4,730 matches
-
psihoterapii. Probabil că o asemenea modalitate deschisă de adresare reprezintă o trăsătură a practicantului Dan Goglează, experiența sa profesională fiind vizibilă și într-alte privințe. Aș aprecia ca foarte pozitiv, de pildă, modul în care autorul ocolește tentația unor rezolvări miraculoase, sau standardizate, sau sfătoase, preferând să exemplifice pe larg, prin cazuri reale, și să le analizeze pe acestea de o manieră care să dea satisfacție cititorului predispus la introspecție și de angajament personal. Nu poți să nu te întrebi, la
Psihoterapia, un lux românesc by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15015_a_16340]
-
Înțeleaptă, un fel de Moise laic și autoritar, Bélonie, bătrânul centenar, este memoria comunității, povestitorul, biblioteca ei orală, o Céline, infirmă și răbdătoare, este vindecătoare și moașă, o tânără stranie, Catoune găsește În situațiile limită prin care trece grupul soluții miraculoase. Dar drumul În căruțe spre nord, de-a lungul coastelor americane, spre Acadia devenită Între timp Nova Scoția, nu este singurul pe care-l iau acadienii. Mai este și drumul marin, al unui Beausoleil Broussard care a capturat de la englezi
Un Ulise colectiv. In: Editura Destine Literare by Mircea Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/81_a_353]
-
aș înclina să afirm, trecând peste aparențe, că nu este nici măcar o istorie propriu-zisă, ci este mai curând un pretext de „istorie”. Pentru că, dincolo de miile de ziare prin care autorul a trecut cu privirea, urmărindule sinteza, descoperim o lume (acum miraculoasă și inefabilă), peste care pulberea timpului, interesele politice și indiferența unei populații manipulate așternuse un strat gros de uitare. Spun în titlu că „Istoria...” este o cronică a cronicarilor, deoarece ziariștii sunt cei mai autentici eternizatori ai faptului cotidian nud
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
să nu aibă timp de analiză psihologică ori pentru descrierea poetic-fastuoasă a oamenilor și a lucrurilor. Această „accelerare” narativă își are riscurile ei, dar stridențele și accentele prea dure sunt asimilate de o viziune generoasă asupra omului, în care și miraculosul își păstrează un loc al său, în pofida răului care îl asaltează, ca într-o cursă delirantă. De aici, poate, și dramatismul acestei proze. SCRIERI: Zile sălbatice, Iași, 1991; Răfuială în oraș, Iași, 1992; Natașa blues, Iași, 1998; Iulia, Iași, 2002
SPINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289829_a_291158]
-
alb, stări sufletești diafane, idei morale înalte, patriotism, trecut glorios, flori, păsări etc., ca în ciclurile Eroilor neamului, Reînvieri istorice, Patriei, Strămoșilor, Pasteluri, Tablouri fără ramă. În spațiul celest e plasată și „zeița visurilor”, iubita eterică, văzută ca o apariție miraculoasă. Nuclee și formulări convenționale sunt risipite într-o masă de textualizări improprii și confuze, într-un limbaj sărac, cu construcții uzate sau plate. După două cărți insignifiante de proză scurtă: Din vremuri depărtate... (1918), Virtuți strămoșești („legende și istorisiri morale
STAMATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289843_a_291172]
-
a două tipuri de gândire: a unui paznic de închisoare, venit de la țară, și a deținuților comuniști care se află sub supravegherea lui și care încearcă să îl convertească ideologic. Se remarcă alternanța planurilor narative, construcția elaborată, combinarea realului cu miraculosul basmelor. Romanul Așezarea (1989) se situează în prima lui parte sub semnul Muntelui vrăjit al lui Thomas Mann prin destinul protagonistului, un tânăr profesor de filosofie, Șerban Ghika, trimis într-un preventoriu pentru tratarea unei boli nenumite. Autoanaliza personajului este
STAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289854_a_291183]
-
în 1959. Urmează romanul Ionica (1961), apoi culegerea de povestiri Gâze, flori și mulți copii (1963), în care se regăsește și textul de debut, alte câteva volume de aceeași factură - Templul scufundat (1964), Două balade ale vântului de miazăzi (1970), Miraculoasele întâlniri (1973), Poveștile vântului (1979, premiat cu Trofeul Micului Cititor). Are și reușite versiuni din literatura universală pentru cei mici, unde sensibilitatea traducătoarei și o delicată pătrundere în inefabilul copilăriei conferă textelor grație și poezie. Dar activitatea desfășurată de S.
STANCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289871_a_291200]
-
în 2002 cu Premiul de Excelență „Brâncuși”, oferit de Primăria Municipiului Târgu Jiu. SCRIERI: Cuibul câneparilor, București, 1954; Ionica, București, 1961; Gâze, flori și mulți copii, București, 1963; Templul scufundat, București, 1964; Două balade ale vântului de miazăzi, București, 1970; Miraculoasele întâlniri, București, 1973; Poveștile vântului, București, 1979; Brâncuși, București, 1981; Izvoare și cristalizări în opera lui Brâncuși, București, 1984; Brâncuși - frumos și har, Târgu Jiu, 1997; Brâncuși - rugăciune pentru mileniul III, București, 2001. Ediții: Eugen Schileru, Impresionismul, București, 1970; Petru
STANCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289871_a_291200]
-
Târgu Jiu,1997; D. Lewis, Brâncuși, Târgu Jiu, 2001. Repere bibliografice: Petru Popescu, „Gâze, flori și mulți copii”, RL, 1970, 3; Dan Cristea, „Două balade ale vântului de miazăzi”, RL, 1971, 23; Andrei Pleșu, „Hokusai”, CNT, 1972, 2; Valeriu Cristea, „Miraculoasele întâlniri”, RL, 1973, 43; Mircea Iorgulescu, „Miraculoasele întâlniri”, LCF, 1974, 8; Edgar Papu, „Miraculoasele întâlniri”, LCF, 1974, 13; Amelia Pavel, „Carte de inimă pentru Brâncuși”, „Scânteia”, 1976, 10 585; Popa, Dicț. lit. (1977), 523; Dumitru Radu Popa, „Brâncuși”, RL, 1982
STANCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289871_a_291200]
-
Jiu, 2001. Repere bibliografice: Petru Popescu, „Gâze, flori și mulți copii”, RL, 1970, 3; Dan Cristea, „Două balade ale vântului de miazăzi”, RL, 1971, 23; Andrei Pleșu, „Hokusai”, CNT, 1972, 2; Valeriu Cristea, „Miraculoasele întâlniri”, RL, 1973, 43; Mircea Iorgulescu, „Miraculoasele întâlniri”, LCF, 1974, 8; Edgar Papu, „Miraculoasele întâlniri”, LCF, 1974, 13; Amelia Pavel, „Carte de inimă pentru Brâncuși”, „Scânteia”, 1976, 10 585; Popa, Dicț. lit. (1977), 523; Dumitru Radu Popa, „Brâncuși”, RL, 1982, 18; Valentin Ciucă, „Brâncuși”, CNT, 1982, 35
STANCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289871_a_291200]
-
flori și mulți copii”, RL, 1970, 3; Dan Cristea, „Două balade ale vântului de miazăzi”, RL, 1971, 23; Andrei Pleșu, „Hokusai”, CNT, 1972, 2; Valeriu Cristea, „Miraculoasele întâlniri”, RL, 1973, 43; Mircea Iorgulescu, „Miraculoasele întâlniri”, LCF, 1974, 8; Edgar Papu, „Miraculoasele întâlniri”, LCF, 1974, 13; Amelia Pavel, „Carte de inimă pentru Brâncuși”, „Scânteia”, 1976, 10 585; Popa, Dicț. lit. (1977), 523; Dumitru Radu Popa, „Brâncuși”, RL, 1982, 18; Valentin Ciucă, „Brâncuși”, CNT, 1982, 35; Daniel Nicolescu, „Izvoare și cristalizări în opera
STANCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289871_a_291200]
-
pe ce coordonate stilistice și de viziune s-a manifestat totuși. Deși există și rare excepții, proza fantastică italiană nu cultivă „atracția spre irațional, spre nebulos, spre stări de opresiune, angoasă sau teroare”, ci se configurează mai degrabă în zona miraculosului de tipul celui propriu basmului, fățiș „neverosimil”, dar acceptat prin convenție, învestit cu o funcție parabolică, eventual burlescă sau satirică, ori în cadrele enigmaticului tulburător, marcat de irupția inexplicabilului în cotidian. În aproape toate cazurile se manifestă ceea ce S. definește
STATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
pe de o parte cu cea a lui Beliar și, pe de alta, cu cea a lui Nero. Din prima sinteză parțială, Anticrist‑Beliar, rezultă două concepții diferite despre adversarul eshatologic: acesta este fie un personaj uman înzestrat cu puteri miraculoase (2Tes. 2,1‑12; Apoc. 13,1‑10; 18; Oracolele sibiline II, 167‑173); fie o forță pur satanică (Apoc. 11, 7). În sfârșit, în ultima etapă, cele trei tradiții majore se contopesc într‑una singură care prezintă trei variante
