4,596 matches
-
suprafață. Între timp, străduțele laterale pocneau de gropi, iar șoferii înjurau de mama focului, cu bucșele rupte sau parbrizele împroșcate de criblură. Din Unirii, am cotit la dreapta pe Splai, apoi încă o dată la dreapta, spre Curtea Domnească. Ruinele rămăseseră intacte, le numărai zidurile și turnulețele în geamurile clădirilor cu zece etaje. M-am frecat la ochi, ferindu-i de soarele metalic și-obositor: lumina aluneca peste cărămizi, ricoșată din sticla albastră. Am ocolit gaura de pe Șelari (canalul, unul din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-se desenul celei dintâi în condiții speciale de temperatură, lumină și umiditate. Deasupra primei pânze se turna un lichid special, ca un lac, invizibil cu ochiul liber: culorile se impregnau apoi în spațiul nou creat, iar desenul inițial era menținut intact. Nu-ți dădeai seama, nici dacă te uitai de la doi centimetri. Practic, în felul ăsta, între cele două desene apărea un fel de suspensie solidificată, o peliculă rezistentă și uniformă, ca un strat transparent de protecție. Pentru orice privitor, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
decât fixat în pupila simțurilor mele. Cu cât îl ignoram mai mult, cu-atât apăsa mai tare. Îl aspirasem ca pe-o imagine defectă, ciuntită, pătată de trecerea anilor; îmi scăpa mereu printre degete. Degeaba încercam eu să-l păstrez intact, încremenit în soarele și vegetația lui 1976: pedalam în gol, ca Bidileanu, cu pantalonii trei sferturi suflecați deasupra genunchilor, fără să avansez vreun metru. Clădirile se despicau, tencuiala cădea, zidurile zburau în cuburi de praf, lovite de bile uriașe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
onest și mefistofelic, și poate de-aia rămăsese singurul meu prieten adevărat. Îl manevram și pe el, doar un pion pe tabla mea de joc, dar unul pe care îl mișcam grijuliu, cu respect: rănile nu se vedeau, demnitatea rămânea intactă. Într-un fel, Mihnea devenise proteza vie a trecutului meu, arhivarul memoriei afective, telecomanda de 85 de kilograme pe care o butonam pentru a accesa calupurile de imagini pe care le însuflețisem cândva și care acum, la un pahar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dormitor, dacă deschideai dulapul bunicilor, cădeau peste tine blănuri și pălării interbelice, ca-n teatrul TV de marți seara. Desigur, moliile își făcuseră datoria și-acum puteai să strecori două sau chiar trei degete prin opera lor, dar farmecul rămânea intact, înfășurat în mirosuri de naftalină și levănțică. Nimeni nu mai purta zdrențele astea, însă familia nu se învrednicea să le-arunce. Erau ca imensa colecție de dopuri și pungi a maică-mii: cine știe când puteau să mai folosească? Hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de țigări. Muștiucul era poros, îndesat și plin cu fire de vată. Pe margini, cineva îi imprimase calitățile; cu cerneală sintetică, gri, care se lua pe degete: „Dop din ELASTOMER-TERMOPLASTIC. Cel mai modern și mai sigur mod de a păstra intacte aromele și calitatea tradițională a vinului de excepție.“ Strămoșii se puteau duce dracului, ca și colecția de plută a maică-mii: venea dopul ELASTOMER-TERMOPLASTIC, care le înlocuia pe toate. Dacă vroiai să-ți repari un ceas, puteai deja să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să lași garda jos, trebuia să fii atent la cuvinte, la replici, la situații. Lupta asta surdă, de putere și control, avea, pe lângă farmec, uzura și costurile ei de întreținere, ca un automobil vechi, pe care cauți să-l păstrezi intact. Depindea numai de tine să-l faci să meargă, cu cine trebuie la volan. „Să-ți zic mai departe. Cu Babbage, povestea nu-i încheiată. Când se prăpădește, în 1871, lasă-n urmă vreo patru sute de metri pătrați de schițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
obosită și înrăită, gata oricând să-și plătească polițele? Ne-ar fi umflat râsul, dacă n-ar fi fost vorba de noi. Mihnea, Cezar, Andrei, Nicu, Gino și toți ceilalți. Nu știam cum să păcălim mai bine sistemul, să rămânem intacți, neimplicați, singuratici. Fusesem deformați, ni se umblase ani în șir la toate rotițele interioare, până ne-obișnuisem să nu le mai auzim țăcănind, și-acum ni se cerea s-o luăm de la capăt: altfel, de-adevăratelea, mai bine, împreună. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ezitam. Doar oamenii simpli n-ar fi înțeles lupta îndârjită care se dădea: puterea nu îmi aparținea mie, așa cum umilința nu îi aparținea ei. Femeia care mi se oferea, destinsă și nerăbdătoare, păstra tot controlul din lume, și toată mândria intactă. Se sprijinea pe palme și-n genunchi și, în timp ce mă lipeam de ea, mă cerceta cu nerușinare, printre șuvițele lungi și negre. Simțeam ceva murdar și compromițător în așezarea corpului, un fragment de dorință care nu se poate povesti, cu-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
