3,552 matches
-
este faptă omenească, ci dumnezeiască. Sau cine, văzându-L pe El tămăduind bolile, cărora le este supus neamul oamenilor, Îl mai socotește pe El om și nu Dumnezeu? Căci curăța leproși, făcea șchiopii să umble, deschidea urechile surzilor, dădea vedere orbilor și alunga pur și simplu toate bolile și toată neputința de la oameni. Iar din acestea oricine putea vedea dumnezeirea Lui. Căci cine, văzându-L dând cuiva ceea ce-i lipsea prin naștere și deschizând ochii orbului din naștere, nu ar fi
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
deschidea urechile surzilor, dădea vedere orbilor și alunga pur și simplu toate bolile și toată neputința de la oameni. Iar din acestea oricine putea vedea dumnezeirea Lui. Căci cine, văzându-L dând cuiva ceea ce-i lipsea prin naștere și deschizând ochii orbului din naștere, nu ar fi înțeles că Lui îi era supusă nașterea oamenilor și că El era făcătorul și ziditorul acesteia? Căci Cel ce dă ceea ce nu are omul din naștere, e vădit că e Domnul însuși al nașterii oamenilor
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
-i voi aduce dovada din cer, nici din altele ca acestea. Într-adevăr, dacă îi voi spune că Hristos a zidit cerul, pământul, marea, n-are să primească spusa mea. Dacă îi voi spune că a înviat morți, că a vindecat orbi, că a izgonit demoni, nici pe asta n-are s-o primească. Dacă îi voi spune că a făgăduit împărăția cerurilor și bunătăți negrăite, dacă îi voi vorbi despre înviere, nu numai că nu-mi va asculta cuvintele, ci va râde
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
martori ar fi fost și învierea Lui. Sau pentru ce, odată înviat, ar fi vestit învierea Sa, iar moartea ar fi căutat să o sufere pe ascuns? Sau pentru ce ar fi alungat pe draci în văzul tuturor și pe orbul din naștere l-ar fi făcut să vadă de față cu alții și apa ar fi prefăcut-o în vin la fel, ca să fie crezut că e Cuvântul lui Dumnezeu, iar trupul muritor nu l-ar fi arătat în văzul
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
cap. V, XXXIV, în PSB, vol. 15, p. 129) „Flămânzii erau hrăniți, și Cel Care-i hrănea era prigonit și dușmănit; demonii erau alungați, și se uneltea împotriva Celui Care poruncea demonilor; leproșii erau curățiți, șchiopii umblau, surzii auzeau și orbii vedeau, iar Binefăcătorul ea alungat. În cele din urmă au dat morții pe Cel care a 58 dăruit viața, au bătut cu bice pe Liberatorul oamenilor și au osândit pe Judecătorul lumii”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de luptă pieriți în furci și în ocnele uitate ale Siberiei."194 A rămas să-și ducă blestemul și sub ocupația germană din București, ziarul Lumina având drept scop să-i convingă pe nemți că nu pot fi atât de orbi, încât să admită proiectul rusesc de nimicire a României, fiindcă asta se va întoarce împotriva germanității înseși, deschizând calea panslavismului spre Occident 195. După înființarea fantomaticei RASSM în Transnistria și după "revoluția" de la Tatar Bunar din 1924, Stere va deveni
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
alungat din Țară, condamnat să rămână apatrid până la sfârșitul biologic, foarte probabil. Așa se face că sub ochii de stăpâni ai urmașilor Kominternului, de la Silviu Brucan și fricosul între fricoși Ion Iliescu la Vladimir Tismăneanu și vicleanul orgolios, orb între orbi, Traian Băsescu (copie-homuncul, degradată, a ultimului Ceaușescu), România a fost și este, pas cu pas, nimicită economic, moral, spiritual, jefuită de resursele ei naturale, amenințată de holocaustologi precum Elie Wiesel și Radu Ioanid (ultimi colportori ai legendei negre), suportând, peste
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
O linie tonală oraculară imprimă unei meditații despre destin un aer solemn, de amvon: "Sub bolțile-acestea, sub sfintele,/ e bine, tu să știi, să vorbim mai puțin/ și mai rar. Să nu ne jucăm cu mormintele..." (Domnițele). Până și "Marelui Orb" îi e "frică de cuvinte". Totuși instalarea în ne-vedere, în ne-cuvânt, în ne-spus e dramă, suspensie, preludiu al morții, idee amplificată într-o dezabuzată confesiune Către cititori: Cuvintele sunt lacrimile celor care ar fi voit așa de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
