18,554 matches
-
naționale, mă prinde în toaletă în timp ce mă spăl pe mâini și zice ceva. Nu se-nțelege nimic. Cu mâinile sub uscător, țip la el că nu-l aud. — Duncan! zbiară Henderson. Zbiară peste zgomotul apei și al uscătorului: Avem doi morți într-un apartament de hotel și nu știm dacă e o știre sau nu. Unde-i Duncan? Trebuie să se intereseze despre ce-i vorba. Cred că asta zice. E prea zgomot. Mă uit în oglindă, îmi îndrept cravata și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și a emis un ordin de vânzare pentru toate acțiunile Stuart Western Technologies pe care le deținea. — N-au decât să mă dea afară, zice Nash, dar în trei minute, cât am vorbit la telefon, ăia doi din pat mai morți de-atât n-aveau cum să ajungă. Următorul telefon mi-l dă mie și mă întreabă dacă am să-i dau 50 de dolari ca să aflu niște lucruri interesante. Îmi zice că, dacă am acțiuni Stuart Western, să scap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și un sfert au sunat la recepție și au cerut să fie treziți la ora opt. Un funcționar de la recepție confirmă că au folosit telecomanda ca să selecteze un film porno. A doua zi dimineață, la nouă, camerista i-a găsit morți. — Embolie, dacă mă-ntrebi pe mine, zice Nash. Când îi dai limbi fetei, poți să sufli aer în ea. Sau, dacă o fuți zdravăn, poți să-i bagi aer în sânge, iar bula se duce drept la inimă. Nash e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a numit tratamentul cu apă. Pentru a-i curma suferințele, apuci pur și simplu nasul pacientului, astupându-i nările. Îi presezi limba și-i torni apă pe gât. Moartea este o tortură lentă, dar bătrânii sunt găsiți de fiecare dată morți cu apă în plămâni. Tânăra spunea că e un înger. Toată treaba arăta foarte natural. Wagner administra o moarte nobilă și eroică. Ea era sfârșitul definitiv al agoniei și suferințelor. Era blândă, grijulie și sensibilă și-i lua numai pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
penibilă. Jenată de noi, de părinții ei. Prietenul ei ar fi fost hipiotul ăsta tâmpit, care încearcă să se ia la harță cu mine, tatăl ei. Și dacă ar fi posibil să dăm timpul înapoi? Poate că reușim să înviem morții. Toți morții, din trecut și din prezent. Poate că asta e o a doua șansă care mi se oferă. Exact așa ar fi putut să devină viața mea. Din haina ei de șinșila, Helen se uită la papagalul care mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de noi, de părinții ei. Prietenul ei ar fi fost hipiotul ăsta tâmpit, care încearcă să se ia la harță cu mine, tatăl ei. Și dacă ar fi posibil să dăm timpul înapoi? Poate că reușim să înviem morții. Toți morții, din trecut și din prezent. Poate că asta e o a doua șansă care mi se oferă. Exact așa ar fi putut să devină viața mea. Din haina ei de șinșila, Helen se uită la papagalul care mănâncă din sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vine la mașină cu o foaie de hârtie în mână. Bagă capul pe geamul șoferului și zice: — Am și vești bune, și vești proaste. Mona și Stridie stau tolăniți pe banchetă. Se ridică în capul oaselor. Eu stau pe locul mortului și număr. Și Mona zice: — Au trei exemplare, dar sunt împrumutate toate. Și Helen se așază la volan și zice: — Știu o mie de metode ca să fac rost de ce vreau. Și Stridie își dă părul din ochi și zice: — Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice. Dar John a fost întotdeauna convins că s-a întâmplat din vina mea. În scriptele poliției sunt înregistrate șase apeluri referitoare la scandaluri în familia Boyle - parcela 175 din parcul de rulote Buena Noche - în săptămânile care au urmat morții lui Patrick Raymond Boyle, în vârstă de șase luni. În timp ce străbatem Wisconsin și Nebraska, Helen zice: — Mergeam din ușă-n ușă cu produsele Skin Tone. Nu m-am întors la muncă imediat, zice. Cred că s-a întâmplat, Dumnezeule, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din spate, Mona se ridică și-și întinde brațele. Zice: — În Grecia antică, cele mai puternice blesteme erau scrise cu cuie luate de la corăbiile naufragiate. Cei care mureau pe mare nu erau înmormântați cum se cuvine, zice. Grecii știau că morții neîngropați sunt spiritele cele mai neodihnite și malefice. Și Helen zice: — Mai taci din gură. În timp ce străbatem Virginia de Vest, Pennsylvania și statul New York, Helen zice: — Îi detest pe oamenii care spun că văd stafii. Nu există stafii, zice. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-vă cărțile în flăcări. Și casetele, filmele și fișierele electronice, radiourile și televizoarele vor sfârși, toate, pe același rug. Nu știu dacă noi punem stavilă acelei lumi sau o construim. La televizor au zis că doi paznici au fost găsiți morți în incendiu. — De fapt, zice Helen, au murit cu mult înainte să pornească focul. Aveam nevoie de timp ca să stropim cu benzină. Omorâm oameni ca să salvăm vieți? Ardem cărți ca să salvăm cărțile? În ce s-a transformat călătoria asta? întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
degetele cu spumă și picură pe covor. — Citește-mi unde zice că trebuie să pierd totul într-o singură noapte și lumea să spună că eu sunt de vină. Îmi arunc ochii în cărțulie și dau de alte nume de morți. Citește, zice tipul, și-și bea berea. Ia citește-mi mie unde zice că soția poate să-l acuze pe bărbat că și-a omorât copilul și toată lumea trebuie s-o creadă pe ea. Pe măsură ce dau paginile agendei în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nu le faci. Cu pantofii mustindu-mi de apă rece, piciorul nu mă mai doare. Cu mâna unsă de muci și lacrimi, mă caut și-mi închid pagerul. Când o să găsim ceaslovul, dacă o fi vreo cale de a învia morții, poate că n-o să-l punem pe foc. Nu imediat. Capitolul 29 Procesul verbal întocmit de poliție nu zice cât de caldă am simțit-o pe soția mea, Gina, atunci când m-am trezit, în acea dimineață. Cât de moale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mamă, un tată, un fiu și o fiică. Mai avem de neutralizat încă optzeci și patru de cărți. Ceea ce înseamnă zeci de biblioteci din întreaga țară. Apoi va trebui să găsim ceaslovul. Va trebui să-i sculăm pe unii din morți. Sau să-i castrăm. Sau să ucidem omenirea întreagă - părerile sunt împărțite. Sunt atâtea lucruri de care am avea nevoie ca să ne venim în fire. Ca să ne întoarcem la Dumnezeu, după cum ar zice Mona. Pur și simplu ca să ajungem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și-o ridic în sus. Mona țipă, mă lovește cu călcâiele peste fluierele picioarelor și se zvârcolește într-o parte și-ntr-alta, ținând cartea strâns, iar eu îmi ridic mâinile pe sub brațele ei până reușesc să ating pielea de mort. Sfârcul de mort. Sfârcurile Monei. Mona nu se mai oprește din țipat și-mi înfige unghiile adânc în mâini, în pielea fină dintre degete. Își înfige unghiile în pielea de pe dosul mâinilor mele până reușesc s-o prind de încheieturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în sus. Mona țipă, mă lovește cu călcâiele peste fluierele picioarelor și se zvârcolește într-o parte și-ntr-alta, ținând cartea strâns, iar eu îmi ridic mâinile pe sub brațele ei până reușesc să ating pielea de mort. Sfârcul de mort. Sfârcurile Monei. Mona nu se mai oprește din țipat și-mi înfige unghiile adânc în mâini, în pielea fină dintre degete. Își înfige unghiile în pielea de pe dosul mâinilor mele până reușesc s-o prind de încheieturi și să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sunt într-o pungă de plastic sigilată. Prin pereții apartamentului nu se aude nimic. Nimeni. După săptămânile de călătorie împreună cu Helen și Mona, uitasem cât de dulce e tăcerea. Deschid televizorul. E o comedie alb-negru despre un om întors din morți sub chipul unui catâr. Trebuie să învețe ceva pe cineva, ca să-și poată salva sufletul. Spiritul unui om ocupând corpul unui catâr. Îmi sună din nou pagerul; de la poliție sunt, mântuitorii mei, care mă îmboldesc spre mântuire. Probabil că supraveghează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și cioburilor de cristal, sunt cuprins de o caracatiță tremurătoare și zornăitoare. Tentaculele reci de sticlă și lumânările false. Brațele și picioarele mi se încâlcesc în ghirlandele și lanțurile de cristal. Pendulele prăfuite de cristal. Fuioarele de pânză și păienjenii morți. Un bec încins mă arde prin mânecă. La înălțimea asta mă cuprinde panica și mă agăț de o ghirlandă de sticlă; încâlceala aceea sclipitoare se scutură și se clatină, răsunând ca niște șiraguri de clopoței în bătaia vântului. Niște piese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mai ținea în brațe, se topiseră deja cât să-nceapă să sângereze. În momentul