expozițiile ar sta acolo, agățate de perete, 24 de ore din 24, 365 de zile pe an, în condiții de stress termodinamic, schimbare de luminozitate, atac microbacterian, s-ar face praf în câteva decenii: n-ar mai rămâne nici cadrul intact. Urmarea: expoziții, zero; public, zero; profit, zero.“ „Credeam că temperatura și toate bazaconiile ălelalte sunt reglate-n sală, prin senzori speciali. În filme așa ți-arată.“ „Sunt. Problema e alta: la câtă lume se vânzolește prin fața lor (mai pui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de madam’ Bardot. Le-a adus cu furgoneta și le-a deșertat prin săli. În câteva luni, n-a mai fost picior de șoarece-n Tribunal. Căutai prin pod, după stâlpi, prin subsoluri; nimic. Dosarele - curate și-ntregi, cu cotoarele intacte (poate mai lipseau niște pagini de ici-de colo, dar sigur nu le luaseră șoarecii). Trece un an, și-ncă unul. Pisicile-și fac treaba, procesele merg strună, toată lumea-i fericită. Li se dă de mâncare, se-nmulțesc, mai vin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se dizolvă în lichidul vâscos și se năruie, ca peretele la un cutremur. „Te-ascultăm.“, l-a încurajat Maria. De undeva trebuia să apară o soluție. Mihnea a lăsat biscuitul să se rupă de la jumătate, apoi a ridicat partea rămasă intactă. Încă mai curgea făina din ea, ca mortarul ud. A pus-o pe farfurie și-a împins farfuria udă în mijlocul mesei. „Să ne imaginăm că biscuitul ăsta e creierul meu. Dacă vine cineva și se-apucă să-mi umble la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o oră, te întorceai acasă plângând, cu pete roșii, maro și cafenii pe brațe. În iulie, curgeau apele pe tine și-n plus te luau pe sus migrenele. Parcă razele fuseseră lansate să-ți crape capul, sfredelind ce mai rămăsese intact din creier. Așa strălucea noul soare, îmbunătățit. Laptele parf, băncile de lemn, soarele. Schimbaseră tot decorul. Nimeni nu ceruse nimic, dar lucrurile nu mai arătau la fel, vârtejul trecuse și luase cu el case, oameni și-obiecte, ducându-le într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ani, dacă lucrurile se desfășurau în realitate sau doar în mintea mea, dacă îi implicau și pe-alții sau mă prindeau ca subiect doar pe mine, curios și suficient. Într-un fel, încercasem să mă păstrez cât de mult posibil, intact, neatins, ca un erou îmbrăcat într-o statuie. Corpul meu unic și prețios trebuia ținut la distanță de gesturile și afecțiunea celor din jur. Nimeni nu merita să-l primească, pentru că, odată cu dăruirea cărnii, aș fi cedat și partea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urme de șenile pe ziduri, ca umbra unui tanc sovietic. Orașul ăsta era specializat în trădări, schimba protectorii și întorcea armele după cum bătea vântul, niciodată înțelept sau cumpătat; de fiecare dată, sfârșea rău, înjurând pe la spate. Nu mai rămăsese nimic intact, unde întorceai capul întâlneai viol, distrugere și cumințenie vicleană. Șase secole de istorie și prostie îl pătrunseseră până la măduvă. Acum, Bucureștiul semăna cu un lepros, carnea cădea de pe el în aburi de tencuială umedă. N-aveai de ce să fii mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aplecat, am vârât mâinile sub el și, opintindu-mă din răsputeri, l-am ridicat vreo doi centimetri, apoi i-am dat drumul pe podea. S-a auzit un clinchet metalic, și ușile au sărit în lateral, cu limba yalei atârnând intactă și neputincioasă. Știam trucul de la hoții din Pajura, care deschideau în felul ăsta Daciile. Treaba mergea perfect la modelele 1300, 1301 și 1310. Ridicai puțin mașina din spate, după care o trânteai pe-asfalt: portbagajul sărea singur din încuietoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
străvechi se-amestecau cu cele noi, făcând deliciul colecționarilor: „Albina“, „Curierul“, „Fama Lipschii“, dar și „Muci“, „Pula“ sau „Nervi“. Praful era șters zilnic, sutele de compartimente de lemn și placaj străluceau. Temperatura rămânea constantă, foile ziarelor se păstrau uscate și intacte, ca frunza unui trabuc cubanez original. Ne-am împărțit pe căprării: eu fișetele cu numele și cotele ziarelor, Mihnea calculatorul de sală. După vreo jumătate de oră de scotocit, am ridicat din umeri - nu găsisem nimic. Nici certificatul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
