4,420 matches
-
Le suntem datori cu o reușită. Făcu o pauză, pentru a se asigura că predica lui și-a atins ținta. Deci, cum stăm? Maggie bătu câmpii o vreme, invocând unele progrese de ambele părți, după care reveni la vechile ei insistențe că singura lor șansă de a pune capăt violențelor era să descopere măcar cauza a câtorva incidente. Se apropia de această descoperire, dar mai avea nevoie de timp. Timpul e ceea ce nu avem noi, Maggie. —Știu, domnule Miller, spuse Maggie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Porfiri Petrovici, spuse comisarul șef, livrând amenințarea cu o tragere de ochi complice. § ă E încă aici, strigă Zamiotov acuzator în timp ce Porfiri traversa sala de primire și arătă înspre femeia în lacrimi cu o înclinare a capului. A cerut cu insistență să vorbească cu magistratul investigator, îl asigură Zamiotov plecându-și privirea și zâmbind afectat. ă I-ai luat declarația, cum ți-am cerut? întrebă Profiri, studiind-o pe femeie cu o privire detașată și observând că nivelul și claritatea tânguierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
femeii nu era nicidecum artificial și că acesta, chiar dacă părea oarecum străin și exterior, pusese stăpânire pe biata femeie, dictându, asemeni unei infecții, comportamentul mecanic și atât de artificial al lamentațiilor sale. În definitiv, era mai mult ca sigur că insistența cu care femeia ceruse să-l vadă pe magistratul investigator se datorează în întregime acestui zbucium bolnav. ă Vreți să vi-o citesc eu? spuse Zamiotov, referindu-se la declarația pe care o ținea în mână. ă Nu este necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Amândoi se ploconeau în fața lui Liputin. În sfârșit, Porfiri îl invitase pe Salitov din curtoazie pentru rolul său în descoperirea cadavrelor. Căldura de la soba din fundul hangarului abia ajungea la ei. ă Deci, pe cine mai așteptăm? întrebă Liputin cu insistență. ă Pe doctor, excelența voastră, îi explică Porfiri. ă Doctor? Nu cred că avem nevoie de niciun doctor să ne spună ce s-a întâmplat aici, Porfiri Petrovici. ă Cu respect, excelența voastră. ă Un cadavru are capul hăcuit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă și ce concluzie trageți din asta? ă Este prea devreme. Prea devreme, domnule. Concluziile mele, dacă voi avea vreuna, se vor găsi în raportul meu. Pe care îl veți primi destul de repede. Doctorul Pervoiedov căută privirea lui Porfiri cu insistență. După o pauză lungă, adăugă: ă Excelența voastră. Porfiri, Salitov și doctorul întoarseră cadavrul pe spate. Doctorul apucă bistruiul din nou și începu o primă incizie, atingând cu lama un punct de pe umărul stâng. În liniștea lăsată, Porfiri era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
său în timp ce îi dădea chitanța cămătarului. Fața galbenă din spatele tejghelei îl privi cu suspiciune. ă Aveți banii? Porfiri puse jos o bancnotă roșie de zece ruble. Se uită peste umăr doar pentru a-l zări pe actor privindu-l cu insistență. Celălalt bărbat îi arătă un zâmbet din reflex și se înmuie la față. Cămătarul se întoarse cu o grămadă de cărți, legate împreună cu o ață. ă Nu sunteți Virginski, spuse cămătarul. ă Ați putea să tăiați sfoara, vă rog? Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
care le jucau. Mâinile lui Porfiri tremurau, iar palmele începeau să-i transpire. Cu toate acestea nu dorea ca jocul să se termine. Cu fiecare carte pe care o întorcea simțea bătăile grele de ciocan ale inimii, amintindu-i cu insistență reînnoită că era încă în viață. Oricare ar fi rezulatul jocului, știa că va duce lipsa acestui sentiment. Abia după vreo alte zece cărți Porfiri întoarse un șapte de inima neagră, pereche a șaptelui de inimă roșie de pe grămada din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pregătit. ă Sunt pregătit, spuse Virginski. Doctorul Pervoiedov îi adresă următoarea întrebare lui Porfiri: ă I-ai spus la ce să se aștepte? ă I-am spus tot ce era necesar, răspunse Porfiri fluturând din gene. Doctorul se uită cu insistență în ochii lui Virginski. ă Îți voi aduce un scaun. Este mai bine pentru dumneata să stai jos. Trase un taburet lângă ei. Mă tem că Laboratorul de Patologie nu este mobilat pentru comfort. Porfiri îl luă pe doctorul Pervoiedov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Vreau să îl lași în pace. Declarațiile obținute cu fortă nu sunt admise în noile curți