5,376 matches
-
pozitiv bucuria relațiilor concrete, bucurie ce transformă propriul mod de a fi și de a rămâne în lume. 3.1 Acel cerc contagios al fericirii Într-o zi, nu de mult timp, un țăran s-a prezentat la poarta unei mânăstiri la care a bătut cu multă energie. În momentul în care o soră în vârstă care slujea la recepție deschise poarta cea grea de fag, țăranul îi arată, zâmbind, un strugure minunat de viță de vie. „Soră” spuse țăranul, „știi
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
sobă fără lemne iar dacă te duceai la Scalpi în vizită, trebuia să ți le procuri, dacă nu aveai chef să tremuri. Își aduce aminte zâmbind, după o furtună puternică a găsit o creangă groasă doborâtă de vânt, prin jurul Mânăstirii Cașin. A vrut să ia autobuzul însă nu i-a dat voie șoferul să urce în mașină camera era tocmai la Foișorul de foc. S-a încălzit trăgând creanga târâș atâta drum a traversat tot Bucureștiul cu frunzele foșnind dar
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
la cantine intrau ca la ei acasă și toți îi întâmpinau veseli: - Au venit bucureștenii! În orice caz, Laur i-a impresionat cu mulțimea de cântece. Vocea nu conta, era execrabilă... noroc că aveau ceilalți. Au vizitat muzeele, bisericile și mânăstirea, teiul lui Eminescu, hotelurile din centru.. să știe orientativ cât costă o cameră. La Unirea hotelul turn din centru, nou pe acea vreme, în timp ce se învârteau pe acolo să se mai încălzească, a zărit la recepție o fată de pe strada
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
da noi? Ucenicul scuipă, așezîndu-se pe pachetul moale, legat cu frânghii. 148 - Ce ne trebuie nouă casă? N-avem noi casă? Pension, nu altceva! Nu ne costă nimic, mâncare pă gratis, somn pă gratis, bătaie, bătaie... Ehe, colo sus la mânăstire, în dealul Văcăreștilor, abia ne-așteaptă. Aia-i casa hoților. Râse scurt, mânzește. Gheorghe fluieră a pagubă. - De, c-ajungem noi și-acolo... Da barim să trăim, mă, să nu știm că-i rău pe lume... - Da ce, e rău
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
este un omagiu fiziologiei. Cu cât știm mai mult despre noi, cu atât îndeplinim cerințele unei igiene, care consistă în realizarea transparenței organice. De atâta puritate, vedem prin noi. Ajungi astfel să asiști la tine însuți. Sursa isteriei sfinte în mânăstiri nu poate fi decât ascultarea tăcerii, contemplarea spectacolului de liniște al singurătății. - Dar palpitația lăuntrică a Timpului, pierderea conștiinței în ondulația valurilor temporale? Sursa isteriei laice... Timpul este un surogat metafizic al mării. Nu te gândești la el decât spre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o minte împăienjenită? În voi aș vrea să-mi sfâșii amarul și să-mi ascund o spaimă mai vastă ca amurgul plutirii voastre! Ce Nord mi se lasă-n sînge! A fi? O lipsă de pudoare. Aerul îmi pare o mânăstire în care Nebunia e stareț. Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire. Omul nu poate crea nimic fără o pornire tainică de a se distruge. A trăi, a te afla înlăuntrul existenței înseamnă a nu putea adăuga
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a ridicat la același nivel? Și ce-și citesc în priviri, când răsfrânge fiecare un alt cer? Pe oameni nu-i cunoaștem decât pentru a rămâne mai singuri cu Dumnezeu. Un arhitect despămîntenit ar putea construi din mâhnirile noastre o mânăstire în cer. Lipsa de orgoliu face cât eternitatea. Nenorocul oamenilor care s-au căutat toată viața pe ei înșiși este de a se regăsi până și în Dumnezeu. - Umilința împăcată și vastă e singurul fel de a transforma în virtute
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dimensiune de timp. Noblețea de a nu păcătui niciodată împotriva morții... Universul și-a aprins glasurile-n tine și tu treci pe bulevard... Cerul și-a incendiat umbrele în sângele tău și tu surâzi cu semeni... Când îți vei răsturna mânăstirile inimii pe ei? E atât neașteptat și-atîta indecență în infinitul sufletului - cum de-l îngăduie deșertul oaselor și surmenajul cărnii? Vraja tristeții seamănă undelor invizibile ale apelor moarte. Nevoia de-a-nsemna toate reflexiile amare, din teama stranie c-ai putea ajunge
