5,154 matches
-
articolul cu același titlu: "Omul literat este acela a cărui meserie îl îndatorează a cultiva a sa minte spre a putea spori cunoștința altora"211 Această raportare oarecum altruistă la Celălalt, subsumată unei finalități educative ține, de asemenea, de viziunea ontologică a clasicismului. De altfel, în același articol publicat în Albina în 1839, Asachi reia importanța modelelor și a valorificării ideilor clasice, mai ales ale Antichității. Exemplele pe care Asachi le socotește demne de urmat sunt, bineînțeles, din aceeași sferă: Virgiliu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Sarsailă, autorul, care se organizează în liniile ironizării prototipului de scriitor romantic. Pamfletul este viu, suculent și este însoțit de ilustrațiile autorului, integrate organic în substanța textului. După cum sugerează incipitul, obiectul ironiilor îl constituie acel autor care nu-și asumă ontologic creația, ci are pretenția de a deveni scriitor dintr-un capriciu, considerând arta doar o trambulină spre nemurire: "Domnului Sarsailă i-a intrat în cap să-și facă numele nemuritor, cum am zice să zboare la nemurire."220 Dincolo însă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
naționale, a emancipării prin literatură decât de angrenarea în polemici literare. De altfel, deși pașoptiștii puteau disocia teoretic între cele două noțiuni, practic operele lor le-au topit, această îmbinare corespunzând influențelor estetice multiple sau pur și simplu unei dimensiuni ontologice mai aparte care a permis manifestarea destul de evidentă a atracției pentru echilibru și ordine într-o epocă a zbuciumului și a libertății romantice. V. Recuperări clasice în secolul al XX-lea V.1. Contextul general Spre deosebire de epocile anterioare care, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Primului Război Mondial și consecințele devastatoare ale acestuia au tulburat profund ființa umană, mai ales, în resorturile sale interioare, creând o mai acută nevoie de echilibru, armonie și ordine. Pe de altă parte, această aspirație către seninătatea clasică, din punct de vedere ontologic, s-a conjugat în domeniul artelor cu o anumită "sete de repaos", resimțită încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și marcând, în acest fel, sfârșitul zbuciumului romantic. În acest sens, modernismul, la începuturile lui, poate fi definit în termenii
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
totale, a asumării libertății prin înlăturarea oricăror factori opresivi. Pe de altă parte, clasicul privește natura umană în termenii limitării, ai stabilității, imaginea asociată fiind cea a găleții. Se observă, în acest context, raportarea celor doi termeni la o sferă ontologică, scoaterea acestora din granițele stricte ale literaturii. Se vorbește, astfel, de "omul clasic" și "omul romantic", dihotomia vizând două dimensiuni existențiale, două percepții diferite ale vieții, ale ființării. Este extins chiar orizontul de semnificații al termenilor, prin relaționare la viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de contingent și de tot ce înseamnă limită de aceea poate a înflăcărat atât de mult cititorii. Hulme afirmă, în acest sens, că romantismul are puterea unui drog este o comparație reușită în măsura în care onirismul romantic duce la eliberarea de constrângerile ontologice "teribilul rezultat al romantismului e însă că, odată ce te-ai obișnuit cu lumina lui stranie, nu mai poți trăi fără ea. Are efectul unui drog."267 Dependența aceasta îngreunează considerabil încercările de a revigora formula clasică, privită în acest context
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de prejudecăți referitoare la natura omului pe care le numesc atitudinea romantică și atitudinea clasică." Cu alte cuvinte, Hulme consideră că această dihotomie este una esențială, cu valoare de matrice, devenind reprezentativă pentru orice dualitate. Extinderea la nivel politic, artistic, ontologic, a celor doi termeni sugerează o viziune amplă sau poate, dimpotrivă, o schematizare prin reducerea complexității existențiale la doar două dimensiuni antagonice. Folosirea termenului atitudine sau a sintagmei punct de vedere vizează de fapt perspectiva asupra unor stări de lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
317, formulă devenită celebră și aplicată adeseori prin raportare la romanele autorului. Se trasează astfel, de la început, cele două atribute care constituie argumentele principale în impunerea acestei dimensiuni estetice pe care Călinescu o ridică, de fapt, la nivelul unei dimensiuni ontologice. "A crea durabil și esențial" înseamnă a rămâne în timp, a atinge universalitatea, a trece dincolo de limitările pe care le impune un anumit moment și spațiu istoric. Este o premisă extrem de ispititoare pe care Călinescu o propune în deschiderea argumentării
