2,404 matches
-
străinii cei de tot ciudați: Dumnealui e tot din alte părții ale lumii, nu-i așa? E din alte țări, nu-i de pe aici, așa îmi pare... A, dumnealui?..., a mormăit, complice, Iov, ațintindu-și căutătura către tovarășul său, cu plete crețe. După ce a cumpănit în minte, cine știe ce gânduri, răspunse cu un glas răgușit, care parcă-i venea din străfundurile gâtlejului: Știi, dumneata? Dânsul e Profet! Vartolomei nu se miră decât în sinea lui, cugetările fiindu-i cam acestea: Apăi, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
la apel. Aprinsă în obraz, ca macul de primăvară, ce arde roș, într-un lan de in înflorit, se căznea să lege câteva cuvinte internaționale, pentru a răspunde insistentei chemări la spovedanie din partea tânărului cu veston impresionant, manta vrâstată și plete negre și crețe de Zburător, care vine noaptea în vis și fură inimile fecioarelor. Profetul își scotea cuvintele în palmă, de unde le apuca cu două degete și apoi le înălța în soare, ca pe niște ghiuluri groase de aur. Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cănii de vin, în care scânteiau pureceii de argint viu, să dospească, afară, cu toții, la soarele mângâios, prin care Vara Sfinților Arhangheli binecuvânta, poate, cel din urmă răstimp, cu ceasuri plăcute, călduțe ale anului. Profetul își apleca, tot mai des, pletele-i crețe și botișorul fremătător către Vartolomei: Mult place la mine, fata Caterina, zicea el. Iov și Koșon cel tărcat surâdeau înduioșați și binevoitori, când vedeau că Profetul nu se mai codea, sfios, bătând pe ocolite șeaua, să priceapă iapa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
încă neînchegate prea bine. Iar a mai cerut o sută ferfenițită și iar sipețelul vrăjit i-a lepădat trei foi asemenea, tot așa de crude, de nedefinit aromitoare, de albăstrii și de vii la culoare. Pe urmă, a scuturat din pletele lui negre și inelate și împingându-și înainte buza de jos a botișorului, se milogi: Gata, nene socrule! Cinstit și lăutărește: mașina asta năzdrăvană ți-o lăsăm domniei-tale, până iese pașaportul pentru Caterina. Fără să aștepte încuviințare, l-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
noastră, așa că numai nechează: râde la Chitul cel alb, care-și ridică rânjetul sticlitor către Cer, fiindcă dindărătul lui, unde e locul poverilor și agarlâcului, i se lasă tot mai jos, de greutatea scoarțelor cu trandafiri îmbujorați. Profetul își clătină pletele crețe spre socrul lui: Socru-meu, zise el, ridicând degetul arătător: azi, zi de odihnă! Mașina minune de făcut bani buni, destul funcționat. Nu obosită la ea, dar funcționat destul. Mâine lucrat, iar. Bine!? Dar nu uita!... Și iarăși ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
că are o contuzie serioasă, iar tu îmi vorbești în limba latină? Profesorul nu mai continuă. Printr-un gest la fel de abrupt executat, ca și adineauri, o ajută să coboare, pe aceleași trepte, și pe tânăra suplă, cu gât arogant și plete aurii, în care i se împletise cochet fundița albastră a unei frunze crețe. Fata, ce se comporta, tot timpul, ca și cum ar fi interpretat un dans extatic al Menadelor din Arcadia, captiva atenția tuturor, fie tineri, fie mai vârstnici, care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
al pantalonilor, ceasul lui elvețian de aur, mare precum un ou de rață, contemplă, timp de o secundă, poiana animată de grupurile de turiști și, abandonându-l brusc și fără ceremonie pe discipolul ocazional, porni cu pași mari, fâlfâindu-și pletele și poalele trenciului albineț, spre zidul murmuitor al pădurii, care înveșmânta talazurile nemișcate ale Munților Violeți. Văzându-l prins în tentația de a se topi în verdele imperial al pădurii știa, ea, sărmana că, uneori, Profesorul manifesta accese de dromomanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de fetiță, însă nu obținu nimic: nici măcar cetele de turiști și de turiste, care lărmuiau în proximitate, nu-i acordară atenție. Ea striga în continuare, dar Profesorul, fără să răspundă, fără să-și încetinească pașii ori fluturarea poalelor sau fâlfâirea pletelor lui cu geometrie variabilă, se afunda tot mai decis printre trunchiuri magnifice de copaci, dispărând sub fremătătoarele zale de clorofilă. O pornise fără țintă anume, doar pentru a obține un răgaz în care să-și despovăreze cugetul de vălmășagul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sub fremătătoarele zale de clorofilă. O pornise fără țintă anume, doar pentru a obține un răgaz în care să-și despovăreze cugetul de vălmășagul și de povara ușuraticelor gânduri ale gloatei. Circula, circula, făcea pas