3,713 matches
-
Rozanov? Asta nu înseamnă bătrân. George îi dădu drumul la mână. Ce te-a făcut să te gândești la Eastcote? — Cică ar fi primit o scrisoare de la Rozanov, așa spunea cineva. — Uite ce-i fetițo, ține-ți urechile bine destupate, pândește și află cât mai multe. Când se afla în repaos, fața lui George avea o expresie calmă, binevoitoare. Frământările lui necontenite încă nu-i brăzdaseră suprafața netedă. Avea părul castaniu închis al familiei McCaffrey (cei din familia Stillowen erau blonzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mobilate“. Se deștepta de fiecare dată cu sentimentul că se află într-un loc străin. Dar era conștient și de prezența Stellei, de lumea Stellei, de existența ei; conștiința, gândurile ei persistau. Doamne, cât era de vie! În timp ce zăcea întins, pândind glasurile care încetaseră, își dădu seama că stătea cu gura deschisă. Și-o închise precipitat. În ultima vreme, se trezise de câteva ori cu gura deschisă și încolțise în el o stranie convingere. În primul rând, se simțea de parcă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
într-o dezamăgire urmată de o cruntă suferință. Când îi deveni clar că George nu se afla acolo, porni în fugă spre Institut, unde ajunse gemând de alergătură și de oboseală, și se instală pe promenadă în apropierea ferestrei panoramice. Pândea fără încetare, nesinchisindu-se de faptul că lumea se holba la ea. În cele din urmă, își comandă o ceașcă de ceai și se așeză, toropită de jale. Se deșteptă din amețeală, văzând limpede silueta lui George trecând chiar pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
luat-o pe strada Lascăr Catargiu. Și-apoi pe strada Griviței! Fiindcă abia acolo dai de case amărâte, unde stau ăia de teapa ta! Acolo, tupilat pe după trunchiul cu coajă netedă al unui platan, cu tot gerul nopții, puteai să pândești până la lumina zorilor. Și toată noaptea următoare! Și toate nopțile ce aveau să vină! Oricât era nevoie! Fiindcă mai importantă decât orice era liniștea sufletului! În cele din urmă trebuia să iasă la iveală. O pufoaică trențăroasă de bătrân vagabond
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
piele? Nu, cealaltă voce era tot feminină. Ba chiar, în chip straniu, desluși ce spunea cealaltă voce: Nu sta în dreptul ușii, Silvia!... Fata care fusese strigată Silvia aruncă o privire fugitivă și indiferentă de pe coridorul luminat spre fereastra dindărătul căreia pândea Dănilă. Îi răspunse vocii nevăzute: Stai liniștită, Petra, lumea doarme la ora asta... Lui Dănilă gâtul îi tremură de încordare când făcu ochii mari și se uită cu și mai multă atenție la fata cu sânii goi din cadrul ușii ce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
le dau în vileag. Totodată însă puteam să mă și distrez un pic, nu? Cât despre femei... Dar nu, subiectul ăsta n-am de gând să-l abordez. Așa că reiau. Cum puteam pătrunde într-o încăpere încuiată? O puteam face pândind momentul când însuși proprietarul intra în respectiva încăpere: când el descuia ușa (și asta se întâmpla neapărat seara, când luminile de pe coridor erau aprinse), eu mă strecuram cu agilitate, nevăzut, pe lângă el. Și mă întrebam: oare prezența cuiva invizibil în preajma
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
iei altfel decât ca pe o cochetărie. Urmărindu-i ocheadele indiferente îndreptate către ceva sau cineva din spatele său, Paul se răsuci pe scaun și observă îndărătul său doi tineri, un el și o ea, care, cu farfurioarele în mână, probabil pândeau momentul când el și cu Geta aveau să elibereze masa. Și fiindcă tocmai terminaseră prăjitura, îi propuse Getei să iasă. Ea însă i se adresă pe un ton neașteptat de autoritar: Să-și caute alte locuri, noi mai avem de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
octombrie. Tu? Eu sunt născută în mai. Asta înseamnă că sunt mai în vârstă ca tine. Și? Și nimic. A fost o simplă observație. Paul se întoarse să arunce o privire îndărătul său. Nu mai era nimeni care să le pândească locurile. Cofetăria nici nu mai era atât de plină. Spuse: Îți place Buongiorno tristezza? Ce-i asta, Buongiorno tristezza? Un cântec italian. Îl cântă Claudio Villa. A, da, spuse Geta fără un interes deosebit, știu că melodiile italiene sunt la
