5,611 matches
-
Gladiatorii se îngrămădiră în jurul lui, ca să-și primească echipamentul. Nu li se dădură însă armele. În clipa aceea intră Skorpius, și Valerius simți un fior rece pe șira spinării. Skorpius înainta fără să privească pe nimeni, cu părul de culoarea paiului strâns în coadă și chipul inexpresiv. Purta o tunică scurtă. Gladiatorii îi făcură loc să treacă, iar funcționarul se grăbi să-i dea echipamentul. Skorpius se dezbrăcă și se uită în jur, rânjind, apoi luă un perizom verde pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un șir de lumini colorate decora aleile din livadă, iluminând dramatic frunzișul și aruncând o lumină delicată asupra familiei ce se relaxa pe paturile amplasate în fața adăpostului paznicului. Adăpostul acesta avea acum un nou acoperiș din foi de aluminiu în locul paielor simple, iar înăuntru se găseau un televizor și un cufăr metalic plin de cuverturi călduroase și de șaluri. Poate că va avea ocazia, cât de curând, să construiască o prelungire a reședinței lor, cu o bucătărie și o baie. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mine, pus într-o pungă de plastic impermeabilă, transparentă, era portmoneul meu: banii, necesarul. Fusesem obligat să fac un duș bine presurizat, într-una din camerele din spate, deservit de doi negri veseli, care purtau cămăși hawaiene și pălării de pai cam obosite. Și iată-mă stând acum despăducheat în Insula Fericirii. Impulsionat de călătorie și de acest transfer, boala pe care am numit-o acufenă a continuat să sape adânc și disperat în colțurile capului meu. În ambele urechi fluierau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu burta măreață și halatul înflorat, cu părul meu de culoarea cerului Londrei - sub bubuituri, sub vuiet. * — Nu ești excitat am fost eu întrebat zece minute mai târziu. — Da și nu. — Ei, hai. Ooo, trebuie să fii atât de excitat. — Pai, cam așa ceva, am răspuns. Cred că sunt. Într-adevăr, eram într-o cameră încuiată, luminată cu lumânări, complet gol, singur cu harnica She-She, a cărei mână dreaptă, cărnoasă, se mișca mângâietor pe partea interioară a coapsei mele presărată cu păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Frei pizza ioți și două supe chi-nbzești“. Bagă-n el doar antibiotice din cauza furunculului de la subsuară și a bobelor doici. A doua zi m-am întâlnit cu el la clubul șoferilor. Știi... au acolo o mașină, tăticule, care vinde cartofi pai. Cartofi pai. Fat Paul părea încă șocat de chestia asta. „Un tanc al dracului de mare plin de vaselină, ș’o dat’ pe lunhă vine un gagiu care toarnă și mai multă untură pe coș. Treij’ dă penny funha. Loyonel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ioți și două supe chi-nbzești“. Bagă-n el doar antibiotice din cauza furunculului de la subsuară și a bobelor doici. A doua zi m-am întâlnit cu el la clubul șoferilor. Știi... au acolo o mașină, tăticule, care vinde cartofi pai. Cartofi pai. Fat Paul părea încă șocat de chestia asta. „Un tanc al dracului de mare plin de vaselină, ș’o dat’ pe lunhă vine un gagiu care toarnă și mai multă untură pe coș. Treij’ dă penny funha. Loyonel era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
coadă când ea nu e atentă - iată ce înseamnă un comportament nobil, iată ce poate fi un exemplu de veche politețe cavalerească, din punctul de vedere al standardelor cocinei. Și când mă gândesc la ce se mai dedau acolo în paie, mă cutremur. Ascultă la mine că nu de pomană li se spune porci. Și cu toate astea, Orwell i-a ales să fie eminențele cenușii de la fermă. Probabil că n-a văzut niciodată porcii făcându-și de cap. Sau e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mâncare ai Lumini a Treia suferă procesul de prelucrare prin intermediul unui procesor delicat - pampasul vitelor, adâncurile mării vi, orizonturile de cartofi și legume, la care se adaugă benzile transportoare ale Wally-urilor și Blastburger-urilor, căzi de ingrediente și coloranți, plus țigări, paie, termometre, freze și clești stomatologici, droguri, limbi, degete, tuburi digestive. E posibil ca gura, sărmana gură, gura omenească să fie tratată în felul acesta? Poate că tocmai de aceea, după toate astea, după constanta derulare a pigmenților, țesuturilor și impacturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
