3,550 matches
-
pe acea cărare ce trebuia să-l ducă deasupra Țârâitorii, un izvoraș ce țâșnea din adâncurile dealului. Văzuse prea târziu că se Îndrepta spre patru soldați nemți care se spălau cu apa rece. Nu izbutise să pună frână și, când poteca sfârșise scurt pe muchia peretelui deasupra Țârâitorii, zburase peste soldații care Îl priveau Împietriți, se prăvălise și se rostogolise prin iarbă la picioarele lor. Ăia apucaseră puștile și-l ținteau cu ele. Locotenentul Încerca să le bălmăjească ceva cu „kamerad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
stare arată că tot ceea ce urmează e scris ceva mai târziu. Știu: ești curios să afli de ce și cum am ratat și de astă dată. A venit Foiște, domnule. L-am auzit șchiopătând prin curte și bocănind cu bastonul În poteca de ciment taman când mă pregăteam să ling plicul și să mă reped cu el până la poștă. Mi-a zădărnicit suicidu’, domnule! M-a transformat Într-un ratangiu de suiciduri. Mi-a amânat blânda și liniștita și lucida plecare. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de pe aceleași locuri cu Iani Epirotul, un unchi din partea mamei Viteazului. Adevărul, Însă, e cu totul altul. Stavrinos era căpetenie de tâlhari În Întinsele păduri ce Înconjurau odinioară Satul nostru cu Sfinți. Cunoștea toate drumurile și făcuse o grămadă de poteci pitite, pentru hoți. Auzind că-i meșter În ale ascunzișurilor codrului, dar și om Învățat și știutor de carte, Viteazul a trimis la el soli care promiteau iertarea de păcatele tâlhăriei În schimbul ajutorului În lupta cu turcii. În vestita bătălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
insinuează condamnatul penal, ar fi fost rotițe importante În angrenajul complicat și infernal al Înscenării. Însă, zice el cu prefăcută umilință, i-a iertat pe toți, așa cum șade bine unui bun credincios. Tot de când s-a Întors, bate de zor potecile bisericii, că nu mai au loc babele de el să-și facă mătăniile și să pupe mâna părintelui. Deși câte unul dintre părinții fetelor care luaseră de la el lecții private Îi mai trage, cu fereală - ca să nu afle lumea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a târât nițel În patru labe și a adormit cu fața de alcoolic juvenil Înfundată În stratul de frunze uscate. Vieru, care nu amestecase așa de rău băuturile, a intrat În pădure, a Înaintat câteva sute de metri, a rătăcit poteca din pricina Întunericului și, mai ales, a Îndobitocirii și a adormit cu capul pe policioara leagănului iubirii, bucățică de scândură Înnobilată de atâtea și atâtea cururi goale femeiești. Cât despre Baronu, despre care nu vom Înceta, totuși, să considerăm că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se numea Ectoraș și zăcea căzut pe spate În nămol și se repezise spre via care Începea unde se sfârșea curtea. Fusese prins din urmă de vărul cel scund, Încălecat și lovit amarnic Între urechi cu un par smuls de lângă potecă. Murise, În cele din urmă, din pricina sângerării În șuvoaie, și nicidecum de la amărăciunile de izbituri cu parul pe care, probabil, nici nu apucase să le simtă. Ectoraș se ridicase cu greu din nămolul În care se prăvălise pe spate și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bine nevasta care, ascultând acea anume Înlănțuire de sunete, ar fi trebuit să iasă din casă, să străbată grădina, să ajungă la fierărie și să-l Întrebe pe bărbatu-său ce dorește. De fiecare dată femeia apărea Într-adevăr pe poteca dinspre grădină, Însă, În loc să solicite mieros lămuriri pentru chemarea ei acolo, Înainte ca țiganul cu statură și mușchi de uriaș să apuce să-i ceară, tacticos, cine știe ce lucru neînsemnat, ea se apuca să-l spurce și să-l trimită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a doua zi se arătaseră peste fire de harnici la treburile din gospodărie. Între timp căruțașul iscodise În stânga și-n dreapta și aflase că ăi de-l speriaseră erau fiul și nepotul Directorului de școală. Pe seară se Înființase În josul potecii betonate din curtea Îngrozitorului mânuitor de grele legături