2,203 matches
-
că povestea cu oala goală seamănă cu vorba ceea: „Bate șaua, să priceapă calul.” Dar nici nu trebuie să întrebi: „Calule, mănânci ovăz?” Că sigur mănâncă - a apreciat moș Dumitru spusa lui Alecu Slobodă. Eu nu știu de ce vorbiți de funie în casa spânzuratului - s-a mirat Pâcu, privind trist la oala goală. Eu zic să ne facem milă de gâtlejurile voastre uscate, dar dacă mâine dimineață mai doarme cineva la răsăritul soarelui, nu mai are ce căuta între noi - a
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
cu nimicuța. O să mi se corogească gâtul ca doagele polobocului uitat la soare. Si asta îmi trebuie mie? Dar n-am ce face, vrei nu vrei, bea Grigore aghiazmă! Te rog ca din această minută să nu mai vorbești de funie în casa spânzuratului, Dumitre. Ii deajuns o măciucă la un car de oale. Da’ ce vorbesc eu degeaba? Tie pe-o ureche îți intră și pe cealaltă îți iese. Așa că mai bine tac. Să nu taci, Pâcule, că nici boii
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
din Maramureș și porțile lor sculptate. Sau poate vrea să se bine dispună citind prezentările de pe crucile din „Cimitirul vesel”. Artistul e acum aici și poate să-i prezinte „civilizația lemnului” cu vestitele porți ale caselor, pe care sunt sculptate funii împletite, colaci și sori în relief. Sau poate să-i arate vestitele biserici maramureșene cu turlele săgetând văzduhul... Ori poate să treacă împreună în Munții Apuseni, ca să asculte „chemările” tulnicăreselor. Îi poate dărui Anei frumoase blide pictate și căni de
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
despre care, acum, la bătrânețe, le amintesc bătrânii. Lumea s-a deprins să fie condusă și ei să asculte poveștile unuia care deținea puterea, dar și care are interese personale. Același lucru se întâmplă și astăzi, pentru că suntem duși de funie, oare nu o vedem? Sau ne place să ne prefacem că totul e bine, că poate va veni cineva și va face ceva și vor deveni timpurile mai bune. Nu va fi așa, timpurile vor fi mai bune doar când
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
competiții, echipa este o familie care uită de casă și se simte bine în acest cerc de oameni. Când am fost aleasă să fiu și eu o elevă care să învețe tehnica acestui gen de sport, deja erau corturi noi, funii și multe altele la care, primii turiști nu s-ar fi gândit să le aibă vreodată. Și acum, primii care au făcut parte din echipă ne susțin și unii dintre ei încă participă, ducând faima satului nostru, atât în țară
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
părul pieptămat cu cărare pe partea dreaptă. Deși cămașa albă, închisă până la ultimul nasture, ascundea gâtul, știu imediat că sub ea se afla o dungă vineție. Și mai știu că acea dungă fusese făcută (avea să fie făcută?) de o funie. Urlă, cuprins de panică: - Luciaaaaaaaaa! Luciaaaaaa! Nu-i răspunse nimeni, dar unul dintre cai necheză. Căzu în genunchi și vomită până în momentul în care stomacul îl avertiză că era foarte posibil să-i iasă pe gură. Vântul se înteți, iar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cuprinse, brusc, amețeala, se clătină și căzu la loc, în patul ale cărui așternuturi păreau a fi fost mototolite în timpului unui somn agitat. - Dacă dorești, îți pot face o cafea. - Ești amabil. Ce urmează după aceea, scaunul electric? - Nu, funia. Cunoști procedura, doar ai scris, la un moment dat, și despre așa ceva. Să nu uiți săpunul, e păcat să nu alunece viața, încetul cu încetul, către lumea de dincolo... Nu putu să râdă. Poate că Magicianul dorise o glumă, cu toate că
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Să nu uiți săpunul, e păcat să nu alunece viața, încetul cu încetul, către lumea de dincolo... Nu putu să râdă. Poate că Magicianul dorise o glumă, cu toate că privirea de metal numai asta nu sugera. - Aha, suntem pe stil vechi. Funie, săpun, nici măcar un pistol apărut din senin, cu un singur glonte pe țeavă. Nici cianură, nici vreun alt lichid toxic. Te recunosc, mă mir că nu te-ai gândit la o tăiere a capului, în piața publică, sub privirile uimite
