4,293 matches
-
viața. Creierul e o oglindă și reflectă lumea. Desigur, vedem doar imagini, nu lucrurile adevărate, dar imaginile ne sunt dragi, ajungem să le Îndrăgim, deși știm ce organ distorsionant e creierul‑oglindă. Dar nu e momentul să o dăm pe metafizică. Eu eram genul de pacient de la reanimare care poate deveni obiect de pariuri pentru echipa medicală, dacă membrii acesteia ar fi pasionați de jocuri. În realitate, Însă, erau oameni prea serioși ca să facă rămășaguri pe viața mea. Mai târziu, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
În asemenea chestiuni, vorbea adeseori despre o viață viitoare, dar e greu de știut dacă Ravelstein Îl lua În serios În această privință. Eu nu mă simțeam dispus să mă măsor pe ring cu acest campion de lupte Sumo În ce privește metafizica platonică. O dată să se fi repezit În mine cu burta lui vârtoasă și m‑ar fi proiectat afară din ringul iluminat, Îndărăt În bezna vâjâitoare. Totuși, m‑a Întrebat cum Îmi imaginam eu moartea - și când i‑am replicat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și pretinde din nou efortul conceptului”, situație care presupune apropierea de o ontologie metafizică adecvată. Aceasta înseamnă, potrivit reflecției autorului, că logos-ul este poate mai necesar decât nomos-ul pentru a gândi persoana, în pofida imaginii neîncrezătoare a filosofiei și a metafizicii. Motivul justificat pe care îl invocă îl constituie raportul dintre valoarea persoanei și status-ul său ontologic, de la care își are originea demnitatea ei. În schimb subiecto-centrismul modern sugerează ideea că subiectul nu-l cunoaște pe celălalt în alteritatea sa
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
existenței este existența în formă personală, în sensul că persoana constituie ființa în mod perfect liberă; persoana există și nu poate decât să existe în forma cunoașterii, înțelegerii și deschiderii față de ființă. Cu aceste sarcini nu vrem să susținem că metafizica persoanei constituie o a treia paradigmă ontologică alături de cea a Unului și de cea a Ființei, deoarece persoana este în ființă și îi constituie cea mai înaltă concretizare, și „principiul-persoană” nu face altceva decât să ducă la împlinire paradigma metafizicii
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
metafizica persoanei constituie o a treia paradigmă ontologică alături de cea a Unului și de cea a Ființei, deoarece persoana este în ființă și îi constituie cea mai înaltă concretizare, și „principiul-persoană” nu face altceva decât să ducă la împlinire paradigma metafizicii ființei.” Același autor încearcă să răspundă la o întrebare care se asociază direct încercării noastre de a defini persoana. Ce anume definește ființa? În acest demers trece de la o facultate la alta, care ar putea să distingă identitatea persoanei: trupul
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
vrem să interogăm experiența asupra semnificației ei pentru etica normativă. B. Schüller consideră că semnificația experienței apare ca o „modalitate cognitivă” pentru științele empirice, atât științele naturale, cât și cele umane. Experiența nu este „modalitatea cognitivă” a teologiei și a metafizicii, nici a științelor formale (logica, matematica). Aici experiența nu are ca obiect valorile, ci faptele. Se vorbește despre două tipuri de experiență: experiența ca percepție reală și experiența ca percepție de fapt. În cazul experienței ca percepție reală, exemplul cel
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
favorabil de magistrul D.D. Roșca) și, „Spre o dialectică a tragediei.” La Începutul lui iulie 1945 dobândește diploma de licență În filosofie cu distincția „Magna cum laude”. Apoi, se retrage În tihna satului natal, unde intenționează să redacteze „Sistem de metafizică a neantului”. Dar din pricina regimului politic nefavorabil, teribil de opresiv, acest sistem filosofic rămâne neîmplinit. Poetul macedoromân Teohar Mihadaș avea să-i declare lui Petre Hossu, prin anii ’70 acestea: „Dacă nu era comunismul, tu ai fi fost Kierkegaard sau
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
filosofiei românești, Ion Petrovici • Dor și armonie eminesciană, Leonida Maniu • Eminescu și cultura indiană, Demetrio Marin • Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței, Henri Bergson • Evoluția creatoare, Henri Bergson • Existențialismul francez, Andrei-Iustin Hossu • Fals tratat de jurnalism, Alexandra Hasan • Introducere în metafizică, Henri Bergson • Istoria flirtului, Fabienne Casta-Rosaz • Istoriografia română la vârsta sintezei: A. D. Xenopol, Al. Zub • Începuturi și sfârșituri, Lev Șestov • Jurnalul de călătorie al unui filosof, Hermann Keyserling • Mântuirea prin evrei, Léon Bloy • Memoria colectivă, Maurice Halbwachs • Mihail Kogălniceanu: un
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
