2,610 matches
-
cănd ați început cercetările, apoi experimentul și folosirea inteligenței artificiale, știind ce-am pățit noi cu roboții dotați cu inteligență artificială, deci care puteau ieși de sub control și puneau în pericol experimentul meu, v-am trimis pe Adam și Eva, goniți din Rai, deci șomeri, ca să vă ajute în realizarea programului vostru. Aurora: Evelin, să traduc: Eva și Adam sunt două clone trimise de tine să ne ajute sau să ne controleze? Evelin: Da, dar care s-au cam atașat de
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
cerut să interpreteze starea unui nebun. De ce nebun? De ce nu starea unui om normal? Omul izolat, umilit de viață se uită tot mai des către Ceruri pentru că Pămăntul a consumat demult toți zeii și Dumnezeii. I-a uitat, i-a gonit, i-a omorăt. Cineva poate spune că numai un nebun s-ar certa cu Divinitatea căreia îi cerem mereu ceva, uneori imposibilul. Evelin: Cred că, uneori, omul privind cerul așteaptă să apară odată extratereștrii. și, în așteptarea lor, omul a
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
Vedeam că vrea neapărat să-mi vorbească, și asta cât mai curând. Am provocat prilejul și m-am adresat soră-mi: ― Nella, n-ai vrea să ne cânți la pian? ― Cum dorești, dar cred că n-ai intenția să ne gonim musafirii de pe-acum! ― Hai, hai, lasă modestia pentru altă dată! Toți trecură în camera soră-mi, unde era pianul. Veturia rămase într-adins la urmă și-mi șopti: ― Vreau să te-ntreb ceva, dar promite-mi că-mi vei
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
dragă Mașa, despre adevăr!? Dacă ai vedea cum arată adevărul, ți s-ar face părul măciucă... Eu am văzut și m-am făcut neom... Iar fericirea, goana aceasta după bogăție și fericire tulbură mințile și inimile oamenilor. E ca și cum ai goni să prinzi cu o pălărie vântul ce bate peste stepă... Și chiar dacă, să presupunem prin absurd, l-ai prinde, la ce ți-ar folosi? Fără voia ei, Mașa răspunse, bolborosind la rîndu-i: - Poate că mi-ar folosi, de ce să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și cățeii au dreptul la partea lor de fericire, nu mai puțin zemoasă și rumenă decât a oamenilor pe care îi iubesc atât de mult), fericirea însemna, în oricare dintre aceste după-amieze calme și nesfârșite, bucuria fără seamăn de a goni, în libertate, după pisicile ce se aventurau pe domeniul lor. La capătul unei asemenea munci herculeene (despre existența lui Hercule, Milou aflase răsfoind, alături de Tintin, o enci clopedie cu ilustrații miraculoase), ceea ce se cuvenea era tihna burgheză a roaderii osului
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
o caute tocmai În acest tren? Încotro pornise? Unde voia să ajungă? Și ce Însemna destinația finală? Între timp, locomotiva prinsese viteză. Stâlpii de telegraf, Învăluiți În fum, se perindau prin fața lui din ce În ce mai repede. De mult ieșiseră din oraș și goneau acum În plin câmp. Câmpul semăna cu un disc. Un disc plat, fosforescent, cu câțiva arbuști presărați pe alocuri, ce se roteau pierind În urmă. Ici-colo răsăreau ca din pământ pâlcuri de oameni, numai bărbați sau numai femei, Îmbrăcați ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
stăteau ciuciți pe jos, alții Își făcuseră loc și se culcaseră În plasele pentru bagaje. Noimann trecea dintr-un compartiment În altul. Deschidea ușa și cerceta cu atenție fiecare călător. Ceilalți Îl imitau. Trecea dintr-un vagon În altul. Trenul gonea cu o viteză nebună. Părea să nu aibă nici Început și nici sfârșit. Compartimentele semănau unul cu altul. Toate erau ticsite cu oameni transpirați, Îmbrăcați În costume albe. Înghesuiala era de nedescris. Doctorul transpirase din cap până-n picioare. Cămașa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
singur chip. Un chip comun, multiplicat În mii de exemplare. Noimann se ridică În picioare. Costumele făcură același gest. Medicul se Îndreptă spre ușă, ceilalți se ținură după el, Îndreptându-se, În același timp parcă, fiecare spre ușa lui. Trenul gonea prin noapte, străbătut de un labirint de coridoare, deschise pentru fiecare călător. Noimann făcu câțiva pași și ieși pe coridor. Ceilalți călători Îl urmară, făcând același gest. În urma lui Noimann se țineau mii de călători, fiecare având parte de coridorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
