2,817 matches
-
alta neagră, din piele Întoarsă, cu perle negre Înșirate de-a lungul poalelor, care era chiar din colecția lui Oscar de la Renta. Erau acolo fuste În nuanțe de roșu, ocru, lavandă, unele din mătase, altele din cașmir. Unele erau destul de lungi ca să mângâie elegant gleznele, iar altele atât de scurte, că păreau bustiere. Am luat o fustă lungă până pe la jumătatea gambei și mi-am pus-o În dreptul taliei, dar materialul abia dacă Îmi acoperea unul din picioare. Următoarea din vraf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Îmi venea să Îl lovesc pentru că mă ținea pe loc În timp ce toți celilalți, de-a dreapta și de-a stânga mea, intrau În hol. — If you don’t give me proper credit, I just walk away-ay, am bombănit eu și am lungit cuvintele, ca să sune cam cum le cânta Madonna. A ridicat din sprâncene. — Dar unde ți-e entuziasmul, fată dragă? Mi-am dat seama că voi comite o violență dacă-i mai aud o dată vocea, așa că am pus jos plasa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
O clipă am avut impresia că James are de gând să dea cu ea de pământ. — Mda, trebuie să recunosc că e treaba de care mă bucur cel mai mult că scap și că ți-o pasez ție. Uneori se lungește până foarte târziu, dar Miranda trebuie să vadă Cartea În fiecare seară, să știi. Lucrează acasă. În fine, În seara asta o să stau cu tine și Îți arăt care-i treaba, dar pe urmă te descurci pe cont propriu. — OK
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
serviciu. Chestii destul de jignitoare, dar trebuie să mărturisesc că dacă tot trebuie să te Îmbraci cu ceva În fiecare zi, țoalele astea nu sunt rele deloc. Uite ce e, Îmi pare foarte rău că am Întârziat. Pregătirea Cărții s-a lungit astăzi la nesfârșit și imediat după ce i-am adus-o, Miranda m-a trimis la magazinul din colț să-i cumpăr niște busuioc. Parcă spuneai că are bucătar, a remarcat Alex. Nu putea să-l trimită pe el? — Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
agățat de scaunul de la birou și peste scrumiera care se răsturnase, ceea ce făcea ca Întreaga cameră să pută ca o cameră de cămin studențesc, după care s‑a Îndreptat direct spre pat, unde cea mai bună prietenă a mea era lungită pe‑o parte, cu spatele la mine, goală pușcă. Un tip cu aspect bolnăvicios, cu buza de sus transpirată și părul slinos, se amalgamase În cearșafurile ei: zecile de tatuaje Înspăimântătoare care se Întindeau și se Învârtejeau pe tot corpul Îi ofereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mișcat, convins. Se gîndi la tînărul cu brațul schilod, și-l imagină pe locul În care stătea domnul Mundy acum, spunîndu-i-se „Iubirea te umple“ sau „Nu trebuie să-ți fie teamă“, și dorindu-și neîncetat ca brațul să i se lungească și să i se umple de carne. Se putea Întîmpla oare un asemenea lucru? Duncan Își dorea, de dragul domnului Mundy și al tînărului, să se poată realiza. Își dorea acest lucru mai mult decît orice. Se uită la domnul Mundy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
E țintuit la podea, zise domnul Mundy zîmbind. — Vino să mă vezi! strigă Duncan din nou. Împinse ușa salonului și intră. Duncan stătea Întins pe burtă pe carpeta din fața șemineului, cu o carte În fața lui, iar pisicuța domnului Mundy se lungise pe spatele lui, la brîu. Își mișca lăbuțele din față de parcă frămînta aluatul, Îndoindu-și și retrăgîndu-și ghearele și degetele, și tocînd ca În transă. Văzînd-o pe Viv, Își Îngustă ochii și-și Înteți mișcările. — Ce zici? rîse Duncan. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
spuse cu răceală: — Ce-i cu tine? După aceea, cînd Helen refuză să mai spună ceva, adăugă: Nu se poate, o, nu. Și Începu să rîdă. Nu serios, Helen? Nu din cauza Ursulei! Helen se depărtă. — Nu, răspunse ea, și se lungi la loc, cu o mișcare bruscă, lipsită de grație. Își acoperi ochii cu brațul pentru a se feri de soare și de privirea Juliei. Apoi simți cum Julia se Întinde și ea. Probabil că umblase În sacoșă și scosese cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Dragul meu soț dormea În timpul ăsta. Dar aproape l-am mușcat eu ca să-l trezesc. Întoarsă În birou, Îmi găsesc colegii făcând ceea ce le place lor cel mai mult: țin o ședință. Dacă ședința asta iese foarte bine, dacă o lungesc destul de mult, vor putea să se recompenseze organizând Încă o ședință mâine. Cu puțin noroc, lipsa de progres În ședința nr. 1 va putea fi analizată În ședințele nr. 3, 4 și 5. La Începuturile mele În lumea afacerilor, credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