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de comune dar atât de ale lui. Intervalul acesta se cască Întocmai ca gura neagră a unei prăpăstii În care eroul se coboară cu o frânghie groasă, iar cei doi trădători (lectorii) rămân la suprafață, pentru a fugi apoi cu funia retezată, ca să nu mai iasă nimeni de acolo de unde ei nu au reușit să se aventureze. Am douăzeci de ani. Azi, tocmai când mă autosărbătoream, singur, crispat În fața chipului meu din oglindă, am descoperit cu spaimă că nu mai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ar putea Înțelege ca mine... Nici o femeie nu l-ar putea iubi ca mine... dar de unde să știe el asta? Era ca și când aș avea În față cea mai minunată cărare, cu capătul În piscul fericirii, iar eu sunt legată cu funii de oțel de un pom și surghiunită să văd cărarea, să zăresc și piscul, dar să nu pot rupe frânghia. Timpul se Încolăcise În jurul meu și nu mă lăsa să plec spre fericire. A Încetat cântecul și a adormit. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nopții. Acum o adulmeca, liniștea avea un miros anume, aducând cu mireasma florilor de gutui. Nu poți ști din ce parte vine tăcerea. Uneori se iscă din senin, ca o adiere. Alteori crește din crăpăturile pământului sau coboară, ca o funie uleioasă, din cer. Unii se tem când e prea multă tăcere. Au impresia că, dintr-o clipă în alta, se va întâmpla ceva, aud zgomote care nu există decât în închipuirea lor, simt priviri care le străpung ceafa, zăresc ceva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
miros de prăjeală, adăugă șchiopul. Cârnați... Aromele se împletiră și începură să urce dealul, pe deasupra capetelor. Spinările se neteziră, capetele se întoarseră. — Se dă mâncare, înțelese Costică Ologu, sărind pe loc, păsărește. Să mergem și noi ! Orbul dibui pe jos funia căruțului pe care era priponit Coltuc și porni la vale. Ologu țopăia în jurul căruțului, grăbind bâjbâiala orbului. Nu erau însă singurii care price pu seră. De unde până atunci mulțimea urca și cobora, dinspre vârful dealului se croise un singur șuvoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și viermuind când lumea ador mea, se alăturau convoiului ce se îndrepta către întâia oprire, cea dinspre miazăzi. Parcă începuseră să bată și clopotele, deși nu știau care dintre ei ar fi putut urca până în vârful macaralei ca să tragă de funie, de vreme ce nu lipsea nimeni, ba chiar se și înmulțiseră. Se opriră câteva clipe la porțile dinspre miazăzi și se rugară pentru ei și pentru călăuzele lor. Ridicară privirile către cer și cerul coborî pe pământ. La poarta dinspre răsărit se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
educe copiii. Manciurienii au adoptat, de asemenea, portul chinezesc. Singurul lucru care a rămas manciurian a fost felul în care își purtau părul. Împăratul avea partea din față a capului rasă și o coadă de păr negru, împletită ca o funie, care îi atârna pe spate. Împărăteasa își purta părul cu o margine subțire neagră prinsă în vârful capului, pe care erau etalate podoabe. Bunicii din partea mamei au fost crescuți în religia ch’an - sau zen -, o combinație de budism și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
maimuțelor mai mici. La sfârșit, se aruncă mult în aer și apoi aterizează cu ușurință pe o creangă de copac, un element de decor făcut din lemn vopsit. Mulțimea aclamă. Regele Maimuță sare pe un nor, o scândură agățată cu funii din tavan. O bucată mare de material alb, care reprezintă cascada cerească, e aruncată în sus, norul e ridicat și actorul își face ieșirea de pe scenă. — Shang! Dă-i bacșiș! Shang! țipă și bate din palme împăratul Hsien Feng. Mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
prea amabilă. Patroana își ia pipa și o umple cu frunze uscate. Singura mea problemă e că nu sunt sigură dacă e înțelept să îl păstrez. Dacă e un lucru furat... Face o pauză. Mâna ei trasează în aer o funie pentru spânzurat. — Hai să mergem la altă casă, mătușă. Mă întind să iau acul de păr. — Așteaptă! Patroana își pune mâna peste a mea. Cu delicatețe, dar ferm, ea ridică acul de păr, în timp ce chipul ei se transformă într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nu are și energia de a se ridica din pat. Într-o noapte, Hsien Feng aruncă un teanc de documente pe pat și mă roagă să arunc o privire. Se lovește peste piept și urlă: — Orice copac poate susține o funie pentru mine. De ce aș ezita? Mă apuc de citit. Educația limitată de care am avut parte nu-mi permite să merg mai departe de înțelesul de bază al cuvintelor. Cu toate astea, problemele nu sunt greu de înțeles. Toate documentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
