2,744 matches
-
și picioare drepte, masculine, cu părul decolorat, dat peste cap și strâns invariabil cu un elastic la spate, nu fuma. Știa el prea bine. Doar era mama lui. A lui și a lui Bobo. Fugara lor mamă. — Ardeam gazul de pomană cu Scarlat; ăla se făcea că trăiește, dar era lipsit de viață, iar eu eram în putere și n-am vrut să mă ofilesc cu un mort în casă, îi declarase ea din senin într-o seară de sfârșit de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mai știu. Probabil despre o lume care nu există, așa cum visează adolescenții. La ce mi a folosit? La ce bun să visezi cu ochii deschiși? La ce bun să-ți inventezi o lume nicicând existentă? Emoții iscate și risipite de pomană... Deși încerca să se convingă de propriile cugetări, Clara era în continuare nemulțumită. Amintirea despre olimpiadă era incompletă. Lipsea ce era mai important: subiectul lucrării pe care o scrisese și pentru care fusese premiată. Și asta o ener va la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de tine? Clara se obișnuise de aproape cinci sprezece ani să discute doar cu domnul Ionescu. Și, uneori, doar cu gândurile ei, atunci când se privea în oglindă. Acum se simțea înciudată și de-a dreptul nemulțumită. Făcuse atâta drum de pomană, zburase degeaba, fără nici un folos, consumându-și aiurea puțina ei energie, și acum iar avea să stea cu emoții până ajungea acasă. Mai bine ar fi stat dimineața acasă și și ar fi petrecut după-amiaza rotindu-se în piscină... Se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Păun vindea câte o haraba uriașă, vârfuită cu ovale și verzi căpățâni de pepeni, îndesându-și bancnotele în chimir, până a le da doctorilor, care scoteau, iarăși, cu o siringă lungă, lichide roșii, din pântecele Iustinianei. Păun dădea și de pomană, totdeauna, mai cu seamă miercurea și vinerea și în zilele luminate. Dădea din bostănăria îngrădită de spini și păzită de frica dulăilor ciobănești, cât voiau să ia văduvele din Goldana și invalizii de război, care veneau, pe malul Gegiei, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nici un fel de Ochi-Albaștri, considerau alții, mai deschis sau mai pe șoptite, la un pahar de rachiu. E un prostănac, care în copilărie era așa de rău și de stricător, își hărtănea atât de iute polcuța și bocancii, căpătați din pomenile celor gospodari, încât maică-sa îl deznoda în bătaie, în fiecare zi, plângându-se că nu știe cu ce să-l mai îmbrace: Numai cu haine de tablă ar trebui să-l port, ca să reziste pe el, dar de unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
el doar maleta-diplomat, cu teancurile nederanjate ale pachetelor de milioane. Nu întârzie să se convingă de faptul că pasagerii cursei aviatice erau, ca de obicei, o gloată de mârlani, ce se buluceau în salonul aparatului de zbor, precum calicii la pomană, să ocupe locurile cele mai bune, cu vederea afară, lângă ferestrele rotunde ca de submarin, și că el era din ejusdem farinae: făcea iremediabil parte din aceeași categorie, umblând de colo-acolo, împingând cu coatele, să se tuflească în scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
trudă, tropoteau spre umbrosul han al oaspeților de seamă. În locuințele cele simple ale greierilor, răbufniră contradictorii zvonuri și reflexii: Splendidă ocazie să mergem, ca vizită de răspuns, în ospeție la Cetatea furnicilor! glăsuiră chefliii amatori de pleașcă și de pomană, care visau totdeauna, lăsându-le gura apă, la butiile cu înmiresmate vinuri din hrubele adânci, unde se păstrau îmbătătoarele licori. Majoritatea greierilor mustăciră aprobator la ideea alcătuirii unei fastuoase delegații de stat, rânduită să-i reprezinte într-o vizită oficială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu casca în burta dușmanului. O ridică brusc sus. Lovește bărbia adversarului, amețindu-l. Se apleacă asupra lui și cu un gest scurt îi rupe gâtul în trosnet de oase frânte. Ceva mai încolo, soldatul Anghelache Constantin, căruia îi spuneau Pomană, pentru că fusese gropar, se zvârcolește sub greutatea unui neamț. Cu două lovituri de baionetă în burtă, Pomană își dă duhul repede. Abia se ridică neamțul, că Americanul îi zdrobește fața cu patul puștii. Înfruntarea continua tăcută și feroce. În fața atacului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lui și cu un gest scurt îi rupe gâtul în trosnet de oase frânte. Ceva mai încolo, soldatul Anghelache Constantin, căruia îi spuneau Pomană, pentru că fusese gropar, se zvârcolește sub greutatea unui neamț. Cu două lovituri de baionetă în burtă, Pomană își dă duhul repede. Abia se ridică neamțul, că Americanul îi zdrobește fața cu patul puștii. Înfruntarea continua tăcută și feroce. În fața atacului metodic și organizat, puțini sunt cei care încearcă, inutil, o rezistență. Artileriștii cad rând pe rând. Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de pe dealul Negroponte, iar de la o vreme o apucase dorul și se dusese să vadă cum era via aia și era la locul ei neschimbată, struguri mari, negri, luase un ciorchine mare, greu, dar nu-l mâncase, îl dăduse de pomană unui copil, nu știu câți ani să fi avut pe atunci. Poate că vreo patruzeci că era prin 1940 când sta să înceapă ălălalt rezbel căruia i se zicea al doilea...; încât le confunda pe acele două războaie care îi luase pe
Genealogii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8703_a_10028]
-
plac. Întâi deducerile din articolele "Presei" sunt trase de păr; al doilea, nu este adevărat, o mai repetăm pentru a zecea oară, că amicii d-lui Catargiu ar fi susținut vreodată ca armata română să stea la Dunăre, "să ceară pomană de la împăratul Rusiei și ajutor material de la Austro-Ungaria (ipsissima verba ale "Romînului"). Toate aceste insinuațiuni de leznațiune și de înaltă trădare, făcute pentru a ponegri pe protivnicii politici, ar fi absurde dacă... n-ar răsări dintr-un izvor și mai
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
de-a vedea existența statului {EminescuOpX 105} asigurată prin cârma puternică și prevăzătoare a tot ce poate produce nația mai viguros, mai onest și mai inteligent, sîntem din contra avizați de-a aștepta siguranța acestei existențe de la mila sortii, de la pomana împrejurărilor esterne, cari să postuleze ființa statului român ca pe un fel de necesitate internațională. Cumcă acea necesitate internațională n-are nevoie de-a ține seamă de sentimentele noastre intime, de existența rasei latine, ci numai de un petec de
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
posturi publice, dar până și membrii familiei sale cari sufer de boale de creieri au funcții plătite de stat. Astfel un unchi al d-sale, om de care sub regimul legilor vechi desigur că și-ar fi făcut vrun creștin pomană de a-l duce și interna la balamuc, e de o mulțime de ani conservator al pinacotecei din Iași, deși e recunoscut ca pătimaș de perpetuă alienațiune mentală. Dar în cazul de față nu ne interesează pe atâta nepotismul său
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
neliniștitor că o vedeam pentru întîia oară). Acum expresia și privirea ei nu mai arătau nimic, deși erau aceleași. Din acest nimic îi țâșniră scântei reci din ochi și o voce netă: "Ai cheile, de ce mă faci să cobor de pomană?" Și îmi întoarse spatele, nu grăbită (și acest lucru mă surprinse, graba, treabă complicată, de gospodărie să zicem, de la care o smulsesem dinăuntru putând să justifice această răsturnare), nu, urca agale și o altă ciudățenie, după ce deschise ușa și intră
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
oprit, dar nu oricum, ci... Nu se deschise însă nici o fereastră și gîndii: da, iată, astfel de ferestre nu se deschid, să nu mai aștepți niciodată deschiderea nici unei ferestre... Ieșii în stradă. Așadar, de ce am făcut-o să coboare de pomană! Bucuria cu care o așteptam era prin urmare... Cum adică de pomană?! A te gândi la cea pe care o iubești și a dori să-ți exprimi bucuria într-un fel știut, era ceva zadarnic, adică participarea ei era ceva
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
gîndii: da, iată, astfel de ferestre nu se deschid, să nu mai aștepți niciodată deschiderea nici unei ferestre... Ieșii în stradă. Așadar, de ce am făcut-o să coboare de pomană! Bucuria cu care o așteptam era prin urmare... Cum adică de pomană?! A te gândi la cea pe care o iubești și a dori să-ți exprimi bucuria într-un fel știut, era ceva zadarnic, adică participarea ei era ceva de pomană? Ce se întîmplase? Amnezie? Și încă una așa de clară
