KorAP: Find »[drukola/base=măreție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...150 >

3,738 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583

mai spui? Căci ești cine ești, știi ceea ce știi și nu există vorbe potrivite pentru acea singurătate neagră, amară, dureroasă, care roade la rădăcina tăcerii În noapte. Așadar, ce poți să-i mai spui? Există atîta viață și putere și măreție și atîta bucurie, există atîta frumusețe și, Dumnezeu mi-e martor, există atîta mizerie și gunoi și tristețe și nebunie și atîta disperare, atîta crimă și cruzime și ură, atîta singurătate, Încît ar fi de ajuns ca să-ți umple măruntaiele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
prezentă pretutindeni, pe tot cuprinsul țării - toate erau lucruri pe care le purtam În inima mea. Nu În curățenia și frumusețea zorilor cu strălucirea mîndră și puternică a revelației lor, nici În lumina practică și domestică a dimineții, nici În măreția tăcută a porumbului la amiază, În zumzetul somnoros și ascuțit ce Învăluie cîmpul după prînz, nici În verdele și auriul ciudat și fermecat al pădurilor cu cîntecul lor sălbatic, nici măcar În pămîntul care, cu o ultimă răsuflare, alungă căldura și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
În pămîntul care, cu o ultimă răsuflare, alungă căldura și violența zilei către adîncurile nepătrunse și Încremenirea misterioasă a amurgului - oricît de puternice și de Înălțătoare ar fi aceste lumini și clipe - nu aici am găsit și am simțit misterul, măreția și frumusețea nemuritoare a Americii. Am descoperit tărîmul Întunericului În inima nopții, a nopții celei mîndre, necunoscute și Întunecate: tărîmul acesta Întins și singuratic sălășluia pentru mine În creierul nopții. I-am văzut cîmpiile, rîurile și munții Întinzîndu-se sub ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
refuzam să recunoaștem că ne-a ieșit În cale. Căci, deși cele trei morți pe care le-am văzut În oraș au survenit În chip cumplit și violent, aceasta Îmi stăruie În minte ca o Împrejurare plină de groază, de măreție și de noblețe, trăsături ce le lipseau celorlalte. Prima dintre aceste morți a avut loc acum trei ani, În aprilie, În primul an petrecut În oraș. S-a Întîmplat la colțul unei străduțe mizere, aglomerate, de la capătul malului de răsărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
fără nume, cu suplețea lichidului, a valului, a gloatei, caracteristică celor cu sînge negru, de rasă neagră, astfel Încît precizia rece, izolarea și conduita severă ce definesc viața popoarelor nordice - ca un grăunte singuratic, mărunt, jalnic și totuși plin de măreția personalității sale - sînt zdrobite Într-o clipă de acest Întuneric nestăvilit. Furnicarul uman fără număr și fără vîrstă se dezvăluie Într-o clipă În toată grozăvia sa neexplorată și ajunge să te obsedeze mai tîrziu În vis, chiar dacă n-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
din siguranță, libertate, descătușare și liniște, pentru care toate ființele de pe fața pămîntului au muncit și-au suferit. Iar nepăsarea fără egal cu care orașul mare și Îngrozitor a strivit Într-o clipă această viață neînsemnată, pîngărind cerul strălucitor și măreția zilei cu sînge, imensa ironie a loviturii Întîmplătoare - căci treilerul uriaș care a distrus camioneta și a ucis un om a trecut mai departe duduind și a dispărut, probabil fără ca șoferul să știe măcar ce s-a Întîmplat - mi-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
luminoasă a chipului vesel, delicat și trandafiriu al iubitei mele. Iar imaginea acestui chip unic parcă dădea glas bucuriei, parcă dădea siguranță forței și fericirii ce o trăiam, parcă aduna În conturul său minuscul, ca Între petalele unei flori, toată măreția, strălucirea și varietatea vieții și a străzii, pînă ce s-a deșteptat În mine un sentiment atît de puternic de Încredere și de izbîndă, Încît am crezut că pot să beau și să mănînc orașul și să stăpînesc pămîntul. Deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Învechite. Vai, tu, biată făptură plămădită din aluat și untură, hrănită cu mîncare puțină și adăpată cu băuturi proaste. Ai rătăcit pe străzi Îndrugînd fraze răsuflate ce scrîșneau ca pietrișul În gura ta, pe cînd viața Îți oferea bucurie, faimă, măreție, dar nu te-ai Înfruptat din ele pentru că nu purtau parfumul șefului, binecuvîntarea preotului sau acordul meschin și inutil al lui Mike, Mary, Molly, Kate sau Pat - iar În noaptea aceasta stelele strălucesc, marile vapoare țîșnesc din gura portului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
