10,269 matches
-
de Eutihie și Dioscor din Alexandria (care intervin pe lângă Teodosius al II-lea și invocă între altele faptul că Irineu fusese căsătorit de două ori, ceea ce constituia un impediment canonic pentru ocuparea funcției de episcop), este expulzat printr-un edict imperial din 17 februarie 448 și i se fixează domiciliu forțat în orașul său natal pe care nu-l cunoaștem; „brigandajul” de la Efes din august 449 îl anatemizează. Pare să fi murit la puțin timp după aceea pentru că nu apare printre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Bisericii. De aceea, nu s-a ocupat de teologie ca un teolog mai mult sau mai puțin diletant care își elaborează o opinie proprie, ci cu scopul de a pune la punct teologia oficială menită să constituie osatura întregii legislații imperiale. El a făcut din neocalcedonism teologia oficială a imperiului. Așa cum am văzut, una din trăsăturile acestui curent este acceptarea formulei monahilor sciți potrivit căreia „unul din Sfânta Treime a suferit”, care permitea sublinierea unității celor două naturi în Cristos într-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Ierusalim pentru a-i cere lui Justinian scutiri fiscale; în timpul disputelor teologice, Leontie apără conciliul de la Calcedon, însă Saba îl îndepărtează când descoperă că e origenist, iar Leontie rămâne la Constantinopol și, după aceea, contribuie la introducerea în cercurile imperiale a unor reprezentanți ai origenismului palestinian, printre care Domițian și Teodor Ascida (aici, p. ???). Născut la Constantinopol prin 480-490, Leontie povestește într-o scriere a sa în care îi combate pe nestorieni și pe eutihieni că a fost nestorian el
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în PG 86/1, 568-620 și 621-784. Cf. R. Aubert, Gregentios (Saint), DHGE 21 (1986), col. 1385-1386. 31. Pavel Silențiarul Termenul latin transpus în greacă sub forma silentiaroi desemna la Bizanț slujbașii (subordonați ai praepositus sacri cubiculi, ai administratorului palatului imperial) ce aveau sarcina de a asigura ordinea și liniștea în palat. Unul din aceștia, Pavel, a compus două poeme în hexametri, fiecare din ele cu o introducere scrisă în metru iambic, dedicate descrierii Sfintei Sofia și, respectiv, amvonului acestei biserici
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unor presbiteri proveniți chiar din Constantinopol și a altor exponenți ai populației creștine. Însă e semnificativ faptul că era de origine siriană tocmai cel mai vestit dintre ei, un anume Auxențiu, care fusese o vreme gardă de corp la curtea imperială, apoi se dedicase însă vieții ascetice și trăia la marginea capitalei; în jurul lui, lângă coliba lui, creștinii se adunau și cântau imnuri. În același timp, apare obiceiul, atestat de Teodor Lectorul (Istoria Bisericii PG 86, 1, 173 sq.), de a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
perioadă este cel format din cercurile cele mai restrânse și mai elitiste ale societății bizantine, spre deosebire de cel vizat de literatura hagiografică din aceeași epocă. Autorii sunt în general persoane cultivate sau juriști, care au legături cu ierarhia ecleziastică și curtea imperială; cititorii lor, la fel de cultivați, sunt interesați de istoria ideilor creștine ca și de evenimentele care au zguduit Biserica în secolele al patrulea și al cincilea; conform așteptărilor cititorilor, acestea trebuie să devină materie pentru reflecții cu caracter religios și politic
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
-lea căruia i s-a adresat printr-o dedicație plină de entuziasm curtenesc. Împăratul, zice scriitorul, să binevoiască să accepte ostenelile sale, să le cântărească și să le modifice potrivit cu judecata sa personală. Sozomen va respecta norma impusă de cenzura imperială; dacă așa va fi voința împăratului, el nu va mai adăuga nici un rând la opera sa. Se pare că lucrurile au stat chiar așa, dacă vrem să înțelegem în acest fel neașteptata întrerupere a Istoriei bisericești. Într-adevăr, atunci când a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a spus că împăratul ar fi intervenit efectiv pentru a cenzura partea a doua a cărții a noua la care s-ar referi aceste trimiteri, poate pentru că istoricul trebuise să amintească răzvrătirile care s-ar fi înregistrat în sânul casei imperiale. De altfel, e semnificativ faptul că nu e amintită nici măcar o dată împărăteasa Eudocia, soția lui Teodosius al II-lea, care plecase de la curte în jurul anului 440 și se retrăsese la Ierusalim (cf. p. ???). Pe alții nu i-a convins însă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Teodosius al II-lea, este, în orice caz, cea mai scurtă dintre toate, și, așa cum am spus, în ciuda proiectului inițial, relatează evenimente care se petrec până în 414; așadar, nu pare să existe nici un motiv care să fi determinat cenzura imperială să elimine toate evenimentele ulterioare pentru că s-ar fi putut mulțumi cu tăierea pasajelor referitoare la Eudocia. În consecință, adevăratul motiv pentru care istoria a rămas neterminată pare să fie moartea scriitorului. Potrivit proiectului inițial, Sozomen ar fi vrut să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
