64,416 matches
-
căreia i-a aparținut în prima parte a vieții și autorul, cu o justificare nu numai de natură reflexivă, ci și stilistică (stilul e omul, dar și invers!). Căci Alexandru Paleologu are grijă a se contura, cu eclatanță, și ca personaj avînd o fizionomie distinctă, ca suport epic al scriiturii sale nonșalant divagante, ŕ batons rompus, de fapt adunate pe liniile de forță ale eului auctorial. în aceeași atmosferă salonardă se încearcă și reabilitarea unor termeni ca frivolitate și lene. Destule
Glose la Alexandru Paleologu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12851_a_14176]
-
care o are prozatorul, vizibilă și în organizarea secvențială a nuvelei Catastrofa și în ingenioasa arhitectură a romanului Ion - aparținând aceluiași interval de creație. în "avertismentul" la Calvarul, autorul își declară (în virtutea unei convenții) intervențiile operate pe manuscrisul recuperat de la personajul său: a schimbat numele reale cu altele inventate, a suprimat pasajele parazitare care "îngreuiază fără folos mersul povestirii", a îndreptat stângăciile stilistice "și, în sfârșit, spre a înlesni citirea, am grupat povestirea în capitole cu titluri pe care le-am
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12854_a_14179]
-
versurile, orgolios, cu multă gălăgie făcută în jurul eternelor ipocrizii și locuri comune, de-o brutalitate uneori redundantă. Impresia de asocieri involuntare, care "curg" fără poticniri, este una construită, dar nu întotdeauna suficient de bine ținută sub control. "Criticu'" este un personaj care "bea numa' vermuturi, dulcegării", pe cînd poetul trebuie să facă în așa fel încît să spună lucrurile pînă la capăt. Fonoteca de aur a literaturii române demontează, sistematic, ceea ce se cheamă "statut de scriitor". Mihai Gălățanu preferă să fie
Frîna de mînă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12259_a_13584]
-
siguranță, neintenționate de regizor: epifania, pe care o experimentează și Stephen Dedalus, și J.R., eroul filmului lui Scorsese. Și chiar dacă ultimul nu se confruntă cu Ignațiu de Loyola, epifania lui e mult mai strict religioasă, mai puțin artistică, decât a personajului lui Joyce... Ca și scriitorul irlandez, Scorsese nu are vreo apetență pentru cursivele narațiuni lineare; preferă să spună povestea prin intermediul impresiilor, deci prin detalii, prin mobilitatea camerei. Un băiat din mica Italie, Elizabeth Street (Harvey Keitel în rolul său de
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
se vede ca un martir minor al crezului romano-catolic, care, pentru el, susține această aspirație la puritatea trupească, aspirație pe care o îndeplinește prin terminarea relației. Pentru spectator, e un martiraj inutil și fără substanță: nu e religios, ci social, personajul preferând securitatea prejudecăților sale pe care le crede legitimate de religie... Această factură eronată a "martiriului" e subliniată prin contrapunctul ironic al muzicii rock'n'roll ce reprezintă fundalul sonor al secvenței. Lungmetrajului îi e adiacent comentariul regizorului intercalat cu
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
influență de la Nouvelle Vague există la nivelul flashbackurilor. Maestrul necontestat al acestora e Alain Resnais: în Anul trecut la Marienbad, el le folosește ambiguu din punct de vedere temporal: pot fi flashbackuri sau flashforwarduri, sau doar incursiuni în mintea vreunui personaj. Același lucru îl face și Scorsese: dacă la început există un timp al acțiunii și un personaj care rememorează evenimente, lipsa racordurilor (un alt element tipic Nouvelle Vague și o altă ruptură cu regulile) destabilizează percepția temporală până când devine neclar
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
trecut la Marienbad, el le folosește ambiguu din punct de vedere temporal: pot fi flashbackuri sau flashforwarduri, sau doar incursiuni în mintea vreunui personaj. Același lucru îl face și Scorsese: dacă la început există un timp al acțiunii și un personaj care rememorează evenimente, lipsa racordurilor (un alt element tipic Nouvelle Vague și o altă ruptură cu regulile) destabilizează percepția temporală până când devine neclar ce s-a întâmplat "întâi" și ce s-a întâmplat "după". Ceea ce e în ton cu lipsa
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
a întâmplat "după". Ceea ce e în ton cu lipsa narațiunii lineare. Un alt element utilizat de Resnais și preluat de Scorsese e disocierea sunetului (diegetic) de imagine; francezul mută un sunet (pași pe pietriș) într-o altă scenă în care personajul urcă pe scările unei case. Scorsese reușește să dea procedeului o tușă mult mai dramatic-climactică: el sfârșește secvența epifaniei lui J.R. suprapunând peste imaginea cu figura lui Isus crucificat țipătul fetei din timpul violului. Mai mult, și Truffaut, și Resnais
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