alerga, agitând biletele În mâini, o Întreagă ceată de oameni beți. Noimann Întoarse capul și privi În urmă. Erau acolo și bărbați, și femei. Toți Îmbrăcați În alb. Femeile aveau chipurile pudrate și buzele rujate, arătând ca niște măști. Trenul gonea cu viteză. Roțile țăcăneau ritmic sub dușumea, șinele pe dedesubt... Piciorul alerga mereu În fața lui. Noimann nu-l scăpa din vedere. Intrau fugind dintr-un vagon și intrau În altul. Călătorii aflați pe scaune sau pe coridor se se fereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fugind dintr-un vagon și intrau În altul. Călătorii aflați pe scaune sau pe coridor se se fereau din calea lor. Fuga deveni din ce În ce mai precipitată. Compartimentele ba se lungeau, ba se scurtau. Unele le străbăteai făcând un pas, prin altele goneai ore Întregi fără să ajungi la capăt. Călătorii, pe măsură ce Înaintai spre capătul trenului, deveneau și ei tot mai ciudați. Vagoanele ba se umpleau, ba se goleau instantaneu. Alergând pe coridor, Noimann vedea uneori cum i se perindă prin fața ochilor mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
hăt, departe câmpul nesfârșit ce se rotea În jurul lor. O mulțime de frunze se desprindeau de pe trupul zgribulit al masterandului, pierind În Întuneric. Aripile sale pe jumătatea acoperite de pene se ridicau și coborau, acompaniind parcă ritmul roților locomotivei, care gonea fără să oprească În vreo gară. Stâlpii de telegraf, orașele și satele ,mereu rotindu-se În fața lor, se pierdeau În urmă și În urmă. Alergând, Noimann se perinda dintr-un vagon În altul. După ce trecu de Oliver, stomatologul Paul dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
plecase spre alte locuri, spre eternitate și la judecata supremă. Am simțit ca o apăsare, o durere și o părere de râu, o suferință pentru pierderea lui. Viespile Era într-o minunată zi a lunii lui cuptor din anul 1981. Goneam cu mașina pe șoseaua Fălciu- Murgeni-Bârlad. Ne întorceam dintr-o misiune de serviciu data de conducerea Autobazei 2 Bârlad. Era cu puțin timp înainte de începerea recoltării grâului la C.A.P.-urile și I.A.S.-rile din zona și împrejurimile orașului
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
către mări odihnitoare... COPACUL Hipnotizat de-adînca și limpedea lumină A bolților destinse deasupra lui, ar vrea Să sfarăme zenitul și-nnebunit să bea Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină. Nici vălurile nopții, nici umeda perdea De nouri, nu-i gonește imaginea senină: De-un strălucit albastru viziunea lui e plină, Oricât de multe neguri în juru-i vor cădea... Dar când augusta toamnă din nou îl înfășoară În tonuri de crepuscul, când toamna prinde iară Sub casca lui de frunze un
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
neguri străvedeai Regească și senină și amplă armonie. Cum, cel ce simte gândul ascuns, nu se temea Să-mi pună dinainte atâta strălucire Și nu vedea mii suliți înfipte-n carnea mea Cum asmuțeau întruna spre tine, nălucire!... Deci am gonit... o goană ce nu s-a mai oprit Decât când brațul ager zvâcni să te cuprindă Când strângerea te frânse, iar ochiul pironit Se adânci în vasta orbitelor oglindă. De atunci, țeasta prinsă în chiciură și zguri Pe trepte de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
drept. „Marș de-aici !“, i-am strigat, îmi era scârbă, nu suportam să mă atingă. I-am ars un șut. S-a tras mai încolo, schelălăind. Poate că, fără să vreau, îl pocnisem și pe Constantin, în gleznă. „Dacă mă gonești, plec“, a spus el mâhnit și umil. Se încovoiase de durere. A plecat. Mi s-a părut că ducea în gură puiul de câine șobolan... * Taro, un câine de 8 ani din insula niponă Hokkaidō, de cum simte în aer miros
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-o așa, un timp. Aveam impresia că mă îngroapă în nisip. „Tanti“, am spus apoi, fiindcă nu-i cunoșteam numele mic, „aveți o muscă pe ciorap“. Mă miram singur cum de ajunsese musca aceea până sus, la noi. Ea a gonit musca, apoi s-a uitat la mine. Era din nou încruntată. Își regreta momentul de slăbiciune. Se regrupa la adăpostul unei demnități didactice. Poate o bântuia rutina catedrei. Oricum, a reînceput să vorbească. Rostea numai fraze severe, îmi turtea creierul
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mă prindă din urmă, să mă dărâme. Aș fi putut să pasez balonul și atunci altul ar fi devenit ținta furiei lor, dar alergam înainte...“. Îmi auzeam glasul, îmi era rușine de mine. „și mai află, bătrâne, că o dată, pe când goneam așa, s-a ivit în fața mea un domn în vârstă pe care îl știu foarte bine fiindcă l am mai văzut la o braserie unde stătea la masă cu un puști, mâncau amândoi înghețată, în orice caz, ceva cu frișcă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