împărat, și 448, anul morții lui Sozomen însuși, sau poate ceva mai devreme, pentru că scriitorul afirmă că erezia lui Nestorios este ultima de care ar fi avut cunoștință: așadar, nu știe nimic despre problemele create de monofizism de care curtea imperială urma să se ocupe începând cu 448. Opera lui Sozomen e gândită ca o relatare a evenimentelor ulterioare domniei lui Constantin pe care le interpretează dintr-un punct de vedere ortodox; în ciuda faptului însă că subiectul și titlul sunt analoage
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu optica unui bizantin (intervențiile, adevărate sau anunțate, ale unor forțe bizantine în Apus ar fi servit pentru rezolvarea repetată a unor situații foarte grave). Secularizarea istoriei este cu atât mai evidentă cu cât Sozomen acordă o atenție particulară legislației imperiale care exact în acei ani era adunată într-un codex și organizată în mod critic la inițiativa împăratului Teodosius al II-lea. Culegerea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 439 și a luat numele de Codex Theodosianus. Istoria lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
siriană mai târzie, compilatorul este chiar Zaharia care este prezentat ca episcop de Melitene, în Armenia. „Istoria Bisericii” nu mai seamănă, de-acum, cu cele scrise de istoricii din secolul precedent. Scrierea i-a fost comandată lui Zaharia de către șambelanul imperial Eupraxios care voia să cunoască ceea ce se întâmplase în sânul Bisericii după conciliul de la Calcedon, iar Zaharia relatează ceea ce a aflat și a citit în timpul studiilor sale la Alexandria și Berit, ca și ceea ce putea să găsească în documentele care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Discuția în contradictoriu cu maniheii, scrisă în urma condamnării acelei secte în 527 de către împăratul Justinian. Discuția pare să fi pornit de la un episod real: doi manihei lăsaseră un manifest ce cuprindea doctrinele lor în depozitul de cărți al palatului imperial și apoi fugiseră. Supraintendentul depozitului îl rugase de aceea pe Zaharia să combată doctrinele acelea, dat fiind că tot Zaharia mai scrisese înainte „șapte capitole” contra adepților lui Mani (care totuși n-au ajuns până la noi). Bibliografie. Texte: K. Ahrens
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Papadat-Bengescu, Kamarazene [Concert din muzică de Bach]. Rejtett út [Drumul ascuns], București, 1964; Constantin Chiriță, A fehér rózsa [Trandafirul alb], București, 1968; Kutak [Fântânile], București, 1981; Ileana Vulpescu, Az utolsó névjegykártya [Rămas bun], București, 1982; Anghel Dumbrăveanu, Fejedelmi tél [Iarnă imperială], București, 1987; Mircea Ciobanu, Versei [ Versuri], postfața trad., Budapesta, 1987; Ana Blandiana, A megálmodott [Cel visat], Budapesta, 1990; Házinapló [Jurnal de casă], Budapesta, 1990. Repere bibliografice: [Szentmihályi Zoltán], Constantin Chiriță, „A fehér rózsa”, UTK, 1968, 36; Krajnik-Nagy Károly, Három nyelven
LENDVAY Éva (24.VI.1935. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287776_a_289105]
-
înnobilare. Poeta devine cu timpul mistică, fără ca misticismul să fie direct exprimat artistic, și mesianică, făcând o cronică lirică a procesului de renaștere a românilor de peste Prut. În acorduri patetico-publicistice, solemn-civice sau mânios-etice, ea exaltă idealurile naționale și veștejește gesturile imperiale, hăul, minciuna, vanitatea, nepăsarea, mediocritatea. Această Jeanne d’Arc a renașterii basarabene, cum era privită, demonică, necruțătoare, a semnat versuri care, chiar inegale din punct de vedere artistic, au înfiorat ani în șir mulțimile. După cum observa Marin Sorescu în prefața
LARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
îi este zădărnicită de mitropolitul sârb Ștefan Stratimirovici, a cărui adversitate față de liberalismul apusean al lui L. nu excludea intuirea exactă a vocației acestuia mai curând pentru învățământ și cultură. Din nou la Viena în 1810, stipendiat acum de Cancelaria Imperială, L. satisfăcea politica acesteia de culturalizare a provinciilor, traducând în românește lucrări educative și religioase. Întors acasă în 1811, din anul următor este profesor la Seminarul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu. Ostilitățile pe care le suportă în special din partea episcopului Vasile
LAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287757_a_289086]
-
Innsbruck și Viena, obținând doctoratul în 1894. În paralel, colaborează cu articole de istorie și cu versuri la „Convorbiri literare”, „Candela”, „Gazeta Bucovinei”, „Revista politică” ș.a. Ales deputat în Parlamentul de la Viena (1897), devine și redactor al publicației „Foile legilor imperiale”. Ca deputat în Dieta Bucovinei, activează cu dăruire, fiind un talentat orator și organizator al Partidului Național Român. În urma unor intrigi, trece în România (1901) și se afirmă în domeniul istoriei dreptului românesc. La doar două luni după ce fusese ales
ROBEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289288_a_290617]
-
privind muncile agricole, starea zidirilor bisericești și școlare, „primejdiile veseliilor lumești”). Ș. a fost un orator cu autoritate, manifestându-se - în cuvântări ținute în românește, ungurește sau sârbește - în diete, la sinoade, în Parlament (la Viena, Pesta), la dezbaterile Senatului imperial (în care era membru). Multe discursuri sunt inserate în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” și în „Gazeta Transilvaniei”. În 1853 el face să apară „Telegraful român”, dând linia politică și culturală a publicației. Îi sunt găzduite aici articole privind
SAGUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289430_a_290759]
-
Council Failed”, Foreign Affairs, vol. 82, nr. 3, mai/iunie 2003, p. 20. 23. „Charter of the United Nations: Chapter 1: Purposes and Principles”, HYPERLINK "http://www.un.org"www.un.org, Națiunile Unite. 24. Ikenberry, G. John, „America’s Imperial Ambition”, Foreign Affairs, vol. 81, nr. 5, septembrie/octombrie 2002, pp. 56-57. 25. Ibidem. 26. Hoffman, Stanley, „The High and the Mighty”, American Prospect, 23 ianuarie 2003. 27. Bush, George W., „Text: Bush’s 2003 State of the Union Address
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
de maestru de retorică la Cartagina, unde și-a cîștigat o anume notorietate, dar cu siguranță s-a îndepărtat tot mai mult de creștinism. După Cartagina, oraș important, dar situat în provincie, continuarea carierei de retor presupunea deplasarea la curtea imperială sau în vecinătatea acesteia, așa cum făcuseră în acei ani poetul Claudian, care plecase din Egipt și se dusese întîi la Roma și apoi la Milano, sau Ammianus Marcellinus, care își compusese scrierile nu la Antiohia, patria sa, ci la Roma
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
L-a impresionat, în schimb, convertirea lui Antonie, care, înțelegînd creștinismul ca pe o experiență totală, renunțase la tot pentru a se dedica vieții de eremit: această „convertire” fusese relatată de Atanasie, care, exilat din Alexandria, se găsea la curtea imperială de la Treveri; unele persoane oficiale de la curte fuseseră impresionate de povestirea sa și renunțaseră la bogății și onoruri pentru a practica asceza. Un alt exemplu de convertire a fost acela al lui Marius Victorinus, intelectual și neoplatonic ca și Augustin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nou neoplatonismul și cearta cu maniheii După aceste experiențe, în săptămîna sfîntă din 387, Augustin a fost botezat împreună cu fiul său Adeodatus și cu prietenii ce veniseră cu el din Africa, Alipius și Evodius, acesta din urmă ajuns deja funcționar imperial. Botezul, care conferea o formă oficială „convertirii” care îl chinuise în anii precedenți, a fost resimțit de Augustin ca o ruptură definitivă cu viața din trecut, chiar și cu cea de filozof dusă la Milano; în consecință, el a vrut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
numai pentru a-l contracara pe episcopul donatist. Augustin a fost hirotonisit pe neașteptate, în ciuda tuturor precauțiilor sale. La sfîrșitul anului 390 și începutul lui 391 el se găsea la Hippona, unde se dusese pentru a vorbi cu un funcționar imperial; în acea cetate era episcop Valeriu, un bătrîn de origine greacă, slab cunoscător al limbii latine: el nu putea să predice așadar cu succes și era incapabil să-i combată pe donatiști. Valeriu s-a gîndit să profite de faptul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care o făcuse deja Ciprian). „Acești oameni nu pot muri ca niște martiri pentru că nu au dus o viață de creștini. Nu devii martir datorită pedepselor, ci grație cauzei” (Epist. 204, 4). La acuzația de persecuție, lansată în urma aplicării legilor imperiale, Augustin răspunde că acestea nu-i condamnă la moarte pe eretici și nu-l obligă pe nici unul din ei să se convertească, ci împiedică doar producerea răului. Cu atît mai puțin se puteau plînge de violență donatiștii, care o exercitaseră
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să fi făcut să se nască îndoieli și printre creștini, obișnuiți cu ideea opusă, de origine constantiniană și răspîndită de Lactanțiu, conform căreia instaurarea creștinismului ar fi garantat Romei protecția în fața barbarilor. Știrea distrugerii Romei, care în scrierile din epoca imperială era considerată un oraș etern, convingîndu-i, într-o oarecare măsură, și pe unii intelectuali creștini, ca Ieronim, tulburase sufletele tuturor: și Augustin, în epistolele din acei ani, îndeamnă la întoarcerea privirii către patria cerească, și nu către cea pămîntească; violențelor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]