4,922 matches
-
natura orfică a poeziei; poemul său nu mai narează un act necugetat de magie (precum După melci), ci, prin materia sa verbală, efectuează el însuși unul - de data aceasta, în urma unei intense concentrări. Ca un șarpe schimbând piei după piei, lirica barbiană se dispensează de învelișul anecdotic, de pitoresc, de filonul popular, de Anton Pann; nu se poate ajunge altfel la „rarefierea lirismului absolut”, e nevoie de o eliminare a tuturor elementelor ce amintesc - și sunt „îmbibate” - de contingent. „Fiind o
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
dificil al unei evoluții, ci într-un „zbor invers”, de la punctul cel mai înalt către contingentul „fatal”, de la concluzie către premisele ei, văzute și interpretate acum într-o altă lumină, mai caldă, mai omenească, mai artistică. Indicând sensul pe care lirica modernă e datoare să-l urmeze, excepționalul volum barbian arată, totodată, că poezia nu poate respira, mereu, la nesfârșit, un aer cu oxigenul atât de rarefiat. Ea trebuie, pentru a supraviețui, să se deschidă către tot ceea ce B. a încercat
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
între două momente lirice intense: neliniștea apropierii sfârșitului, fatalitate scrâșnit acceptată, și optimismul manifest al creatorului ce-și vrea roadele muncii împrăștiate în mulțime. Copacul roditor, mărul cules de toți, extrăgându-și sevele din grădina patriei, devine motiv fundamental al liricii sale. Poet al stărilor antinomice, ignorând nuanțele intermediare, nu departe de exaltările lui B. se află și opusul acelei atitudini, la fel de radical afirmată. Temperament al extremelor, poetul se vrea însă în fiecare moment - exemplar. Trăirea timpului individual înseamnă, pentru gustul
BENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285699_a_287028]
-
destins în versurile de atmosferă rustică și naturistă. Dinspre trecut, prinde contur „icoana” copilăriei (Daruri pentru copii, 1933). Icoana, altarele de unde răzbesc „vibrațiuni de rugă”, o troiță la răscruci, freamătul bătăii de aripă a unor îngeri intră în recuzita unei lirici cu tentă religioasă. După instalarea la putere a comuniștilor, B., în stihuiri răspândite prin presa vremii, lepădând obida și oțărârea, își îmbracă stanțele în veșmânt convențional, impudic de sărbătoresc, arătându-se voios până la cecitate de atâta „belșug de bine”. „Brigadierul
BOCSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285774_a_287103]
-
Lucian Emandi, Gh. Moțiu, D. Stăniloae, Nichifor Crainic, Constantin Rudneanu, Marin Sfetcu, precum și aforisme și cugetări de Gh. Moțiu. B. și ș. dovedește interes pentru literatura populară, găzduind culegeri realizate de Teodor T. Burada, episcopul Melchisedec, poezii populare de Crăciun, lirică folclorică de război, precum și studii despre folclor semnate de G. Coșbuc, P. Barbu, Gussy Apostolescu, Simion Stana. D.V.