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de moarte. Pentru a‑și atinge scopul, ea uzează de virtuți magice: coboară foc din cer, insuflă duh pietrelor și le face să vorbească. Fiara ieșită din pământ „face reclamă” cultului fiarei ieșite din apă, luând ca pretext principal tămăduirea miraculoasă a acesteia. În plus, ea stăpânește meșteșugul de a însufleți statuia („chipul”) primei fiare, obligându‑i pe oameni să i se închine. Cel care refuză este omorât pe loc. De asemenea, poruncește ca o pecete (ΠςΔ∀(:∀ ) să se înscrie pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
oamenilor către un fals zeu și apoi să treacă în umbră adevărata Înălțare la ceruri a adevăratului Dumnezeu. În acest fel, demonii au falsificat aproape toate etapele importante sau caracteristicile revelației creștine: nașterea din Fecioară (crearea mitului lui Perseu), vindecările miraculoase (crearea figurii lui Asclepios) etc. Singurul episod care nu a putut fi contrafăcut, consideră Iustin, este răstignirea, tocmai pentru că profețiile despre acest episod sunt extrem de complicate, subtile și bine codate. În plus, demonii au creat nu numai surogate ale revelației
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
duh chipului și chipul va vorbi (Apoc. 13,15). Îl va învigora și‑l va întări iarăși prin legile sale, făcând în așa fel încât toți cei ce n‑ar voi să se închine chipului Fiarei să fie uciși. Vindecarea miraculoasă a fiarei este interpretată politic ca o recompunere artificială și de scurtă durată a imperiului fondat de Augustus. Există, așadar, un raport de tip cauză‑efect între dezintegrarea imperiului prezent (roman) și cel al Anticristului. Tiranul eshatologic va fi un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se află niște râuri care izvorăsc de la picioarele muntelui numit Panios, și că de aici izvorăște și Iordanul. Într‑o anumită zi de sărbătoare este aruncată în apele râului o victimă jertfită; aceasta, prin puterea diavolului se face, în mod miraculos, nevăzută, iar acest fapt este un spectacol uimitor pentru cei care sunt de față. Astyrius asista într‑o zi la această acțiune și, văzând numărul mare al celor care erau uimiți de acest fapt, a fost cuprins de milă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un creștin îi va cere să facă două minuni: să mute un munte (cf. Mt. 24,5) și să stârnească o furtună. Falsul mesia nu va reuși să treacă acest prim examen, fiind oarecum vrăjit, incapabil să‑și folosească puterile miraculoase. Urmează aceeași descriere a personajului, făcută, de data aceasta, de însuși Dumnezeu: „Fruntea sa este neobișnuit de înaltă, capul alungit, sprâncenele sunt atât de stufoase încât par una singură, ochii îi sunt ca Luceafărul, nasul ca Hăul, buza de sus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este relatată de un povestitor talentat, înzestrat cu un anumit dar al expunerii (cursivitate, intonație, mimică). Se apropie uneori de basmul fantastic datorită unor elemente, procedee sau personaje specifice acestuia, existente și în cuprinsul ei (ființe cu puteri supranaturale, obiecte miraculoase). În alte cazuri pătrunde în zona basmului animalier, luând naștere s. explicative cu caracter legendar. La fel de ușor se poate identifica și cu legenda propriu-zisă, când motivele dobândesc o finalitate explicativă sau se referă la un anume personaj istoric. Două categorii
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]
