KorAP: Find »[drukola/base=mânecă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...240 >

5,997 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

o așteptare de peste trei sferturi de ceas, am pus în sfârșit piciorul în magazin. Am lungit gâtul, încercând să descopăr despre ce fel de carte e vorba. Însă, în loc de asta, l-am văzut pe bătrânul librar stând în mijlocul prăvăliei, cu mânecile cămășii suflecate. Împinsese la o parte puținele cărți pe care le avea de vânzare și clădise în jurul său un parapet din lăzi cu cartofi. Oamenii își umpleau plasele, numărau banii și părăseau librăria pe ușa din spate. De aceea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
asemenea subiect, nu le arde de glumă. A trebuit să stau drept, să mă țin nemișcat, să întind brațele, să mă răsucesc, să fac câțiva pași. Ei au șoptit, au exclamat aprobator, m-au tras de cămașă, mi-au suflecat mânecile. Și-au dres glasul, s-au apucat de bărbie ori de lobul urechii, au încruntat sprâncenele, au făcut un pas înainte, un pas înapoi, ba chiar au început să vorbească singuri. S-au decis în sfârșit pentru galben și Francesco

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
la alta. Încet-încet, obrajii mi s-au îmbujorat și au început să ardă ca focul. M-am uitat după tata și l-am văzut încărcând bagajele în mașini, împreună cu Massimo și Francesco. Massimo își dezbrăcase jacheta neagră și își suflecase mânecile cămășii. Ochelarii de soare și i-a păstrat pe nas. Prietenii au râs și și-au dat coate, căci toți știau cât de cochet era Massimo. „Nu-și scoate ochelarii nici când se duce la culcare”, i-a șoptit Roberta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
decât Cișmigiu et Co de Grigore Băjenaru, cartea pe care îmi ceruse s-o scot din geamantan. Cartea mea preferată. Rămăsese pe masa din sufragerie, împreună cu două perechi de chiloți care mă strângeau, cu puloverul meu bleumarin și cămașa cu mâneci scurte, de culoare cafea cu lapte, a tatei. Cu lingura în mâna, tata a biruit pe rând fiecare pantof. S-a așezat pe un scaun, uitându-se lung la pantofii pe care-i pusese lângă picioarele lui, așezați paralel. Părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
înjurăturile aveau glasul tatei. La intrarea în ambasadă, am fost lăsați înăuntru fără probleme. Se vede că ierburile bunicii și poza Madonnei începuseră deja să lucreze. Pe coridorul lung am văzut venind înspre noi un bărbat cu cămașa albă și mânecile suflecate. Tata m-a luat de mână, șoptind: „Totul are să fie bine”. Adulții spun așa câteodată, ca să alunge teama copiilor. Și cowboy-ii spun la fel, după ce și-au înșeuat calul, când își strâng cu putere în brațe femeile. Însă ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
timp, se rotunjeau ca pântecele femeilor când sunt însărcinate. La cincizeci de metri sub noi, strada era luminată sărăcăcios și tăcută. Dimineața, mama se sculase foarte devreme. Am văzut dunga de lumină sub ușă. Își pusese capotul roz, își suflecase mânecile și, ca întotdeauna, pregătise micul dejun. Pâine, gem și lapte. Cafea pentru tata. Pe urmă venise să ne trezească. Tata și cu mine făcuserăm ochi de mult, imaginile din capul nostru nu ne lăsau să dormim. Privind de pe balcon înspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
blocul nostru. N-aveam idee cum de veniseră ei în America, fiindcă Ion, fiul lor, nu era bolnav. Domnul Sanowsky purta un pardesiu lung până la genunchi și subțire, care arăta cam tocit, iar dedesubt se zărea un maiou alb, fără mâneci, întocmai ca acela purtat de tata când se bărbierea dimineața, în baie. Pardesiul era prea strâmt pentru burta lui mare. „În America, așa umblăm îmbrăcați. Ca să nu ne buzunărească hoții”, a spus domnul Sanowsky, observând privirile noastre, și a izbucnit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
simpatizează. Și dacă vrei, poți să-i scrii deja signorei Maria.” Privind pe fereastră și printre treptele scării de incendiu, i-am văzut pe tata și pe domnul Sanowsky mergând spre mașină. Domnul Sanowsky se chinuia să-și îndese în mâneca hainei o bucată de lemn lungă și lustruită. Îi cădea mereu, iar el înjura. Casa avea o grădiniță în față. Asta nu însemna că am fi locuit la niște oameni bogați. În America, fiecare casă are o grădiniță în față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
l-am recunoscut de departe. Am dat fuga la gard, însă tata n-a râs. Când nici măcar nu zâmbea, însemna că nu i-a mers bine. Domnul Sanowsky se străduia întruna să-și îndese aceeași bucată de lemn în aceeași mânecă. Nu reușea. A dat în ea cu piciorul, izbind-o de poarta grădinii. Tata părea să care o sută de kilograme în spate. M-a luat în brațe și m-a dus înăuntru. Multe kilograme. Însă tatei nu-i era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Ion stăteau în sufragerie. Doamna Sanowsky s-a apropiat de mine și mi-a luat sacoșele. N-a întrebat nimic de Toni, iar eu m-am simțit ușurat, pentru că nu trebuia să spun o minciună. Tata avea o gaură în mânecă. Ședea pe canapea, ținând receptorul la ureche. Doamna Sanowsky bătuse noaptea la noi în ușă: „Marius, un telefon de acasă”. Tata îmbrăcase puloverul pe bâjbâite, în întuneric, se răcise vremea în Brooklyn. „Avem o programare la doctor. Curând”, i-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Spui că ai un flirt, când te întâlnești seară de seară cu aceeași fată și te înroșești până la urechi de atâta privit. Privirile pe care i le aruncam eu Arianei se prelingeau în jos, ca înghețata topită pe cămașa cu mâneci scurte a unchiului meu, când o ținea cu mâna paralizată. Mătușa îl ștergea cu o cârpă udă și cu mișcări grăbite. „Nu e el de vină”, spunea ea, „căci de obicei cu mâna beteagă ține doar păhărelele de rachiu. Acelea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

