3,725 matches
-
le dea copiilor certificate medicale și să-i scutească de practică. Și-n timp ce pulimea de rând se distra (chiar ne distram!) cu roadele toamnei pe câmpurile patriei noastre socialiste, acei părinți Își trimiteau odraslele la oraș să se mediteze cu profesori „adevărați” (adică din cei care nu se afundau În noroaie până la genunchi prin viile și lanurile de porumb ale IAS-ului) la materiile ce se cereau la examenele de admitere În liceu. Copiii ăștia cocoloșiți nu aveau ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să ia examenele la liceele pe care și le doreau. Ceilalți erau obligați să-și aleagă liceele modeste, căci știau bine că nu puteau lua note mari la examene. Pe furiș, a Încercat și mama să mă trimită să mă meditez. Mi-ar fi fost o rușine aproape de moarte dacă vreunul ar fi aflat ce făceam eu duminica la oraș. Îi mințeam (pe jumătate) că plecam la bunici. Luam autobuzul de cinci dimineața și mă duceam, ca la tăiere, Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Un om care nu știe Dacă această noapte-i Va fi cea din urmă? Era poema morții pe care Kikuchi Taketoki, loialul general al Împăratului Godaigo, i-o trimisese soției sale, când fusese înconjurat de o armată rebelă. În timp ce oamenii meditau la propria lor situație, unii recitau ei înșiși poezia, fără să-și dea seama. Toți, erau soldați, departe de casă, care se gândeau la mamele, la copiii, la frații și la surorile de la care nu mai aveau nici o veste. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vedere? Cum ar fi putut avea putere să se împotrivească? Acum, însă, putea cugeta mai profund la propria lui moarte. Își rodea încontinuu buzele și-și reprima valurile care îi răscoleau adâncurile inimii. „Dacă-mi dau frâu liber mâniei astfel,“ medită el, „ar putea crede că sunt descumpănit și până și vasalii mei se vor simți făcuți de rușine.“ Existau mulți oameni care nu vedeau nimic mai mult decât exteriorul bărbătesc al lui Katsuyori și îl considerau cutezător, aspru chiar. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la vârsta maturității în judecată. Mai există ceva ce nu înțelegi? îl imploră Mitsuharu. Eu sunt atât de neștiutor, încât nu-mi găsesc cuvintele. Însă chiar și un om ca mine a putut citi cuvântul „loialitate“ și a putut să mediteze la el, până când a devenit o parte din mine însumi. Deși ai citi zece mii de cărți, din toate se va alege praful dacă pierzi acum din vedere acel cuvânt. Stăpâne, mă asculți? Sângele nostru se trage dintr-o linie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
albă. Și, de asemenea, se putea trezi într-un moment, complet lucid. Dar detașarea nu era destinată numai ocaziilor când lupta cu iscusință, iar planurile i se împlineau. De-a lungul anilor, făcuse multe gafe, iar, în acele perioade, nu medita niciodată la eșecuri și de lupte pierdute. Cu asemenea prilejuri, își amintea un singur cuvânt: detașare. Genul de sinceritate despre care vorbeau atât de des oamenii - hotărâre susținută și perseverență sau concentrare unilaterală - nu era o calitate specială a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a fi comandant suprem al campaniei din miazănoapte, îi dăduse pe mână numeroși războinici și o provincie întinsă și se bazase întru totul pe el. Acum, când Katsuie se gândea la seniorul care-l cunoscuse mai bine decât oricine și medita la faptul că nu mai era pe această lume, simțea că nu mai avea pe nimeni în care să se încreadă. Acum, însă, dintr-o dată, era mișcat de scrisoarea lui Hideyoshi, iar emoțiile pe care le nutrise față de rivalul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu un alt glas. Atacăm atât de pe uscat, cât și de pe mare. Dar, adevăratul centru de atac e în interiorul castelului, nu în afară. Sunt convins că vasalii lui Katsutoyo vor veni astă seară aici. În timp ce analiza cuvintele lui Hideyoshi, Fujitaka medită din nou la vechea zicală: „Cel ce-și cruță oamenii îi va putea folosi în vremuri de restriște.“ Privindu-l pe Hideyoshi, fiul lui Fujitaka își aminti și el ceva. Când soarta clanului Hosokawa se aflase la o mare răspântie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