față, un bărbat gras, cu chipul aspru, numit Virgil Jones dansa pentru viața noului său prieten. — Prieten - își repetase cuvântul de un milion de ori și îl șoptise în urechea lui Vultur-în-Zbor, acum inconștient, ca să-i dea putere. — Tu ești paiul, Vultur-în-Zbor, spusese el, iar eu sunt omul care se îneacă. Ultimele șanse, ca și cele dintâi, apar o singură dată. Virgil Jones era convins că aceasta era ultima lui șansă. Ultima șansă să facă, să salveze, să ispășească vina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
că se pricepe. A, Minorul este unul dintre acei tipi tăcuți, dar competenți. Nu face nimic decât dacă vrea cu adevărat și nu vorbește despre asta după. — Îl faci să pară ca un personaj secundar din Beau Geste. Pălărie de paie, pantaloni scurți kaki și buza de sus răsfrântă. —Nu cred că aveau pălării de paie în Beau Geste, nu? Nu fi pedant. M-am uitat la el cu un zâmbet larg și mi-am dat seama că el se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nimic decât dacă vrea cu adevărat și nu vorbește despre asta după. — Îl faci să pară ca un personaj secundar din Beau Geste. Pălărie de paie, pantaloni scurți kaki și buza de sus răsfrântă. —Nu cred că aveau pălării de paie în Beau Geste, nu? Nu fi pedant. M-am uitat la el cu un zâmbet larg și mi-am dat seama că el se uita deja la mine, zâmbindu-mi cu ochii. Privirea a ținut pentru un moment lung, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
dispărea în fața mea în josul scărilor. Am țâșnit după el. Culoarele stației nu erau atât de aglomerate ca străzile, însă erau îndeajuns de multe corpuri încât să mă acopere în timp ce mă grăbeam, uitându-mă în jur în căutarea părului de culoarea paiului. Într-un final, am ajuns la peronul Circle Line; metroul tocmai sosea. Pentru un moment nu l-am mai văzut pe Simon și m-am speriat, dar apoi, în timp ce se deschideau ușile, am văzut un tip blond mai în josul peronului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
încât mă așteptam să-l văd pe fotograful de la Tatler pozându-i pe toți în timp ce intrau în curtea bisericii: se pare că fusese o adevărată bătălie pe pălăriile negre șic de la Harvey Nichols. Eu am avut o pălărie neagră de paie cu pene de struț prinse într-o parte, cumpărată acum trei ani. Era pentru prima dată când o purtam. Nu aruncam niciodată îmbrăcămintea; mai devreme sau mai târziu, se ivea momentul potrivit. Bineînțeles că atmosfera era sumbră, lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
grădinii și pe casa albă și mare a familiei Planchet din spatele acestuia. —Doamne, ce cald este! a spus. Ce bine că nu mi-am cumpărat cealaltă pălărie, Sukes. Ar fi fost mult prea grea. Și-a învârtit imensa pălărie de paie pe un deget. —Cum te simți? am întrebat-o. S-a uitat la mine pierdută. —A, bine. Apoi, văzându-mi expresia feței, și-a dat seama că era nevoie să dezvolte. Știi, mi-a răspuns mai degrabă vag, cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fir de scrum de la țigara lui s-a împrăștiat pe masă, ușor, ca niște pene mici și gri. Simon părea mai palid și mai subțire decât de obicei; chiar și blondul deschis al părului părea că se decolorase până la culoarea paiului uscat. Și era retras, distant, putând povara cuiva care s-a închis în sine și pentru care lumea exterioară pare irelevantă, cel puțin pentru moment. O să-ți spun o anecdodă, vrei? Uită-te la individul de colo, zise, arătând înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mea le deslușea în tencuiala scorojită inscripțiile scrijelite cu litere șchioape, găurile îndelung râcâite, piroanele masive de care mai atârnau capete de funii, fierăraie și sârmăraie, lanțurile și zdrențele de pături, hârtiile zburătăcite, saltelele pline de pete negre, sfâșiate, cu paie vineții ieșind din acele răni ale cârpei, umbrele pândind în câte un colț de culoar și izbucnind în chiote demente când ne îndreptam pașii într-acolo? Într-o curte interioară, la capătul unui lung și strâmt culoar, o macara cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
