4,886 matches
-
ajunge regele Franței într-o clipă. Ducele d‘Orléans este considerat de către istorici ca fiind întruchiparea lipsei de loialitate. Întreaga să viața a complotat împotriva fratelui său, sperând că va accede la tron într-o zi. Cea mai subtilă și ironică descriere a comportamentului și caracterului sau a fost realizată chiar de unul dintre contemporani, cardinalul Richelieu:"a acceptat să se alăture conspirațiilor pentru că îi lipsea voința și s-a târât afară din ele pentru că îi lipsea curajul"<footnote Antonia Fraser
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
-J. Rousseau, E.T.A. Hoffmann, E.A. Poe, Nathaniel Hawthorne, H. Melville, Baudelaire, Eminescu, Creangă, Macedonski, Rimbaud, Mallarmé, Valéry, Kafka, V. Voiculescu, Jean Ricardou, Michel Butor ș.a.). Demersul teoretic-critic al lui C., deși „textualist”, nu se perimează, pentru că implică o rezervă ironică (față de doctrină) și prezintă o excelență a „realizării” care transcende orice mode culturale. În Mari corespondențe (1981), eseistul se ocupă de „corespondența” dintre, pe de o parte, opera destinată publicării și, pe de alta, corespondența câtorva scriitori francezi (Voltaire, Flaubert
CIOCARLIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]
-
toată deznădejdea din lume. Da, erau niște samovare: cu capetele pulpelor asemenea picioarelor acelui recipient de aramă și cu cioturile umerilor aidoma toartelor lui. Musafirii noștri vorbeau despre ei cu o ciudată fanfaronadă amestecată cu batjocură și amărăciune. Acel „samovar” ironic și crud însemna că războiul era departe, uitat de unii, lipsit de interes pentru ceilalți, pentru noi, cei tineri, născuți la vreo zece ani după Victoria lor. Și ca să nu pară patetici, mă gândeam eu, evocau trecutul cu dezinvoltura aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Știți la ce mă gândeam eu acuma?”, îl întreba patriarhul. Și, în fața interlocutorului său încurcat, declara cu emfază: „Mă gândeam la ceea ce îi voi spune lui Dumnezeu când, foarte curând, probabil, voi ajunge în împărăția lui...” Atunci, Leconte de Lisle, ironic și respectuos totodată, afirma cu convingere: „Oh, îi veți spune: «Dragă confrate...»”. Curios, o ființă care nu știa nimic despre Franța, care nu citise niciodată nici măcar un autor francez, cineva care, eram sigur de asta, nu putea să localizeze țara
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un cuvânt tracic neînțeles și desfigurat în gura grecilor” (ipoteză susți- nută întâi de Lamer) ; - tot traducerea „călători prin nori” o acceptă și H. Daicoviciu și M. Coman. Primul consideră expresia ca fiind „o poreclă pe jumătate respectuoasă, pe jumătate ironică, legată eventual de anumite preocupări astronomice ale preoților sau de vârfurile de munte unde se găseau sanctuarele și peșterile lor” (74, p. 274). Cel de-al doilea crede că atributul respectiv fie are un sens figurat, mistic, fie este o
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Ariadna (sau doar coroana ei) ar fi fost ridicată la cer, devenind constelația Aridela („care se vede de departe”). Căzând în capcana acestor date și a altora similare, Lucian din Samosata a dat mitului o interpretare pseudoraționalistă (improprie, de altfel, ironicului sofist grec). Într-o lucrare atribuită lui, Despre astrologie, autorul credea că Dedal, inițiind-o pe Pasiphae (soția lui Minos) în tainele astrologiei, a făcut-o să se îndrăgostească de această știință și chiar de „Taurul celest, care strălucește printre
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
boli profesionale. Astfel, un ciubucci- bașa de la curtea lui Caragea Vodă, „de mult ce a tot suflat în ciubuc”, s-a îmbolnăvit și a murit „de oftică” (din ngr. ohtikas = „ftizie”), adică „i s-au dus zilele în fum”, scrie ironic Vasile Alecsandri (Kera Nastasia, 1865) (214, p. 108). în 1844, Alecsandri descrie Iașiul multietnic, în care orientalii (turci, greci, armeni) sunt promotorii fumatului. În „cafineaua grecească”, „plină de fesuri mari, de fustanele”, „felegenele de cafe, ciubucile și narghilelele gioacă roluri
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Dobrogea. Străinilor! Trebuia să li se spuie odată aceasta consângenilor noștri din Transilvania și din Țara Ungurească, că pentru onor. Stătescu și pentru d. I. Brătianu ei sunt... străini, și guvernul din Pesta a fost însărcinat cu aceasta gingașă și ironică misiune. A! dac' ar sosi la Predeal ori la Vîrciorova jucători de cărți de profesie, mironosițe ale cafenelelor cântătoare, cavaleri de industrie, speculanți care-și drapează evreul lor fizic în maniere franțuzești, vânători de noroc, întreprinzători fără capitaluri, regele Stroussberg
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