acela s-a auzit zgomot de pași la ușa camerei 131. Ușa s-a deschis. Eu stau încă pe jos, cu Helen și Patrick în brațe, morți, ușa se deschide; e bătrânul polițist irlandez cu părul sur. Dom’ sergent. Și eu zic vă rog. Vă rog, băgați-mă la pușcărie. O să pledez vinovat pentru toate. Mi-am omorât soția. Mi-am omorât copilașul. Eu sunt Waltraud Wagner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a aflat cum mă cheamă... Prin fumul țigării, în semiîntunericul camerei cu draperia plușată trasă la fereastră, Paula pare cu mult mai frumoasă decît ziua, pe culoarele spitalului, cînd trece grăbită spre reanimare, unde zic gurile rele îi trezește din morți pe bărbați numai atingîndu-i. Asta răscolește în Radu, violent, orgoliul masculin. Lasă-mă să-mi termin țigara înlătură ea mîna lui Radu, cu un gest scurt, care aduce, brutal și penibil, în mintea bărbatului imaginea piciorului vacii lovind găleata pusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mă las de băut. Pot să-mi încerc și eu norocul? arată spre telefonul pe care tocmai îl lasă pe tejghea profesorul. Poftim încuviință chelnerul. Ce mai faci, Lazăre? îi surîde profesorul. Combat misticismul, afirmînd că n-am înviat din morți, conform Scripturii. Alo, centrala! Vă rog, o convorbire cu Valea Brândușelor, taxă inversă: doi-doi-unu-opt-trei. Lazăr e numele meu. Da, aștept. Mulțumesc! Închide telefonul și vrea să se retragă. Auzi: unde-ai învățat șoferia? îl oprește șoferul. Acasă. Am primit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui Runca. Intoxicat cu gaze răspunde o femeie. Radu mai așteaptă o clipă, apoi merge înapoi în cabinet, întrebîndu-se mereu dacă n-ar fi bine să facă o comandă fulger, în contul telefonului de acasă, cu restaurantul Sălcii. Doi erau morți deja spune asistenta șefă intrînd în urma lui în cabinet. Poveste veche, bombăne Runca, ștergîndu-și ochelarii -, dacă-i prinde viscolul, rămîn în mașină, lasă motorul să meargă, să aibă căldură, ei adorm, zăpada înfundă eșapamentul, gazele intră în mașină, îi asfixiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
șoferul, veșnic agitat, se plimbă pe lîngă bar, uitîndu-se la telefon, așteptîndu-l să sune. Cînd, în sfîrșit, îl aude, nu-i vine să creadă și rămîne pe loc, nemișcat, privindu-l cu ochii măriți, parcă ar fi văzut înviind un mort. Un pasager, aflat prin apropiere, se repede și ia receptorul. *** Așezat pe un scaun, lîngă calorifer, cu mîinile încrucișate la piept, Mihai se gîndește la piesa care se repetă acum pe scenă și nu simte o emoție cît de mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pățit. Ce anume? întreabă plutonierul, apropiindu-se de cei patru, ducîndu-și instinctiv mîna la căciulă. S-a prăbușit restaurantul de la Sălcii, uite cum am scăpat spune Mihaela. În spatele autogării e mașina noastră ; nu puteți merge pe jos așa dezbrăcați. Ceva morți, incidente? întreabă plutonierul. Nu, nimic răspunde Ovidiu, luînd-o înainte. Sultana mai rămîne o clipă, cît să se depărteze cei trei și-i face plutonierului un semn discret spre cursă: Unul pirpiriu, cu pălăriuță, vine din închisoare, s-a dus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
înțeleseseră că, ocupând împreună aceste spații neobișnuite din apartamentul lui Bull, descopereau, de fapt, caracterul misterios și special al noii lor relații. Cadența isteriei lui Bull, care se estompa acum încet-încet, anticipa o nouă pierdere a sinelui, o nouă petit mort. Prima atingere venise când Bull zăcea pe jos, lângă plintă, în holul care lega baia de bucătărie și de ușa de la intrare. Era întruchiparea neputinței. Cămașa lui sobră, în dungi, se adunase la spate, iar chiloții albi de bumbac îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu ochii lui abisul dintre viața fastuoasă a aristocraților și soarta tragică a nevoiașilor, poetul a exprimat indignarea sa în versurile următoare: "Pe când dincolo de porțile vopsite în roșu miros delicatese și vinuri alese, pe drumurile din afara cetății zac cadavrele neajutoraților morți de foame". După neșansa din cariera politică și viața sa trăită în mizerie, Du Fu realizează cât de coruptă era clasa dominantă și cât de mult suferea poporul. Astfel, el devine treptat poetul frământat permanent de viitorul țării și de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]