12,885 matches
-
se contractară Într-o grimasă. Simțea cum durerea Antiliei Îl Învăluia precum inelele șarpelui pe care Îl purta pe piele. Flacăra opaițului părea să Îi brodeze În jur o luminiscență putredă, aidoma celei a algelor descompuse, pe care o văzuse ivindu-se În delta Padului. Ca și când dansatoarea nu s-ar fi aflat acolo, și nu s-ar fi aflat nici el. Două vedenii care se Întâlneau Într-o oglindă. Acea imagine cobora În abisul durerii dintr-un alt cer. Paradisul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ani și este Încă În gândurile dumitale. Și nici măcar nu te-a băgat În seamă! — Tacă-ți gura, curvo! Ce vrei să pricepi tu din iubire? strigă Dante arzându-i o scatoalcă. Ea Își duse mâna la buze, unde se ivise un pârâiaș subțire de sânge. — Nu te iubea, nu te iubea! Îi strigă În față În timp ce câteva picături Îi stropeau rochia. Apoi izbucni În plâns. — Nimeni nu te iubește. O să sfârșești departe, de unul singur. Dante simți cum se prăvălește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al gărzii și se precipitaseră Îndărăt, către rampă. Însă când Își dădură seama că era singur, Își recăpătară curajul. În timp ce se cățăra grăbit pe scară, Dante Îi auzi cum Înaintau printre prăvălii. Ajunse sus chiar În timp ce primul dintre ei se ivea În piațeta de la mijlocul podului, țintind cu lancea În direcția lui. Îi aruncă În spinare o scândură de pe acoperișul prăvăliei și sări pe cea alăturată. Lemnul acoperișului trosni amenințător, dar rezistă. De acolo, printr-un alt salt, ajunse pe prăvălia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ciumate! strigă cu Întreaga mânie pe care o adăpostea, ridicând spre ei mâinile unite, cu degetele așezate Într-un gest obscen. În Iad să putreziți, bastarzilor! Doi dintre mercenari se străduiau să se repună pe picioare, În timp ce sergentul burtos se ivise dinspre taluzul podului, căutându-l cu ochișorii săi porcini, taman la vreme ca să primească În față blestemele. Își chirci buzele scârbit, descoperindu-și dinții galbeni și strâmbi. Străinul acela ne blestemă! Ne deoache! Puneți mâna pe necromant! Oamenii se opriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ambarcațiunea nu mai câștigase nici măcar un cot Împotriva curentului; dimpotrivă, i se păru că distanța până la țărm se micșorase, ca și când timonierul ar fi stat la Îndoială dacă să Înfrunte marea deschisă sau să redobândească siguranța uscatului. În zorii care se iveau se detașa netă lumina felinarului de la pupa, care strălucea peste marea neagră, legănându-se sub izbiturile valurilor. Deodată, lumina păru să se Întețească, ca și când alte o sută de felinare s-ar fi aprins În același timp. Apoi o fulgerare Învălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
6; 55/34=1,617647, dar 89/55=1,6181818. Avem deja primele trei zecimale ale numărului de aur. Dacă mai facem doi pași, apare și cea de a patra zecimală corectă: 233/144=1,618055. După alți trei, se ivește și a cincea: 987/610=1,6180327. Și așa mai departe. Trebuie să recunoști că această, să-i spunem, bizarerie matematică nu poate fi pusă doar pe seama hazardului. Pe de altă parte, apariția lui phi (simbolul lingvistic al numărului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mixtură confuză din toate, plus Întrebarea adiacentă de rigoare: ce va urma? Pentru că nu Încăpea nici o Îndoială: mă mai așteptau și alte surprize. Mai mari? Mai mici? De aceleași proporții? Bine gândul nu sfârșeam; prima dintre ele s-a și ivit, În forma și formele răvășitoare ale Evelinei. Calma, ironica, miștocăroasa Eveline suferise o metamorfoză subită și cel puțin nedumeritoare. Era agitată și febrilă, așa cum nu mi-aș fi imaginat-o pentru nimic În lume. - Te rog să mă asculți fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că Centrul ia lumea așa cum este, cu bune și cu rele, fără s-o judece, s-o aplaude sau s-o condamne. Atâta doar că Înțelege să intervină, și chiar o face, inclusiv la modul violent, atunci când la orizont se ivește pericolul generalizării binelui la scară planetară - parcă așa te-ai exprimat, nu? Cum se Împacă, te Întreb, una cu alta? De ce considerați voi binele un pericol atât de cumplit? - Încă o dată: nu binele ca atare, ci răspândirea lui pretutindeni, posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de cai mai mult se târau decât mergeau spre palatul viziriului. Când ajunseră înaintea marilor porți de cherestea, una din umbre sări jos, luă o piatră din caldarâm și lovi de câteva ori în umbra porții. Sus, pe metereze, se ivi un turban: — Ce e, bre? - spuse turbanul într-o turcă perfectă. — Acasă-i viziriul? - spuse spătarul Vulture, căci el era umbra. Ce e, bre? - repetă turcul, făcându-se că nu înțelege. — Hrantrâhm harpah viziriul, bre? - repetă și Vulture. — Estem - răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