chemări adresate partenerilor ipotetici: "Ascultă glasul ierbii..." "Privește cu luare-aminte salcâmii..." Apoi repetata comuniune cu întregul din Scrisoarea din urmă: "De mult m-am ascuns în adâncuri de apă / și m-am înecat în azur..." Istoria Marelui Ceas și a Orbului e pretext de "povestire" despre Marea Trecere, o alegorie; un "biet orb" veghind în singurătăți de piatră, paznic al unui "Orologiu de Piatră", "socotește întruna ceva"; se bucură un moment și cade în tristețe. Misterul împresoară insinuând spaima. Sunetul Marelui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de comunicare pan-umană, regimul dicțiunii lui fiind constant de natură sonoră, dar și vizual impresionist, aerian până la transparență. Muzica, principiu suprapersonal unificator,e în același timp închidere și deschidere, poetul lăsându-se: " Dus de-a-ndăratelea, dus fedeleș, / dus ca un orb de toiagul speranței / în muzică, / dus ca o frunză, dus ca un vin, / dus ca uitarea, dus ca lumina" (Gravitație). Individualul și planetarul, clipa și eternitatea, angelicul și magicul se descifrează acustic: "De-atâta muzică / se umflă marea"! aflăm dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aerul / și ziua a șaptea când apare memoria" (Noapte cu măr). Niciodată melancolizat, adoratorul nu-și ascunde reacțiile fruste. "Aș vrea să-ți arăt, doamnă, că uneori lupul e partea / bună din mine" (Cârjele și mărul). În refrene se succed orbul, oglinda, noaptea, nămolul; pe o singură pagină din Alte schițe ale lui Vitruviu, se succed trimiteri varii de la Penelopa și biblicul Ieremia până la modernii Husserl și Karl Jaspers! În alte texte ne întâmpină Marc Aureliu, Oedip, Teresa de Avila, Bernini
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
invizibilă". Planctoanele Ochiului Orb (poemul din care am decupat definiția) propun un fin discurs inițiatic; singurul ochi, metaforă personificatoare, pare a fi ceva comparabil cu Ochiul mistic (Delta mistică înscrisă într-un triunghi) din învățătura creștină; însă la George Vulturescu orb nu e totuna cu nevăzător: "Ochiul Orb / nu este decât un text / ilizibil"; "Ochiul Orb va supraviețui luminii"; "Nu-i întuneric în Ochiul Orb / ci o oboseală cumplită". Nuanțări în suită învederează o distinctă forță combinativă; într-un singur poem
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
text / ilizibil"; "Ochiul Orb va supraviețui luminii"; "Nu-i întuneric în Ochiul Orb / ci o oboseală cumplită". Nuanțări în suită învederează o distinctă forță combinativă; într-un singur poem, Ochi în Ochi, nu mai puțin de douăsprezece metafore sensibilizatoare, Ochiul Orb fiind: "narațiunea în extaz", "plasma originară a lumii", "retina pură", "sensibilul încremenit", "ombilicul dintre scrisul meu și neant". Variațiuni pe aceeași temă! Ciudata arătare (transumană) receptează, focalizează și reverberează la modul extatic, acționează în plan temporal și spațial; se ascunde
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
concurs. Situația, departe de a fi fost singulară, era delicată și de neînțeles pentru bietul tată căruia Diplomele de premiu îi dăduseră multe speranțe de reușită pentru fiul său. Să fi fost acest copil un fel de chior în țara orbilor la școala în care a învățat? Întâmplarea relatată în rândurile de mai sus este, în esență, similară cu aceea care se constată la concursurile pentru titularizarea cadrelor didactice pe posturile și catedrele vacante și în suplinire. Absolvenți de facultăți cu
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
aplică astăzi țărilor cu același cinism cu care s-a aplicat în 2008 băncilor salvate din bugetele naționale, pe care acum le împrumută cu dobîndă... Nici o strategie veritabilă pe termen mediu sau lung nu guvernează "salvarea" europeană. Băieții ăștia au orbul găinilor și reacționează instinctual, pe termen scurt. Or, aici se impun restructurări majore, schimbări de mentalitate. Cu toată gargara mediatică, inclusiv discuțiile legate de mai multă integrare, UE pare că a ales să nu facă nimic și să moară. Suntem
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
care l-a jucat și continuă să-l joace geografia." (p. 16) Ideea centrală a lui Kaplan este așadar să nu uităm rolul geografiei în domeniul acesta complex al relațiilor internaționale. Elitele au de multe ori, și în această privință, orbul găinilor. Cartea are o doză mare de realism, chiar dacă "realismul nu este incitant" și ne oferă o perspectivă necesară și instructivă. Chiar dacă multe predicții nu se vor îndeplini, sau o vor face dar pe termen lung, cînd nu vom mai
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
în generalitatea ultimă. În concluzie, întîlnesc mulți autori ce sădesc un fel de spaimă legată de ritmul accelerat al evoluției tehnologiei și de incapacitatea omului de a ține pasul. Dar aceasta nu poate fi mai mult decît o tendință. Unii orbi văd aici un nou nihilism și o apocalipsă. Dar omul e mai mult decît el însuși. Iar apocalipsa e o nouă Revelație. Nu suntem singuri și va exista întotdeauna un nou început, un nou Avatar. 5.13. De Crăciun, fii