realitate metafizică. Târziu, după ce-ai gustat din ea, după ce te-a înfiorat și te-a strivit, o înlocuiești prin sentimentul ei. Vorbești atunci de frică, de neliniște și de agonie, și nu de moarte. Astfel se face trecerea de la metafizică la psihologie. Lumina mi se pare tot mai străină și mai departe; o privesc - și mă cutremur. Ce să caut prin ea când noaptea-i o auroră de gînduri? ... Dar priviți, priviți lumina: cum foșnește și cum cade-n zdrențe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
realitatea la starea de absență. Peste valurile de neant ce cuprind în voie firea, numai dorințele adie o briză de existență. În toate religiile, partea privitoare la durere este singura rodnică pentru o reflexie dezinteresată. Restul e pură legislație sau metafizică de ocazie. În plictiseală, timpul înlocuiește sângele. Fără ea n-am ști cum curg clipele și nici că ele sânt - Când se sloboade, nimic n-o mai poate opri. Căci ți-e urât atunci cu tot timpul. Rostul gânditorului e
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în amurgul cugetului treaz. Luciditatea este un dezastru pentru adevăr, dar nu pentru cunoaștere, pe ale cărei baze se înalță o arhitectură complicată de erori, numită spirit din nevoie de simplificare. Duhul meu nu-și mai află îndestulare decât în metafizică și-n Acatist. În fiecare clipă suspină Dumnezeu; căci timpul e rugăciunea Lui. Când sănătatea și norocul se lasă asupra noastră, peste gânduri se așază o spuză și mintea se retrage. Nefericirea e cel mai puternic stimulent al spiritului. Dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
suflare și a păși într-o regiune de altă structură și pozitivitate decât a vieții, ci a descoperi în progresiunea vieții un drum înspre moarte și a găsi în pulsațiile vitalului o adâncire imanentă în ea. În creștinism și în metafizicile care recunosc nemurirea, intrarea în moarte este un triumf, este un acces al altor regiuni, metafizic diferite de viață. Prin moarte, care devine o regiune aparte a firii, omul se eliberează, iar agonia, în loc să deschidă perspective înspre viață, în care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al agoniei îmi pare a fi revelația imanenței morții în viață. Pentru ce sentimentul imanenței morții în viață îl au așa de puțini, iar experiența agoniei este atât de rară? Nu cumva e falsă întreaga noastră presupoziție, iar schițarea unei metafizici a morții devine verosimilă numai prin concepția unei transcendențe a acesteia? Oamenii sănătoși, normali și mediocri nu au o experiență a agoniei și nici o senzație a morții. Ei viețuiesc ca și cum viața ar avea un caracter de definitivat. Este în structura
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
posibil fără această eliminare a straturilor superficiale și a formelor individuale. Căci numai printr-o purificare a existenței de elementele ei contingente și întîmplătoare se poate atinge o zonă esențială. Sentimentul metafizic al existenței este de natură extatică și orice metafizică își are rădăcina într-o formă particulară de extaz. În mod greșit se admite numai forma extatică religioasă. Există o multiplicitate de forme care depind de o formație spirituală specifică sau de o structură temperamentală, și care nu trebuie neapărat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
experiența originarului și a primordialului este a trăi un sentiment metafizic plecat din extazul elementelor esențiale ale firii. Extazul ca exaltare în imanență, ca o iluminare în lumea aceasta, ca viziune a nebuniei acestei lumi - iată un substrat pentru o metafizică, - valabilă chiar și pentru ultimele clipe, pentru momentele finale. Căci orice extaz adevărat este periculos. El este asemănător cu ultima fază a inițierii din misterele egiptene, când în locul cunoașterii explicite și definitive se spunea: "Osiris este o divinitate neagră", adică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
celei mai esențiale viziuni într-un mediu de îndoială și disperare? Decât - nimeni nu va realiza stări extatice fără experiența prealabilă a disperării, deoarece într-una, ca și în cealaltă, se întîmplă purificări tot atât de mari dar cu conținut diferit. Rădăcinile metafizicii sânt tot atât de complicate ca și rădăcinile existenței. LUMEA ÎN CARE NU SE REZOLVĂ NIMIC Mai este ceva pe acest pământ care să nu poată fi pus la îndoială, în afară de moarte, singurul lucru sigur în această lume? A te îndoi de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
consumă. Este o suprapunere între act și realitate; căci actul nu mai este o manifestare a realității, ci realitatea însăși. Lirismul absolut - pornirea totală de a te obiectiva - este dincolo de poezie, sentimentalism etc.... El este mai aproape de un fel de metafizică a destinului, căci în el o actualitate totală a vieții și conținutul cel mai adânc al ființei se manifestă pentru a se rezolva într-un fel sau altul. De regulă, lirismul absolut rezolvă totul în sensul morții. Căci tot ceea ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