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și ale cunoașterii. A nu face deosebire între drama cărnii și a gândului... A fi introdus sângele în logică... Scârba de lume: irupția urii în urât. În vagul plictiselii se introduce astfel calitatea religioasă a negației. Viața-mi pare o mânăstire unde te-ai refugia ca să uiți pe Dumnezeu și ale cărei cruci ar străpunge nimicul cerului. După ce sufletul a filtrat pe Dumnezeu, drojdia ce rămâne devine - ca pedeapsă - substanța sufletului. Totul este nefolositor și fără rost - afară poate de melodia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oameni; cinismul forței; cultul succesului și al riscului; nici o spaimă în fața tragediei și nici un fel de remușcare. Marii dominatori care au suferit de o problemă etică și-au ratat destinul politic și istoric. Un Carol al V-lea sfârșește la mânăstirea Yuste în Estremadura, într-o retragere voluntară. Îndoielile lui au apropiat amurgul hegemoniei spaniole, întocmai ca obsesiile religioase ale urmașului său, Filip al II-lea. Filip al III-lea a fost și mai mult un maniac religios. Regii Spaniei, din cauza
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se tot gândea la ceea ce i se întâmplase în biserică. Dorea să-i spună Catarinellei. Dar cine știe ce ce i-ar fi trecut prin cap, ar fi început să-i vorbească de semne și minuni, iar el ar fi sfârșit la mânăstire. Nu, nici să n-audă de mânăstire. El voia să fie catârgiu. Ploaia, vântul, zăpada, oboseala nu-l speriau. Îi știa pe catârgii: soseau din te miri ce alte ținuturi, se ștergeau de sudoare, își scoteau pălăria și intrau în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
întâmplase în biserică. Dorea să-i spună Catarinellei. Dar cine știe ce ce i-ar fi trecut prin cap, ar fi început să-i vorbească de semne și minuni, iar el ar fi sfârșit la mânăstire. Nu, nici să n-audă de mânăstire. El voia să fie catârgiu. Ploaia, vântul, zăpada, oboseala nu-l speriau. Îi știa pe catârgii: soseau din te miri ce alte ținuturi, se ștergeau de sudoare, își scoteau pălăria și intrau în cârciumă să bea ca niște adevărați domni
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
împlinise dorința unei biete femei care în schimb îi făgăduise viața lui: nu-și amintea nici măcar dacă ce-i povestise acesteia nu fusese una din obișnuitele lui ștrengării sau o născocire a Catarinellei pentru a-l convinge să meargă la mânăstire. Era vară, ziua se mărise. Băiatul urca pe Monte Consolino până la ruinele Castelului. Aici venea cu caprele lui don Terentio și cu câinele, se așeza în firida unui zid la adăpost de soare, și scruta orizontul. Natura își dezvăluia culorile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Se lăsă purtat de sunetul cuvintelor, de dulcea curgere a imaginilor și de magia versurilor care uneori îi sunau în urechi ca niște răpăituri de tobă. Pe nepusă masă își aminti că nu mai era mult până la trimiterea lui la mânăstire, chiar dacă deocamdată n-ar fi fost prea departe de casă. Cât e de departe Placanica? La cât bate o pușcă de vânătoare. De ce îți faci griji? Gândește-te mai bine să înveți fragmentele din Evanghelie și să nu faci greșeli
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Oamenii vorbesc, fie pe bune, fie bat câmpii, iar eu tac. Simt că nu mai rezist, de aceea mă aflu aici. Toți spun că ar fi bântuit de diavol, cum e cu putința ca unul ca el să meargă la mânăstire și să îmbrace veșmântul de călugăr? Dacă rămâne în sat învață o meserie ca la carte, a mea, sau alta, și astfel se ferește de a urma dorințele și planurile Satanei. Bătrânii, dar și cumetrele, vin la mine acasă și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Dar el se ceartă cu toată lumea. O să se certe cu călugării, cu starețul și o să-l alunge. Va fi și mai rău, o rușine. Nu te mai da de ceasul morții. E un băiat bun. Ba chiar foarte bun. În mânăstire se va comporta conform regulilor, o să vezi. Geronimo o luă din loc cu capul plecat. În ce fel putea să-l contrazică pe preot? Dacă don Terentio, care fusese de când îl știa un om cu capul pe umeri, socotea lucrurile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-i mai rău încă n-a venit. De la o zi la alta, se schimbă până și înfățișarea naturii, tu muncești la bancul tău și nu-ți faci griji, dar câmpurile par lovite de ciumă. Dacă pleacă, măcar el scapă; în mânăstiri e îndestulare, va putea să mănânce pe săturate și să citească multe cărți, să se roage și să vorbească direct cu Dumnezeu. Noaptea trecu liniștită; din pricina oboselii, cismarul sforăi, se tot întoarse pe saltea, făcând să foșnească pănușile de porumb