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pentru a-i putea studia mai bine mecanismele. De observat, de asemenea, tonalitatea generalizatoare pe care o folosește aici Călinescu, transferând noțiunea de clasic într-un domeniu ce depășește sfera esteticului, un domeniu ce ține mai mult de o dimensiune ontologică. Plăcerea tipizării se manifestă și aici, autorul analizând de fapt multiplele fațete ale tipului clasic ca bază a argumentării sale. Ca urmare, se mai scot în evidență trăsături precum caracterul elitist, erudiția, sociabilitatea, dar o sociabilitate distantă manifestată mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
impun câteva nuanțări, în sensul în care regenerarea clasică este percepută, de această dată, ca un remediu, nu doar pentru o criză culturală ce definește orice perioadă de trecere, cum este cea de la începutul veacului, dar și pentru o criză ontologică pe care a declanșat-o Primul Război Mondial. Astfel, nevoia de ordine și echilibru din plan literar care este o consecință a saturației de zbuciumul romantic se conjugă, în perioada primilor ani de război și imediat după aceea, cu nevoia
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de vedere spațio-temporal, este, pe de o parte, faptul că edificiul clasicismului francez a fost unul extrem de solid, corespunzând unui model viabil și pertinent, iar pe de altă parte că nevoia de ordine, armonie și echilibru este una de natură ontologică, adânc înrădăcinată în firea umană. Astfel, clasicismul ca formulă nu trebuie privit sub semnul unei epuizări definitive, ci, mai degrabă, al unei prezențe latente, permanente, care va genera din nou și din nou alte înfloriri neoclasice. Bibliografie Corpus de texte
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
structura sa morală, morală care trecea prin caracterul său, iar caracterul prin excelența educației primite. În munca expertală, cum îi plăcea să spună, totdeauna concluzia a fost legitimată și autorizată de discursul pentru adevăr, căutând întotdeauna în această activitate legăturile ontologice ce guvernează viața și care-l unesc pe om cu misterele nebănuite ale lumii. A promovat astfel ideea că nu există cultură și civilizație fără participare sufletească, chiar dacă, cu discreție, a disimulat puterea sa de gândire și grandoarea sa sufletească
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de catalici tuturor acelora ce se-nalță la putere, popor nenorocit care geme sub măreția tuturor palatelor de gheață ce i le așezăm pe umeri." Firesc, de vreme ce Eminescu a întrupat arheul românității în toată plenitudinea lui, dându-i contur conceptual ontologic, pornind, deopotrivă, din filosofia greacă a lui Platon și Aristotel, din Johann Baptista van Helmont și Dimitrie Cantemir, dar și din imaginarul poporului român așa cum s-a cristalizat el în cel mai enigmatic basm popular, Tinerețe fără bătrânețe și viață
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
țară de veche cultură n-a fost priceput de contemporani cu o pregătire așa de slabă, a căror minte nu se ridică la recunoașterea acelorași adevăruri eterne". Și nu e de mirare, deoarece Eminescu îmbina maiestuos faptul istoric cu intuiția ontologică întru Archaeus. Iar acum se cuvine să mă-ntorc la nefastul număr 28 care-l leagă, indescifrabil "cabalistic", de destinul Basarabiei. Joseph de Maistre (1753 1821), una dintre mințile strălucite ale Franței antimoderne 5, se afla, în 1810, la Petersburg
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
translatată în domniile elective. Textul fundamental este excepționala conferință din 1876, Influența austriacă asupra românilor din Principate.14 Acolo și în alte texte, poetul elaborează teoria golului etnic (prefigurată încă de Dimitrie Bolintineanu), despre care am scris și în Modelul ontologic eminescian (1988-1992)15. Celor care au văzut sau mai văd în Eminescu un "naționalist fanatic", trebuie să li se răspundă că poetul a fost atât de profund în problemele naționale fiindcă a judecat deopotrivă cu inima și cu mintea, normă
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
stârpească cu statornicie de fier."17 Înarmat cu asemenea concepție, Eminescu procedează ca un chirurg dăruit integral sănătății pacientului. Și el pornește de la răul dinăuntru, văzând că acela din afară este nutrit și augmentat de primul. Iar acest rău, ecou ontologic al antitezelor monstruoase (sau dublul monstruos, cum îl va numi Girard), a fost, de la întemeierea statelor românești, domnia electivă, lăudată de publiciștii superficiali, observă poetul, ca pe un fel de "democrație" a boierilor 18. Țările în care a dominat monarhia
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
mănținerea unității reale a limbei strămoșești și a bisericei naționale. Este o Dacie ideală aceasta, dar ea se realizează pe zi ce merge, și cine știe dacă nu-i de preferat celei politice."39 Geniul lui Eminescu înțelege că fondul ontologic al unui popor vine din limbă și spiritualitate, că atâta vreme cât acestea sunt vii, la oricâte divizări geopolitice ar fi supus teritoriul României, viitorul unității politice este asigurat: "Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului și conștiinței lor în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