după alt pas, fâlfâia din plete, își flutura poalele trenciului, fiind în tot timpul acesta profund absorbit în efortul de a-și aminti culorile unei vesele sărbători din copilărie, ce unduiau în armonioase și sprințare sonuri galițiene, încât icnetul agresiv al bolovanului sur, amplasat la subsuoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Vânătorul înainta fără a fi precedat de cercurile nevăzute ale înfricoșării celor din cale. Fața-i, cu toate că era boită în diverse și războinice sulimanuri, degaja o expresie familiară, iar căutătura-i arăta o neprefăcută blândețe. Omul cu ochelari demodați, cu plete fâlfâind la întâmplare și cu trenciul albineț îl contemplă, pipăindu-și, gânditor, zgârietura roșie și usturătoare de pe obrazul drept și, amintindu-și cu efort câteva expresii pe care le folosiseră cândva navigatorii din Sumer, deschise vorba, zicând: Vânătorule, o, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tot pe atâtea reușite elemente de folclor. E indubitabil că așa ceva e inadmisibil, suplimentă el admonestarea, care, odată ce era exprimată de el, părea a fi un veritabil supliciu pentru Profesor. Din toată asistența, numai tânăra suplă cu gât arogant și plete aurii nu păru să agreeze Niagara de reprehensiuni, ce se prăvălea pe capul Profesorului, care, mai devreme, îi echivalase în aur podoaba ei capilară. Dimpotrivă, ea îi luă apărarea cu patos și cu simpatie: Please! Ia să ne vedem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
leagă la gât cu un nod simplu o eșarfa vernil și iese afară. Pe treptele din fața casei așteaptă un bătrân de aproape șaptezeci de ani, cu statură de uriaș. Chipul cu trăsături echilibrate, abia atins de riduri, este aureolat de plete lungi, bogate, albe ca zăpada. Poartă un suman negru, lung până la genunchi și pantaloni din stofă groasă, deschiși la culoare, băgați în cizme lungi din piele neagră. Sărut dreapta, domniță și bună să vă fie inima! Bucuroasă de revedere moș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o gârlă unde se scaldă numeroase rațe și gâște, măcăind vesele, dincolo de care se zărește intrarea în sat. Ajung din urmă un car încărcat cu fân, mânat de un țăran desculț. Ițarii albi, suflecați, descoperă picioarele păroase. De sub pălăria ponosită pletele blonde îi cad în șuvițe dezordonate pe umeri. Osiile roților scârțâie sub greutate, în timp ce boii înaintează greoi prin colbul fierbinte. În depărtare, cântecul subțire și prelung al unui cocoș taie zăpușeala atotstăpânitoare, anunțând amiaza. Ziua buna, nea Aurele! Să trăiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o frumoasă armonie cu splendidul parc, era locul unde familia Marinescu lua vara câte o gustare și o cafea la adăpost de căldura toropitoare soarelui din lunile verii. Acum, sub cupola de lemn acoperită cu viță, un preot bătrân, cu plete lungi și albe, revărsate peste umerii sutanei și o barbă la fel de albă, psalmodiază cu voce blândă lângă masa unde sunt puse cununiile. În fața lui, mirele, un ofițer de aviație înalt, subțire, cu fața copilăroasă roșie ca focul, îmbrăcat în vestonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
butucii de lemn. Scapă un geamăt de durere printre buzele crispate atunci când un partizan îl întoarce cu piciorul. Halatul de camuflaj este făcut ferfeniță. Pe uniforma încă nouă se văd inițialele HJ123. Partizanul, un băiețandru slab, cu ochi mari și plete lungi, șatene ce ies de sub căciula de blană, îndreptă arma spre capul rănitului. Privește către comandantul său. Acesta face un semn negativ din cap. Pușca Mauser, revolverul din toc, un Parabellum nou-nouț, grenadele agățate de centură, chiar și baioneta sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se oprește asupra unui chip cu bărbia pătrată și maxilare proeminente. Cartușierele încrucișate peste piept sunt goale. Trăsese până la ultimul cartuș. Moartea venise repede pentru el, sub forma unui glonț în cap. Celălalt, un băiețandru slab, cu ochi mari și plete lungi, șatene, încă nu este mort. Dar nici mult nu mai are. O bucată lungă și groasă de lemn este adânc înfiptă în gât. Sângele bolborosește în rană, în ritmul respirației chinuite, prelingându-se sub umărul sfâșiat, din care ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ca-ntr-o catifelare, fără să ne dăm seama, făcurăm doi pași pînă În dreptul canapelei, ne așezarăm liniștiți pe spate, În timp ce mîna ei dreaptă, strecurată sub mine, Îmi apăsa omoplații, iar cu cea stîngă se juca În păr. - De ce purtați plete, domnule judecător? Nu că v-ar sta rău, poate dimpotrivă, dar e neobișnuit pentru funcția dumneavoastră, și-apoi o asemenea tunsoare e foarte rară, În orașul nostru aproape că lipsește. - E o chestiune de mentalitate, care dacă nu concordă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