legale. Porfiri merse la ușă și o încuie. Uite așa, spuse, punând cheia în buzunarul de la șold al hainei sale. Îi făcu semn cu insistență Katiei, dar aceasta se încruntă și nu părea hotărâtă să-i de-a drumul. ă Nu știți de ce-i în stare ăsta, spuse ea. ă Ușa e încuiată. Nu are unde fugi. În sfârșit, după ce îi dădu drumul la ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pe canapeaua lui Govorov. Își ținea brațele sub cap și picioarele în unghi drept unul față de celălalt, cu un genunchi în sus și cu altul în afară. Însetat, cu buzele strânse și lipite de dinți, Salitov se simțea amețit de insistența imaginii repetate în fiecare poză la care se uita. ă Curvă ordinară, comentă Tolkachenco, înghițind din greu. și când te gândești că toate astea s-au întâmplat deasupra mea. Las că pun eu mâna pe Govorov. ă Să nu spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
întoarse, cu aceeași mișcare bățoasă pe spate, către Ulitin. Dar nu spuse nimic. Niciunul nu scoase vreo vorbă vreme îndelungată. Nu preste mult timp, aerul fu umplut de fulgi vijelind, care se învârteau în spirale, însă majoritatea cădeau cu o insistență nătângă și amețitoare. La început, pădurile de pe marginea drumului dispărură cu totul. Apoi, și stâlpii care marcau drumul. Acum Ulitin nu mai vedea, în agitația a viscolului, decât cozile cailor. Nikita trase de hățuri și aceștia se opriră. ă Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Cine știe de ce în stare dacă intră în panică. ă Eu nu cred că el a făcut-o. L-am privit în ochi. Nu are ochii unui criminal. ă N-ai de unde să știi asta! Porfiri își scutura capul cu insistență. ă El nu este criminal. Cum poate un criminal fi emoționat de rănile doamnei Kezel? ă Avea sânge pe mâini! Iar biletul este la fel de bun ca o mărturisire. ă Dar nu a fost o mărturisire. Nu a unei crime. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
avea consistența unui coif. His neatness went deep. ă Pot să mă așez? Porfiri se înclină de la brâu făcând această cerere. Celălalt bărbat încuviință precaut. Porfiri luă loc de partea cealaltă a biroului și îl privi pe Osip Maximovici cu insistență. ă Aș vrea să te cunosc mai bine, Osip Maximovici. Simt că avem multe în comun. ă Avem? ă Da. știi că și eu am făcut seminarul. ă Chiar așa? N-am știut. ă Nu v-ați dat seama? ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
bea apă din baltă de parcă ar fi fără căpătâi, obligațiile sunt obligații. În timp ce Cipriano Algor se străduia să pronunțe fraze slobode, aproape fără sens, cu singurul scop de a-și obișnui câinele cu sunetul glasului său, dar unde dinadins, cu insistența unui refren, cuvântul găsit revenea în mod repetat, Marta aduse o strachină mare de lut, plină cu apă limpede, pe care o puse lângă cușcă. Înfruntând scepticisme, din plin justificate după miile de relatări citite și auzite despre viețile exemplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sărmana, n-are altă alegere decât să-și însoțească bărbatul când va fi promovat gardian rezistent, a înțeles acum două trei zile, cu o lăudabilă sinceritate, că hotărârea finală doar tatăl poate s-o ia, fără să fie forțat de insistențele și presiunile unor terțe persoane, chiar justificate de iubirea filială sau de acea milă înlăcrimată pe care bătrânii, chiar dacă o resping, o trezesc în sufletul oamenilor cumsecade. Nu merg, nu merg și gata, nici dacă mă omoară, bombăni olarul, conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
firului, o femeie, secretară sau telefonistă, întrebă, Sunteți domnul Algor, Da, eu sunt, Un moment, vi-l dau pe domnul șef de departament, timp de un nesfârșit minut, olarul trebui să asculte muzica de viori care umplea cu o maniacă insistență aceste așteptări, își privi fiica, dar n-o vedea, ginerele, dar ca și cum n-ar fi fost acolo, pe neașteptate muzica încetă, se stabilise legătura, Bună ziua, domnule Algor, spuse șeful departamentului de achiziții, Bună ziua, domnule, chiar acum îi spuneam fiicei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
i se fi părut un miracol, la ora asta din noapte, carnea pe care i-am dat-o. Își trecu mâna peste spinarea animalului, de două ori, de trei ori, prima dată din simplă și obișnuită afecțiune, celelalte cu îngrijorată insistență, parcă era indispensabil să-l liniștească fără întârziere, de fapt pe sine însuși trebuia să se liniștească, să alunge o idee care se ivise brusc din colțul din memorie unde se ascunsese, În Centru nu se primesc câinii. E adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