comandantului suprem provenea doar dintr-o singură sursă: convingerea că propria lui clarviziune nimerise drept la țintă. Dar numai un maestru îl poate recunoaște pe un altul. Acum, singura grijă a lui Ieyasu erau următoarele mutări ale lui Hideyoshi. În timp ce medita la această problemă, se străduia să fie obiectiv și, un timp, se odihni în fortăreața principală din Obata, relaxându-și trupul și mintea. După ce Shonyu și fiul său plecaseră, în dimineața zilei a noua, Hideyoshi îl chemă pe Hosokawa Tadaoki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ajunge atât de departe, iar, în asemenea momente, nu putea să nu se felicite pentru prima jumătate a vieții lui. În anul următor avea să împlinească cincizeci de ani, vârstă la care omul reflectează la trecut și e îndemnat să mediteze la pasul următor. Apoi, întrucât era om și, într-adevăr, supus patimilor, în mai mare măsură decât majoritatea oamenilor, era firesc ca noaptea să cugete la acele pasiuni care-i conduseseră viața în trecut și continuau s-o facă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
este cea care ne studiază pe noi. Mi-ar place să pot inversa rolurile. Și, scutură el cutiuța lăsând să se audă din nou zgomotul înfundat, oricum sunt puțini aceia care reușesc să arunce o privire înăuntru. Angir păru să mediteze la cele spuse de căpitan vru să spună ceva dar se răzgândi. Acum o detestă iar după câteva momente îi ia apărarea. Planeta asta devine, cu cât ne apropiem din ce în ce mai ciudată. După câteva minute se opriră în fața unei uși care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
Ei da! Așa parcă mi-ai uns inima cu miere, fiule, pentru că din acest hrisov am văzut mărinimia lui Grigorie Alexandru Ghica voievod! Din nou am rămas surpins de sufletul cald al bătrânului. El însă nu m-a lăsat să meditez prea multă vreme la spusele lui, ci a reluat vorba despre cele ce se aflau și se întâmplau în jurul nostru. Că „biserica ungurească” și-a făcut alte dughene și încă a încălcat și locul gerahului Locman se vede și din
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
am mai putut răspunde. A schimbat subiectul imediat: ― Alisia, eu te iubesc! Nu ai idee cât mă bucur să fiu aici cu tine, astăzi. Nu ai idee! Sunase, spre surprinderea mea, convingător. Dar nu voiam să mă las păcălită. În timp ce meditam la asta nici măcar nu m-am uitat la el, ci am privit În gol. Nu am fost pregătită pentru ce s-a Întâmplat apoi. Mâinile lui mi-au cuprins capul Într-o fracțiune de secundă și, Înainte să apuc să
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
nimeni. Mereu mă face să mă simt mai bine. ― Știi, toți cei care spun că sunt afoni În mod evident nu m-au cunoscut pe mine. ― E atât de rău pe cât sună? ― E mai rău, râse el. Ce altceva? Am meditat o clipă Înainte să răspund. ― Îmi place Înotul. ― Deci ești o sportivă? Am ridicat din umeri. ― Nu știu dacă m-aș numi exact o sportivă. ― Ei bine, eu sunt un sportiv. Ar trebui sămi vezi mușchii de vis. ― Glumești? ― Desigur
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
din urmă, spuse el. ― Suferi de depresie? am râs eu. El se strâmbă la mine Într-un mod foarte, foarte dulce. ― Era un gând filozofic. ― Era scuza pe care o folosesc toți ca să-și motiveze acțiunile, l-am contrazis. El medită o clipă Înainte să-mi răspundă: ― Bine, poate că așa e. Dar În fond, o mulțime de concepte ale noastre nu sunt decât scuze. ― Cum ar fi? ― Destinul, răspunse el imediat. Crezi În el? ― Nu știu, am ezitat eu. Uneori
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
oricum, destul de mulți se opresc atunci cînd au obținut acest titlu și încep să contemple peisajul din jur, să-i ajute sau să-i blocheze pe ceilalți, să-și adune în volume scrierile risipite prin reviste sau tomuri ocazionale, să mediteze asupra a ceea ce ar fi trebuit să facă, să vadă cît rău sau cît bine ar mai putea lăsa în urma lor. La aproape șaizeci de ani, Procopie Arsene Clonțea, colegul nostru din Pitești, după o bogată carieră didactic-academică, publicistica și
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