An. Când Hsien Feng mi-a descris-o cu cuvintele sale, povestea mi-a sunat plat, și chiar fals. El nu își amintea scena în care și-a văzut mama pentru ultima oară. „Nici un eunuc nu a stat afară ținând funia de mătase albă, ca să o îndemne să se grăbească.“ Tonul Majestății Sale era simplu și netulburat: „Mama m-a adormit, iar când m-am trezit mi-au spus că e moartă. N-am mai văzut-o niciodată“. Pentru Împăratul Hsien
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
spus cândva că Orașul Interzis nu e nimic altceva decât o colibă de paie care arde în mijlocul imensei sălbăticii. Cărăușii ce poartă palanchinul urcă încet dealurile. În spatele nostru, eunucii cară o vacă, o capră și o căprioară, legate fedeleș cu funii. Poteca e alunecoasă. Uneori suntem nevoiți să coborâm și să mergem pe jos. După ce ajungem la locul strămoșesc, eunucii ridică un altar, pe care așază tămâie, mâncare și vin. Împăratul Hsien Feng se înclină spre cer și spune același monolog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ei? De ce mă plâng? Nu m-am dus eu fără nici o jenă la un bordel ca să învăț trucuri ce aduc plăcere bărbaților? Împăratul nu m-a mai vizitat de când am plecat. Dorul de el mă face să mă gândesc la funiile de mătase albă. Însă micile lovituri dinăuntrul pântecului mă obligă să-mi revin și îmi întăresc voința de a supraviețui. Reflectez acum la viața mea, luptându-mă să-mi păstrez firea. Din capul locului, Hsien Feng nu a fost niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
viitorul lui Nuharoo, ci și pe al său. — Să continui? întreabă el. Nuharoo aprobă din cap. — Zah! Eunucul face un pas înapoi în timp ce își termină plecăciunea. Mă ia de guler și le ordonă oamenilor săi: În stilul Woo Hua, Floarea - funie! Sunt târâtă afară. Pe neașteptate, simt un lichid cald picurându-mi dintre picioare. Mă țin de burtă și țip. Aud atunci un urlet puternic ce vine din celălalt capăt al sălii. — Nu clintiți și liniște! Împăratul Hsien Feng se aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ing. Însă există mai multe vulpi în Orașul Interzis. Vulpea cea rea și-a chemat haita. Tu - arată ea spre Nuharoo - ești una dintre ele. Și tu - arată înspre mine - la fel. Majestatea Voastră, e vremea să mă răsplătiți cu funia de mătase albă ca să am onoarea de a mă spânzura. Aceste vorbe provoacă agitație în sală. Zgomotul se potolește când doamna Yun vorbește din nou: — Vreau să mor. Viața mea a fost un iad. Ți-am dăruit o prințesă, arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ne mutăm înapoi la Yuan Ming Yuan. Se face iarnă. Buruieni lungi, ofilite zac, cafenii și galbene, ca niște valuri nemișcate. Vântul continuă să fie aspru. Gârlele și pâraiele care șerpuiesc prin grădini sunt acum înghețate și seamănă cu niște funii murdare. Împăratul Hsien Feng spune că îi amintesc de măruntaiele căzute din burta unui animal ucis. Liniștea e întreruptă atunci când Su Shun și prințul Kung sosesc cu treburi urgente. Ei stau lângă patul din lemn negru, ornamentat al Majestății Sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
tael-i fiecărei țări! Cum aș putea să îndeplinesc asta? Ne certăm până când îmi ordonă să merg în camera mea. Ultimele lui vorbe îmi răsună în minte cât e noaptea de lungă: — Încă un cuvânt și vei fi răsplătită cu o funie ca să te spânzuri! Nuharoo m-a invitat la o plimbare prin grădina ei. Spune că tufele, pălite de o brumă înghețată, au atras o specie rară de fluturi. Îi spun că nu am chef de fluturi. S-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
epuizante. În timpul zilei, eu și Nuharoo ne îmbrăcăm în robe albe și ne exersăm pașii în curte. Purtăm în păr coșuri de flori albe. Facem nenumărate inspecții: de la costumele purtate de zeii de hârtie, la accesoriile decorative pentru cai; de la funiile care vor lega sicriul, la cărăușii care îl vor purta; de la steagurile de ceremonie, la alegerea muzicii de bocit. Analizăm porci de ceară, păpuși din bumbac, maimuțe din lut, miei de porțelan, tigrii din lemn și zmee din bambus. Serile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]