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Caterina era îngrijorată, îi pusese două cepe dulci în traistă, o pâine coaptă la cuptor de cu noaptea, o bucată de brânză care putea să-i ajungă cam patru zile. Dacă-ți prisosește, mai dă și tu la alții din mânăstire. Catârul îl ducea în spinare pe părintele Costantino; băiatul în urma lui, pe jos, nu se uită înapoi nici măcar să-i facă un semn mamei sale. Mergând, se uită la țarina pârjolită, cu văi înguste și imense, șanțuri și râpe ca
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
prea mult, dar e obosit și ar vrea să se odihnească, însă călugărul se grăbește și nu îngăduie popasuri: scrâșnește din dinți, își leagă mai bine obielele pe picioare și strânge șireturile bocancilor plini de unsoare și de praf. IV Mânăstirea era ca o pasăre mare cocoțată deasupra unui deal: odată cu primele umbre ale apusului, capătă înfățișarea sinistră a unui monstru stând la pândă. Giandomenico a fost condus la Stareț. Acesta, cu un aer deloc primitor, îi porunci să meargă în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
obroc, altfel va arăta că este slab de înger. Își tot repetă aceste bune intenții fără prea multă convingere. Așa s-a stabilit și nu se cuvine ca el, ultimul sosit, să schimbe cutume seculare și regulile de fier ale mânăstirii. Dar nu a fost scutit de amărăciune atunci când Starețul, după câteva zile, în mare grabă și vorbindu-i se sus, îi porunci să-și găsească alt nume în loc de Giandomenico. Nu era pregătit să devină un altul. La ora de rugăciune
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de amărăciune atunci când Starețul, după câteva zile, în mare grabă și vorbindu-i se sus, îi porunci să-și găsească alt nume în loc de Giandomenico. Nu era pregătit să devină un altul. La ora de rugăciune ieșea la câmp, dădea ocol mânăstirii, smulgea arbuști, frângea crăci de copaci, arunca cu pietre panicând șerpii. Din fericire, nimeni nu-l vedea. Când se întorcea, fiecare lucru era nemișcat, la locul său, fiecare călugăr se ocupa cu ceva. Se ducea drept la bibliotecă și relua
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
n-ar mai fi fost același și nimeni nu l-ar mai fi recunoscut, nici măcar în sat. Se uită jur împrejur, biblioteca avea rafturile pline, îl înspăimântă: și-ar fi putut oare închipui vreodată că există atâtea cărți? Acolo înlăuntru mânăstirii îl înfricoșa mai puțin; singurătatea dispărea ca prin farmec. Reluă lectura, dar încă nu pricepea fraza, miezul ei: ca și cum literele alfabetului i-ar fi dansat în fața ochilor pentru a-l lua în râs, spre a-și bate joc de el
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
un zbor înalt, dedesubt vedea până hăt departe pământul de care se va zdrobi. Dar căderea era lentă, ateriză ca pe un maldăr de vată. Se regăsi apoi în mijlocul unui mare salon plin de cărți, ce aducea oleacă cu biblioteca mânăstirii. Dar în acele cărți era ceva sinistru: cotoarele, la vedere, păreau să emane un miros de putreziciune. Pe neașteptate izbucniră flăcările, cărțile ardeau și cântări de versuri necunoscute invadau biblioteca. Nu, nu ardeți, nu, vă rog. Limbile de foc se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în discuțiile cu părintele Costantino, ce poate să ofere Ordinului și Bisericii un dominican agresiv și lacom de cunoștințe. A știut întotdeauna cum să se poarte cu novicii și, în general, cu toți cei care au trecut pe la acea bătrână mânăstire; acum se simțea depășit, deoarece tot timpul ceilalți călugări îi spun că băiatul cu pricina studiază mereu și citește cărți în multe limbi. Părintele Constantin încercă să-i ia apărarea, invocând "invidia multora (urât păcat invidia pentru călugări) față de acea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
decise pentru cel din urmă, poate fiindcă citind din Summa theologica 11 Dumnezeu i-a apărut nu ca o abstracție sau teoremă, ci ca o ființă concretă și vie; o garanție pentru firea sa suspicioasă și totodată pătimașă. Viața la mânăstire se scurgea liniștit între rugăciuni, studiu și muncă. Un monitor în fiecare zi trebuia să raporteze Starețului tot ce se-ntâmpla la bibliotecă. Studiul era călăuzit și organizat de călugării mai în vârstă, ei dădeau de fapt cărți fiecărui și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]