ar plăcea asta? Nasul i se Încreți ca lui Momo când e entuziasmată. —Unde? — Pe În Paie Stai Building. Îți amintești că așa Îi spuneai clădirii Empire State Building? — Nu, nu e adevărat. Ba da, iubire. —Maaaaa-mi, Îmi spune Emily lungindu-mi sâcâitor titlul pentru un maxim de efect, așa vorbesc copiii foarte mici. Eu nu mai sunt copilaș. Nu, draga mea, nu mai ești. Totul trece așa de repede, nu-i așa? Într-o zi Îi auzi spunând toate lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
deltaplanul, intrasem În priză, eram pregătit pentru și mai multă acțiune. M-am apropiat de ferestre și am privit În jos la piscina golită. Cineva vărsase pe perete o cutie de vopsea galbenă, iar pata ca un soare naiv se lungea către supapa de evacuare. — Altă pictură abstractă, i-am spus lui Sanger cînd s-a Întors cu apa minerală. Înțeleg de ce vreți să vă mutați. — Există momente În care să rămîi și momente În care să pleci. (Ridică din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
văzusem primul locuitor al complexului. — Și ce fac localnicii toată ziua? Sau toată noaptea? — Nimic nu fac. De-asta a fost proiectată Residencia Costasol. — Dar unde sînt? Am văzut o singură mașină pînă acum. Aici sînt, Charles, aici sînt. Zac lungiți pe șezlongurile lor și-o așteaptă pe Paula Hamilton să le-aducă rețete noi. GÎndește-te la complexul Costasol ca la Frumoasa din Pădurea Adormită... Am părăsit și noi bulevardul și am intrat pe una dintre zecile de artere rezidențiale, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
oprit, lasă-i... — Nu... Se opri și se Întinse să mă ia de mînă.) Contează. Charles, spre asta se Îndreaptă lumea. Ai văzut cum arată viitorul, nici nu se muncește, nici nu se distrează. Costasolurile lumii se lățesc și se lungesc În toate direcțiile. Am făcut turul lor În Florida și-n New Mexico. Ar trebui să vizitezi și tu complexul Fontainebleau Sud, de lîngă Paris - e o copie fidelă a ăstuia, dar de zece ori mai mare. Residencia Costasol n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
am aruncat ghemotoacele de hârtie care au plutit o vreme, descumpănite, ca niște fulgi murdari și urâți de zăpadă, și au căzut apoi neputincioase în noroiul de pe alee. Am închis geamul, mi-am pus caseta cu Genesis și m-am lungit în pat, în rochia mea nouă și vesel colorată, învelindu-mă până la bărbie cu plapuma. Am închis ochii și m-am lăsat cuprinsă de muzică și de gândurile care mi se tot spărgeau în frunte, ca niște talazuri înfuriate. Dintr-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Ionescu scăpă ceașca din mână, iar apoi și ibricul. Privi cu un zâmbet înghețat pe chip cioburile răspândite pe gresia portocalie, dârele de lichid maroniu care se strecurau prin tre plăcile de gresie, ca niște râme dizgrațioase care se tot lungeau, subțiindu-se, pentru a pătrunde în toate cotloanele, slobozind aburi pe nări. Dintr odată, frumoasa ei bucătărie, de care era atât de mândră și în care își petrecea cu atâta voluptate diminețile, devenise o cloacă - murdară și dezagreabilă, ba chiar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în nici un fel, dar ceea ce era de-a dreptul surprinzător era că Bobo aproape că nu se mai bâl bâia. îl ascultase cu atenție. Extrem de rar se întâmpla să în cetinească ritmul frazei pe care o rostea și să mai lungească vreo consoană. Vorbea cursiv, cu vocea lui plăcută și profundă. își drese glasul și se desfăcu din îmbrățișarea lui, începând să colinde prin sală cu pași apăsați și rari. Ce multe tablouri sunt aici! comentă ea, încă stânjenită de îmbrățișarea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
