3,087 matches
-
întreba. Stănică intră numaidecât înăuntru, gata să se sustragă reproșurilor Olimpiei. - Ce s-a întîmplat? I-a venit rău puțin, dar ce are,Dumnezeu știe! - Doctorul ce-a zis? întrebă moș Costache. - Doctorul! se supără Stănică. Un pungaș. Vine, te pipăie și spune că nu știe precis. Ți-ai ales meserie bună, amice! A spus că să vadă mai târziu. Icter, ictus, așa ceva. - Ictus, confirmă Felix. - Asta. Pentru asta cere douăzeci de lei. Îi dau proștii.I-am dat numai zece
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
există pentru mine, irațional. - Sofism, sofism, ești un escroc al logicii! vociferă Weissmann gesticulând, gata să dea năvală cu alte argumente. Felix însă ajunsese aproape de casă și trebuiră să se despartă. Weissmann îl întoarse din drum, îi privi hainele, le pipăi stofa cu mâna și se arătă nemulțumit, deși costumul lui Felix era foarte bun, numai puțin cam gros pentru anotimp. - Vrei să porți un costum elegant, cum poartă numai Demetriad de la Național? Dă-mi costumul ăsta vechi și douăzeci de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și crin, ca de plantă ținută în pivniță. Mor însă matematic după un an. Ei, eu mă întreb la cine rămâne Marina dacă, doamne ferește (lucrul e inevitabil), moare Costache? Cine se păcălește sau se procopsește? În locul dumitale, eu aș pipăi terenul, aș trage-o de limbă (am văzut că Marina ține la dumneata), să văd ce bani are. Dumneata ai putea s-o iei foarte bine, ca student ai în ea o comoară, fără nici un ban, pentru puțină țuică. Și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în așteptarea anxioasă a celorlalți, apoi se încăpățînă iarăși: - Nu merg! Îngerii trebuie să vină aici să mă ridice de-adreapta tatălui. Nu mă înșelați dumneavoastră pe mine. Diavolul e șiret, ia felurite chipuri. Weissmann se scărpină la ceafă, contrariat. Se pipăi la buzunarul din spate al pantalonilor, unde avea o cutie "Record", cu seringă și fiole de morfină, apoi luă la o parte pe Stănică și-i șopti ceva la ureche, în vreme ce Simion îi observa foarte alarmat. Trecură amândoi în odaia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe umeri, cu pălăria de paie largă, cu ochii ei negri, uniți prin îmbinătura sprînce-nelor, prin tenul măsliniu, grecesc, era cu adevărat grațioasă. Era un fel de Otilie oacheșă, care însă prevestea că avea să evolueze spre burghezie. Stănică mai pipăi puțin pe Lili, lăsând tamburinarea dinspre coapsă înspre genunchi. " Hm, comentă el mental, ce nepoată plinuță am! Ferice de ticălosul care-o s-o ia. Știu că am rude frumoase! Cu așa familie, mă pot mîndri!" - Ei, continuă iarăși tare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Un dascăl moțăia într-o strană, scoțând pe nas litanii fără sfârșit. Moș Costache, fascinat de sclipirea altarului și de îngînatul cântărețului, se simți pătruns de evlavii și începu să se închine larg, cu mâna dreaptă, în vreme ce cu stânga își pipăia locul banilor. Se gândi că Dumnezeu nu se putea să nu-l vază pe el, care se gândea la viitorul Otiliei și-i făgăduise atâția bani, și mai ales n-avea să-ngăduie ca el să moară înainte ca Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tramvaiul (moș Costache exulta de plăcere), dar mai ales ascultați ce aparat digestiv are (Stănică îl lovi peste pîntece). Atunci se auzi un zornăit grozav de monede, rostogolite pe dușumea. Moș Costache îngălbeni, se ridică repede de pe scaun și se pipăi, în culmea agitației, în jurul curelei. I se rupsese fundul săculețului, în care ținea banii de metal. - Banii! Ba-ba-banii! se bâlbâi el și se repezi sub masă.Stănică, Aglae, Aurica se aplecară și ei, cu capul pe jos, începînd să caute
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fără să mai spună nimic, somnoroasă, fugi repede în curtea Aglaei, în loc să cheme doctorul și astfel, într-o clipă, toată banda venea în marș spre locul întîmplării. Bătrânul nu era mort și nici măcar inconștient. Cu o singură mână, greoi, își pipăi mijlocul, și apoi șopti: - Pascalopol! Felix abia avu timp să-i explice Otiliei că bătrânul voia să aibă alături pe moșier, că odaia se și umplu de Aglae, Stănică, Olimpia, Aurica, Titi și Marina. Marina notifică, cam cu bătaie de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că nu înțelege vorbele bolnavului, Stănică puse mâna pe marginea cearșafului, ridicîndu-l în sus, ca spre a controla salteaua. - E bun patul ăsta, se informă el, e destul de moale? De cenu stai în dormitor? - La-lasă-mă-n pace! Ce vrei? Stănică, netulburat, pipăi mai de aproape salteaua, apoi vîrî brusc mâna sub ea și trase pachetul cu bani. Bătrânul holbă ochii, scăpă gura mare spre a spune ceva, se dădu jos printr-o sforțare supraomenească, pe marginea patului și urlă gutural, plîngător: - Banii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