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu care o așteptam era prin urmare... Cum adică de pomană?! A te gândi la cea pe care o iubești și a dori să-ți exprimi bucuria într-un fel știut, era ceva zadarnic, adică participarea ei era ceva de pomană? Ce se întîmplase? Amnezie? Și încă una așa de clară, fără fisuri?... Atunci acele întîlniri ale noastre în fața ușii deschise fuseseră false, jucate, premeditate?! Brațele ei care mă strângeau făceau doar un exercițiu de gimnastică? Chiar așa, un timp atât
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
această glumă a noastră, să coboare ea totuși, îmi spusei, să-mi iasă în întîmpinare și să refacem clipele minunate ale primelor noastre întîlniri... Era ca și când ași fi uitat că am chei și "să n-o fac să coboare de pomană". Îți arăt eu ție pomană! N-ai s-o poți duce! Încearcă să nu deschizi! N-o sfătuiam în gând pe Matilda să nu deschidă. Sânt momente când apare în noi un plus de decizie, momente nu prea favorabile celor
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
coboare ea totuși, îmi spusei, să-mi iasă în întîmpinare și să refacem clipele minunate ale primelor noastre întîlniri... Era ca și când ași fi uitat că am chei și "să n-o fac să coboare de pomană". Îți arăt eu ție pomană! N-ai s-o poți duce! Încearcă să nu deschizi! N-o sfătuiam în gând pe Matilda să nu deschidă. Sânt momente când apare în noi un plus de decizie, momente nu prea favorabile celor cu care trăim, chiar dacă nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
tocat, care mergea ca vai de lume. O întrebai dacă pot s-o ajut. "Vezi-ți de treabă", îmi răspunse... Mă chemă totuși după un ceas și îmi spuse, în timp ce arunca într-o tigaie bucăți de carne. "Poftim, zise, mănâncă pomana porcului. Și se întoarse la cârnați, care mai puteau suferi o amânare, până venea Ana, dar pe ea o apucase să-i facă atunci și o prinse acolo miezul nopții... în sfârșit se culcă, după ce îmi arătă niște mațe pe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Așa de tare?!" "Nu așa tare." "Sîrbu s-a vîrît?" "Nu!" "Nici măcar Mussolini, dom' profesor, nu s-a vârât. Cine știe ce-o să iasă? Atunci ce te bagi tu ca un nărod în stepele-alea calmuce să omori soldații de pomană? Acum or să te împuște pentru greșelile pe care le-ai făcut și pentru alea pe care nu le-ai făcut... Cum o să te ierte rusul că ai intrat peste el, și încă cu cine? Cu smintitu-ăla cu mustață ca
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
așa îl cheamă pe numele lui mic, după ce trăise ca un fecior de bani gata și chefuise cu șapte curve pe-un picior fără să facă nimic, acuma, la ananghie, îl lasă pe tat-său la mila trecătorilor... Primea de pomană la poartă tîrîndu-se cum putea cu picioarele lui rablagite. Lumea îi da, muierile, fiindcă din averea lui făcuse o biserică în cartier... Săracul... toți o să ajungem la fel... Costaichie, adică Bacaloglul tânăr, făcuse el ce făcuse și ajunsese inspector financiar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
prăbușeai ca un avion în picaj. Ne mutam apoi pe Dorobanți, la „Varșovia“ (unde te întâmpinau cele mai soioase fețe de masă) și „Primăvara“ (nu găseai niciodată bere acolo, doar votcă „Săniuța“). Apoi, până la Hotel Dorobanți, pedalai doi kilometri de pomană, spre Dacia și Eminescu. Acolo, la intersecția Marilor Clasici, te pomeneai iar cu-o grămadă de birturi sub nas: „La Ciupercuțe“ (unde halbele duhneau a Dero), „Turist“ (cu berea cea mai diluată din București, pe care o întăream cu sare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mâna pe mine. Străluceam ca un bibelou, lustruit cu săpun. Dacă urma să fiu admirat, trebuia de la distanță. La lecții, nu ieșeam la tablă. Mă feream de colegi prin clasă, de profesori pe holuri. La fotbal, jucam în atac, la pomană, unde mingea ajungea rar; când o primeam, trăgeam repede la poartă. Când mi se întindea premiul de sfârșit de an, îl culegeam din vârful degetelor; coronița mi-o puneam singur pe cap. La orele de „Lucru manual“, chiuleam (nu suportam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Și-a închis. Maria a venit glonț lângă mine; parcă i se-activase o antenă specială. „Cine era?“ M-am gândit la răspunsurile posibile din filme („Nimeni!“, „Nu e ceea ce crezi!“ sau, mai grav, „Nu e ceea ce pare!“), oricum de pomană: nu-i scoteau nici măcar pe eroi din încurcătură, darămite pe mine. Am decis să nu mint. „O femeie, habar n-am cine e. Mi-a zis ceva de Mihnea, după care a-nchis.“ „Ce vroia?“ Bombardamentul continua, un pas greșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]