Dar în filmul lui Resnais scopul e digresiv, de a distrage atenția spectatorului de la acțiunea principală, pe când la Scorsese, efectul e de a implica spectatorul și mai mult, sângele de pe buzele lui J.R. condensând simbolic toată violența psihologică experimentată de personaje. Toate aceste detalii nu sunt doar tehnice, montajul și modul de a filma sunt definitorii pentru poveste și duc înapoi la scenariul anti-telos, care constituie a treia caracteristică a Nouvelle Vague, alături de stilul de montaj și de abordarea neortodoxă a
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
celor 199.000 de lei Ťo carte urgentăť. Martin Winckler, Marc Zaffran pe numele lui adevărat, este autorul fanion al lui POL. Algerian, devine un pasionat al lui Perec, căruia îi și împrumută pseudonimul literar: Gaspar Winckler se numește un personaj din La Vie mode d'emploi. Les Trois médecins este ultimul roman al celui care, în calitate de medic, a publicat o carte despre contracepție și, în calitate de romancier, a repurtat un important succes cu ecranizarea lui La Maladie de Sachs în 1999
Premiile literare franceze – 2004 by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12269_a_13594]
-
1999. Merită să urmărim îmblînzirea scorpiilor Virginie Despentes - care-și ia adio de la stilul trash în Bye-bye Blondie - și a lui Christine Angot, Ťgrande prętresse de l'autofictionť, care abandonează turgescența récit-ului la persoana întîi în favoarea empatiei reverențioase la adresa unor personaje cinstit ficționale, în Les Désaxés. Despre ele scrie Marianne Payot în L'Express un articol intitulat ŤBye-bye la provocť. Ar mai fi de menționat recent laureatul premiului Goncourt al liceenilor, Philippe Grimbert, psihanalist de formație, cu Un secret. Un Goncourt
Premiile literare franceze – 2004 by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12269_a_13594]
-
adică deloc Ťtunătoareť, cum ți-ai închipuit - poate - după autoritatea pe care i-o știai. Prinzi apoi tot felul de inflexiuni care dau seamă de inteligența elastică, finețea, ironia și, în general, simțul ludic (în sensul cel mai profund) al personajului. Spunînd personaj mă gîndesc și la faptul că Nicolae Manolescu are același stil Ťartistť" și în vorbire, cultivînd ceea ce am numit o ușoară Ťcochetărieť: nu un stil savant, desprins de oralitate, ci - în cadrul acesteia din urmă - unul plin mereu (dacă
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
Ťtunătoareť, cum ți-ai închipuit - poate - după autoritatea pe care i-o știai. Prinzi apoi tot felul de inflexiuni care dau seamă de inteligența elastică, finețea, ironia și, în general, simțul ludic (în sensul cel mai profund) al personajului. Spunînd personaj mă gîndesc și la faptul că Nicolae Manolescu are același stil Ťartistť" și în vorbire, cultivînd ceea ce am numit o ușoară Ťcochetărieť: nu un stil savant, desprins de oralitate, ci - în cadrul acesteia din urmă - unul plin mereu (dacă se poate
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]
-
să-și ducă la capăt misiunea, deoarece se află în mijlocul unui măcel care depășește toate regulile, nu o convinge pe Alejandra să părăsească țara cu el odată ce Castro preia puterea. Cu alte cuvinte, Dapes e exact contrariul lui James Bond, personaj pe care Connery l-a făcut faimos și viceversa. Surpriza e că actorul nu și-a dat seama de acest lucru în timpul filmărilor, și de aici conflictul de care vorbeam. Dar această satiră dăunează și aspectului thriller: te identifici cu
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
pe care Connery l-a făcut faimos și viceversa. Surpriza e că actorul nu și-a dat seama de acest lucru în timpul filmărilor, și de aici conflictul de care vorbeam. Dar această satiră dăunează și aspectului thriller: te identifici cu personajul, deși știi că va pierde, fiind doar un om care se bate cu istoria. Iar asta, la rându-i, afectează suspansul, care supraviețuiește doar la nivelul poveștii de dragoste. Totuși Lester nu neglijează tensiunea lungmetrajului, preferând nu s-o amplifice
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
care supraviețuiește doar la nivelul poveștii de dragoste. Totuși Lester nu neglijează tensiunea lungmetrajului, preferând nu s-o amplifice prin răsturnări de situație, ca de obicei într-un thriller, ci s-o mențină constantă prin detalii de atmosferă sau prin personaje secundare prinse în demența generală. Firește că rezultatul e un hibrid cinematografic; nu pot garanta satisfacția sau insatisfacția de după vizionarea acestui film. Un alt film care aspiră la statutul de thriller e Scorpio, de Michael Winner (1973), disponibil tot pe
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
mult mai rapid și mai spectaculos în desfășurarea evenimentelor, lungmetrajul e incapabil să ajungă la o rezoluție. Ambiția filmului e de a oblitera distincția dintre bine și rău: în războiul rece, nici rușii, nici americanii, nu dețin integritatea morală, iar personajele sunt la fel de ambigue. Evenimentele, tocmai din cauza narațiunii frenetice, nu sunt suficient motivate: vezi acțiuni planificate în detaliu, care apoi eșuează spectaculos. Apar contradicții la nivelul scenariului: Cross îl învață pe Scorpio să nu aibă încredere în C.I.A., care-l utilizează