jigodiosule? - ...În viața mea n-am întîlnit un tip așa beat și care să bată atâția câmpi. Și care s-o ia, atâta, pe arătură... Păi, d-aia te duci tu la "Local", ca să te rânjești cum toți bețivii se pipăie cu mă-ta?! Și chiar de te rânjești... Rînjește-te!... Dar să nu fii în stare să nimerești tu, acolo, atâta amar de vreme, vreo singură stricăciune de rimă?! - Ce vorbești?! - Asta nu e poezie. Asta e ștersătură la fund!... Orice
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cișmele, coșare, cotețe, saiele sau chiar porumbare. Cu foste prăvălii, frizerii, păstrămării și brutării de cartier, din care istoria iesea amețită, rațiunea nu-și mai găsea nici o rațiune, iar moartea părea că-ți aține calea doar pentru a te pipăi cu degetele ei jilave pe sub cămașă... În țâțuca bisericuței Mămulari (două turle octogonale, plan treflat, pridvor deschis în trei arcade și în fresce cu demoni naiv reprezentați, uitîndu-se și dânșii după cel ce-i studia din dosul gemulețului prost manșonat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un porc, să-și adune puterile și, pentru a te face să încetezi cu plânsul, să împingă până la tine acasă un urs mare de pluș, adevărat, botos, negru... Apropo, există unchiul ăsta al tău din Canada?... Cât timp povestise, băiatul pipăise cămașa în căutarea unui pachet de țigări. Se ridicase o întreagă generație de puști ce pretindeau că orașul Sfîntu Gheorghe n-ar trebui cedat la unguri măcar pentru că acolo se făceau țigările Carpați de Sfîntu Gheorghe. Agățase una, nu mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de ea. Poruncește-i! Mă trecuse treptat la comenzi. - Nu înjura! - Nu înjur. Înjurasem și, bineînțeles, cana s-a spart. Aveam de gând s-o mai înjur puțin, să strâng apoi cana, plus fata și să le-arunc afară. Îmi pipăiam mușchii. - Părerea mea e să n-o strângi încă... Las-o să stea acolo cât vrea. Era talentată... Aveam și am un fel năucitor de a mă scutura de tot ceea ce nu-mi place și de-a pune în aplicare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fel încît Cocondy să prindă prilejul de a se rostogoli, de vreo trei ori, peste cap, redevenind făptura care nu i se agăța înainte de gât, retransformîndu-se în persoana cât de cât agreabilă. Până la urmă dibuiră cheia, săltând siluete imprecise și pipăind, cu migală, sub unul dintre cazanele cu rufe. Prima cameră din periplul lor era dormitorul și Pinky, decent, se feri s-o privească. Dar și a doua cameră era tot dormitorul, fiindcă aici sfârâiau și se întorceau mulțumite, pe spate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
delicat, la decolare, un păhărel cu lichior. Când se reînturnară tăcuți în salon, o surprinseră pe Patricia umflîndu-și și dezumflîndu-și obrajii în fața unei piese fragile și aeriene de mobilier, ce purta încastrată, în mijlocul panoului furniruit, o oglindă rotundă. Patricia își pipăia ridurile, își balansa capul și, când starea sa sufletească lua o turnură ce îi scăpa lui Pinky, își arăta dinții. Ce dracu putea întrezări asta acolo, când de doftoricit, de la o anumită vârstă, era clar că o doamnă atât de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
musca în lapte, Patricia, aproape toți contemporanii stăteau la coada pe care o formaseră dușmanii lui pentru a ajunge la el. Își organizase strălucit apărarea, dar intuia că îi scapă ceva. În ultima vreme se temea de o trădare. O pipăia prin aer. Fusese nevoit să se arunce, cu capul în jos, într-o acțiune și se încrezuse prea mult. Ai lui l-au pierdut. L-au doborât și i-au luat scalpul (pentru a mă exprima în termenii lor), pe când
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
