dar încă în putere, ca și Nestor. În sfârșit, când au loc jocurile funerare în cinstea lui Patrocles, Ahile îl însărcinează pe Foinix cu supravegherea întrecerilor de care, nu întâmplător, de vreme ce într-un loc Foinix este numit „bătrânul cârmuitor de care“. Și nu doar pentru asta, ci pentru a vedea ce se întâmplă, să
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
luat ca scutier) înhamă caii, iar Automedon se urcă în carul de luptă: el îl va seconda pe Ahile de-a lungul întregii zile de crâncene lupte în al cărei amurg Hector va muri. Automedon reapare apoi cu prilejul jocurilor funerare în cinstea lui Patrocles, prilej cu care „acest drag scutier al lui Ahile“ îi aduce lui Ahile platoșa lui Asteropeu, ca să i-o dăruiască lui Eumelos. Ultima oară în poem Automedon apare în seara târzie când Priam vine să răscumpere
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
îl duc pe Patrocles, căruia Ahile, în mers, îi sprijină capul. Procesiunea, la care iau parte toți aheii, duce leșul la locul cuvenit. Ahile își taie pletele și i le pune lui Patrocles în mâini, în mijlocul vaietelor. Are loc prânzul funerar, după care rămân acolo doar cei mai apropiați mortului. Este înălțat rugul, pe care așază leșul. Ahile sacrifică oi, boi, cai și doisprezece tineri troieni, pe care îi ucide cu mâna lui, așază lângă rug amfore pline cu miere și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
ca armăsar biruitor în multe întreceri, care aleargă în galop peste câmpie. Dar cea mai cumplită împrejurare de acest fel este urmărirea lui Hector de către Ahile. Ahile aleargă după Hector înspăimântat, amândoi sunt asemeni unor armăsari care gonesc la jocuri funerare, să câștige un premiu. Dar premiul de la capătul acestei întreceri este viața sau moartea. Ahile aleargă ca un câine de vânătoare care urmărește un căprior și, când acesta se adăpostește într-un desiș, câinele îl urmărește neabătut, adulmecând, iar până la
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
spune să plece, ci îi face semn lui Patrocles să-i pregătească așternut lui Foinix, dându-le astfel de înțeles că e târziu. Iar după împăcarea cu Agamemnon îi dă, în două rânduri, toată cinstirea cuvenită rangului său. În timpul jocurilor funerare în cinstea lui Patrocles, nu numai că se poartă extrem de ceremonios, cu noblețea și cu generozitatea unui mare senior, ci se dovedește delicat și conciliant, sfătuindu-i și pe alții să se poarte la fel, intervenind, împăciuitor, într-o dispută
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
averea adunând prăzi (obiecte de preț, animale și femei), și care fusese, timp de aproape zece ani, cel mai activ pe tărâmul acesta, este totodată (spre deosebire de Agamemnon) de o generozitate magnifică. Când e gazdă, oferă ospețe bogate. Când patronează jocurile funerare, premiile pe care le propune și apoi le acordă sunt fastuoase: femei, cai, catâri și boi, vase cu două toarte, căldări și trepiede, aur și fier, discuri, armuri, coifuri, scuturi, lănci, junghere, securi și duble securi. Obiectele sunt lucrări de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
a făcut cu cei din familia Andromacăi și a Criseidei. Dar Andromaca însăși recunoaște că Ahile, ucigașul tatălui ei, Eetion, l-a cruțat pe acesta de un lucru care era, în lumea aceea, aproape mai crâncen decât moartea - lipsa onorurilor funerare: i-a lăsat armele cu care regele a ars pe rug, și i-a înălțat, după cuviință, mormânt. Priam însuși, când a venit la el, i-a simțit îndurarea. Este adevărat că Ahile îi restituie leșul lui Hector (primind o
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
spune din toată inima cât de rău îi pare de vrajba dintre ei, cât de neînsemnată i se pare pricina față de câți ahei „au mușcat pământul“ în urma acestei zănatice gâlceve. Și de aici încolo, la funeraliile lui Patrocles, la jocurile funerare în cinstea lui, îi arată lui Agamemnon toată reverența cuvenită statutului său de comandant suprem, vădindu-și din nou până în amănunte chipul lui de mare senior și întreaga noblețe a naturii sale. Dar pentru asta fusese nevoie să l piardă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
plângă. Dar umbra fuge, țipând, și piere înghițită, ca un abur, de pământ. Ahile se trezește plângând. Funeraliile lui Patrocles se știu. Iar în ce privește cenușa, Ahile s-a ținut de cuvânt. După aceea ține în cinstea lui Patrocles marile jocuri funerare, pomenindu-l din când în când, acum fără lacrimi, iar când îi dă lui Nestor un vas de preț cu două toarte, îi spune că i-l dă în amintirea lui Patrocles, pe care n-o să-l revadă niciodată. După
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
lui; și, neînțelegând mare lucru din vorbele vrăjite, crede că Miranda „E, negreșit, zeița / Slăvită-n aste cânturi!“ Poezia lui Ariel este, mai mult pentru el însuși, un exercițiu poetic în sine, un avânt al imaginației sale. Dangătul de clopot, funerar, el îl aude mai ales, și tot el îl găsește minunat. Cum minunat și este, nu atât ca sunet, cât ca invenție poetică: niște nimfe ale adâncurilor fac auzit, oră de oră, dangăt de clopot pe ariile mării, stranii preotese
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]