8,628 matches
-
Crăciun sau de Paști. Sunt un liturghist. - De Paști! a strâmbat ea din nas. Huh! Primăvara În corset! - Domnișoara Paște ar plictisi primăvara, nu-i așa? Domnișoara Paște Își Împletește părul În cozi, poartă taior. „Leagă-ți sandala, tu, ce pășești ca În zbor Peste iuțeala splendidului tău picior...“ a recitat Încet Eleanor. Apoi a adăugat: - Presupun că Halloween este o zi de toamnă mai potrivită decât Ziua Recunoștinței. - Mult mai potrivită. Iar Ajunul Crăciunului este excelent iarna, dar vara... - Vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ar fi dorit să cunoască repartizarea statistică a deținătorilor de proprietate și a celor care nu aveau nimic, dar s-a hotărât să schimbe subiectul. Însă omul cel voinic fusese stârnit. - Când vorbești de „să-și ia singuri ceea ce doresc“ pășești pe un teren minat. - Dar cum pot obține ceea ce doresc fără să-și ia singuri? De ani de zile oamenii sunt ținuți În șah cu promisiuni. Poate că socialismul nu Înseamnă neapărat progres, dar amenințarea drapelului roșu este, neîndoielnic, forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
băiat! Domnul Popa își acoperi cu halatul partea care nu se vedea sub geam. Vorbele lui Florică sunaseră ca un blestem. Casandra ar fi dat orice pentru ura cu care domnul Popa îi închise fereastra-n nas lui Florică. * Contesa pășea desculță într-o grădină alb-negru. Mii de heruvimi de bronz o urmau ținându-i trena, dar nici unul nu era cel adevărat. Ea se întoarse și, pentru că nu suporta copiile, pocni din degetele-i de alabastru - heruvimii intrară în pământ. Impropriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
aici asculta muzică americănească, atunci abia aștepta s-o audă acolo, live! Așa că achiziționă câteva icoane pe sticlă, pe care se gândi că ar putea să le vândă binișor dincolo. Ar merge și o carte de drum, se gândi Mișu, pășind pentru prima oară în viața lui în librăria Humanitas. Ghid de conversație român-englez. Ha! Mișu o știa pe asta, făcuse progrese uimitoare. Nu, ar merge un roman, pentru avion. Și dintr-o dată, din mulțimea de cărți mari, mici, colorate, triste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ca un corp străin -, gașca o ia spre faimoasa Pădure vieneză, unde există natură din belșug, și de fapt nimic altceva. Doar excursioniști în căutarea unui mod de viață natural, căci în prezent industrializarea face pași serioși înainte, iar drumeții pășesc și ei. Ultimele fâșii din ceața dimineții urcă pe colinele acoperite de frunziș; și tinerii urcă la rândul lor spre culmea pe care se află un turn de observație și un café‑restaurant, unde natura își găsește brusc sfârșitul binemeritat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se bage cu forța o bucată de lemn în gură și să i se scoată limba afară pentru ca talentatul cântăreț elvețian să nu se sufoce. Altfel, mărețul său viitor s‑ar încheia înainte de vreme. Tinere căprioare care seamănă cu Bambi pășesc țepene pe ecran, picioarele lor lungi de pui fraged sunt atât de drăgălașe și se ridică mereu de la pământ pentru a se lipi de niște sâni strânși în corset, încât limba le atârnă pe afară, iar ochii le sunt duși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
trecut de vreo patruzeci de ani. Amândoi purtau costume elegante, croite de cei mai buni designeri, și, cu o expresie melancolică pe chip, Îl salutară cu o ușoară ridicare a mâinii pe portarul care se Înclină ceremonios Înspre ei, apoi pășiră În interiorul clădirii de marmură. O sunasem mai Înainte pe Akemi Yokota din stația de metrou. Tocmai se pregătea să plece mai devreme de la muncă. „Nici ieri nu m-am simțit bine, mă durea zona șalelor și m-am dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
sentimentele ambigue care se amplificaseră din ziua În care am auzit vocea femeii la telefon și până am Întâlnit-o În realitate. Exista o contradicție Între noblețea distinsei Keiko Kataoka și universul acesta În care eram pe punctul de a păși. Simțeam că o persoană susceptibilă de modificări atât de bruște ale personalității, cum fusese accesul de mai Înainte, ascunde un secret, ceea ce m-a făcut să mă mai liniștesc puțin. Mi-e teamă că nu mă veți Înțelege dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să-și deseneze câteva cercuri colorate pe piept ca să facă din el însuși o țintă mai bună. Și, oricum, prin ceea ce mai rămăsese din acoperiș strălucirea lunii lumina mai mult decât suficient ca să văd pe unde calc. Totuși, când am pășit în vestibulul nordic, în ceea ce fusese cândva sala de așteptare, am tras zgomotos de cocoșul Mauserului, pentru a da de știre oricui m-ar fi așteptat că sunt înarmat. În tăcerea stranie, plină de ecouri, acest zgomot răsună mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