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
lui Oedip din Oedip la Colonos a lui Sofocle, un Oedip care nu este, desigur, o fantomă ce se întoarce, dar care are, în pragul morții, toate atributele unui eidolon ambivalent: erinie, dar și daimon, funest și protector totodată. Oedip, orbul cel veșnic pe drumuri, figură rătăcitoare cu ochii stinși, cu orbitele goale, căutându-și mereu un loc unde să se statornicească, se oprește la marginea unei păduri, se așază pe o piatră necioplită, pe o stâncă neatinsă de mâna omului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și nebântuit de fantome - sau ca pe o acceptare a morții? În Semimaru, un no cu aspectul unei lung poem, nu există nici zei, nici demoni, nici fantome, ci doar ființe condamnate la despărțire, marginalizate precum Semimaru, prințul muzician și orb, abandonat - din porunca tatălui său, împăratul - în pustietatea unui munte, pentru a deveni un simplu călugăr. Singur, strângându-și lăuta la piept, prințul își plânge durerea, chiar dacă exilul s-ar putea să-i ofere posibilitatea „de a-și curăți viața
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
În apele vălurite ale fântânii îmi văd reflectată imaginea, care pe mine însămi mă-nspăimântă! Cu o claie de păr zbârlit sprâncenele mânjite cu negreală, așa e imaginea lui Sakagami răsfrântă de-a apelor oglindă, pe valurile nopții, imaginea mea delirantă. Orbul părăsit și biata smintită care nu-și găsește nicăieri locul se vor întâlni datorită muzicii și vor jeli laolaltă, împletindu-și lacrimile pe care fiecare și le va vărsa pe mânecile celuilalt. Două voci tânguitoare vor cânta împreună durerea despărțirii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și ziua, viața și moartea se întrepătrund, se confundă chiar, iar cuvintele de încheiere îi vor aparține, nu întâmplător, lui Angus: „Încă o noapte ca asta și o să arătăm cu toții ca niște stafii” (adevărate figuri de ceară, precum personajele din Orbii), același Angus care, la întrebarea regelui: „E cineva aici căruia să-i fie frică de blestemul morților?”, îi răspunsese fără ezitare: „Da, sire, eu”. Și iarăși, nu întâmplător, ultima replică a regelui: „Cât de nefericiți par morții!” este replica unui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unui om încă viu, dar intrat deja în lumea celor ce nu mai trăiesc. Insula lui Prospero devine insula morților vii Imposibilitatea de a distinge între zi și noapte, între viață și moarte constituie substanța însăși a unei piese ca Orbii. Insula lui Prospero a devenit aici o insulă a morților sau mai degrabă a unor morți vii. O insulă cu copaci înalți și negri, cu un munte pe care n-a urcat nimeni, cu văi pe unde nimănui nu-i
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să se aventureze și cu peșteri în care nu se intră, o insulă străină, neprimitoare, având ceva misterios, nedefinit în esența ei. Personajele nu au văzut-o niciodată, dar au în același timp sentimentul că se află acolo de veacuri. Orbii au ajuns pe aceste meleaguri după o expediție pe mare, în cursul căreia s-au temut, nu o dată, că-și vor pierde viața. Ei sunt cei care au „traversat”, au „rătăcit vreme mult prea îndelungată”, venind „de dincolo de ape”. De
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
găsit adăpost și un dulău care îi însoțește pretutindeni; un preot bătrân le e paznic și totodată ghid. Ce se întâmplă cu oamenii aceștia? Sunt morți? Își așteaptă moartea? S-au resemnat cu o viață care e pe jumătate moarte? Orbii lui Maeterlinck prefigurează în mod explicit indeterminarea beckettiană, veșnica pendulare între certitudinea morții și/sau așteptarea ei, între definitiv și/sau „nu încă”. Despre bătrânul preot, călăuza lor, care, la începutul piesei, sprijinit de trunchiul unui stejar imens și scorburos
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu încă”. Despre bătrânul preot, călăuza lor, care, la începutul piesei, sprijinit de trunchiul unui stejar imens și scorburos, li se înfățișează spectatorilor cu „paloarea-i neschimbată, ca de ceară”, cu ochii încremeniți care „nu mai privesc departe, în eternitate”, orbii vor spune, atunci când câinele îi va conduce până la el: „E un mort printre noi. E așezat pe o piatră”. Da, preotul se află într-adevăr acolo, cu mâinile împreunate, ca o statuie funerară culcată pe un mormânt, dar oare orbii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]