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Toadere? Vezi? Rachiul ista se cam ține de tine Parcă eu nu mă țin de el? Mă țin, dar așa cam de la distanță - ca pe front... Treceau zile și nopți când, ascunși în vreo văgăună - uneori cu omătul până la gât - pândeam mișcările inamicului... Și acum vine rusul - că el era inamicul - și vrea să-mi ia calul steaua mamei lui! Bine că am scăpat, Toadere. Cine știe dacă am scăpat? Cine? Că te poate vedea unul căruia i-au luat rușii
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
anchetator. Cum văd, nu vrei să intri în întovărășire. Ai să-ți muști mâinile pentru asta! Nici la această amenințare n-a răspuns, dar gândea: „Oriunde mai trimite, nu poate fi mai rău ca în liniile inamicului, unde moartea te pândea din zeci de cotloane. 126 Asta s-o știi, nemernicule! Acolo să fi fost și ai fi văzut tu cum te scapi pe tine la primul foc de pușcă...” Anchetatorul a deschis dosarul ce îl avea în față, a făcut
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
sunt imagini-coșmar, întrupări ale aceleiași disperări în fața sfârșitului, când smârcuri cresc în mine... Această terapie prin spunere (îmi privesc în fiecare clipă moartea în ochi / când nu o simt pe aproape mă înfior la gândul / că nu știu de unde mă pândește și unde se poate ivi) își face, în cele din urmă, efectul (Presimt că sfârșitul nu va întârzia /sunt părăsit de orice urmă de spaimă /nu-mi clănțăne dinții nu-mi tremură pleoapele), amintind, din nou, de cuvintele lui Emil
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
mai adesea abstract, dând impresia de lirică labirintică, adesea chiar criptică, în care, în ciuda unei încrâncenări reliefate în toate actele existențiale ale eului liric și ale celor în numele cărora vorbește (măsurăm o DIMENSIUNE / mereu ACEEAȘI (.) / cu înverșunare până la lacrima duioasă pândim / lama albastră a securii în aer... ), poetul lasă să se strecoare, intenționat sau nu, și o notă ludică (spre exemplu: sărim cu toții din axe sau: cuuu-cuuu-rii-guu gaaa-guuueu sunt popa prostul / cuuu-cuuu-riii-guuu gaaa-guuu / și toma necredinciosul... etc.). O continuă apetență pentru
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Fiul omului este Domn chiar și al Sabatului." 6. În altă zi de Sabat, s-a întîmplat că Isus a intrat în sinagogă, și învăța pe norod. Acolo era un om, care avea mîna dreaptă uscată. 7. Cărturarii și Fariseii pîndeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. 8. Dar El le știa gîndurile și a zis omului care avea mîna uscată: "Scoală-te, și stai în mijloc." El s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
pustie; dar vă spun că nu Mă veți mai vedea, pînă veți zice: "Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului!" $14 1. Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntașii Fariseilor, ca să prînzească. Fariseii Îl pîndeau de aproape. 2. Și înaintea Lui era un om bolnav de dropică. 3. Isus a luat cuvîntul, și a zis învățătorilor Legii și Fariseilor: Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?" 4. Ei tăceau. Atunci Isus a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
cădea ea, îl va spulbera?" 19. Preoții cei mai de seamă și cărturarii căutau să pună mîna pe El chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor. 20. Au început să pîndească pe Isus; și au trimis niște iscoditori, care se prefăceau că sunt neprihăniți, ca să-L prindă cu vorba și să-L dea pe mîna stăpînirii și pe mîna puterii dregătorului. 21. Iscoditorii aceștia L-au întrebat: "Învățătorule, știm că vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
în sine” sau “voința” schopenhaueriană, ce roade ca viermele în măr. - Nimic, fiindcă “eul meu”, neadormit, neagă tot farmecul din grădina lui Emil, unde am pus semințe de roșii, ardei, gogoșari, harbuzi, zămoși, varză, vinete și flori, pe care le pândesc zilnic cum germinează și-și scot capul din țărână, râd la soare, pregătindu-și trupul pentru a deveni salată! Și ce ți-ar fi dacă ar rămâne doar salată? Dar nesătulul de mine le duc viitoarea imagine și mai departe
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93027]
-
testamente! Ceea ce se știe nu poate fi deranjat În următoarele stări: cînd se-mpreunează cu martirii neamului, dîndu-le din sămînța sîngelui său glorios, cînd Își leagănă o mînă cu cealaltă, crezînd că dacă-și adoarme stînga aceasta nu-l va pîndi atunci cînd el Însuși se va prăbuși În somn. Beregata este un organ atît de vulnerabil chiar și la popoarele care abia și-au ieșit din minți...! Cum știe el să mă dezvețe de moarte, silabisindu-i numele numai pe
