KorAP: Find »[drukola/base=mișca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...833 >

20,801 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

noi diseară. Zâmbetul omului se șterse de pe chipul său și-l văzu adunând o cantitate amenințătoare de cuvinte, așa că Îi explică: — Ați fost atât de Îndatoritor cu mine. Era foarte frig afară, În aerul liber, așa că Începură amândoi să se miște. Noroiul Înghețat trosnea și se crăpa lângă pantofii ei, murdărindu-i ciorapii. — Mi-ar fi făcut multă plăcere, spuse el, Înșirându-și cuvintele cu multă corectitudine, și regret din tot sufletul că nu pot accepta. Cobor din tren la Belgrad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
până la ofițer și-l atinse pe braț. — Trebuie să plec cu trenul acesta, spuse ea. Trebuie neapărat! Înțelegeți-mă, vă rog! El se scutură, eliberându-și brațul, și o repezi pe un ton aspru și precis, iar pince-nezul lui se mișcă În sus și-n jos, dar ea nu pricepu ce Însemnau acele cuvinte. Apoi ofițerul părăsi sala de așteptare. Coral Își lipi fața de fereastră. Printre două frunze de gheață, Îl văzu pe german plimbându-se În sus și-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
amândoi bărbații se Îndreptară și rămaseră „pe loc repaus“, Într-o atitudine țeapănă, căci pe drumul spre gară apăru brusc un automobil ce spărgea pojghița Înghețată și făcea apa să Împroaște. Cine naiba-i? șopti prietenul lui aproape fără să miște din buze, dar Ninici era mândru că el știa. Știa că ofițerul Înalt, garnisit cu trese, era șeful poliției, și știa chiar și numele celuilalt ofițer, care sări din mașină ca o minge de cauciuc și ținu ușa deschisă, pentru ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
sunt acelea frontiere. Nici bancherii nu recunosc frontierele. Apoi dr. Czinner văzu că pe colonelul Hartep Îl Întristase ceva și gândul că poate el nici nu-i dorea de fapt moartea Îl făcu să rămână din nou fără cuvinte. Își mișcă privirile neliniștit dintr-un loc În altul, de la harta de pe perete la micul raft de sub ceas, plin de cărți de strategie și istorie militară, cu copertele jerpelite. Într-un sfârșit, privirile Îi poposiră asupra celor doi soldați de pază. Unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și celălalt soldat se apropie. Ochii lui mari și prietenoși mai că se lipiră de sticlă și el se uită În sala de așteptare. În sală era mai Întuneric decât afară și nu putu vedea nimic, doar niște siluete neclare mișcându-se agitate Încoace și-ncolo ca să se Încălzească. Dr. Czinner Își apropie gura de sticla geamului și-i vorbi soldatului În limba lui: — Cum te cheamă? Cranț, cranț, cranț făcea cuțitașul de tăiat hârtie, dar când alunecă, zgomotul ascuțit fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pe tatăl lui Ninici. — I-am dat să ia tablete când durerile au devenit prea mari. — Tablete mici și rotunde? Întrebă Ninici. — Da. Tablete de morfină. Ninici cântări lucrurile, cu fața lipită de fereastră. Aproape că-i puteai vedea gândurile mișcându-se ca peștii În ochii săi translucizi. Spuse: - Ce chestie că i-ați dat tabletele acelea! Obișnuia să ia câte una ori de câte ori Îl apucau durerile și Încă una peste noapte. Îl făceau să doarmă. — Da. Cât de multe am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ziar, târându-se pe mâini și pe genunchi, rupse o pagină, o răsuci și făcu altă făclie. Apoi constată că rătăcise chibriturile și, tot de-a bușilea, pipăi toată podeaua din jurul ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și ceva se mișcă pe podea În apropierea mâinii ei. Fata aproape că țipă de frica șobolanilor, dar când, până la urmă, găsi chibriturile și aprinse hârtia răsucită, văzu că doctorul fusese acela care se mișcase. El se târa, chircit, spre capătul șopronului. Ea Încercă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și ceva se mișcă pe podea În apropierea mâinii ei. Fata aproape că țipă de frica șobolanilor, dar când, până la urmă, găsi chibriturile și aprinse hârtia răsucită, văzu că doctorul fusese acela care se mișcase. El se târa, chircit, spre capătul șopronului. Ea Încercă să-l ghideze, dar bărbatul păru să nu fie conștient de prezența ei. Tot timpul cât dură acea deplasare lentă, Coral se Întrebă de ce nu venea nimeni să arunce o privire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