dornic să se joace puțin cu Noga, Udi, cu o plasă de portocale în mână, vitamina C pentru gâtul ei iritat, iar eu mă arunc orbește asupra hainelor care își pierduseră deja orice identitate, încerc să bag piciorul tremurând prin mâneca unei cămăși, iar el mă așază pe fotoliu, fața lui se alungește de tristețe, mă îmbracă așa cum faci cu un copil, îngenunchează și îmi leagă șireturile pantofilor, apoi mă ridică și mă conduce pe scări, până când mă lovește aerul rece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
oare aș putea veni la voi, întreabă el pe neașteptate, atâta vreme cât soțul tău stă aici, sigur aveți un loc liber și pentru mine, luați-mă cu voi, se tânguie el, nu am unde să mă duc, Noga mă trage de mânecă, putem să îl luăm, mami, de parcă ar fi vorba de o pisică găsită pe stradă. Ai înnebunit de tot, îi șoptesc, băiatul acesta nu este normal, are nevoie de îngrijiri speciale, nu vezi? Iar el se ia după noi, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
știu exact ce anume caut, ceva ce a devenit deodată foarte presant, toate sunt aproape goale, propoziții singuratice întemnițate în primele pagini, iar după ele, o singurătate albă, îngrijorătoare. Urmăresc pustietatea aceea încremenită în urma plecării ei, hainele împrăștiate pe covor, mâneci cu gurile deschise ca și când ar fi fost dezbrăcate exact în clipa aceea, purtând încă urma trupului ei, deodată mă cuprinde un dor nebun de ea, mă așez pe covor, cum să plec fără ea, trebuie să vină cu noi, oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
un scrâșnet deloc plăcut, deja abia aștept clipa în care amândoi se vor duce la culcare, atât de tare mă apasă prezența lor, iar eu voi sta pe terasă, printre rufele proaspăt spălate, când și când mă mângâie câte o mânecă goală, pentru că el îndeasă în mașina de spălat până și hainele de iarnă, pantaloni matlasați și bluze cu mânecă lungă, chiar și câteva pulovere. Printre aburii moi, respir ușurată, cât de plăcută este liniștea aceasta goală a nopții, nimic nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
mă apasă prezența lor, iar eu voi sta pe terasă, printre rufele proaspăt spălate, când și când mă mângâie câte o mânecă goală, pentru că el îndeasă în mașina de spălat până și hainele de iarnă, pantaloni matlasați și bluze cu mânecă lungă, chiar și câteva pulovere. Printre aburii moi, respir ușurată, cât de plăcută este liniștea aceasta goală a nopții, nimic nu te mai poate dezamăgi, iată că văd o cămașă și o pereche de pantaloni apropiindu-se de mine, ca și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
să adune în grabă hainele întinse la uscat, preocuparea aceasta casnică a sa îmi dă curaj, lasă, îi spun eu, facem asta mâine, hainele nu s-au uscat încă, iar atunci văd, adună doar hainele lui, pulovere și bluze cu mânecă lungă, se pregătește pentru iarnă, nu se va întoarce, simt cum întreaga față îmi este inundată de sânge gros, violent, pare că ochii, obrajii, buzele, nasul, toate se zbat înăuntrul unor lacuri roșii, fierbinți, desprind hainele încă umede și i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