învățat. E un soi de vârtelniță, pe care o poartă vântul și nu mai consumăm energie din sistemul național. Se folosește la sorbit apă pentru canalul de irigații în grădina de legume... Trandafira, însă, l-a înghiontit să nu mai lungească vorba și să aducă oamenii în casa cea mare. S-a răsucit, apoi, ca oleana lui Vartolomei, să năpădească la rosturile ei culinare. Se mai opri din fugă, după colțul casei, ca să o strige pe Caterina. Fata, însă, nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ei amarnice de neam de refugiați. Toate aceste tărășenii nu se răsfrânseră asupra grabei lui Vladimir către repaus, provocându-i vreun dezacord! Nu, câtuși de puțin: el se prăvăli pe omătul moale, începând să sforăie, încă înainte de a fi aterizat, lungit la orizontală, în culcușu-i de voiajor. Sforăind avan, își strivea, în strânsoare de menghine, la piept, maleta-diplomat, bucșită de milioanele de lei vechi, ce-i condiționau viitorul lui de pelerin. Holbându-și în beznă ochii seci, cu privire tulbure, lipsită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
a micului animal. Stinge țigara în scrumieră și se îndreptă cu pași leneși către mica încăpere a băii să facă un duș. Revine în cameră cu prosopul înfășurat în jurul taliei și câteva momente stă nemișcat lângă pat, acolo unde Smaranda, lungită pe burtă, mângâie ușor cu palma stângă perna ce păstrează încă forma umerilor lui. Se întinde peste trupul gol și depune cu voluptoasă bucurie un sărut pe umărul rotund și perfect ca un măr din Eden al fetei. Neastâmpărate, mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vorbește, bătrânul aruncă peste lemnele cotigii o pătură decolorată. Mulțumescu-ți Ție Doamne de așa veste, răsuflă ușurat Marius. Ce baftă pe capul nostru, zâmbește Felix cu toată gura. Se ridică și cu pași împleticiți se apropie de căruță, unde se lungește cu un oftat pe spate. Ce ne-am mai putea dori acum când avem tot confortul? După ce îl ridică pe von Streinitz, cu ajutorul lui Marius, bătrânul se asigură că cei doi stau cât de cât bine, apoi plescăie scurt din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
strigăte, o agitație frenetică cuprinde mulțimea gălăgioasă. Amatorii de pariuri mizează cu glasuri gâtuite de adrenalină pe cota de supraviețuire a celor care participă la acest joc nebunesc, fluturând în aer bancnote murdare și mototolite. Ce rost are s-o mai lungim atâta? Hai să facem jocul și mai interesant, pentru noi, dar și pentru cei din jur care cred că sau plictisit deja, spune Marius. Introduce un cartuș. La fel de calm, mai adaugă încă unul. Un freamăt cuprinde asistența, rămasă parcă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cărnii. Își spală cu zăpadă chipul însângerat apoi se afundă în pădurea mai tăcută ca niciodată. Către creastă, peisajul se deschide. Vântul bate mai tare, pale bezmetice modelând și purtând aiurea pulberea albă a zăpezii. Un ultim prag este escaladat. Lungit pe burtă, Marius cercetează atent platoul golaș, de vreo douăzeci metri lățime și încă pe atât lungime. Punctul cel mai sensibil al traseului lor. Ca un făcut, luna, timidă până atunci, răsare lăptoasă dintre nori. Îngrijorat, privește cerul. "La naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
interioare de lemn care face o buclă ușoară și întoarce spre Anatol un zâmbet ironic prin care încearcă să disimuleze un ușor rictus de durere. Of, Doamne, reumatismul ăsta! Te rog, ajută-mă să cobor. Scara asta pare că se lungește de la o zi la alta. Își strecoară ușor mâna pe sub brațul oferit politicos, apoi cei doi coboară treptele, bărbatul potrivindu-și pașii după mersul celei pe care o sprijină cu delicatețe. La apariția lor la parter, o tânăra femeie brunetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
comunicări avea către acolo. Lumea lui se Înveselea lîngă fiecare colț al casei, dar cel mai mult nu lîngă mine ci la ivirea domnului Pavel, cînd apărea Îi sărea În față, mișca din coadă vioi, lătra a joacă, i se lungea la picioare. E o zi liniștită de duminică, soarele Încălzește orașul și cîmpia, dincoace și dincolo de fluviu. E anotimpul, luna În care am cunoscut-o pe Keti, În parcul din apropiere, cu 14 ani În urmă. Au trecut 14 ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
eram toți trei la măsuța rotundă de lemn și nu știam dacă să reiau sau nu - și cum? - conversația Întreruptă cu cîteva clipe Înainte, căci fusese oprită exact pe locul unde iarba crescuse lucitoare și multă, eu și Ana stăteam lungiți pe verdele acela de vară, neștiutori, cu soarele În față, se auzeau broaștele În micul iaz comunal, satul nu aducea nici un zgomot, iar sora Anei nu era acolo, și iată că după douăzeci de ani peisajul rămăsese neclintit. Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]