atunci fiecare pas pe care îl făceam distrugea lanțuri de cărămizi și celule nervoase. Mă temeam. Nu jucam doar pentru mine, iar miza trebuia să fie mai mult de-o poveste care să sune bine. Vroiam să ies din ea intact, fără traume și fără responsabilități. Amintirile mele (sau ale oricui ar fi fost) nu mai puteau fi descusute. Intrasem deja în competiție, distorsionat, însoțit, cu marfa îmbogățită artificial prin adaosuri neuronale: minciunile. Pluteau ca niște E-uri parfumate, indispensabile; doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prezervate în parametri optimi, transmisia de date se realizează clar și eficient.“ „Vorbim aici de date neuronale...“ „Baza chimică, electrică și termică a amintirilor. Suportul «ecranului minții», cum îi spun Economiștii. Fără el, nu poți transmite nimic. Fotocaina îl păstrează intact, îl curăță de «scame», ca Ad-Aware-ul de pe-un calculator.“ „Sau ca vederea periferică. Teoria monedei din șoferie.“ „Da. Mișcarea oculară reține în permanență o fracțiune din ansamblul imaginii, într-o șesime de secundă, pe care o plimbă pe tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spatele rușilor.“ „Asta nu-l împiedica, tot pe la spatele rușilor, să bage câteva milioane de români la închisoare. Ce-i drept, nu plecai în excursie-n Siberia, rămâneai acasă, la Gherla sau Sighet. Mureai patriotic, spectaculos, cu simțul apartenenței naționale intact.“ „E-adevărat. Dar să revin la istoria lui Maurer. În ianuarie 1958, în urma decesului lui Petru Groza («doctorul», cum i se zicea, deși mânuia mai bine pistolul decât bisturiul), Ion Gheorghe Maurer devine președinte al Marii Adunări Naționale. Asta până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce spulber???irurile de nori Îi corespunde amintirea vie a chipului iubitei ivinduse din negura timpului: „Sentimentul elegiac ??se?te aici o efuziune de esen?? predominant vizual?, În care colocviul dintre inim?? ?i « lucrurile care ?tiu » I?i p?streaz? intact? tainica lui intimitate " . Punct de plecare al metaforei singur????îi poetului este ?i imaginea stelei-icoane al c? rei r???riț În „dep?rt?ri albastre" este pierdut Într-un alt timp decât cel al prezentului: „ La steaua care-a r
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
pe Giani cu Fleva ori pe Stolojan cu Dimancea, joc nefolositor, de care țara e dezgustată, fiind păpușile prea cunoscute și piesa reprezentată cu ele prea monotonă. {EminescuOpXII 158} În urma infructuozității încercărilor sale d. Ioan Brătianu se retrage, păstrîndu-și prestigiul intact, lovind însă cu atât mai greu în acela al amicilor săi politici. Întors însă zilele din urmă de la Măgura, d-sa reintră în conventiculele partidului ținute la Herdan și are aerul de a lua din nou parte la politica activă
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
lui Chițu prin care d. Boerescu e acuzat, în mod eufemistic în adevăr, dar nu mai puțin grav, de-a fi compromis cestiunea Dunării. Compare-se aceste pasaje cu aserțiunile "Romînului" că nimic nu s-a compromis, că cestiunea este intactă și facă-și fiecine concluzia asupra prețului cu care se plătesc tovărășiile politice ce țara are nenorocirea de a le suporta. [4 iunie 1881] ["UN AMIC AL FOII NOASTRE... "] Un amic al foii noastre ne observă că două din întrebările
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
față. Răspundem deci scurt că e și demn și onorabil de-a constata un adevăr și tocmai dorința de a-l constata ne-au silit să stabilim deosebirea pe care "Unirea" o respinge și care cu toate acestea rămâne tot atât de intactă ca și evidența, oricum am încerca de a o înlătura. Deja din stilul observațiilor prime era lesne de recunoscut că autorii sânt numai pretinși roșii, căci stilul adevărat roșu nu se află în puritatea lui decât numai în "Romînul", și
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
bune ceva rău. Când urmarea e rea ar trebui exploatată cel puțin partea ei cea bună, până în ultima consecuență. Îndată așadar ce greșala participării la război s-a comis trebuia cel puțin ca laturea favorabilă a ei să se păstreze intactă: bunele relațiuni cu Rusia. Ar fi trebuit ca aliatul să rămână un binevoitor amic, consiliu pe care, după cât aflăm, l-ar fi dat delegaților români însuși d. de Bismarck. Ce se-ntîmplă însă? În loc ca partidul liberal să-și bea păharul
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]