3,535 matches
-
cei mai rari! exclamă Zeul Concentrării: Totuși, ce eveniment splendid! Fasciculele luminoase, care palpaseră până atunci corpul lui Homer, se retrăgeau cu ezitări repulsive. - Ți-am mai spus că ești viciat de sentimentul deșert al frumuseții, rosti fără patimă Zeul Neantului. [Originally published in "Almanahul literar" 1970] Altarul zeilor stohastici Adrian Rogoz 2 7
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
Marin Preda în comuna RÂCA, județul Argeș într-o iarnă aspră a anului 1938 pe 15 ianuarie. De la câmpie am luat lumina și căldura verii dar și frigul iernilor aspre care mi-au marcat existența. Aici orizontul se pierde în neant și se împreună cu cerul. Poezia aspră a vieții mi-a întărit sufletul și m-a învățat să lupt. Am făcut școala elementară în comuna Izvorul de sus, școala Pedagogică la Câmpulung Muscel, Institutul Pedagogic de 3 ani București și Universitatea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
vremii, artistul trebuie să creeze o poezie de idei. Așa făceau Neruda, Maiakovski, era singura cale spre sublim. Mie mi se părea că, falsificat de rețete, farmecul artei se ofilește. Dispărea curiozitatea față de o literatură care nu imagina realitatea, ci neantul rațional. Și totuși mă asaltau îndoieli: dar dacă ce preconiza Popescu era adevărat? Poate că exista și o altă scară de valori... Tocmai asta susținea dînsul. Mentorul ne vorbea de existența a două culturi, una falsă, alta autentică. Epitetele lui
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
așezase chiar în fața mea. Pînă atunci nici măcar nu știusem că există, cînd, în suflul unei clipite, sufletul mi s-a umplut de chipul fetei. O izolai de roiul celorlalte și, pe măsură ce umbra din privirea ei mă subjuga, mă scufundam în neant. Îmi stăpînii cu greu pornirea de a-i atinge părul înfoiat. Simțind fluidul, pleoapele tinerei începură să se zbată. Întoarse fața. Sfioasă, obrajii i se împurpurară iar în ochi îi clipiră scîntei. Mă privea uimită. Schimbul acesta părea un fapt
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
discreția unui singur om, e sigur că el îi va nenoroci pe toți. E cert că nimeni nu poate ieși din sine, de aceea pielea lui va fi o cămașă prea strîmtă pentru ceilalți. După orînduirea logică, ceea ce urmează e neantul. - Dimpotrivă, aceasta e orînduirea care împlinește toate visele. - Cărui zeu jertfești tu, Aizic? Pentru asemenea principiu e nevoie de oameni croiți după un calapod utopic. Celui lipsit de rațiune nu-i poți argumenta nimic. Ți-am zis că dintre aceștia
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
noi și pe copii, Ne închinăm să piară ducă‐se pe pustii, Ne tremură și glasul rostind un legământ De față cu prieteni și însuși Dumnezeu, Nu vom trăda chiar dacă ne‐așteaptă un mormânt și‐ om zăbovi‐n vecie în neant sau Empireu; în jurământ e‐o stare cu totul abisală pe când făptura noastră‐i clădită pe‐ndoială; e un temei în toate ca‐n lună sau în soare și n‐ar fi fost credință de n‐ ar fi fost trădare
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
interlocutorul îmi întoarce o față luminată de un zâmbet asemănăto r. De unde îmi vine în minte să spun că mama este un zâmbet... Un zâmbet luminos că a atins 101 ani? Un zâmbet amar că viața ei bate la porțile neantului? Cine știe? Dar această trecere pasageră prin viață și toată cohorta de sentimente ce o însoțește, îmi cuprinde gândurile și mă interpe lează în prag de ducă..., pentru că anul acesta fac și eu 80 de an i! A fost o
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
să vorbească în fața bărbaților,“ își spuse el. Acum, însă, îl presa un lucru pe care-l avea de făcut și strigă spre inamici de la fereastra îngustă lângă care stătea: — Voi toți, cei care luptați pentru Nobunaga și Nobutada! Ascultați glasul Neantului. Nobunaga se mândrește acum, în singurul său moment de triumf, dar fiecare floare de cireș cade și castelul fiecărui cârmuitor va arde. Acum vă voi arăta un lucru care nu va cădea și nici nu va arde, pentru veșnicie. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
reprezintă decât niște evenimente demult trecute, care și-au pierdut importanța astăzi, dar care rămân în memoria tuturor, accentuă Birmaq, sau niște obiecte prăfuite uitate printr-un muzeu, dar într-un fel, fără ea, existența noastră s-ar abrutiza în neant. În timp, am uita unii de alții, ne-am închide în noi, și în locul Federației de astăzi am avea probabil doar o mulțime de lumi atomizate, necunoscute una alteia, fără viitor și fără trecut. Cu toate că și acum ar exista loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