s-au întors lui Geanalău toate în rău. Îmi aduc aminte de asta. Am citit ce spune Istratie Dabija vodă la 1 mai 1662 (7170: „...Iară după aceea, deacă bătu Ștefan vodă (Lupu) cu tătarii pre Constantin vodă și-l goniră, prinsără și pre Vasilie Geanalăul...și pentru jacul acela...s-au luat aceste casă și dughene și alte ce-au mai avut toate pre samă domnească... Și încă neplinindu-să banii domnești ce jacuise el din Ocnă...i s-au tăiat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
sfert de oră de joc, pe terenul cu prundișul acela clinchenitor de ceramică răscoaptă, care-i pudrase uniform hainele în cafeniu, făcându-le la fel cu vestoanele și pantalonii lui Bubă și compania, o rupse la fugă spre asfințit. Străbătu, gonind, un fel de curte interioară cu capace de fontă la gurile de canal, ocoli mai multe latrine, din acelea de scânduri, date cu var, și printr-o portiță de fier forjat, cu un rest de sticlă spartă, răzbi pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să mi se ceară acordul, soarta m-a făcut muntean din Muntenia și capitalist din Capitală: capitalist dă București, făcu el o specificație anume. Se lăsă necesarul moment de tăcere. Prin cenușiul zilelor ultimei decade a lui noiembrie, trenul Intercity gonea ca din tun. Vladimir își consuma primul whisky. Bucureșteanul continua să viseze cu ochii mari și triști, pe figura-i de rebel perpetuu, fără să-i pese, atunci când rostea vreun cuvânt, dacă e ascultat sau nu de comeseanul din fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
unde chivernisea de toate cele. Vara se preocupa, însă, în special cu așternerea brazdelor de pelin verde-cenușiu pe dușumele și cu schimbarea săptămânală în dormitoarele servitorilor, a covoarelor de pelin adunat de pe Bărăgan, menite să preîntâmpine înmulțirea nesuferită a purecilor. Gonea cu aceleași vânjoase lovituri de mătură pe argații despuiați de căldură care, noaptea, prin găurile făcute în gardul de sârmă ghimpată, băgau clandestin parașute rămase fără de lucru din fosta fabrică textilă, dispuse să se ofere doar pe o votcă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
mai dădeam nimic. Mâncătoare de bani! Am găsit o moldoveancă. Dar n-am ținut-o, că nu i-a plăcut lui tata când, în loc să ceară sapa, a zis „hârlețul“, și: „Ia hârlețul și du-te la mă-ta!...“. Și-a gonit-o. (Râde.) De ce-ați furat? Pentru bani. S-aduc bani în casă, ca să fie mulțumiți. Să nu mai fie scandal, să nu mai fie îmbârligături, să nu măscărească pe ăla, s-arate pe ăla, să-njure. Tata era leneș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
viețile!“ Și astea, droguri și Dumnezeu, neapărat să stăm de vorbă, să vă explic, că sunt capitole întregi, grele, nu le termini în propoziții scurte. Așa că, dragi cititori, veți vedea întâi cum a început el... Am fost un biet copil, gonit pe străzile bucureștiului de scandalurile ce erau tot mai dese acolo unde ar fi trebuit să pot spune căminul meu, acolo unde eu ar fi trebuit să am ce învăța, unde eu trebuia să mă formez ca om. Dar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Constantin, făcându-să căpitan de cătane la polcul lui Cantimir, au mai adunat la steagul lui pre câțiva nebuni,...care-i nu numai c au rădicat sabiia asupra stăpânilor noștri și cu podgheaz împreună cu alții au vinit asupra noastră să ne gonească,...jăcuind pe pământeni și muncindu-i...De s-ar fi potrivit stăpânii noștri sau noi de n-am fi păzit lucrurile cu mare chiverniseală era ca să aducă țara la mare primejdie de robie și sabie...ce dară pentru unii ca
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
facem semn. Noi nu existăm pentru ei. Nimeni nu există pentru altul. Nu există decât cursa fiecăruia. În clipa în care se oprește, moare. De aceea, toți trebuie să fie surzi. Piciorul pe accelerator și privirea fixă pe șoseaua unde gonesc. Atât. Restul... Restul nu contează... Iar noi, fetițo, sîntem "restul", înțelegi? Sîntem în afara autostrăzii. În afara cursei. Cursa noastră s-a încheiat, în această gară, pe acest peron. De ce să pretindem altora să-și întrerupă cursa lor, să se pună în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]