încurcase adresa. Aș! Nu cred... Nu face El chestii d-astea! - Ba, uită-te și mata, dacă asta e croitură căpătată la cîrciumă! se oțărîse și bunicul, căutând să prindă brațul fulgerului, să și-l pună în moalele capului, să pipăie și dânsul cucuiele cât oul de porumbel. Ba se vârâse și sub pat să aducă de-acolo și cărămida. - Nu te mai deranja, hotărâse trăsnetul, dând pe gâtlej țoiul cu țuică de Fieni. Îmbracă-te de sărbătoare și treci, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Uite la criminală, cu câtă pace interioară manevra ea ibricul! Numai uită-te la ea cum îl cuprinde, ca și cum ar fi fost exact al dânsei, uimire, chiar de coadă! Îl sprijină, cu nonșalanță, pe grătarul circular al spirtierei. Zăngăne zaharnița. Pipăie, la baza turnului de farfurioare, după un scăpărici. - "Eram să te-aștept prin parc", îi spuse atunci, pe nepusă masă, uriașa. - Nu m-am gândit niciodată c-aș putea să vă expun... unor asemenea probleme. M-ați luat pe nepregătite
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
potrivea, la loc, pe genunchi. Și-o descosea cu binișorul: - Spune, fă!... Că te dau cu țeasta de pereți, de uimire și de supărare!... Ce cauți tu la mine, fă, zăltato?! Făcea o pauză. Își mai scăpăra o țigare. Mai pipăia, pe tăblia noptierei, după un medicamentul de întremare. - Ce-am scris, fă, eu, pe pământul ăsta... Ca să vii tu croită, în limbă, la mine?!... În vreme ce al tău, poetul, stă acasă. Și muncește, poate și-un secol, ca boul, la o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se scobea cu degetul ales într-o nară, până și-l murdărea și, apoi, bineînțeles, nu mai putea să se înțepe tocmai la degetul ăla. Treceau suratele și funcționarii, tăbărau muieri și lucrători de la nouă străzi distanță să-i pipăie, cu palmele bătătorite, armăturile patului de internat și să se intereseze de debutul operei sale, așteptau oțărîți sau stingheriți, mutîndu-se de pe un picior pe altul, ridicîndu-și sprâncenele interogativ atunci când izbuteau să-i capteze privirea și obligîndu-l și pe el să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
duzină: albastre, albe, verzi, tutunii, în dungi, pestrițe, scorțoase, moi ca mătasea, mai largi la guler, străvezii, cu manșetele făcute din două bucăți, cum îți poftea inima. Așa cămăși purta numai jupânul lui. Erau ca firul de păianjen, calde la pipăit, unduioase și miroseau plăcut. Le-ar fi luat pe toate. Le cântări în mână și începu să se tocmească. Două a cumpărat. Mai târgui o flendură de palton, o cravată și o pereche de ghete. Nugăsi măsura la început. Avea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ca să le țină la un loc. Când trecu la a doua căruță, o iapă necheză speriată. Ucenicul se făcu mort lângă roți. Gheorghe trăgea perechea dezlegată spre câmp, la adăpost. Cel tânăr mai încercă o dată. Animalele seliniștiseră. Mâna hoțului le pipăia dibaci boturile calde și ochii lăcrămoși. De jos nu se simțea nimic. De patru ori tîrî codoșul perechile, legîndu-le căpăstru ungă căpăstru. A cincea oară, Paraschiv dădu peste un cârlan sătul, care se lăsa greu. Simțind mână străină pe el
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
burți. Mi-a dilit unul o labă peste muie de nu mai vedeam. -Lam împuns nițel, da tu veniși de mult? - Să fie un ceas, două. - Te-a ginit careva? - Nici dracu nu era pe drum. Bătrânul înconjură caii, le pipăi grumazurile și dădu din cap: - Marfă proastă. Trebuie să-i ținem la îngrășat ca să luăm ceva. Ăia știu să scoată sufletul din ei, și-atît. Încolo, paște, murgule, iarbă verde! Mama lor de nemîncați! Păi animalul, bă ucenicule, se ține cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ceilalți sosind. În frunte era Stăpânul gonind, gonind. După el, ceata. Se înveseliră. - Noroc! aruncă Bozoncea de departe, a nimerit ucenicul? - Dacă -la adus mandea! se fasoli ăl bătrân. - Le-ați făcut formele? - În regulă. 61 Starostele cercetă gloabele, le pipăi rănile proaspete și clătină mulțumit din cap. - O să ne mai odihnim și noi până le-o crește părul. Dacă scoatem un preț bun, avem biștari frumoși! - Le mărităm taman bine la târgul Oborului, se amestecă Oacă. Fața lui ciupită de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dădu lângă geambași și bouari și întrebă ce prețuri erau în ziua aia. Unii îl cunoșteau și strigau: - Ai ieșit la treabă, bă, păzea buzunarele! Glasurile se pierdeau în larma tocmelilor și codoșul ocolea pe departe. Sandu-Mînă-mică, Oacă și Nicu-Piele pipăiau locul. Stăpânul cu Florea trăseseră la hanul Oborului, să nu stea la vedere, că erau cunoscuți. Cel tânăr se uluise. Bani, gârlă. Numai hârtii de cinci sute și o mie, numărate de mâini lacome, fețe încordate și pânditoare, ochi cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]