foarte rară, În orașul nostru aproape că lipsește. - E o chestiune de mentalitate, care dacă nu concordă cu a majorității, se spune că este excentrică - și așa este! - dar mie nu-mi pasă. Aduceți-vă aminte de moda veacului trecut: plete și barbă, iar moda pleacă și vine. La fel cu fustele domnișoarelor, cînd lungi, cînd scurte. - Nu ține numai de mentalitate ci și de imaginație. - Toate astea pentru a găsi o ieșire din monotonie, altfel ar fi nesfîrșită plictiseală, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
spre ea... Dar nu mă apropiai bine și nu apucai să-i adresez un cuvânt, că se feri parcă de ceva ridicând ușor palmele: Nu, nu... Vă rog!... Nu, nu..." Și se întoarse și ieși, dar fără grabă, mișcîndu-și ușor pletele într-o uitătură circulară și timidă înainte de a se angaja iar în ușa batantă. O urmai. Ar fi pentru mine o mare bucurie dacă ați accepta să luăm masa împreună", îi spusei în șoaptă în lumina deasă de afară Și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
facultăți, să învețe și să-și facă un rost... "Au fost închiși?" o întrebai. "Bineînțeles!" zise. "Amîndoi?" "Da!" "Pentru cocoșei!". Da, zise, de unde știți?" Tăcui. Era, pentru mine, ușor de presupus... Își dădu cu un gest hotărât la o parte pletele castanii și-i văzui pentru întîia oară chipul întreg, urechile și ceafa însingurate de fată tânără, pe care anii nu le îngălbeniseră și nu-i năpârlise puful de sub păr... Tâmplele desgolite desvăluiau totodată o maiestate a chipului până atunci ascunsă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și intram în lumea de vis a serenadelor și-a madrigalelor patriotice. În trecerea asta tâmpă și relaxată dinspre noapte spre zi și dinspre uitare spre amnezie, mă însoțeau deopotrivă răcnetele Mirabelei Dauer și calmul alcoolic al lui Dan Spătaru, pletele lui Mihai Constantinescu și obrajii bucălați ai lui Marius Țeicu, soarele gângav al Angelei Similea și cel isteric al Didei Drăgan, cocul Stelei Enache și ochelarii-fluture ai Evei Kiss, chițăielile inocente ale Angelei Ciochină și mormăitul languros al lui Marian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
străzi, nici în casa nu știu cărui prieten dornic să-și prezinte melcul tuturor celor interesați. Mă instalasem confortabil în fotoliul din sufragerie și, frunzărind Pif-ul din săptămâna respectivă, am dat peste un personaj nou, desenat în alb-negru: un indian musculos, cu pletele șiroind pe omoplați. Tipul vibra de masculinitate, totul pe el arăta viril și încordat, așa cum îi stă bine unui războinic: mușchii rotunzi, proeminenți; sprâncenele încruntate; forma puternică a pulpelor; degetele groase și lungi, strângând energic hățurile calului. Și totuși, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și neclar, carnea trecea prin desenul bărbătesc și se recompunea altfel în mintea mea, mângâindu-mi imaginația: mameloanele mici și rotunde, bucata dreptunghiulară de țesătură din jurul bazinului (decupată-n lateral, gen crăpătura unei fuste lungi), buzele întredeschise și, mai ales, pletele negre, incandescente, desfăcute pe carnea albă a spatelui. Călărețul meu apaș, pe nume Loup-Noir, lua înfățișarea unei femei; când închideam noaptea ochii, o tensiune surdă îmi cuprindea simțurile, făcându-le să tresară de nerăbdare. Întâlnirea părea inevitabilă: ea avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să renunțe!... Bine, să zicem că a făcut-o din răutate, ca să-și chinuie mama, pentru că fătuca e rea, nesupusă, răzgâiată, dar, mai ales, rea, rea, rea! Însă parcă grăsana de Alexandra nu ținea și ea morțiș să-și taie pletele, dar de data asta nu din răutate, nu dintr-un capriciu, ci sincer, ca o proastă, pe care tot Aglaia o convinsese că fără păr va dormi mai bine și nu o va durea capul? Și de cinci ani încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de dogmatismul vechii gărzi marxiste și promova ideile și valorile generației hippie: pacifism (power flower), nonconformism, dreptate socială și eliminarea segregării și discriminării rasiale. Herbert Marcuse, reprezentant de marcă al Școlii de la Frankfurt, prea în vârstă pentru a-și lăsa plete și a se alătura comunelor de hippie, a devenit guru-ul acestor tineri, o imagine iconică a Noii stângi în America anilor șaizeci. NEW YORK SCHOOL OF POETRY Figurile centrale ale acestei școli, asociate cu tendințele în artele plastice ce
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]