întâmplătoare e un cuvânt de-a ne atinge de această gingașă și frumoasă zidire, în care poate că unele cuvinte aparțin unei arhitecturi exotice, dar în ideea ei generală este însăși floarea sufletului etnic al românimii."102 În virtutea acestor ecuații ontologice, cuvântul grăiește adevărul chiar și atunci când vrea să-l ascundă. Sau mai ales atunci. Eminescu se reîntâlnește aici cu subterana dostoievskiană și cu subtilitățile inconștientului dezvăluite de Sigmund Freud, C.G. Jung sau de Jacques Lacan. Sub cuvântul Basarabia, rușii au
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
care au dat câștig de cauză Rusiei. Lui Eminescu, nu-i mai rămânea decât să caute o explicație a enigmaticei semibarbarii rusești, care o împiedica să devină, pe deplin, cultură și civilizație europeană. Dar mai înainte de a pătrunde în secretele ontologice ale expansionismului rusesc, să mai zăbovim, o clipă, asupra modului cum au reacționat oamenii dreptului românesc în împrejurarea campaniei de la 1877-1878. IX. De la "onoarea" țarului la afaceriștii războiului "Onoarea" țarului, totuna cu a "poporului rus", s-a pretins, a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
care Maiorescu a crezut și în privința căreia nu numai că Eminescu nu a prizat, dar a combătut ideea imediat în presă, ca antiromânească și foarte primejdioasă, nereușind, din păcate, să-l convingă pe Maiorescu de precaritatea ei politică. X. Rădăcinile ontologice ale expansionismului rusesc Eminescu a înțeles, înainte de verdictul Congresului de la Berlin (1/13 iulie 1878), că dreptul invocat de el nu va avea câștig de cauză într-o Europă nepregătită să abandoneze ea însăși grundurile semibarbariei, cu atât să facă
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
5 milioane de români. Așa că spiritul Basarabiei eminesciene a străbătut, pe linia Stere Gh.I. Brătianu Paul Goma până în plin comunism românesc, sacrificarea celor din urmă părând a fi ruperea firului istoric care va împiedica reîntregirea după 1989. În Orient, singularitatea ontologică a latinității românești pare s-o fi presimțit întâia oară sultanii, care nu s-au atins de spiritualitatea creștină a Principatelor, renunțând la ispita "islamizării" și "turcizării" și mulțumindu-se cu o stare de vasalitate profitabilă materialicește. În schimb, rușii
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
doar un om politic de geniu. Din nenorocire, "geniul Carpaților" n-a putut să distingă în oglinda destinului decât propriul chip trecător, doar mâna de pământ despre care vorbea Eminescu, sub steaua căruia am împărtășit aceste reflecții, pornind de la conceptul ontologic Basarabia eminesciană. Culmea e că, în orbecăiala ultimă, Nicolae Ceaușescu a înțeles că enigma pe care el n-a putut-o dezlega este tot Basarabia. A fost ultima lui licărire de conștiință românească de care și-a bătut joc în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
3 IV. "Cestiunea Orientului" 3 V. Către a treia pradă imperială 3 VI. Pe baricadele Timpului 3 VII. Basarabia: "cestiune de existență pentru poporul român" 3 VIII. Basarabia dreptului 3 IX. De la "onoarea" țarului la afaceriștii războiului 3 X. Rădăcinile ontologice ale expansionismului rusesc 3 XI. Compensații? 3 XII. De la Eminescu la "cazul Stere" 3 XIII. Moștenirea țaristă în bolșevism 3 XIV. Vă așteptăm de 22 de ani!" 3 XV. "De ce atâta ură?" 3 XVI. Războiul antiromânesc al Sovietelor 3 XVII
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
oricare din titlurile noastre, beneficiind de reduceri. Redactor: Simona Modreanu Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA, Strada Pictorului nr. 14 (Ateneul Tătărași), cod 700320, Iași, tel./fax. 0232-410427 e-mail: junimeais@yahoo.com PRINTED IN ROMANIA 1 A se vedea Theodor Codreanu, Modelul ontologic eminescian, Editura Porto-Franco, Galați, 1992. 2 Apud Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni... Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, trad. din engleză, de Camelia Diaconescu, Editura Rao, București, p. 31. 3 M. Eminescu, Opere, XIII, p. 381
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Morțun sau un scandal rău acoperit, din studiul introductiv la Poesii de Mihail Eminescu, ediție critică, studiu introductiv, comentarii filologice și scenariul probabil al ediției princeps, de N. Georgescu, Editura Academiei, București, 2012, pp. 64-75). 15 Cf. Theodor Codreanu, Modelul ontologic eminescian, Editura Porto-Franco, Galați, 1992. 16 În mss. 2257, se află conceptul de articol Din ședințele Societății "România Jună". Naționalii și cosmopoliții, din care citez: "Principiul fundamental al tuturor lucrărilor d-lui Maiorescu este după câte știm noi naționalitatea în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]