dar că tocmai într - această consistă spiritul lor politic. Omul care s-ar zbate din răsputeri în contra unei asemenea morale și a unei asemenea maniere de a vedea nu e decât pur și simplu un om... mărginit. C-o zâmbire ironică, cum n-o găsim decât în încăperile poliției, la inocențele californiane prinse în flagrant delict cu degetele în buzunarele altora, ci esprimă această convingere de atât timp și cu atâta stăruința încît ea a început a pătrunde până și în
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ba grec vlahofon, ba greco-romîn, ba câte toate. Ca și când cercetările unui Miklosich, Tomaschek, Thunmann și alții se pot escamota prin neadevăruri grecești. Greco-romîn și por'-de câine sunt combinații ibride de noțiuni diametral opuse și au aceeași nuanță de înțeles ironic. Ori e cineva grec, ori e român; una din două: amândouă deodată nu poate fi nimenea. Dar articolul foii grecești nu e, precum se poate vedea, decât o denunțare spre a ponegri pe Apostol Mărgărit în fața autorităților otomane. Rolul de
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
mare, privește c-un fel de aer de superioritate asupra acestui om mare, ca asupra unuia ce-l treci cu vederea de sute de ori și în [ale] cărui încercări slabe de diletant arăți cu rece prețuire de nimic, jumătate ironic, jumătate cu milă. Acest air distingue față cu meritul adevărat e o apucătură cunoscută a tuturor șarlatanilor călări și pe jos, dar își ajunge pururea scopul față cu capete slabe. Distins, fastidios, desprețuitor... Arată mândri și nemulțumiți: Îmi par de
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
de la mănăstirea Clonmacnois, casa mea din Irlanda [...]"36. După cum arată numărul mare de elipse, detaliile esențiale pentru acest studiu au fost extrase cu prețul structurii multistratificate a textului original. Reinhard Klesczewski a arătat în ce măsură folosirea sintagmei "spirit al narațiunii" este ironică atît în acest roman, cît și în alte opere ale lui Thomas Mann37, lucru de care nu s-a ținut întotdeauna seama destul de mult atunci cînd conceptul a fost înglobat în naratologie, de către Wolfgang Kayser, de pildă; însă situația nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
anumiți autori ai tradiției realiste (Fielding, Trollope) ironizează ocazional această practică, sugerînd în roman că personajele lor continuă să fie supuse omnipotenței și puterii lor de decizie creatoare. Alți scriitori, de exemplu James, au simțit că o astfel de atitudine ironică din partea autorului minează iluzia cititorului 98. În romanul modern, totuși, convențiile care se ascund dincolo de acest tip de concepție realistă sînt puse sub semnul întrebării din ce în ce mai frecvent, de pildă prin asocierea temei variabilității cu o descriere care vizează realismul. Astfel
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
apar și se repetă. Asemenea modele recurente pot de asemenea să fie considerate tipare, îndeosebi dacă alcătuirea lor este puternic stereotipizată. Bonheim recunoaște dificultatea întîmpinată în confruntarea cu "tăierea modului", după cum numește el însuși această metodă pe un ton ușor ironic. Marea îmbinare de moduri din majoritatea textelor literare face ca un asemenea proiect să fie dificil. Totuși, dacă nu dorim să ne oprim la o clasificare și o cuantificare descriptive cu siguranță un element preliminar indispensabil -, atunci este necesar și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Atunci cînd "eul" narator se transofrmă într-un "el", naratorul își asumă un rol care dramatizează contrastul dintre vita activa a soldatului Esmond și vita contemplativa a naratorului Esmond. Această tehnică îl plasează adesea pe eul narator într-o poziție ironică. Distanțarea naratorului de eul care trăiește acum se extinde și asupra eului narator: Văzînd că stăpînul său avea de gînd să ducă mai departe această vrajbă și că nici o stăruință nu-i va schimba hotărîrea, Harry Esmond (care pe vremea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
știi, în est, de cealaltă parte a Caucazului". Naratorul își însușește aceste cuvinte în comentariul său, fără a verifica exactitatea lor geografică. El relatează că Clawdia a plecat "în Daghestan, în vest, de cealaltă parte a Caucazului"413. În repetarea ironică a vorbelor domnișoarei Engelhardt de către naratorul auctorial, care în mod obligatoriu își schimbă înțelesul, poate fi găsită o paralelă la denaturarea salutului "Ce mai faci?" spre " Ce a făcut?" prin mediul auctorial din Ulise. În ambele cazuri, vorbele personajelor ficționale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
contaminare a vorbirii naratorului de către vorbirea personajelor, un fel de citat indirect, care poate fi observat frecvent la romancierii victorieni precum Dickens, George Eliot și Meredith, care preferă un stil auctorial foarte pronunțat. De regulă, aceasta aruncă o ușoară lumină ironică asupra personajelor "citate". Acest element narativ a fost deja utilizat magistral de Jane Austen, scriitoarea care a ajutat stilul indirect liber să se stabilească în istoria romanului englez 447. Voi cita ca exemplu acel pasaj din Mansfield Park în care