că privim cu toții spre omul acela separat de noi printr-o uriașă distanță de singurătate. Mortul părea o figurină singuratică rămasă pe o scenă imensă și, prin Însăși micimea și singurătatea lui În mijlocul uriașului spațiu cenușiu, parcă dobîndea o nesfîrșită măreție și demnitate. Iar acum am avut impresia că, așa cum făpturile moarte, livide, ale nopții, ființele vii cu chipuri cenușii se Înfruptau din imaginea lui cu ochi Întunecați și lacomi, tot astfel mortul le răspundea cu o privire impasibilă, veșnică, plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
păzesc și-l privesc și refuză să-l părăsească pînă ce nu-l Înghite și nu-i acoperă iarăși pămîntul. Iar acum refuzau să-l părăsească pentru că moartea cea mîndră, moartea cea Întunecată, demnitatea singuratică a mîndrei morți Învăluia cu măreție Înfățișarea jalnică a acestui om și pentru că-și dădeau seama că nimic din ceea ce este banal, meschin sau jalnic pe fața pămîntului și nici mînia, mărimea și mulțimea orașului cu un milion de picioare nu reușeau să știrbească cu nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Așadar oamenii o priveau cu respect, cu groază și umilință și cu dragoste, căci moartea, moartea cea mîndră, poposise În locurile obișnuite și cunoscute lor, iar chipul ei strălucise orbitor În aerul cenușiu și murdar, Își măsurase glasul, pasul și măreția cu banalitatea obosită și brutală a zeci de milioane de oameni și, În cele din urmă, le sfîșiase veșmintele, le amuțise glasurile stridente și batjocoritoare și, prin imaginea celui mai umil dintre semenii lor, le arătase calea ce-o vor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
și lumina dimineții. Vouă, așadar, dragi prieteni, tovarăși nedespărțiți, Moartea cea mîndră, Singurătatea cea aspră și Somnul, vouă, alături de care voi trăi veșnic, din iubirea și tăria sufletului meu, vă Înalț acest omagiu: Ție, mîndră Moarte, care poposești cu atîta măreție pe creștetul celor umili -mai Întîi ție! MÎndră Moarte, mîndră Moarte, te-am Întîlnit În Întuneric și atît de adesea, și totdeauna În preajma celor fără nume! S-a Întîmplat oare vreodată ca mîna ta să atingă ceva cu un gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
atins - siguranța, liniștea după care au tînjit inimile noastre prea Împovărate - oare n-ai pus tu capăt, În locuința ta Întunecată, la tot ceea ce a Însemnat căutarea și neodihna care ne-au biciuit neîncetat? MÎndră Moarte, mîndră Moarte, nu pentru măreția ce-ai adăugat-o măreției regilor, nici pentru demnitatea ce-ai impus-o asupra demnității oamenilor celebri, nici pentru vraja ultimelor cuvinte rostite de buzele geniilor, ci pentru că ne dăruiești atîta glorie nouă, celor care n-am cunoscut gloria, atîta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
au tînjit inimile noastre prea Împovărate - oare n-ai pus tu capăt, În locuința ta Întunecată, la tot ceea ce a Însemnat căutarea și neodihna care ne-au biciuit neîncetat? MÎndră Moarte, mîndră Moarte, nu pentru măreția ce-ai adăugat-o măreției regilor, nici pentru demnitatea ce-ai impus-o asupra demnității oamenilor celebri, nici pentru vraja ultimelor cuvinte rostite de buzele geniilor, ci pentru că ne dăruiești atîta glorie nouă, celor care n-am cunoscut gloria, atîta mîndrie și frumusețe nouă, celor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
dăruiești atîta glorie nouă, celor care n-am cunoscut gloria, atîta mîndrie și frumusețe nouă, celor care am trecut prin viață neștiuți și anonimi, pentru că le dăruiești tuturor - atomi fără chip, fără nume, fără glas ai pămîntului - cumplita binecuvîntare a măreției tale, pentru că te-am Întîlnit și te-am cunoscut așa de bine și am trăit atît de mult singur, doar cu Singurătatea, sora ta, pentru toate acestea nu mă mai tem de tine, prietene, și ți-am Închinat acest omagiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
și goi, cufundați În Somn, sîntem uniți În inima nopții și a Întunericului, sîntem frumoși și stranii cînd dormim, căci murim În Întuneric, dar nu cunoaștem moartea, nu există moarte pe pămînt, nici viață, nici bucurie, nici durere și nici măreție, ci numai Somn. Vino, Somn blînd și atotputernic, și poartă-ți valurile peste Întreaga țară. Tu, fiu al unei iubiri uitate, frate cu Moartea și cu asprul meu prieten, Singurătatea, mesager al păcii și al Întunecatei uitări, balsam și mîntuire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