prezența celui care, după zi de leafă chefuind, îmi zgândără tabieturi, gânduri și cuvinte. În lift, fata vecinului: „S-a făcut și de vineri. A mai trecut o săptămână. Uite-așa trece viața“. E femeiușcă acum. Neîmplinită încă. Trup de pai, sânișori abia conturați. Dosul abia arcuit. Contururi pornite spre împlinire. În câțiva ani se va coace și va avea, bănuiesc, un trup frumos. Îi răspund prostește: „Acuși vine și iarna“. Zâmbește nedumerită, privindu-mă concentrată: „Eu am zis viața. Trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ajungea și de la deputați. Casa de pe Semicercului cu ce am făcut-o? Da’ am pierdut-o la naționalizare.“ WANDA. O doamnă grasă, cu picioarele umflate, roșii, cu șosete trei sferturi. Îmbrăcată țipător, cu rochii pline de volănașe, cu pălărioare de pai cu multe panglici și dantele, cu eșarfe lungi, vișinii sau roșii, spânzurându-i pe umeri. Fardată gros, tencuită, cu buze intens rujate în tonuri maronii. Vorbea subțire, pisicit, alintându-se parcă, cu multe interjecții și mirări din te miri ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cărui pardoseală crăpată era găurită pentru un grătar de canal. În mijloc, pe o masă de marmură cenușie, odihnea un sicriu din lemn de ambalaj industrial. Fermín a ridicat lampa și am zărit silueta defunctului ivindu-se din umplutura de paie. Trăsături de pergament, imposibile, decupate și fără viață. Pielea buhăită era de culoarea purpurei. Ochii, albi ca niște coji de ou sparte, erau deschiși. Mi s-a Întors stomacul pe dos și mi-am ferit privirea. — Hai, să ne punem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pereche ce se apropia de porțile casei. Francisco Javier, gătit În marinar la prima sa Împărtășanie și roșu ca sfecla de umilință, umbla aproape tîrÎt de doña Yvonne, care, cu acest prilej, decisese să scuture de praf o pălărie de paie asortată cu o rochie cu pliuri și ghirlande care o făcea să semene cu un chioșc de dulciuri sau, În cuvintele lui Miquel Moliner, care o zărise de departe, cu un bizon deghizat În Madame de Recamier. Poarta era străjuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
toată decizia principalilor parametri locali ai partidului - președintele organizației locale, prefectul și „dama de mare influență” dominându-i pe ambii - de a sprijini altă candidatură. Plecând de la aceste idei, Pompiliu Constantinescu ajunge la constatarea că Trahanache „este o autoritate de paie”<footnote Pompiliu Constantinescu, op. cit., p. 38. footnote>, iar Ștefan Cazimir că ar fi un „paznic plin de vigilență a statu-quoului familial”<footnote Ștefan Cazimir, op. cit., p. 133. footnote>. Această ultimă idee este ilustrată de prietenia cu prefectul Tipătescu, rezultat al
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
și adus la spital pentru investigații. Braic, un lungan de treizeci de ani, cu creștetul pleșuv și ochi negri ca tăciunii, obișnuia să stea la masă și să soarbă supa din farfurie nu folosindu-se de lingură, ci de un pai de plastic, pe care-l ținea tot timpul la Îndemână, inclusiv atunci când cineva, prefăcându-se că aprinde o țigară, striga: foc. Oliver și Braic se Întâlniseră de câteva ori În timp ce se plimbau prin curte, foșnindu-și pașii printre frunzele căzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o parte din sprânceana dreaptă. Braic Îndrepta sprânceana, dar vântul o strâmba la loc, făcând-o să se prăvale pe partea stângă... Stogul de fân era străjuit de o șapcă verde, trasă peste ureche, fapt care-i conferea omului de paie un aer destul de pișicher. Privindu-l de la distanță sau chiar de-aproape, aveai impresia că stogul de fân postat În fața ta Îți face mereu cu ochiul. Erai tentat, pe loc, să-i răspunzi În același mod. Imediat după metamorfoză, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În fața ta Îți face mereu cu ochiul. Erai tentat, pe loc, să-i răspunzi În același mod. Imediat după metamorfoză, din stogul numit Braic apărea o mână Înarmată cu un chibrit sau o brichetă care aprindea un singur fir de pai, după care se evapora din piesaj... Stogul lua foc, arzând În vâlvătăi, Însă imediat se ițea din Întuneric o altă mînă, uneori apăreau și două sau chiar trei, care aruncau În grabă câte o găleată de apă rece În creștetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se evapora din piesaj... Stogul lua foc, arzând În vâlvătăi, Însă imediat se ițea din Întuneric o altă mînă, uneori apăreau și două sau chiar trei, care aruncau În grabă câte o găleată de apă rece În creștetul omului de paie Braic, transformat mai Întâi Într-un balot, apoi În stivă și apoi În acoperiș, reușind să stingă la timp focul ce tocmai ajungea la subsuori. Din pricina aceasta, omul-paie se alegea cu nenumărate cicatrici. Legat de toate aceste operațiuni destul de complicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]