recite declinările din germană și verbele neregulate din franceză. Dar rezistența lui slăbise și, În loc să afișeze În fața călăilor săi un aer sigur și sarcastic, acum plângea. Coral Musker Îi așeză capul Într-o poziție mai confortabilă, dar Czinner și-l mișcă din nou, Întorcându-l fără Încetare și murmurând ritmic, În timp ce lacrimile i se scurgeau În jos pe obraji și de acolo ajungeau În mustăți. Ea renunță la orice tentativă de a-l mai ajuta și Încercă să se refugieze În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se lovi imediat de zid. Așteptă o clipă Înainte de-a face o nouă tentativă și se bucură când auzi o mișcare. Se deplasă spre aceasta și se lovi iarăși de zid. Se gândi, tot mai Înfricoșată: ce s-a mișcat acolo trebuie să fi fost un șobolan. Zăpada din mână Începea să i se topească. Strigă iarăși și de data aceasta Îi răspunse o șoaptă. Tresări - era atât de aproape de ea - și, pipăind Într-o parte, mâna ei atinse imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
nimic, și s-ar putea să fie... Dorința Îi lăsă fraza deschisă, precum ciocul deschis al unei păsări flămânzite. În timp ce se ridică În genunchi, Întinse o mână În față pentru a se echilibra și atinse fața doctorului. Acesta nu se mișcă și, deși fața Îi era caldă, ea Îi putu simți sângele scorțos și uscat În jurul gurii ca pielea veche. Țipă o dată și apoi rămase tăcută și stăpână pe sine. Căută chibriturile și aprinse o făclie. Dar mâna Îi tremura. Nervii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
din spate cu șfichiuiri scurte de nerăbdare. Brusc, În timp ce soldatul trăgea ultimul sac de la gura grotei, fețele lor aproape că se atinseră și clipa aceea a fost ca o Întreagă discuție cu un om liniștit. Când văzu că doctorul nu mișca, maiorul Petkovici traversă magazia și puse lumina lanternei direct pe fața aceea moartă. Mustățile lungi, palide În lumină, și ochii deschiși reflectară lumina ca plăcuțele indicatoare. Maiorul Îi Întinse soldatului revolverul. Buna dispoziție, urmele fericirii simple, care rămăseseră cumva pe sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

geometric ciocolatiu cu turcoaz al panglicilor care alcătuiau costumul ei de baie foarte sumar. Pedichiura era făcută cu un roz delicat, iar pletele brune, strălucind ca boabele de cafea, Îi cădeau În valuri În jurul umerilor, atingând ușor nisipul atunci când se mișca. La gâtul delicat Îi atârnau șase șiraguri din mici perle de cultură și, În jurul antebrațului, puse cît mai sus, avea trei brățări masive de aur, pe care le cumpărase dintr-un bazar din Marakesh. Mama m-ar omorî dacă ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
este plin de turiști În weekend. Vizitatorii din afara orașului stau pur și simplu pe acolo, cu gurile căscate, holbându-se la albul orbitor al dinților Nevestelor Superbe din West Village, la părul lor minunat, care este Întotdeauna strălucitor și se mișcă Înainte și Înapoi cu regularitatea unui metronom. Liv Tyler, Olatz Schnabel 1, SJP2 - de atâtea mămici celebre cu cărucioarele lor, de-abia mai poți găsi o masă liberă la ora prânzului la Saint Ambroeus pe Perry Street. Tipele astea au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
am Întrebat. Eu trebuia să o caut pe Alixe Carter. —Vreau să văd și eu niște mămici și copilași drăgălași dintr-ăia. Lauren, ești o târfuliță, râse Tinsley, stingându-și țigara, și ieși val-vârtej pe ușă. Eu nu m-am mișcat de-acolo, și nici Lauren. Mi-am aruncat o migdală În gură și am ronțăit-o zgomotos. — Ce s-a Întâmplat? Nimic, am mințit eu. Nu știam sigur dacă era o idee prea bună să-i povestesc lui Lauren despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
cărțile de prezentare ale lui Thackeray, pentru ca Nina să se poată uita cu atenție. Erau optsprezece toalete În colecție, dintre care șase erau rochii de seară. Speram că avea de unde să aleagă. Nina ridică mapa și studie cu atenție fotografiile, mișcându-le Încoace și Încolo ca să se poată uita mai bine la detalii. —Wow! respiră zgomotos. Asta e foarte În stilul Blonda fatală, nu? Arăta spre poza unei rochii albastre ca cerul, făcută din șifon și muselină. Avea un corsaj mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Lauren, pe un ton cât se poate de neconvingător. Lauren era, desigur, În misiune. I se pusese pata rău pe Giles Monterey. În ciuda totalei neseriozități cu care tratează căsătoria și iubirea, proaspăt divorțata Își ia foarte În serios munca. Lauren mișcă cu zgomot crestele de cocoș prin farfurie. Nu pot să mănânc chestia asta. Mă simt de parcă aș fi la ora de biologie. Ăăă... hmm... OK... poate că voi reuși să fac rost și de bijuterii, și de Cuplarea nr.3

