3,831 matches
-
să-l opărească, atunci, Doamne, iartă-mă, îmi era chiar necaz pe ea. îmi era necaz că e mama lui, că ea îl născuse... Sta baba-n fotoliu, peste husa terfelită, peste perne, peste covor. Ore-ntregi a stat așa, nemișcată, și-a tot vorbit despre băiat. Și atunci a scăpat-o gura și cum l-a luat pe bărba-su, și-atunci a și plâns... Vorbea, vorbea, și uite-așa îi curgeau pe obraz lacrimile... — începuseră vremurile grele... Are să vină foarte
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
gudura pe lângă Tudor venea de fiecare dată cu mingea în gură. Aducea mingea anume ca băiatul să o arunce din nou, el să alerge spre ea în salturi mari, să se oprească la jumătate de metru, o clipă să stea nemișcat și să miroasă asfaltul. Pe urmă, să ia din nou mingea, s-o ducă supus la picioarele lui Tudor, iar la cel mai mic gest de mângâiere al lui să sară - înalt, încordat ca un arc. Și, scoțând de bucurie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fost, poate mai mult, biserica plină. Și mă uitam, madam Delcă, mă uitam ce înseamnă educația : ce înseamnă omul bine educat. Slujba era anunțată la ora unu, nimeni n-a întârziat o minută - aproape o sută de oameni au stat nemișcați încă o oră și ceva, pentru că au întârziat preoții... Au așteptat ca să vină arhimandritul. Dar știi cum, madam Delcă ? Absolut n-a mișcat nimeni : să umble prin biserică, să pupe icoanele, să holbeze ochii la lume ? !... Nuuu, nici vorbă de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a adus-o, cât o mai veni și ea, că nu mai este tânără, și nu vezi cum, de la zi la zi, se deteriorează totul ? Iar arhimandritul a ținut slujba lungă, ca la voievozi, și ei tot așa au stat : nemișcați... Ei, crede-mă că mi-a făcut plăcere ! După atâtea și atâtea grozăvii prin care au trecut, iată, au mai rămas o sută de oameni care știu cum trebuie să se comporte... Iar la sfârșit a vorbit un colonel în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
totul altfel spre gheridon - un gest hotărât, care nici măcar nu-și amintește că ar fi nevoie de aprobarea Sophiei. Cu mișcări sigure, își așază țigareta între buze, aprinde chibritelnița. În asemenea clipe, reapare inițialul său ascendent asupra femeii care ascultă nemișcată, siluetă albă în șalul ei cu ciucuri de mătase, simțind fără îndoială că ceva i-a risipit puterea și așteptând, răbdătoare și plină de încredere în ea, ca să-i fie de la sine restituită. Cu țigareta între degetele osoase, cu fruntea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spre curtea Mironescu o privire temătoare. Nimeni - însă... Nimeni, din fericire, și geamurile - toate - astupate pentru siestă. Jaluzelele trase, aleile cu pietriș auriu - pustii, pustiu și chioșcul, și întreaga grădină unde, sub umbra bătrânului nuc, stau risipite fotoliile de răchită. Nemișcate perdelele la fereastra salonului ce dă spre terasa cu clematite unde-și face corespon dența Profesorul, cât despre ușă - aceea, pe câte știi tu, nu s-a deschis niciodată. Poate chiar este bătută în cuie. Nimeni, deci. Și cum trăiești
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în atât de puțină vreme - cum, Doamne, cum ? - această făptură înspăimântătoare. Sub picurarea vie a lumânării, un cap înnegrit și micșorat cât pumnul, părând mai mic pe imensitatea albă a pernei, cu ochii sclipind înghețat, cu buzele vineții și arse. Nemișcată și doar respirând zgomotos, un ciudat șuier al aerului, ca o luptă cu ceva nevăzut asupra căruia ea își concentrase toată atenția. Eu sunt, știi că sunt eu ? îi șoptește prostește și, pe acea față ce încremenea înghețând și în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
alte soluții - decât să claseze hârtiile prea încet - ca să evite să i lase, prin plecarea lui, singuri. Ar exista soluții mai firești și mai brutale pentru a curma această înjositoare și, hélas !, cât de banală situație... Curiozitatea însă îl ține nemișcat, ca să-l privească pe acest june în care i se pare că vede cum se mișcă - neobosit, blestemat să nu cunoască odihna - golul. — Generozitatea dumneavoastră îmi mărește încă și mai mult greșeala... încă și mai greu îmi este atunci să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-o să puie buchetul de camelii albe ce l avea în mână într-una din ulcele, scoțând niște cârciumărese ofilite. Doamna mi-a mulțumit cu un glas rauque, rămânând la fel cu fața acoperită, și probabil ar mai fi stat nemișcată acolo dacă un domn în vârstă (chipul îmi părea cunoscut, dar n am mai reușit să-mi amintesc de unde) nu ar fi ieșit din trăsură ; apropiindu-se, i-a oferit brațul, antrenând-o. S-a lăsat dusă fără a schița