limpede că Lubbe nu ar fi putut să acționeze de unul singur. — Și atunci, de ce nu a zis ceva la proces? — I-au pompat ceva ca să-l facă să-și țină gura, i-au amenințat familia. Știi cum e. Nebe păși pe lângă uriașul candelabru din bronz care zăcea contorsionat pe pardoseala murdară de marmură. — Aici. Vreau să-ți arăt ceva. Deschise drumul, conducându-mă în marea Sală a Dietei, unde Germania văzuse ultima dată ceva ce semăna cu democrația. Deasupra noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
așa. Și cu toate astea, văzusem destule cămine mai curate decât ăsta, chiar și în cele mai sărace părți ale cartierelor Neukölln și Wedding. Tuciuria mi-a deschis niște uși de sticlă și s-a dat la o parte. Am pășit într-o cameră de zi care părea să fie parțial și birou, iar ușile s-au închis în urma mea. Femeia era trupeșă, ca o orhidee cărnoasă. Grăsimea îi atârna gelatinoasă pe fața și brațele de culoarea piersicii, făcând-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
rostirea rangului meu îl făcea în urechile sale. Mă conduse înainte, de-a lungul galeriei: — M-am gândit că am putea să ne plimbăm din nou prin grădină, ca ultima dată. Te deranjează dacă mă însoțești înapoi pe Wilhelmstrasse? Am pășit prin intrarea arcuită și am coborât o altă scară masivă spre celebra aripă sudică, unde ceea ce cândva fuseseră atelierele sculptorilor erau acum celulele Gestapoului. Aveam un motiv întemeiat să mi le amintesc, căci odată fusesem eu însumi reținut acolo pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu o rasă preistorică de cocoșel, și încă una care în mod clar trebuia să fi dispărut de mult. Trăgându-și pantalonii până-n gât, Vogelmann ieși alene pe labele-i mari de polițist de după birou ca să dea mâna cu noi. Pășea ca și cum tocmai s-ar fi dat jos de pe o bicicletă. — Rolf Vogelmann. Încântat să vă cunosc pe amândoi, zise el cu o voce strangulată și subțire și cu un puternic accent berlinez. — Steininger, i-am zis. Iar aceasta este soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
o voce strangulată și subțire și cu un puternic accent berlinez. — Steininger, i-am zis. Iar aceasta este soția mea, Hildegard. Vogelmann arătă înspre două fotolii aranjate în fața unei mese mari de birou și i-am auzit pantofii scârțâind în timp ce pășea pe covor în urma noastră. Nu era prea multă mobilă. Un cuier, un cărucior pentru băuturi, o sofa lungă, cu aspect uzat, și, în spatele ei, o masă lipită de perete pe care erau două veioze și câteva teancuri de cărți. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ușii. Pentru câteva clipe stătu pur și simplu acolo, înconjurată ca într-o ramă de lumina de pe hol precum o madonă minunată, aproape ca și cum îmi oferea posibilitatea să-i determin proporțiile. Cu pieptul și scrotul încordate, am privit-o cum pășește cu grație spre mine. În timp ce capul și spatele îi erau mici, picioarele îi erau atât de lungi încât ea părea să fi fost creată de un proiectant de geniu. O mână îi acoperea sexul și această mică dovadă de timiditate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
să joace rolul de momeală și fără să trebuiască să o expunem acestui fel de mizerii. Bănuiesc că ai dreptate, Becker. Știți că am. Uitați-vă la ea. Deja îl citește. Jur că-i place. — Cum o cheamă? — Ulrike. Am pășit către Stürmerkästen-ul unde stătea cântând încetișor de una singură. Știi ce ai de făcut, Ulrike? i-am zis încet, fără să o privesc, acum că eram chiar lângă ea, ci fixând desenul standardizat, cu obligatoriul său evreu urât. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
sau lăsați-l pe Otto să vorbească în locul dumneavoastră. Făcu din nou o pauză și apoi zise: — Otto! Luminile, te rog! L-am auzit pe Rahn ridicându-se în picioare ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc și pășind în surdină pe covor: — De acum încolo, Weisthor nu va vorbi decât dacă este sub influența spiritului, zise el. Vocea mea va fi cea pe care o veți auzi vorbind cu el în timpul transei. Stinse lumina și după câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