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Mercedesului lui Gerski, așteptam să ieșim din parcare În spatele unui șir de mașini negre identice. Toate, inclusiv ale noastre, aveau perdeluțe negre, Încrețite, peste geamuri. Era ca și cum te-ai fi aflat Într-un salon funerar ambulant, numai că nu ne mișcam. Traficul era un haos. Nimeni nu se deplasa. — Ce s-a Întâmplat? am Întrebat-o. —Păi, ne-am Împrietenit la cataramă În treizeci de secunde, dar când eu am sugerat că poate ar vrea să Își vândă butonii Fabergé lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
fi fost teamă. Dar... ce să zic... bănuiesc că, dacă ești Însurat de douăzeci de ani, nu ți-ai mai tras-o de foarte multă vreme... trebuie să fie Înspăimântător. Toată chestia asta a fost atât de stânjenitoare... doar Își mișca limba orizontal, de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga. Era un sărut ciudat, mecanic, și singurul lucru la care m-am putut gândi a fost dacă mâncase, oare, În seara aia cartofi piure cu usturoi. Cred că orice fată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
așa ceva o vacanță la schi, nu puteam să pricep: aia nu mai era vacanță, era ca și cum ai fi fost tipul care era cât pe-aci să moară din filmul Pe fundul prăpastiei“, mă gândeam eu necăjită, În timp ce Încercam să mă mișc. Doi prichindei trecură În zbor pe lângă mine, cu schiurile lor mini, pe măsura lor, În picioare. Cum făceau asta și de ce zâmbeau? Nu știau că erau la un pas de moarte? „Doamne, să fii măritată e un coșmar“, m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Întrebă, Îngrijorat. Nu vrea să se ridice, spuse Hélène, cu un oftat de frustrare. —Te doare ceva? Da, și i-am promis lui Hunter că mă Întâlnesc cu el la P’tite Ravine, dar eu nici măcar nu mă mai pot mișca de-aici. Haide, spuse el, trăgându-mă cu delicatețe În sus, ajutat de Hélène. Am reușit să stau În picioare, dar cu dificultate. Ar trebui să mergi acasă. Mă duc eu să dau de Hunter. —Serios? i-am spus, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
cu o fundă argintie. Ooo, cu siguranță avea exact dimensiunile unei bijuterii. — Deschide-l pe al meu mai Întâi, am spus, Încercând să mă port obișnuit. — Ce adorabil, iubito, zise Hunter, când văzu fotografia. Mă sărută pe buze. Sunt foarte mișcat. Și acum ia deschide-l pe ăsta. Mi-a Înmânat micuțul pachet. Mi s-a părut că el părea nerăbdător. Ăsta era un lucru bun. Cu siguranță era agitat, gândindu-se dacă avea să-mi placă bijuteria sau nu. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
făcut striptease... În bazinul vostru cu apă fierbinte... Ceva mi-a atras privirea. Dacă nu mă Înșelam, acolo, atârnând doar un pic mai jos de marginea T-ului de la tricoul Sophiei, se afla un pandantiv. De fiecare dată când se mișca puțin, Îl zăream legănându-se pe pielea ei. Colierul avea un lanț din platină cu o piatră translucidă mov. Cât se poate se evident, litera S, bătută În diamante, șerpuia În jurul pietrei. Era magnific. „Nu se poate așa ceva“, m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
În nici un caz. Eu o să fac rost de un avocat, să fie pregătit, insistă Lauren. Oare nu ar trebui ca mai Întâi să aflu ce se Întâmplă cu adevărat? Lauren nu auzi Întrebarea și spuse doar atât: —Trebuie să te miști de-acolo și să te pregătești de serviciu. — Nu pot să merg la serviciu, am obiectat. Eram mult prea epuizată ca să merg la atelier. —Sylvie, sunt vreun milion de fete care merg azi la atelier ca să-și probeze rochiile pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ai echipajului. Fiecare scaun și șezlong era Împodobit cu un material de aceeași culoare ca pantalonii lui Antonino, iar lemnăria era fie lăcuită În alb lucios, fie lustruită Într-o culoare Închisă, precum coaja de nucă. Practic, nu te puteai mișca pe vas fără să vezi cafeniu și alb: era ca și cum ai fi fost În interiorul unei Înghețate cu cafea. Erau și halate din prosop cafenii care aveau monograma H cu alb, care se asortau cu porțelanurile În dungi Bernardaud, și chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]