putea împiedica să-ți aduci aminte: memorie distributivă ai, cult ești, autodidact devii - pe cuviosul Metodiu și pe mai tânărul frate întru credință Iovănuț i-am lăsat în Moldova, ascultând povești la ceas de taină, nu mult după ce Găinușa se ivise pe cer, vestind în locul unui Cocoș inexistent trecerea într-o altă zi. De luat nu-i vom lua tot de-acolo, ci puțin mai departe, cam la vreo două mile de hanul Stăniloaiei. Și în vreme ce Parnasie, Stejeran și ceilalți povestitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spus dintru început că Iovănuț făcea parte din acea categorie de tineri la care nevoia firească de afirmare era bine cumpănită de necesitatea de a interioriza, de a judeca fiece fapt, întâmplare, ființă, lucru, fenomen al naturii sau stare sufletească ivite în calea vieții lui. Mai lămurit spus, ca să dăm un exemplu, înainte de a se adresa sau răspunde unei femei, Iovănuț încerca să țină seama nu numai de felul cum reverberau în el privirea limpede a respectivei, gropițele ei buclucașe din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-LEA La întrebarea aceasta, Metodiu, din motive bine întemeiate, nu răspunse. Nici bătrânelul nu insistă, căci se vedea cât colo că hotărârea sa de a rămâne în sala de mese până la micul dejun pălea în fața imaginii neașteptate ce i se ivise în minte și-n care se vedea vârându-și urgent ciolanele sub pătură și scoțând de sub mizera pernă un coltuc de pâine ascuns acolo de la prânz. — Să mergem la culcare - glăsui Metodiu - că dacă stomacurile ne sunt goale, capetele măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și ghiulurile de praful drumului. în spatele jilțurilor galbene de nuiele așteptau cu ștergare albe de cânepă slujnicuțe tinere de 16-17 ani. După ce oaspeții își clătiră degetele și ghiulurile, gazda bătu de șase ori din palme și-ntr-o clipită se iviră slujnicuțe nu cu mult mai mature decât primele, purtând farfurioare cu dulceață de agrișe și zmeură și pahare aurite cu apă de izvor. Cafea nu se servea, deoarece, deși în Țara Românească lingavii fanarioți o introduseră masiv pe la zaiafeturi o dată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
răsăritene. Un val de lăcuste ce se abătu dinspre Nord asupra Ținutului Sucevei făcu rapid cale-ntoarsă, căci n-avu ce să mai pustiască, fiind precedat de un val de tătari. Pe cer - semn totdeauna rău, vestind timpuri de jale - se ivise o stea cu coadă, ce abia mai târziu va primi numele de cometa Halley. La curtea jitnicerului Haralambie singura vacă rămasă dintr-o înfloritoare cireadă născu vlăguită un vițel cu două capete, prilej deopotrivă de spaimă și bucurie, căci monstrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vreo cămară, așteptând cu un rânjet să vadă comedia întoarcerii? în sfârșit, alaiul pătrunse în curtea interioară a palatului, unde o gardă de ieniceri bătrâni se trezi din moțăială și, la răcnetul unei bașbuzuc, încremeni smirnă. în capul scărilor se ivi Ramza-Pașa, în costumul său de gală, cu iatagan și eșarfă. Barzovie descălecă și merse spre el. — Bine te-ai întors în locul câinelui acela de Sima-Vodă - zise turcul și fie ca razele semilunii să lumineze cât mai mult firavul tău creștet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe creanga lor din Fraxinus excelsior. Apăru părintele Pedro cu trei scaune, se înclină adânc, lăsă scaunele și se depărtă în vârful picioarelor. Trecu un răstimp și de după unul din colțurile catedrei, însoțiți de doi soldați de gardă elvețiană, se iviră Metodiu și Iovănuț. Papa le aprecie dintr-o ochire curățenia sutanelor, cuvioșia pasului, tenul deschis, nasurile ușor acviline, romane. „într-adevăr, vlahi”, gândi papa și, fără voia lui, în cuget și-n simțiri i se deșteptă brusc un val de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-n felul acesta îi înșală pe turci, niște copii, în fond, de ce să n-o spunem... Episodul 206 LUAREA îN TIMP Abia sfârși vorba Metodiu, că de după colțul imensei catedrale, o construcție grea, dar nu imposibil de egalat, se ivi cardinalul Damiani, purtând în mâini o tavă de argint pe care se găseau patru farfurioare cu faguri tăiați doi în cruce simplă, iar doi - ca o binevoitoare aluzie la cultul răsăritean al oaspeților - în formă de cruce dublă, grecească. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Metodiu și sunt călugăr din Moldova - zise personajul nostru. — Pe mine mă cheamă Georgios și sunt grec de pretutindeni - răspunse căpitanul zâmbind, apoi strigă pe punte: Mavros! Mai adă-mi o portocală din cală! Din cală, după o vreme, se ivi un grec de vreo 50 de ani, mic, slab, murdar, neras, cu un tricou flenduros de marinar, aducând o portocală. I-o întinse căpitanului, privindu-l chiorâș, și-i spuse: — Țin să-ți atrag atenția c-au mai rămas trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mângâie ușor pe obraz. Nu sunt tunete, murmură impasibil. Sunt împușcăturile cu care Ajamuk își anunță prezența. În curând își va face apariția din spatele stâncilor. După câteva minute, doi călăreți și patru dromaderi încărcați cu burdufuri pline de apă se iviră exact în punctul pe care îl arătase băiatul și se îndreptară într-un trap ușor și vioi în direcția celor ce-i așteptau bucuroși și nerăbdători. Pe drum se întâlniră cu Moartea, ce se îndepărta spre nord, la fel de plictisită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de puț, ce le dădea mai puțină apă decât laptele dat de o capră bătrână. Într-o dimineață călduroasă de sfârșit de vară, un zumzet ciudat se auzi dinspre sud-est, devenind din ce în ce mai puternic; în cele din urmă, la orizont se ivi o avionetă albă, care trece apoi chiar pe deasupra capetelor lor. Toți dădură fuga s-o vadă și, cu toate că în oraș vedeau așa ceva destul de des, prezența ei acolo îi înspăimântă. Zgomotosul aparat trasă patru sau cinci cercuri din ce în ce mai strânse, cei ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
conturat. Gacel și Suleiman îl însoțiră cu privirea multă vreme, iar în cele din urmă Suleiman spuse: — Cel mai bine ar fi s-o pornim la drum. Aș vrea să ajung la peșteră înainte să se lumineze, fiindcă dacă se ivește vreunul din avioanele astea ale lor, precis or să ne vadă. — Ai grijă pe munte. — Știi bine că o să am. După o jumătate de oră, o caravană mică se pregătea să părăsească puțul lui Ajamuk, îndreptându-se spre nord. Caravana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
raiului. Născut în sânul unui popor de eroi, tatăl său devenise vestit datorită faptelor sale eroice, și de aceea cel prin ale cărui vene curgea sângele lui trebuia să demonstreze că acest sânge își păstra în continuare toată vigoarea. Se iviră umbrele, se lăsă noaptea, începură să urle hienele, o lună imensă se ivi la orizont. În deșert, luna plină este atât de mare și de un roșu atât de intens, încât pare că stă să mistuie pământul, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
faptelor sale eroice, și de aceea cel prin ale cărui vene curgea sângele lui trebuia să demonstreze că acest sânge își păstra în continuare toată vigoarea. Se iviră umbrele, se lăsă noaptea, începură să urle hienele, o lună imensă se ivi la orizont. În deșert, luna plină este atât de mare și de un roșu atât de intens, încât pare că stă să mistuie pământul, de parcă ar fi un nou soare, aflat prea aproape. Apoi, pe măsură ce se înalță, se micșorează și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
soarelui și de cât timp aveau nevoie ceilalți ca să ajungă la intrarea în peștera pe care cu multă vreme în urmă o botezaseră Peștera Gazelei. Ziua următoare avea să fie fără îndoială foarte grea. Când o geană de lumină se ivi spre răsărit, Gacel se ridică cu greu în picioare, se îndreptă spre un tufiș de pe marginea vechii albii a râului și dispăru dintr-odată, ca și cum l-ar fi înghițit pământul. De fapt, așa și era. Acolo săpase împreună cu frații săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să decoleze. Nu avea nevoie de lumină, indiferent de direcția în care trebuia să zboare deasupra nemărginitei întinderi sahariene, unde știa că nu va da pe negândite de vreun teren accidentat, și una dintre plăcerile lui era să observe soarele ivindu-se la linia orizontului și scăldând în lumină niște peisaje care, în ciuda atâtor ani de când le privea, continuau să-l fascineze. Răsăritul și apusul africane văzute din cabina elicopterului ca dintr-un balcon privilegiat, ce urca, cobora sau vira după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]