se vor trezi pe drumuri. De asta nimeni nu le vorbește moldovenilor și poate ei nu intuiesc ce calvar îi așteaptă, dacă vor intra în Europa. Totuși se pare că au fost și glasuri, care au văzut această alunecare spre neant a acestei țări și au avertizat că întoarcerea Basarabiei către Occident, ar însemna o aventură primejdioasă și umilitoare, aidoma aceleia pe care o trăiesc basarabenii plecați în Occident. În vederea alegerilor, forțele reacționare din Moldova, aflate acum la putere și care
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
de maximă vedere, noaptea perfect limpede, morții absenți, ca și viii... punctul fix, final, iluminare și orbire. Ca un descântec. Un fel de impuls senil, un biet punct abia vizibil, revenind, revenind. Iluminare, orbire, da, da, un ac fosforescent al neantului, noaptea perfect limpede, morții absenți, ca și viii, da, da. Zgomote. Gureșe groase gingașe. Auzea, undeva, departe, spectacolul lumii. Camioanele, tramvaiele, roțile biciuind vâj-vâj asfaltul, vocile rebele, fluierul agentului de circulație, cutia de conserve, rostogolită, sirena Salvării, surdina istericelor cozi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prezenta: Partidul. Mare curaj s-o dea afară, se putea interpreta insultă... doar știi, lucrurile se pot întoarce rău, nu mai ai pe unde scoate cămașa. Irina se ridică, vrăbiuțele tăcură. „Suntem mai răi ca alții?“, era gata să întrebe neantul. Da, ar fi răspuns și apoi ar fi spus: Nu, neștiind care din răspunsuri e mai trist, și ar fi sfârșit prin acel „nu știu“ mai apăsător decât oricare și și-ar fi reamintit jocurile profane ale furnicarului... fabricarea untului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
umeri, ca și cum crusta care tot crescuse peste zi se frânge, cu un sunet subțire, de argint. Se scutură, într-adevăr, ca o eliberare. Umerii zvâcniră sub curenții reci ai înserării. Își încrucișă brațele, strângându-se, să-și adune puterile pentru neantul nopții, pentru punctul extrem, iluminare, orbire. Se afla în dreptul gurii de metrou, coborî. Artificială peșteră de beton, un cadru neutru, geometric. Se aprinsese semnalul roșu. Apăru trenul, vagoanele lunecară lin, ușile se dădură în lături. Ce zi, oho, ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
într-un soi de provocare mocnită, ostilă. Poți să-ți faci valiza încet, fără grabă, ca într-o zi oarecare. Habar n-ai de unde încotro pleci, nu știi ce oră ce tren ce localitate, te lași, conform pactului, în voia neantului. Tolea Voinov va petrece la munte o săptămână plictisită. O așteptare confuză, somnolentă, care ezită să ia numele Irina. Vreme frumoasă, soarele scoate pădurea din cețuri, o aduce aproape, înnobilată, vechile vile boierești sunt la locul lor, chiar dacă infirme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
discuția. Știai că nu-l pot găsi. — Iar te-a apucat. Așa, la doi-trei ani, îți revine tâmpenia. Te plictisești, știu eu. La tine asta e boala: plictiseala. Ce vrei, ce-oi fi vrând, dom’le? Să revezi fosilele alea? Neant, dom’le! Cenușă, pământ, morminte. Cei care au supraviețuit sunt cu un picior dincolo, în paradis. Uită-te la mine. Râde nenea Marga, râd amândoi. Tolea face un semn în spate, spre măsuța cu rotile. — Citește scrisoarea. Să vezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vastă, stinsă pulsație... până izbucnea în gâlgâitul robinetului sau în tremurul ferestrelor sub furtună, în țicneala dospită a după-amiezilor lungi de arșiță, vara, în lenea vinului roșu din pahare, în diafana invazie a pufului de păpădie, rotind vârtejuri suave de neant în fața ușii deschizându-se brusc, printr-un oftat neauzit al zidurilor isterizate. Mișcările cuplului Gafton în baie, dimineața? Nu însemna neapărat că Dominic chiar auzise căzând o agrafă pe lavoar sau xilofonul papucilor cu toc, ciocănind mozaicul. Vreun sunet care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lung al perdelelor, în bâzâitul unei muște trezite, în fiorul brizei bruște, toate păreau demascări flagrante ale respirației ei estompate, disipată prin toate colțurile, din care parvenea, ciclic, câte un stimul, un subterfugiu-avertisment, ca o grea clipire de gene a neantului... Poate, într-adevăr, în dimineața însorită de marți, doamna Veturia chiar întrebase, cum obișnuia: „Domnul profesor a închis ușa?“. Sau: „Parcă s-a auzit cheia, a plecat profesorul?“. Cuvintele rămăseseră în aerul umflat al tăcerii. Nu izbutiseră să sonorizeze, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