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
companiei Manchurian, care, cu asentimentul și ajutorul mamei sale, senatoarea Prentiss Shaw (Meryl Streep), îi controlează psihicul. Scenariul a fost simplificat pentru a face loc acțiunii, care e atât de multă, încât e greu să te prinzi de identitatea tuturor personajelor, mult mai clar delimitată în filmul original. Ambițiile primelor două filme, ca intertextualitatea genurilor sau refuzul simplificării morale în alb-negru, dispar fără urmă; acum întreaga miză e suspansul... Prost gerat, dar ușor de digerat pentru spectator. Adeseori critica de film
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
motiveze, ea știe cum, astfel încît să apară proaspeți realmente, altfel decît ne-am obișnuit să-i vedem "folosiți". Mărturisesc, de exemplu, că nu l-am văzut de mult pe Gheorghe Visu atît de implicat, de curățat, de topit în personaj, deși mai mereu a vut șansa să lucreze cu regizori importanți. Cred că Ana Mărgineanu este șansa din zilele noastre care a știut să lucreze cu Gheorghe Visu adevărat, profund, pe acest rol și nu în general, pe fiecare cuvînt
89 89... TRIST ȘI DUPĂ '89 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12288_a_13613]
-
deget care zgîrîie delicat conștiința la o autoanaliză. Punerea în scenă este alertă, dinamică, turbionară, uneori, și, în același timp, cu scene ca un stop cadru cinematografic, în care se pătrunde profund într-o temă, într-o problematică, într-un personaj, de la aparențe spre esențe. Aerul spectacolului pare unul mai lejer, cu un limbaj liber, colocvial, direct, cu o muzică pe măsură, antrenantă, cu stropi de acizi pe ici, pe colo. De fapt, dincolo de toate astea, spectacolul coboară în subteranele ființei
89 89... TRIST ȘI DUPĂ '89 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12288_a_13613]
-
Editura Polirom îi pregătește pentru acest sfârșit de an o nouă apariție. E o carte de excepție, a cărei fișă de notorietate se va îmbogăți cu siguranță. Romanul Saludos debutează, într-o notă obișnuită, ca o mărturisire făcută de un personaj misterios unui martor, întâlnit într-un bistrou de pe Rue de la Huchette, martor aflat la Paris pentru a realiza un album de fotografii cu statuile orașului. Un fotograf, care nu e decât un avatar al scriitorului, devine confesorul ales, chiar neliniștit
Viața ca o călătorie imaginară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12281_a_13606]
-
Un fotograf, care nu e decât un avatar al scriitorului, devine confesorul ales, chiar neliniștit de acest sentiment al alesului. Mărturisitorul se dezvăluie treptat, cum e firesc, și se transformă dintr-un necunoscut obscur și modest (ca înfățișare) într-un personaj excepțional, implicat în cele mai neobișnuite întâmplări, depozitar al unor secrete nebănuite. Tensiunea narațiunii este întreținută tocmai de așteptarea ca istorisirea să dezvăluie secretul mereu amânat. Necunoscutul se dovedește a fi un anume Sey Mondy, care se considera Cetățean al
Viața ca o călătorie imaginară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12281_a_13606]
-
de ani de înconjur repetat al lumii. Rezultatul cunoașterii sale trebuie comunicat de scriitor, ca adevărata menire a Cărții sale. Prin avertismentul său, dacă ar fi crezut, ar putea salva lumea. Borgesian prin viziune, kafkian prin economia mijloacelor (subiectele parabolice, personajele simbolice), Saludos e un roman eseistic, interesant atât prin linia clară a unei narațiuni senzaționale, cât și prin imaginația speculativă din zonele sensibile ale apocalipticului și ale efectelor globalizării. Metamorfozele interioare ale romanului sunt urmărite ca un spectacol atractiv, în
Viața ca o călătorie imaginară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12281_a_13606]
-
cărei argumente și conotații pot fi dezvoltate. Nu intenționez să detaliez în notele fugare care urmează identitatea reală a exploratorului sas Johann Martin Honigberger (1795-1869), născut la Brașov, devenit medic, etnograf, botanist și farmacolog, angajat într-o senzațională aventură asiatică. Personajul fabulos, "unchiul din India", greu de definit pe scurt, existase în realitate, după cum o documentează și o recentă ediție de la "Polirom" a unora dintre scrierile sale. Mă interesează numai elementele și semnificațiile ficțiunii din narațiunea lui Mircea Eliade, posibil a
Puterea de seducție a ficțiunii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12306_a_13631]
-
îi cere același tip de adecvare pe care îl revendică prozei realiste. De pildă, deși admite caracterul utopic-pamfletar al romanului Adio, Europa!, Cornel Regman îi reproșează lui I. D. Sârbu că "acuzele sale la scară mondială sunt puse în gura unor personaje care în nici un caz nu le-ar putea formula astfel". Or, într-un text în care iluzia mimetică e repudiată la tot pasul, a pretinde o asemenea consecvență pare extravagant. Tolerant cu încălcarea convențiilor reprezentării, Regman este destul de reticent cu
Critica de a doua zi by Adrian Terian () [Corola-journal/Journalistic/12302_a_13627]