-
cărți anterioare, Țara de dincolo de negură și Dumbrava minunată. Prima cuprinde tablourile unor locuri prin care autorul e purtat de pasiunea sa cinegetică. Cealaltă izbutește să facă din pădure, unde o fetiță fuge de mama ei vitregă, un veritabil spațiu miraculos, cu infinite, compensatoare duioșii ocrotitoare materne. Simbioza om-natură implică nu numai planul fizic, ci și pe cel psihic. Peisajul devine un uriaș ecran de proiecție pentru stările sufletești ale personajelor, sclipește vesel ori se posomorăște, după cum oamenii trec prin momente
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
devine illo tempore. La Hanu Ancuței, pe vreme de pace, printre necurmatele lupte care pustiesc Țara Moldovei, oamenii zăbovesc împrejurul focului, golesc ulcele cu vin vechi și spun „povești”. Cartea e un Decameron românesc, cuprinzând istorisiri cumplite (Județ al sărmanilor), miraculoase (Balaurul) sau glumețe (Iapa lui Vodă), fiecare fiind o piesă antologică de artă narativă. Într-o istorie zbuciumată, plină de seisme, Hanu Ancuței devine un punct geografic privilegiat, un popas simbolic îngăduit scurtă vreme vieții reflexive, când aducerile aminte umplu
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
în fața divanului împărătesc de „hainie”, îi biruie pe „pârăși” punându-i în inferioritate: „Și îndată rămăseseră acei boieri ai Mihnii de judecată și fură scoși din divan cu mare rușine”). Fapta de glorie a lui Constantin Cantacuzino rămâne salvarea, absolut miraculoasă - spune cronicarul - a țării și a „credinței” într-un moment dificil, creat de incapacitatea administrativă a lui Gheorghe Vodă Ghica. într-o situație complet deteriorată - Domnul întârziase cu strângerea haraciului - postelnicul își face o apariție spectaculoasă („s-au întâmplat de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Jos o româncă pricepută în facerea farmecelor 429), stimulau recoltele sau le compromiteau, sporeau fertilitatea femeilor (de aici învinuirile privind îndemnul la destrăbălare; chiar vrăjitoarele erau socotite exponente ale imoralității) sau, dimpotrivă, o stârpeau, știau să manevreze ierburi și poțiuni miraculoase, interveneau distructiv în viața cuplurilor, cauzau suferințe și răspândeau boli, stârneau conflicte, își transmiteau „meșteșugul” diavolesc din generație în generație. Stârneau, într-un cuvânt, spaimă. La cele spuse despre vrăjitoare a plecat urechea și Edmund Chishull, epigrafist și secretar al
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
îi este dat unei femei în vârstă („[...] a fost odată o babă care avea doi feciori. Pe unul îl chema așa, și pe celălalt altfel. Și mai avea o fată...”) - văduvă cu siguranță, căci avea copii - să rămână grea (concepție miraculoasă: „[...] iaca întâmplare că baba mânca zamă din strachină, când dădu de un grăunte de piper”, pe care, până la urmă, l-a îngurgitat: „până când mătușa îl înghite nemestecat”) și să nască (o naștere la fel de neobișnuită, căci femeia - „o babă”, „mătușă” - era
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
drumul inițiatic parcurs de fecior ori de fată) și ele sunt depășite una câte una, căci de partea voinicului se află o forță pozitivă (călugărul - sfântul, care îi oferă diverse „auxiliare”: o suliță, o verigă de aur) și un adjuvant miraculos - o iapă, pusă la dispoziție de același donator înțelept. Călugărul va avea intervenții decisive, căci, capturat de mama malefică (legat cu funii de un stâlp, băiatul „se suce o dată și funiile se rup”; va fi apoi imobilizat cu „lanțuri grele
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]