până la etajul doi, bâjbâie până la comutator. Apasă, se aprinde un bec chior, da, acum își vede pașii. Nu-i decât unul, un pas până la apartamentul 8. Apasă butonul, se aude soneria, dincolo de ușă. Lung, lung, lung scurt lung. Nimic, nimeni, neant. Din nou, lung lung lung scurt lung. Liniște, pustiu. Așteaptă, așteaptă răbdător să apară, în ușă, zâmbetul lui Scaraoțchi. Nici o mișcare. Un pas înapoi, apasă iarăși comutatorul. Se aprinde filamentul, se vede scara spre stradă. Pipăie prudent, coboară. Strada, magazinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
toți, dintr-odată, salvarea, salvarea... așa bombăne adolescentul Tolea, clătinându-se pe bicicleta adolescenței de altădată, când repeta, încă neștiutor, „Improvizația, Salvarea, Salvarea“, cu acea gratitudine modestă și laică pe care anii au risipit-o în cele patru zări ale neantului. Încă viu, totuși, încă viu sub soarele torid al primăverii, în praful puturos al periferiilor. Încă nu s-a oprit bâlciul, năzdrăvănia continuă, îl găzduiește. Și-a găsit, iată, o treabă precisă și idioată, o rătăcire care îi aparține, ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
joace actul secund, reprezentându-se pe sine, absentul nu voia să se trezească a fi el însuși, vibrațiile ventuzei nu-l vor trezi, nu, nevroza pământului și zidurilor și lunii somnambule nu-l vor obliga a redeveni el însuși, livrat neantului. Da, îi era dor de Irina, de ce să nu recunoască. Ar fi fost o pereche, poate. Frați, cine știe, ar fi rezistat presiunii de anulare care îi tot anulase. Acum, măcar acum, în noaptea de cataclism, când se zguduise zdravăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
reale. Nu, nici măcar somnul, la fel de nesățios și imprudent pe cât de urgentă, hămesită, imprudentă fusese partida de amor, nu absolvea manechinul de suspiciunea de care nimeni nu mai avea dreptul să fie absolvit. Mai ascultă, o clipă, înainte de a pleca. Nimic, neant, nici o mișcare. Ieși, sleit, din nacela de reanimare. Se opri, lipit de ușă. Zori cenușii, vineții. Lumina abia se ridica, noaptea mai lenevea, sarcastică, peste orașul avariat. Scările abia se distingeau. Aprinse un chibrit, să coboare. Dar se întoarse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vi-l păziți, vi-l măriți, până vă orbește, aici, în fața șinelor ucigașe, traversăm, cu grijă, sub pedeapsa soarelui nemilos, soarele turbat al plictiselii noastre, zâna obeză și vicioasă a melancolicilor, dăruiește-ne curajul de a avansa plictisiți până la marginea neantului, de a deveni neant. Aici, florăria. Aici, magazinul SCAMPOLO, în inventar. O bătrână, în fața vitrinei, se încordează să citească reclama. Atârnă, obosită, ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-l măriți, până vă orbește, aici, în fața șinelor ucigașe, traversăm, cu grijă, sub pedeapsa soarelui nemilos, soarele turbat al plictiselii noastre, zâna obeză și vicioasă a melancolicilor, dăruiește-ne curajul de a avansa plictisiți până la marginea neantului, de a deveni neant. Aici, florăria. Aici, magazinul SCAMPOLO, în inventar. O bătrână, în fața vitrinei, se încordează să citească reclama. Atârnă, obosită, ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
emoționantă. Măruntă, delicată, abia lizibilă, ca un rând dintr-o scrisoare. O scrisoare feminină, lapidară, codificată. Citi încă o dată, sună încă o dată. Coborî, urcă din nou, coborî. Așteptă în fața blocului, urcă iarăși treptele, aprinse chibriturile, citi, reciti. Asta era... liniște, neant. Se mai opri în dreptul magazinului SCAMPOLO. Vru să intre, renunță. Se îndreptă, leneș, nepăsător, spre stația de autobuz. Tovarășe Orest, Conform planului, m-am dus la recepția de la Casa Centrală a Armatei. Mâncare modestă, serviciu grăbit. Mutrele nu m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
permitè că tot ceea ce, fèrè sè-și dea seama, l-a fècut sè simtè aceastè femeie, sè disparè în cealaltè lume a lui, în lumea virtualè, o lume care, nesèțioasè, pune tot mai mult stèpânire pe trèirile lui, absorbindu-le în neantul virtual, Gândul cè ar trebui sè mè împotrivesc cu orice preț și sè-mi pèstrez toate trèirile pentru mine însumi, declanșeazè în interiorul meu o cèlètorie fantasticè pe care sufletul, trezindu-se dupè un somn greu de trei ani, o face în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]