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care îi relatează cititorului cum membrii familiei Crawford sînt primiți ca oaspeți la Mansfield, dar în relatarea lui naratorul se folosește de numeroase expresii bombastice, care par a fi tipice vorbirii personajelor: "Majoritatea acestor "citate" sînt atît caracteristice, cît și ironice, setul atribuit lui Marry Crawford, de exemplu, arătînd atitudinea ei sofisticată, cvasicinismul acesteia și acuta cunoaștere de sine"449. Această amestecare a limbajului naratorului cu cel al personajelor ficționale îi sugerează lui Pascal originea folosirii stilului indirect liber de către Jane
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
spiritul personajelor 461. Dacă apare această din urmă situație, trebuie să discernem dacă naratorul reflectorizat funcționează ca un adevărat purtător de cuvînt al personajelor, întrucîtva ca voce a experiențelor colective ori a filosofiei de viață, sau dacă exprimările lui sînt ironice, întrucît transmit opiniile personajelor de care naratorul auctorial se disociază. Această distincție, care este importantă pentru o interpretare, nu va fi în mod necesar ușoară sau nonambiguă, așa cum se întîmplă întotdeauna atunci cînd ironia este implicată. Alt exemplu din povestirile
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
În afară de măștile teatrale ale lui Wilde și Nietzsche, există o atitudine de discreție ostentativă și de normalitate burgheză în operele lui Pater, Henry James, T.S. Eliot și Thomas Mann o fațadă de invizibilitate și o antimască ce este în mod ironic întrupată în personajul Zeitblom din romanul lui Mann și în prototipul său Mackellar din opera lui Stevenson". 482 Jacqueline Viswanathan, "Point of View and Unreliability in Ch. Brontë's Wuthering Heights, Conrad's Under Western Eyes and Mann's Doktor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
489 Vezi Clemens Heselhaus, "Grimmelshausen, Der abenteuerliche Simplicissimus", în: Der deutsche Roman, vol. 1; Düsseldorf 1963, 28 ș.u. 490 Încercările de reconciliere a dificultăților de interpretare care au urmat prin tratarea comentariilor cu tentă auctorială ale lui Moll drept ironice nu au fost foarte eficiente. Această incongruență reprezintă o problemă pentru orice interpretare a acestui roman, după cum a subliniat The Rise of the Novel: Studies in Defoe, Richardson and Fielding, Londra 1957, 115-118. 491 Chiar și schimbările relativ minore în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
testament. El nu e responsabil cu Evangheliile, el care n-a scris niciodată (sau doar o dată cu degetul pe nisip). El n-a redactat nici statutul societății "Biserica", și încă și mai puțin constituția Statului Vatican. Alfred Loisy spunea în mod ironic: "Iisus anunța Împărăția și a venit Biserica." Asta înseamnă că apostolii i-au clădit în spate o Biserică? Nu. "Tu ești Petru și pe această piatră..." Fiecare credință trebuie să fie devotată legilor dacă vrea să dureze, să reziste forțelor
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
fost un formator și un terapeut al sufletelor, fapt nemaivăzut până atunci. El avea calități pentru a realiza aceste scopuri: era o fire plăcută, antrenantă, comunicativ, sociabil, amabil, jovial, răbdător, simplu și capabil să se autocontroleze. Socrate era histrionic și ironic. Ironia sa nu venea din orgoliu, era un tip de critică ce urmărea să asigure protecția față de convingerile neverificate. I se atribuiau și unele trăsături "negative", precum variațiile în dispoziția afectivă și preocuparea excesivă pentru bătrânețe și moarte. Privind cu
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
se destramă”. Am insistat asupra acestui punct de plecare în discuția morfologiei politice a lui Platon, deoarece el duce în continuare la o completă neînțelegere a sensului dispunerii formelor sale politice. O figură de un ridicol aparte face comentariul pretins ironic al lui Annas la motivația dată de Platon privitoare la începutul declinului constituțiilor (faptul că Platon greșește constant și integral în construcția sa este în fapt tema predilectă a acestei autoare): „Dar cum pot deveni oamenii nedrepți, mai ales după
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
prin așa-numitele „discursuri-martor”, șase la număr: patru în Banchetul (Phaidros, și care în Banchetul apare ca inițiator al temei; e același personaj din dialogul care-i poartă numele; Pausanias, Eryximachos și Agathon), două în Phaidros (Lysias și primul contra-discurs ironic propus de Socrate). Se va vedea cum, treptat la Platon, etica plăcerii (erotica în sens comun) pregătește o morală a renunțării - erotica filosofică. Aflăm o notă comună în „discursurile-martor” (sintagma e a lui Foucault): pe lângă întrebarea - „cui să cedezi?”, mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]