BISERICA SI SCOALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285748_a_287077]
-
inimoase articole de informație și propagandă culturală la „Scânteia”, „România liberă”, „Scânteia tineretului”, „Gazeta învățătorului”. În „zumzet de cobză și în tril de fluier”, B. cântă în versurile sale, din toată inima, „frumusețea, visul și seninul”. Cu unele înnegurări trecătoare, lirica lui se scaldă, voios, în „lumină”, sugerând o mișcare ascendentă. Un simț muzical relevă, fără doar și poate, aceste stanțe de licăr folcloric și „zvon patriarhal”, instrumentând acorduri, și triste și jucăușe, dintr-o „rapsodie vâlceană”. SCRIERI: [Poezii], în Gheorghe
BOBEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285770_a_287099]
-
misionarism religios creștin. Țara, românimea, strămoșii, voievozii (Mircea, Mihai, Ștefan) sunt convocați frecvent în discursul poetic. Se poate spune, astfel, că poezia lui nu se distinge prin originalitate, fiind, în bună parte, asemănătoare, în pofida distanței în timp, cu o anumită lirică patriotică ori de meditație istorică, oraculară, vag ori criptic vindicativă, care a fost tolerată ori încurajată de naționalismul ceaușist, și că diferă net de aceea doar prin recursul masiv și explicit la religiozitate și prin afirmarea poziției politice anticomuniste, promonarhice
BODEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285775_a_287104]
-
definirea uneia dintre ipostazele întoarcerii, în poezie, după 1989, la spiritul religios. Ruga, oficierea ritualului creștin, exaltarea imnică a iubirii, rostirea răspicată a experienței lăuntrice a devoțiunii creștinești, a cucerniciei și a aspirației spre mântuire sunt realitățile omniprezente ale acestei lirici de exclamație și fervoare religioasă, formulată într-un lexic simplu (cel fundamental, cu împrumuturi din lexicul liturgic sau biblic), cu imagistică puțină, banală sau discretă. Forța acestei poezii încearcă să se impună prin intensitatea - iar nu prin „meșteșugirea” - rostirii, prin
BODEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285775_a_287104]
-
este și al poetei. Spațiul rural al copilăriei este rememorat cu emoție și sensibilitate (Copilărie, Toamna). Poezia Pe Argeș aduce în plus cadențele poeziei latine, pe care poeta o deprinsese traducând și comentând elegiile lui Properțiu. Elegiacul îi infuzează întreaga lirică, îndeosebi creațiile vizând drama exilului (Tristia, Peisaj) sau tematica existențială (Timp, Biografie). Poemele sunt localizate la Madrid sau Toledo. Ardențele spațiului hispanic din versurile erotice (Nunta, Felină) sunt cenzurate cu discreție și delicatețe feminină. Ritmurile interioare ale liricii moderne, sugerate
BODISCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285776_a_287105]
-
infuzează întreaga lirică, îndeosebi creațiile vizând drama exilului (Tristia, Peisaj) sau tematica existențială (Timp, Biografie). Poemele sunt localizate la Madrid sau Toledo. Ardențele spațiului hispanic din versurile erotice (Nunta, Felină) sunt cenzurate cu discreție și delicatețe feminină. Ritmurile interioare ale liricii moderne, sugerate în Moartea lui Don Quijote, vor fi dezvoltate în poemele de după apariția volumului din 1970: Regele Oedip, Dekagon, Eron ș.a. B. se îndreaptă acum spre o poezie pură, aproape încifrată, care comunică un echilibru câștigat. SCRIERI: Un puerto en
BODISCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285776_a_287105]
-
mal (1969), În memoria substanței (1972), Eka (1995). A scris și versuri pentru copii: Craiul Criș (1985), Întoarcerea cerbilor (1986). Versul lui C. cultivă teme tradiționale, precum suferința, singurătatea într-o lume glacială ori grea și apăsătoare, dar și o lirică a pastelului și a romanței. SCRIERI: Carte de început, Chișinău, 1935; Casa de pe Prut, Chișinău, 1939; Cântece de acasă, București, 1941; Sfârșitul nord, Chișinău, 1944; Proteus la mal, București, 1969; În memoria substanței, București, 1972; Craiul Criș, București, 1985; Întoarcerea
COBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286306_a_287635]
-
întâmplător ipostazele adversarului, ale femei, ale semenului, ale vecinului și, evident, ale egoului propriu, care e doar răbdat, nu cunoscut sau căutat” (Ștefania Mincu). Autorul reușește să se impună în poezia contemporană prin construcția unui discurs liric care recuperează nuanțele liricii moderniste românești și transcrie, în același timp, acutele unei sensibilități îndatorate postmodernismului. SCRIERI: În margine, Craiova, 1995; Fincler, Craiova, 1997; Fundătura Homer, Cluj-Napoca, 2002; Folfa, București, 2003. Repere bibliografice: Dan Cristea, Nasc și la Craiova poeți, L, 1996, 14; Cristina
COANDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286305_a_287634]
-
o înclinare spre retorism, ce diminuează tendința de ermetizare. Mai ales în „poemele amare” din Ystud, unda vagă de alunecare spre tentațiile despletirii experienței suprarealiste, ce-l determina pe Mircea Zaciu să-l revendice din ultimul val al acesteia în lirica românească a deceniului ’40-’50, se pierde pe parcurs într-o stabilitate cristalină, de esență neoclasică. Poetul trece filonul metafizic al cântării sale (trădează o mare disponibilitate pentru muzicalitatea versului) într-un registru mai profund, tema exilului căpătând în volume
CIORANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
din T. S. Eliot (Pământ deșert), din Boris Pasternak (Hamlet), până la Paradisul lui Dante. La acestea se adaugă antologia Mai aproape de îngeri (1986), cuprinzând cântece sacre și însemnări, confesiuni și mărturii mistice în proză, ilustrative și pentru unele aspecte ale liricii religioase creștine din Occident, de la Fericitul Augustin până la Sfântul Ioan al Crucii sau Sfântul Francisc din Assisi. Alți Psalmi implorând ajutorul lui Dumnezeu împotriva vrăjmașilor, alte Rugăciuni, meditații și cântări pentru Săptămâna luminată, publicate în 1971 în revista „Buna Vestire
CIORANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
revista „Buna Vestire”, demonstrează îndelunga stăruință a poetului în sfera unei inițieri mistice, care de altfel se simte în întreaga sa poezie . Cu puțin înaintea dispariției, C. a tipărit în colecția de volume „Apoziția”, ilustrată de Stephan Eleutheriadis, Spicuiri din lirica americană contemporană (1993), accentul căzând aici pe dimensiunea metafizică, de structură mai puțin proprie poeziei din Lumea Nouă. Trebuie amintite, de asemenea, contribuțiile sale în planul științelor istorice. Aici, probabil, s-ar putea discuta despre o obsesie, Basarabia, despre care
CIORANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
1981; Bessarabia. Disputed Land Between East and West, München, 1985; ed. (Basarabia, pământ românesc disputat între Est și Vest), București, 1993; ed. tr. și postfață Matei Cazacu, București, 2001; Catrene definitorii diezate, München, 1987; Metaerotism imaginar, München, 1990; Spicuiri din lirica americană contemporană, München, 1993; Scrieri, vol. I: Versuri, pref. Iordan Chimet, postfață Barbu Cioculescu, vol. II: Traduceri, pref. Roxana Sorescu, vol. III: Proză, București, 2003. Traduceri: Federico García Lorca, Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías, Paris, 1959; Antonio Machado, Câmpiile Soriei
CIORANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
Alex. Ștefănescu, George Ciorănescu - un european din România, RL, 1999, 39; Mihai Gabriel Popescu, Ștefan Ion Ghilimescu, Dinastia Ciorăneștilor, Târgoviște, 2000; Popa, Ist. lit., I, 636-637; Theodor Cazaban, Eseuri și cronici literare, București, 2002, 129-137; Manolescu, Enciclopedia, 172-174; Barbu Cioculescu, Lirică religioasă, RL, 2003, 49. N.Fl.
CIORANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
în genere de arte. Spiritul artei ajunge așadar în {EminescuOpXIV 220} {EminescuOpXIV 221} {EminescuOpXIV 222} poezie la perfecțiunea sa cea mai naltă. Culmea acestei arte este drama, ca să zic așa fructul cel mai copt al poeziei, (purcesă) rezultată organic din lirică și din 311 r epos. Cum presupu ne drama (conform noțiunei sale) concepționalmente esistența liricei și a epopeei, pe care le conține și ea ca momente (înălțate) de înălțime, așa a purces ea și istoric de abia după dezvoltarea numitelor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mari de actori; să ne ținem fericiți când esistă o asemenea suflare, care să ne-aducă aminte de-a artei patrie adevărată. Indiviualitatea femeiască stă în genere mai aproape de simțire și-și are cu mult mai mult patria sa în lirică decât bărbatul. De aceea e și deajunsă la reprezintarea acestei individualități copiozitatea (Fulle) inspirărei lirice purtată de-o personalitate nobilă și grațioasă și asta cu mult mai mult decât la caracterele bărbătești. Mai înrudită cu natura cum e în genere
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Cumcă acest asert nu are valoare decât pentru naturi favorizate se-nțelege de sine, pentru că numai de acestea poate fi în genere vorba când tratăm despre (esersarea) profesarea artei. Cumcă-n cele din urmă nu e de-ajuns neci la femeie lirica numai a simțirei rezultă din espunerea noastră toată, pentru că înseși acele figuri pentru cari s pare c-ar ajunge simțirea nemijlocită, inspirarea (palpitul), câștigă, dintr-un punt de vedere mai nalt și cu adevărat artistic, o concepere și o (realizare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
atinge rezultatul ce iese din perseverarea pe acest stadiu al reprezentațiunei. Daca simțământul nemijlocit s-a tocit prin timp în repetarea necontenită și daca în genere individul a ieșit dintr-un period în care iritarea sa naturală și puterea sa lirică sânt puse în mișcare prin afectul afin din poet, atuncea s-arată în toată puterea ei cea cumplită neajunsul acestui stadiu. Daca însă actorul nu s-a ridicat neciodată la o tecnică pătrunsă de (cultură) formare, și daca nu și-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lua o formă diferită. Această individualizare însă ne {EminescuOpXIV 327} prezintă o varietate multicoloră, ci e fixată prin spețiile poeziei. Ele ni dau așadar cu necesitate formele declamațiunii poetice. Și fiindcă poezia se desparte în cele trei speții, de epos, lirică și dramă, rezultă dintr-asta și o triplă împărțire a feliurilor de declamațiune poetică: în declamațiunea epică, lirică și dramatică. Și precum drama e o monas mai înaltă a eposului și a liricei, tot astfel și declamațiunea dramatică e o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
astfel și declamațiunea dramatică e o pătrundere reciprocă a declamațiunei epice și a celei lirice. Deaceea declamațiunea dramatică coprinde în sine cea mai mare varietate și cere o cultura naltă a vorbirei. Alături cu el [ea] declamațiunea epică și cea lirică apar numai ca niște stadii și studii preliminare. Pentru reprezentatorul dramatic declamațiunea cea dramatică e ținta cea necesară. Însă fiindcă felul acesta de declamațiune presupune cunoașterea declamațiunii epice și a celei lirice, de-aceea într-un studiu sistematic a declamațiunii
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu deosebire la aceea ca să dezvolte simțul pentru declamațiunea poetică a unui întreg estetic. Declamatorul nu merge în epos până la dezapropriațiunea personalității sale, ci din contra susține în 411v recitațiunea sa diferința dintre el și ceea ce el reprezintă. Altfel în lirică. Aicea declamatorul ia un simțământ dezvoltat în sine într-o viață concisă și îl esprimă apoi ca și când ar fi propria sa ființă, însă pe un grad mai nalt de simțibilitate. Poezia are să pătrundă la suflet în declamarea ei lirică ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
o învingere în domeniul spiritului moral, pe de altă să dezvolte aceste într-o descriere epică plină de artă. Contrastul liricei lui Gothe și-a lui Schiller s-ar putea și-aicea împărți între aceste două forme de compozițiune. În lirica lui Gothe domină momentul simțirei simple, sufletești (Regele din Thule, Erlkonig, Pescarul, Cîntărețul), în lirica lui Schiller e patosul etic care se dezvoltă într-o narațiune epică, plină de artă (Chezășia, Afundătorul, Fridolin, Lupta cu zmeul, Contele de Habsburg ). Firește
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]