păreau prea încălzite, p\reau c\ se bucur\ s\ p\l\vr\geasc\, la soare. După cincisprezece minute de plimbare am simțit că m-am încins și mi-am scos cămașa de bumbac, rămânând în tricou. Naoko și-a suflecat mânecile bluzei de trening până la cot. Bluza se decolorase probabil de la spălat și aveam impresia că am mai văzut-o îmbrăcată cu ea, dar nu-mi aminteam exact. Posibil să fi fost doar o impresie, pentru că nu am cum să țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
să te rog așa ceva. Cum adică, „drept“? am întrebat eu, uimit. Ce vrei să spui? Ea s-a înroșit. Poate a surprins-o reacția mea. Nu prea știu cum să-ți explic, încerca Naoko să se scuze. Și-a suflecat mânecile de la bluza de trening până peste coate și apoi le-a lăsat iar în jos. Puful de pe brațele ei strălucea auriu în lumina gălbuie din restaurant. Nu vroiam să spun chiar „drept“, continuă ea, vroiam să-i spun altfel. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
am mâncat, am zis. — Și ce dacă? Mai mănânci o dată. Până la urmă m-a convins și am intrat într-un restaurant mic. În timp ce ea a mâncat o porție de curry, eu am băut o cafea. Purta o cămașă albă, cu mâneci lungi, și peste ea avea o vestă galbenă, din lână, cu un pește mare, tricotat. La gât purta un lănțișor subțire de aur, iar la mână un ceas Disney. A mâncat cu poftă și a băut trei pahare de apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
și eu puțin. — Bine, o să-ți dau niște lecții mai târziu... gratuit, spuse Reiko, punând chitara jos. Și-a scos haina de pe ea, s-a rezemat de stâlpul verandei și a fumat o țigară. Purta o cămașă în carouri cu mâneci scurte. — E frumoasă cămașa asta, nu? întrebă Reiko. — Da, este. De fapt, chiar arăta bine și avea un imprimeu frumos. — A fost a lui Naoko, a spus Reiko. Știai că Naoko și eu purtam aceeași măsură, mai ales când s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

acum? Mulțumesc, Enrique, mulțumesc. — SĂ mergem, spuse locotenentul. E nebună. LĂsați patru oameni să păzească marfa și o să trimitem un camion să o ridice. Pe nebuna asta o duceam la comisariat. O să vorbească ea acolo. Nu, spuse Maria apucîndu-l de mînecă. Nu-ți dai seama că acum mă ajută cu toții? Nu, nu-mi dau. Ești nebună. — Nimeni nu moare degeaba. Toți mă ajută acum. PĂi, cheamă-i să te ajute cam Într-o oră. — O să m-ajute. Te rog, nu-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
și acum se scufunda tot mai adînc, ținîndu-și spatele arcuit și picioarele drepte. Apoi era din nou la suprafață și plutea cu fața În jos. Se Întoarse pe spate și-și deschise ochii. N-avea nici În clin, nici În mînecă cu Înotatul, Îi plăcea doar să sară, să se scufunde, să fie sub apă. — Cum e, Wemedge? Untură era chiar În spatele lui. — Caldă ca pișatu’. Respiră adînc, Își prinse gleznele În mîini, ducîndu-și genunchii sub bărbie, și se scufundă Încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
claviculă și gît, și pe mine m-a trimis la toaletă să aduc niște hîrtie și niște șervete, pe care le-a Înfășurat pînĂ a făcut un fel de dop și l-a strîns tare peste rană cu una din mînecile de la cămașa sergentului. L-au Întins, ca să stea cît mai bine, și tata l-a spălat pe față. Se lovise cu capul de podea și nu era conștient Încă, dar tata zicea că nu-i o rană gravă. CÎnd am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
E bună la inimă. Nu ca tine, păduchi ce ești. — Ba și eu sînt bun la inimă. Și se zice păduche. Nu păduchi. PĂduchi este pluralul. — Mie-mi place mai mult să zic păduchi. Sună mai hotărÎt. Însă Își trase mîneca și șterse cuvintele scrise pe geam. — Facem mîine altă glumă, spuse. De-acum poți să scrii și pe oglinzi, nu mă supăr. — Bine, spusei. MĂ bucur. — Al dracu’ păduchi, spuse bătÎndu-mă pe spate. Se zice păduche. — Ba nu. PĂduchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]