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
soră umbra pe care am scris deja prima jumătate a poemului. Izbesc poarta de lemn a icoanei și iau cu mine tonul Înalt al trompetelor ultime. Grea-i această metaforă... Grea răsuflarea tatei... În aburii ei Îmi ascut securea și pîndesc sosirea jumătății poemului de care mă tem. Mi-e teamă ca de un viciu, pentru că a doua jumătate a oricărui poem este mai toxică, aici se adună gudroanele cele mai periculoase. Prima jumătate a oricărui poem este asemănătoare Vechiului Testament
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
a celui despărțit de tot și unit cu toți cei neasemănători, care trag la edec mormintele, Înțelenite cu prea mult fast pe creștetul celor din urbea lăsată capriciilor ― un menuet În sunetele căruia așteptăm deschiderea carnavalului, veseli că ne putem pîndi, printre versuri, unii pe alții. Doar aici mai pot să alint pielea cu care mă voi Îmbrăca În mormînt, unde mă va aștepta celălalt carnaval, alături de hîrjoana lacomă a cîinilor și-n praful stîrnit de gîlceava aripilor abia smulse din
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
avut-o și jinduiam după ea. În ziua când, mai târziu, mi-am cumpărat una, eram foarte mândru și de bicicleta mea și de mine. Am început să fac zeci de kilometri cu ea zilnic. Ieșeam în marginea orașului și pândeam cicliștii care se antrenau. Mă luam după ei și pedalam cât puteam de tare. Uneori reușeam să-i însoțesc câțiva kilometri. Pe urmă așteptam alții. Seara, mă întorceam frânt. Îmi storceam maioul de transpirație, făceam un duș și mă culcam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fac penitență. Eu nu țin să-mi mărturisesc păcatele, ci să nu-l săvârșesc pe cel mai grav dintre ele, acela de a nu mai dori nimic. Așa că vă rog ascultați-mă în continuare. Mi-am dat seama că mă pândea un mare pericol și am căutat o soluție. În ciuda faptului că am avut totdeauna despre Dumnezeu niște idei pe care bigoții le-au socotit impertinente, am apelat atunci la religie. Dacă nu puteam crede în dreptatea omenească, am încercat să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ghilotinei. Parcă treceau trăsuri, auzeam copitele cailor lovind caldarâmul, după care veneau căruțe cu roțile de lemn, auzeam pașii târșiți ai unor bețivi care strigau parcă sughițând "a la guillotine, a la guillotine". Și atunci mă repezeam la fereastră să pândesc strada. Uneori nu vedeam nimic decât o lumină chioară și mă înfioram. Mi se părea că în fiecare umbră văd o trăsură sau un bețiv care mormăia "a la guillotine, a la guillotine". Pe urmă apăreau farurile unei mașini care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
lupta cu măști de tifon. Totul părea cu atât mai înfricoșător cu cât molima n-avea nume. Nimeni nu știa cum să-i spună, deoarece nu era vorba numai de frică. Era ca o tăcere rea și ocultă care ne pândea pe toți de cum se însera, ca un animal cu o sută de mii de ochi minusculi, unul pentru fiecare fereastră a orașului. Care pândea și aștepta ce? Nimeni nu știa să răspundă. Dar toată lumea bănuia că trebuia să urmeze ceva
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
deoarece nu era vorba numai de frică. Era ca o tăcere rea și ocultă care ne pândea pe toți de cum se însera, ca un animal cu o sută de mii de ochi minusculi, unul pentru fiecare fereastră a orașului. Care pândea și aștepta ce? Nimeni nu știa să răspundă. Dar toată lumea bănuia că trebuia să urmeze ceva. Paradoxal, aproape toți am răsuflat ușurați în prima clipă când am auzit că în oraș au început furturile. Era primul lucru logic după multă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Atunci n-am mai trăi pe un peron, ci într-un vagon. N-am mai aștepta un tren. Am aștepta o plecare. Fără să știm dacă ea va avea vreodată loc sau nu... Așa că, fetițo, sânt destule pericole care ne pândesc și dacă vine trenul. Uneori, chiar mă întreb dacă nu-i mai bine ca el să nu sosească; să ne lase să-l așteptăm mereu cu speranța că va sosi într-o zi... Dintr-odată, vorbăria mea mi s-a
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]