probabil că voi trezi pe cineva, mort sau viu. O ușiță din poartă se deschise și un caporal SS ieși afară să discute cu mine. După ce mi-a examinat cu atenție documentele la lumina lanternei, mi-a dat voie să pășesc prin ușă în spațiul arcuit al porții, unde mi-am repetat povestea și am prezentat actele, numai că de data asta unui tânăr locotenent, aflat în aparență la comanda serviciului de pază. Există o singură modalitate de a trata în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
alegorii? După spusele lui Xenofon, Prodicos pune în scenă două femei chiar în momentul în care Heracle iese din copilărie, intră în adolescență și se află în fața marilor alegeri care îi permit individului să se orienteze în existență și să pășească pe calea vieții într-o direcție ori în alta. Acest moment cardinal corespunde punctului în care trunchiul „Y”-ului se va deschide, se va despica și va lăsa să se dezvolte două ramuri întinse spre cer, dar în direcții opuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
noștri n-au luptat degeaba”. În fața unei clădiri cochete, tipizate, cu trei etaje, pe care o învălui cu o privire maternă, plină de dragoste, pedagogul se opri: Aici învață copiii mai mari, din clasele V-VIII, zise el. Să intrăm. Pășiră pe poartă și intrară în curtea mare a școlii, amenajată ca teren de sport. Recunoscură câteva din însemnele unor sporturi terestre: porțile de handbal, panourile de baschet, groapa pentru săritura în lungime; apoi văzură un mic labirint cu geometrie variabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
altele, că este rolul lor să spună bun venit personalităților care vizitează orașul. La Orakei Marae au fost întâmpinați oficiliatati ca Nelson Mandela, Bill Clinton, președinți de stat și celebrități din lumea muzicală, precum Michael Jackson. Pe urmele lor am pășit și noi în cadrul unui Powhiri - ceremonie de întâmpinare și de bun venit. La o chemare cântată de o femeie (karanga) am pășit, femeile în față, bărbații în spate. Am fost chemați de trei ori: o dată noi, ca și entități fizice
INTERCULTURALITATE de GEORGE SMARANDACHE în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364287_a_365616]
-
Mandela, Bill Clinton, președinți de stat și celebrități din lumea muzicală, precum Michael Jackson. Pe urmele lor am pășit și noi în cadrul unui Powhiri - ceremonie de întâmpinare și de bun venit. La o chemare cântată de o femeie (karanga) am pășit, femeile în față, bărbații în spate. Am fost chemați de trei ori: o dată noi, ca și entități fizice, a doua oară noi cu familiile noastre, pe care le purtăm în suflet, a treia oară noi cu strămoșii noștri pe care
INTERCULTURALITATE de GEORGE SMARANDACHE în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364287_a_365616]
-
Ansamblul „Doina”, vigoarea și ritmul dansurilor prezentate de gazdele maori, au făcut să vibreze toate inimile la unison. Toți sub același acoperiș, provenind din nații și spații geografice diferite, am respirat același aer, am văzut același soare pe cer, am pășit pe aceeași iarbă. Români, maori, kiwioți și chiar chinezi, vizitatori din acea seară, am asistat împreună la acest spectacol oferit din inima de cele două comunități, românească și maora, cu multă dăruire și încărcătura emoțională. Toți am trăit o seară
INTERCULTURALITATE de GEORGE SMARANDACHE în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364287_a_365616]
-
înfurii și-mi șterg adidașii de tine! - Nu se poate, nu puteți intra! Fără să-i pese prea mult de gesticulările agitate ale celuilalt privind peste capul lui direct în ochii Mirunei, întinsă mâna și-l dete la o parte pășind hotărât spre ea. Băieții îl urmară trecând pe lângă Gicu de parcă ar fi fost manechinul fără viață așezat ca simplu decor lângă ușă. Holul larg atât de frumos împodobit cu flori se transforma în câmp de bătălie. Aerul scăpara de câtă
INELUL de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364313_a_365642]
-
a unor genii nemuritoare''. Și toate aceste superbe, unice tablouri trăiesc în noi, dându-ne reale puteride viață.Viață care clocotește în adâncul apelor, la suprafața lor și nu mai puțin înatmosfera calmă, tăcută.Oare așa a început lumea?Am pășit și uneori m-am abătut în pădurile de sălci și de plopi, desișurilorde trestii și papură...am atins uneori, doar cu privirea mulțimea plantelor acvatice. Viețuitoarele, mulțimea păsărilor care-și duc traiul în acestimperiu al frunzelor, al verdelui nuanțat. Am
DELTA DUNĂRII de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 2351 din 08 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364295_a_365624]