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
carne. Oribil ! Ce lipsă de maniere ! Ce educație proastă ! Dar nu vei putea să mai spui nimănui, doar tu singură l-ai ascuns aici ! Asta nu-i filantropie, tu te laisses faire, spune Niki, și are, ca totdeauna, dreptate ! Stai nemișcată și-ți rezemi ceafa pe spătarul înalt, pielea lui coaptă a plesnit de veche și din ea îți curge în păr rumeguș muced, dar nu te mișca, nu ! Musafirii care spală vasele în bucătărie au să te audă ! Mesteci torta
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se cam uită ce s-a convenit... Așa mi-au strecurat vecinele... Dar eu, ce pot să fac ? Mă uit nehotărât la umbrele înnegrite, prăfuite, decolorate, care desenează pe perete, pe podea locul unde mobila a stat, zeci de ani, nemișcată. E ca la o mutare... Zidul din stânga e crăpat tot, de sus până jos - a rămas așa de la cutremur. Și la plafonul din sală a căzut o bucată mare de tencuială - dedesubt se văd cărămizile, lemnăria. Nea Delcă n-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și prin ferestre pătrunde lumina unui soare molîu, ineficient În fața Întunericului cenușiu din interior. Pe tavan pîlpîie o lumină albastră. E flacăra mistuitoare a televizorului și În mai puțin de o jumătate de oră cele o sută de spinări verzi, nemișcate, arată precum cadavrele carbonizate de la Hiroshima. În mai puțin de o jumătate de oră, cele o sută de spinări verzi și nemișcate arată ca niște mușuroaie peste niște morminte. Discursul răcnit, de mecanism dement, al Celui Mai Iubit Fiu al
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mistuitoare a televizorului și În mai puțin de o jumătate de oră cele o sută de spinări verzi, nemișcate, arată precum cadavrele carbonizate de la Hiroshima. În mai puțin de o jumătate de oră, cele o sută de spinări verzi și nemișcate arată ca niște mușuroaie peste niște morminte. Discursul răcnit, de mecanism dement, al Celui Mai Iubit Fiu al Poporului șerpuiește printre tumulii aliniați. Discursul răcnit șerpuiește și te aștepți ca o vibrație fatală a aerului să destrame acești tăciuni ale
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
om care nu știe să înoate e neapărat prost. — Mie îmi spui? Eu trăiesc atât de retras de lume. Unde mi-am lăsat ochelarii? John Robert se răsuci pe călcâie și se pomeni față în față cu Ruby, care rămăsese nemișcată lângă balustrada de oțel a „oalei“. Rozanov o recunoscu pe dată. — Domnișoara Doyle? Ești domnișoara Doyle, nu? Faptul că o recunoscuse, și încă fără ochelari, era o performanță, pentru că John Robert nu o mai văzuse pe Ruby de mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-și scoată pantoful și să spargă geamul cu el. Fața îi era însă impasibilă; până și încruntarea se spulberase. Se îndepărtă de casă cu pași calmi, înaintă vreo douăzeci de metri, apoi se opri și rămase câteva minute perfect nemișcat. Doi studenți de la Școala de Politehnică din Ennistone, care se duceau să-i ducă Nestei Wiggins o înștiințare în legătură cu un miting politic, îl recunoscură și traversară prompt pe trotuarul celălalt. George se cunoștea pe el însuși. Știa ce lucru cumplit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dovediră a fi de fapt prunci omenești, alergând foarte repede în patru labe. Mai târziu, văzu aceleași creaturi zăcând trântite pe jos, parcă adormite, numai că acum erau păpuși, iar el își spusese: „Deci erau numai niște păpuși.“ Câteva zăceau nemișcate și acestea i se părură a fi moarte; altele se mișcau încetișor și zvâcneau, și acestea i se părură a fi pe moarte. Își spusese că, de bună seamă, păpușile trebuie să fie moarte. Luă una dintre cele moarte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
frig. — Nu mi-e frig. — Mie mi se face numai cât mă uit la tine. — Asta-i bună, uite-l pe George! Emma, care își deschisese umbrela, o închise la loc. George, îmbrăcat în chiloți de baie negri, stătea absolut nemișcat pe marginea bazinului. Privea în depărtare și medita. Dimineața, când se sculase, auzise din nou păsările vorbind cu glas omenesc. O clipă crezuse că-i Stella, care discuta afară pe scară. Numai că acolo nu era nimeni. Ieșise în grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