toată primejdia și truda pe care le poate cunoaște un astfel de om; se ofilise și se ridase În atîția ani de muncă devotată, iar acum, maturizat prin credința și curajul și umilința ce-i Însoțiseră truda, Îmbătrînise și dobîndise măreția și Înțelepciunea pe care le dobîndesc acești oameni. Dar, indiferent de primejdiile și tragediile pe care le cunoscuse, imaginea căsuței și a celor două femei care-i făceau semn printr-o mișcare dezinvoltă și curajoasă a brațului se Întipărise În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
din pămînt, pe care parcă le auzeai cum cresc: mi se părea că nu mai trăisem nicicînd clipe atît de frumoase, iar cînd m-am uitat la tata am văzut că are ochii plini de lacrimi și a exclamat: „CÎtă măreție! CÎtă măreție!“, iar apoi rosti cu glasul său minunat: „Ce făptură minunată e omul! Ce măreț În gîndire! Ce plin de daruri! Ce curat și frumos În forme și mișcări! Ce angelic În faptele sale! Ce divin În judecată!“. Iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
pe care parcă le auzeai cum cresc: mi se părea că nu mai trăisem nicicînd clipe atît de frumoase, iar cînd m-am uitat la tata am văzut că are ochii plini de lacrimi și a exclamat: „CÎtă măreție! CÎtă măreție!“, iar apoi rosti cu glasul său minunat: „Ce făptură minunată e omul! Ce măreț În gîndire! Ce plin de daruri! Ce curat și frumos În forme și mișcări! Ce angelic În faptele sale! Ce divin În judecată!“. Iar cuvintele Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
frumos În forme și mișcări! Ce angelic În faptele sale! Ce divin În judecată!“. Iar cuvintele Îi erau așa de frumoase, muzicalitatea lor atît de Înălțătoare că mi-a venit să plîng, iar, cînd tata a exclamat Încă o dată: „CÎtă măreție!“ și a tăcut, i-am văzut fruntea frumoasă și mîndră În Întuneric și mi-am ridicat ochii spre cer și am văzut stelele mari și triste, iar În ochii săi și pe creștetul său se zărea parcă semnul destinului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
ridicat ochii spre cer și am văzut stelele mari și triste, iar În ochii săi și pe creștetul său se zărea parcă semnul destinului și l-am privit deodată și am Înțeles că avea să moară. Și el exclama: „CÎtă măreție! CÎtă măreție!“, și ne plimbam În jurul parcului Învăluiți În noapte, iar apoi s-au ivit zorile și toate păsările au Început să cînte. Și cîntecul păsărilor a izbucnit la primele raze de lumină și am auzit deodată fiecare tril al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
spre cer și am văzut stelele mari și triste, iar În ochii săi și pe creștetul său se zărea parcă semnul destinului și l-am privit deodată și am Înțeles că avea să moară. Și el exclama: „CÎtă măreție! CÎtă măreție!“, și ne plimbam În jurul parcului Învăluiți În noapte, iar apoi s-au ivit zorile și toate păsările au Început să cînte. Și cîntecul păsărilor a izbucnit la primele raze de lumină și am auzit deodată fiecare tril al păsărelelor. Auzeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
fără pereți laterali -, iar acum Îi vedem pe artiști șezînd la masa lungă, instalată sub copertină, luîndu-și micul dejun. Iar mirosul mîncărurilor lor - contopit cu emoția noastră puternică, cu mirosurile tari, dar sănătoase, ale animalelor, cu bucuria, frumusețea, farmecul și măreția Înălțătoare a dimineții și a circului care se instala - ni se părea mai Îmbătător și mai Îmbietor decît orice mîncare pe care o văzusem sau o gustasem vreodată. Îi vedeam pe artiști mîncînd un mic dejun uriaș, savurat cu toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286

aroganței, înțeleasă ca opinie exagerată despre propriile merite, care justifică jignirea. Cel blând nu are o părere prea grozavă despre sine, nu pentru că îi lipsește prețuirea de sine, ci pentru că este înclinat să creadă mai mult în mizeria decât în măreția omului, iar el este un om ca toți ceilalți. Cu atât mai mult blândețea este contrară încăpățânării obraznice, care este aroganță manifestată. Cu atât mai mult blândețea este contrară prepotenței. Spun «cu atât mai mult», pentru că prepotența este ceva mai

Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli (2015) [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463

pentru o clipă că nu o văd. Mi-am aruncat hainele pe uscat și am alergat de-a lungul malului apei. Mi-am aruncat brațele în apă, stropind în jur, nu pe cineva anume, simțind laolaltă soarele și apa. Nu măreția rîului era cea care mă încînta de data aceasta, ci tangibilitatea apei, apropierea ei. O puteai atinge, se amesteca cu nisipul și se transforma în mîl, cu aerul și devenea ploaie, o puteai simți între degete, și deși fugea într-

by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]