deoarece, dincolo de cristalizările efemere, realitatea adevărată se descoperă ca o pâlpâire și o pulsație dintre cele mai încordate. Simțul pentru forme rezultă dintr-o complacere în finit, în seducțiile inconsistente ale mărginirii, care niciodată nu vor duce la revelații metafizice. Metafizica, întocmai ca și muzica, nu răsare decât dintr-o experiență a infinitului. Amândouă cresc pe înălțimi și produc amețeli. Mirarea mea cea mare este cum de nu înnebunesc toți aceia care creează opere hotărâtoare în aceste domenii. Muzica, mai mult
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dispunând atâta vreme de lume, nu este totuși o mare fatalitate? Neapărat, Anglia a dat lumii genii unice, inexplicabile, și a produs, în țara celui mai ordinar empirism, literatura cea mai delicată, deși este inexistentă în muzică și nulă în metafizică; totuși ea n-a luptat pentru o idee care s-o depășească. Mai mult: Anglia n-a suferit pentru nici o credință. Totul s-a făcut de la sine, prin automatismul intereselor. Pe când Franța s-a definit în lume și a luat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și de sângele pe care le-au pretins ele, fascismul și hitlerismul sânt simple lovituri de stat. Germania este o țară nerevoluționară. Tot Weltanschauung/l german îndepărtează pe om de la pasiunea în lumea aparențelor, în care se desfată spiritul revoluționar. Metafizica este la antipodul revoluției. Italia a avut într-o oarecare măsură o tradiție anarhistă. Dar anarhismul, pentru un revoluționar pozitiv și cu spirit politic, este tot așa de reprobabil ca și reacțiunea. Căci anarhismul refuză organizația, această divinitate a omului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
devenirii, nu-i rămâne decât să accepte a fi purtat cu umbrele de soarta lucrurilor trecătoare. Hegel însuși, prea mult metafizician pentru a înțelege indivizii, a făcut din marile individualități, după cum bine se exprimă Friedrich Meineke, funcționari ai spiritului absolut. Metafizica anulează individuația. "Spiritul absolut călare pe cal", a exclamat Hegel, văzând pe Napoleon intrând victorios în Jena. Și a scris apoi mai departe la Fenomenologia spiritului, pentru a ne arăta ce puțină răspundere avem în istoria universală. Și acum, să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
turetci care îngropau în ele pantalonii individului conținut îndată ce timpul devenea problematic. Umbra eroului nostru dispărea prin șiroaiele ploaiei, care dederă capului său aspectul unui berbece plouat, și te mirai ce mai rezistă torentelor de ploaie - hainele lui ude - sau metafizica. De prin crâșme și prăvălii pătrundea prin ferestele cu multe geamuri, mari și nespălate, o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Pe ici pe colo trecea câte un romanțios fluierând; câte un mitocan cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de jefuire a întreprinderilor. Chiar puținele investiții de care întreprinderile de stat au beneficiat au fost prost administrate sau chiar deturnate în interesul diferitelor grupuri. Invocarea factorului „corupție” este însă o explicație superficială. Problema nu provine dintr-o cădere morală metafizică a managerilor, ci dintr-un sistem care nu asigură un management performant și responsabil, însoțit de un deficit grav de control din partea statului în calitatea acestuia de proprietar. Adoptarea naivă a unor structuri de control din economia privată în administrarea
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
filozofică greacă a alocat teologiei un important statut teoretic, chiar dacă la Platon diferența între teologie și mitologie rămâne insuficient precizată (Republica 379a). Cu Aristotel însă teologia devine o philosophia prot¶, fiind însărcinată cu reflecția asupra substanțelor separate, imateriale și nemișcate (Metafizica 1026a). Martin Heidegger a identificat această afirmație cu începutul tradiției onto-teologice, care păcătuiește prin obiectivarea divinului, ratând esența poetică a relației dintre Dumnezeu și lume. Nu este aici locul să cântărim justețea hermeneuticii heideggeriene 1, dar putem bănui că între
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
poetică a relației dintre Dumnezeu și lume. Nu este aici locul să cântărim justețea hermeneuticii heideggeriene 1, dar putem bănui că între premisele teologiei aristotelice și exigențele teologiei creștine, distanța rămâne considerabilă 1. Cum operează această judecată? Ce anume din metafizica lui Aristotel, de exemplu, alertează atenția critică a unui gânditor creștin? Un răspuns succint ar fi: măsura judecății. Rațiunea lui Aristotel asistă revelația lumii, în timp ce logos-ul teologiei creștine asistă revelația singurului Dumnezeu. Un răspuns mai detaliat ar cere câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]