etaje. Fiind vorba de un om cu un spirit rezonabil de curios, aproape că n-ar trebui să spunem că primii pașii ai investigației lui Cipriano Algor se îndreptară spre misterioasa ușă secretă, care totuși a rămas misterioasă, odată ce, în ciuda insistenței cu care a sunat și a bătut în ușă, nimeni nu s-a ivit dinăuntru să-l întrebe ce dorește. În schimb, a trebuit să dea explicații prompte și complete unui gardian care, atras de zgomot sau, mai probabil, condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Am mai privit o dată curtea goală, storurile ridicate doar pe jumătate, zidurile de fortăreață abandonată, apoi m-am retras, m-am dus acasă și în câteva zile eram însurat. Cu ceva tot m-am ales însă din această gafă. La insistențele Liviei, ne-am mutat într-o locuință de la marginea orașului. Ferestrele dădeau spre pădure, ceea ce îmi plăcea foarte mult. Strada nu era pietruită, pământul se desfunda la fiecare ploaie și devenea noroios, în schimb aveam curtea plină de trandafiri; în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a existat un egoist mai zelos decât mine. Nimeni n-a pus atâta zel nesăbuit în a-și da dreptate lui însuși și în a se distruge. Trebuie să mai spun că pe femei nu le-am obosit niciodată cu insistențele ori cu geloziile mele. Nu complicam inutil lucrurile și am avut față de dragostea trupească o îngăduință paradisiacă. Mi se părea actul cel mai intelectual cu putință; și puțin mă interesa că mărul pe care l-a dat șarpele Evei a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânul. Adică, dacă tot era stăpân, ar fi trebuit să se poarte ca stăpânii! La nevoie ar fi putut să umble cu cravașa în mână însoțit de Francisc pe coridor. Numai să poruncească. Dar, „ziceți și dumneavoastră, își reluă Filip insistențele, n-o poate nimeni convinge să-mi lase colivia?” De data aceasta se referea la mine, dându-mi, măgulitor, de înțeles că eram singurul în măsură să obțin această favoare. „De ce n-o furi?” l-am luat eu peste picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Erau obișnuiți să se considere legați prin destin de el, de legenda lui, iar pe de altă parte să se teamă că li se putea întâmpla oricând ceva rău, de aceea căutau să scoată de la mine totul. A trebuit, la insistențele lui Siminel, să născocesc și o întreagă poveste despre traversarea deșertului, episod de care, în povestea mea, Bătrânul își amintea cu nostalgie. 22 «Vasul nostru eșuase în apropierea unui port african, după ce se luptase, purtat de valuri ca o coajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trei temple maiestuoase, cele trei locuri care trebuie să fi fost deja cunoscute. Totuși, Îmi dădeam seama că, În schimb, cele două manifeste vorbeau, desigur, În aceiași termeni, dar ca și cum s-ar fi produs ceva neliniștitor. De exemplu, de ce atâta insistență asupra faptului că timpul se Împlinise, că venise momentul, deși dușmanul pusese În aplicare toate vicleniile lui pentru ca prilejul să nu se realizeze? Care prilej? Se spunea că ținta finală a lui C.R. era Ierusalimul, dar că el nu putuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dintre aspectele sale, dar, desigur, precis ca un ceas, al unicei, adevăratei Pietre care căzuse vreodată În exil din cer, Marea Mumă, Pământul. Lucrul ăsta, pe de altă parte, voia să-l priceapă și Filip cel Frumos. De aici răuvoitoarea insistență a inchizitorilor asupra misteriosului sărut in posteriori parte spine dorsi. Voiau secretul lui Kundalini. Nici vorbă de sodomie. „Totu-i perfect“, zicea Diotallevi. „Dar când, până la urmă, știi să dirijezi curenții telurici, ce faci din ei? Morișcă de vânt?“ „Haida-de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
vocea. „Iar dumneavoastră știți mai multe despre Tres decât noi.“ Atunci se hotărâse. Pusese mâna pe telefon și-l sunase pe De Angelis. La chestură Îi făcuseră dificultăți, se părea că acest comisar nu mai lucra acolo. Pe urmă cedaseră insistențelor lui și-i făcuseră legătura cu unul dintre birouri. „Oh, ce bine-mi pare că vă aud, domnule Belbo“, zisese De Angelis pe un ton care lui Belbo i se păruse sarcastic. „M-ați găsit Întâmplător. Tocmai Îmi fac valizele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]