negru, ca și alter ego-ul său. Gulerul fulgarinului era încă ridicat, așa cum fusese când intrase înăuntru din ploaia ușoară de afară. Părul nepieptănat îi atârna în lațe, gulerul neglijent deschis al cămășii și vesta murdară se vedeau pe sub fulgarin. Stătea nemișcat, cu mâinile în buzunare, și se uita cu ochi arzători la filozoful care se ridicase, cu spinarea curbată și ochii ieșiți din cap, ca o pasăre uriașă, cu pliscul crud, hulpav. Părintele Bernard era cufundat într-o liniștită meditație când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ochii ei reci și palizi, ochi sumbri, necruțători și triști, ochi înfiorători care nu cunoșteau omenia. Chipul vulpii, cu semnul său marcat, negru, arăta sălbatic și macabru, un chip gata să devoreze alte chipuri. Zet știu că trebuie să stea nemișcat. Dacă s-ar fi întors și ar fi luat-o la fugă, vulpea l-ar fi urmărit și, din câțiva pași, l-ar fi înșfăcat și i-ar fi sfărâmat spinarea între fălci. Zet vedea colții amenințători ai vulpii sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
silise pe Hattie să stea afară, în iarba umedă, și să tremure în vântul rece. Gabriel mai era amărâtă și pentru că, în chiar momentul când sosise la Papuc, îl zărise o clipă pe George, lângă ușa din spatele casei Belmont, stând nemișcat în picioare și uitându-se în grădină. Rochia-salopetă a lui Hattie o făcea să arate ca o scolăriță, deși își înnodase părul ei blond-platinat, fără ajutorul lui Pearl, într-un coc mare, împletit, care-i atârna pe ceafă. Arăta plăpândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
marginea bazinului se albise, iar pe dalele de piatră apăreau pete și încrucișări de urme de tălpi. În timp ce preotul privea, Tom McCaffrey, dezbrăcat, gata de înot, trecu prin fața lui, aproape razant, de cealaltă parte a geamului. Tom rămase o clipă nemișcat la marginea bazinului, încordat, drept, bucurându-se de răceala de sub tălpi, de atingerea înțepătoare a aerului friguros, de mângâierea diafană a pufului de nea pe pielea lui caldă. Pe urmă, înălțându-și capul și scuturându-și părul spre spate, inhală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
descărca întruna în căzile ca niște bărci cu capete retezate, din băile camerelor individuale. Când ușile camerelor erau închise, zgomotul se difuza ca o vibrație profundă, continuă, care, foarte curând, înceta a mai fi conștient audibilă. George stătu un timp nemișcat, percepând vibrația care se armoniza atât de desăvârsit cu bătăile inimii lui și cu freamătul întregii sale ființe. Mai merse câțiva pași, picioarele înfundându-i-se în covorul gros și moale, ca o blană. Când ajunse la camera cu numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
discutabil în care metoda sa neagă transcendența. George auzi un zgomot slab în spate și se răsuci pe călcâie, speriat. Dar totul era în ordine. John Robert se întorsese pe cealaltă parte și sforăia mai încet. George rămase o clipă nemișcat, în timp ce simțurile i se învârtejeau într-un caleidoscop nebunesc; era incapabil să-și concentreze văzul asupra camerei, după ce scrutase cu atâta intensitate pagina scrisă. Apoi se îndreptă tiptil spre ușă și, fără să privească îndărăt, ieși în coridor, orbit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
reducerea foametei în țările subdezvoltate, cercetările pentru profilaxia cancerului, azilurile de bătrâni de pe lângă St. Olaf, Centrul asiatic din Burkestown, clubul tineretului, căminul Armatei Salvării, Fondul Național al Colecțiilor de Artă (asta de dragul lui Rose, care iubise pictura). Acum, în timp ce stătea nemișcat în întuneric, simțea un impuls irațional să-i lase totul Antheei. De ce? Să fi fost aceasta o ultimă confuză dorință de supraviețuire? (William nu împărtășea speranțele domnișoarei Dunbury.) Dispunea de foarte mulți bani, de casa frumoasă din Crescent, de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Se întoarse și se apropie din nou de casă, când ușa de la intrare se deschise brusc. Ceva zbură cu violență afară și se risipi pe pajiște: nenorocitele lui lalele. După ce ușa se închise cu o bufnitură, Tom rămase un moment nemișcat, șocat privind la flacăra luminării din fereastră, care tremura spasmodic în curentul iscat. Pe urmă se întoarse și începu să alerge. Dar ce-a fost? o întrebă Pearl pe Hattie, căreia i se prelingeau lacrimile printre degetele pe după care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]