moment dat, mi-am dat seama că atmosfera din cameră era teribil de încărcată. Peste toți plutea o armonie stranie care-ți dădea fiori pe șira spinării. Ca și cum... ca și cum ne-am afla în prezența unei entități divine, m-am surprins meditând. Apoi, m-am simțit îngrozitor de rușinată fiindcă putusem să gândesc o asemenea porcărie new-age. Dacă nu mă supravegheam, pasul următor era să mă apuc să citesc Profețiile de la Celestine! Dar, la scurt timp, am avut un nou atac de sentimentalism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Josephine. Frumos, mă gândeam eu satisfăcută. Faceți-i viața un iad! Mă întrebam dacă n-aș fi putut să-i strecor informația asta și lui Chris. I-ar fi prins bine să afle ce curvă superficială era Misty. Deși, am meditat neîncrezătoare, nu eram sigură că era interesat de forța ei de caracter. —Ești pentru a doua oară în acest centru de tratament, i-a atras atenția Josephine clocotind de mânie. Când ai de gând să iei lucrurile în serios? Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
paharul de șampanie pe el. Nu mai spune! am răsuflat eu. Dolce & Gabbana! Foarte frumos din partea ta! Mulțam! Și șampanie! Fain! —Să vedem, a zis Brigit cu o privire pierdută. Mă uitam la ea într-o tăcere reverențioasă, în timp ce Brigit medita la fantezia în care eram personajul principal. —Gata! Știu! m-a anunțat ea. Ai un vierme din ăla care trăiește în intestine și-ți halește toată mâncarea, așa că slăbești la greu! Foarte inspirat! am zis eu. După care, gândindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ea a dispărut pe hol. Un Milton îngândurat s-a materializat, din nou, lângă mine - era la fel de plictisit și arăta chiar mai deprimat decât înainte - și m-a condus către holul de la intrare. Am multe chestii la care trebuie să meditez, mi-am spus, în timp ce ușile aurii ale liftului se închideau, iar eu eram purtată înapoi, către vestibulul clădirii. * * * Când am ajuns înapoi, la birou, Mara rânjea ca lovită de streche. — Ai un admirator, mi-a cântat ea. M-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
deschis ușa garsonierei, mi-am abandonat geanta pe podea, am făcut doi pași și m-am prăbușit pe canapea ca o sirenă a filmelor din anii ‘40. Eram recunoscătoare fiindcă aveam după-amiaza liberă. Aveam multe lucruri la care trebuia să meditez. Multe chestii de disecat. Decizii mari de luat. Oare, dacă acceptam slujba de la Vivian, însemna că-mi vindeam sufletul diavolului, așa cum părea să considere Mara, sau ăsta era pasul cel mare, de care cariera mea avea nevoie cu disperare? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Nu din cauza asta m-am supărat, Randall! Cuvintele îmi sunau împleticite din cauza nervilor. De ce nu înțelegea că eu obiectam împotriva atitudinii de „eu sunt regina și nimeni nu e ca mine“ a maică-sii? Iar el vorbea de parcă ar fi meditat pe subiectul originii mele „potrivite“! și ce era cu chestia aia cu cariera? — știi că slujba mea e foarte importantă pentru mine, nu? l-am întrebat, întorcându-mă în scaun ca să mă pot uita la el. Randall mi-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
aibă ceva cu ce să-și ocupe timpul. știu că e în consiliul mai multor organizații de caritate, dar nu cred că implicarea în acele activități o solicită prea tare. — Chiar nu mi-o pot imagina pe Lucille lucrând, am meditat eu cu voce tare. — Ei, pe vremuri era o tipă foarte activă. Sigur, asta se întâmpla cu mulți ani în urmă. Telefonul a început să-mi sune, iar eu m-am crispat imediat. Dar era numărul de la biroul lui Randall
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
la bordul sus-numitului avion - pe noi aveam pături de cașmir, iar alături se odihneau castronele de porțelan cu migdale sărate și încălzite. — Când survolezi New York-ul în avionul ăsta, te simți ca un atlet învingător, care face turul stadionului, a meditat Randall cu voce tare, ținându-mă de mână, în vreme ce decolam de pe Teterboro, pentru ca apoi să planăm lin deasupra liniei înstelate a orizontului. A, aproape că era să uit. Am un mic ceva pentru tine, iubito. Randall a tras fermoarul genții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
a virtuților strămoșești. Dar acum întrebarea era: cum să le dobândească? Cum reușiseră unii în timpul războiului să transforme bărbați ca el în membri ai unor trupe de comando și în ucigași profesioniști? Prin instrucție. Wilt se întinse în întuneric și medită la modurile în care s-ar putea instrui, în așa fel încât să devină ceea ce, în mod clar, acum nu era. Până când adormi, se hotărâse deja să încerce imposibilul. La șapte dimineața alarma ceasului porni să țârâie. Wilt se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]