de chei. Pe potecă omul Înșiruise o lanternă stâlcită ca vai de mama ei, o obadă crăpată și un sac de plastic străveziu În care se zărea o alcătuire nelămurită, un amestec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gospodărie. Între timp căruțașul iscodise În stânga și-n dreapta și aflase că ăi de-l speriaseră erau fiul și nepotul Directorului de școală. Pe seară se Înființase În josul potecii betonate din curtea Îngrozitorului mânuitor de grele legături de chei. Pe potecă omul Înșiruise o lanternă stâlcită ca vai de mama ei, o obadă crăpată și un sac de plastic străveziu În care se zărea o alcătuire nelămurită, un amestec de cheaguri negre de sânge, de țărână și de paie. Deși mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mămăligă. Căprioarele de pe pereți se adăpau din același pârâu albastru și pe Baronu Îl Înduioșau Întotdeauna picturile pătate de muște, căci Îi aminteau de copilărie. În acea seară de joi intrase În curte șovăitor. Mersese Încet și cam nehotărât pe poteca pietruită. De sub șopronul din spate se auzea zgomot de vase și venea miros de fum de la plită, amestecat cu abur de mâncare. Fu mai tăcut ca de obicei, răspunse cu zgârcenie la Întrebări. Plecă, În cele din urmă, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
anunță că Sotan și Soshitsu din Hakata îl așteptau în camera ceaiului. — Sunt aici dinainte de a se fi întunecat și amândoi au măturat cărarea de la intrare până la ceainărie și au lustruit cu mâinile lor veranda. Apoi, Domnul Soshitsu a udat poteca și a făcut un aranjament floral, în timp ce Domnul Sotan s-a dus la bucătărie și a dat instrucțiuni pentru mâncărurile pe care urmau să vi le ofere. — De ce n-am fost informat mai devreme? — Păi, au spus că dacă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Aici e o cărare care urcă. Nu, pe-acolo n-o poți lua. — Ba cred că se poate. — Nu e drumul cel bun. Deasupra noastră e un stei de stâncă. Șerpuind prin jurul poalelor muntelui, cu toții se grăbeau să găsească o potecă spre vârf. Drumul era abrupt și încă nu se luminase de ziuă. Știind că se aflau între aliați, oamenii urcau în șir, fără a ști cu care unitate sau companie erau. Nu făceau decât să se grăbească, opintindu-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
servea drept călăuză, arătând un pisc abrupt, drept în fața lor. Își șterse sudoarea de frunte. Soarele urcase sus pe cer, iar arșița miezului de vară era în creștere. Călugărul o luă din nou înainte, pe cărarea îngustă. După un timp, poteca se strâmtă atât de mult, încât Hideyoshi și însoțitorii săi fură nevoiți să descalece. Chiar în acel moment, oamenii din jurul lui Hideyoshi se opriră. Cred că e inamicul, spuse cineva, alarmat. Hideyoshi și mica sa trupă tocmai urcaseră spre vârf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a acționa împreună cu avangarda de la Iiurazaka și Shimizudani, spre nord-vest, izolând fortăreața inamică. Tot cerul era plin de stele. Munții, însă, acoperiți cu copaci și tufișuri, erau negri precum cerneala, iar cărarea care șerpuia printre ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
începu retragerea generală, în jumătatea a doua din Ora Mistrețului. Luna încă nu răsărise, când porniră. Timp de vreo jumătate de oră, nu aprinseră nici o torță, pentru a împiedica inamicul să descopere unde se aflau. În schimb, se poticneau pe potecile înguste, la lumina fitilelor și a stelelor. Comparându-le mișcările în timp, Genba trebuie să fi început ridicarea taberei tocmai când Hideyoshi urca Muntele Chausu, din satul Kuroda, și se întinsese să se odihnească. În acel loc, Hideyoshi vorbi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spui, atunci ospătează-te și apoi om porni spre gârlă, să mai stăm la cislă. Cred că cele cărți le ai acolo la locul știut. --Întocmai, părinte. --Atunci, poftă bună! --Sărut dreapta, sfințite... Abia am sfârșit de mâncat, și pe poteca din fața chiliei mele bocănea deja toiagul “Sfântului” coborât din frescă... --Ei? Putem porni? Uite aici niște alune pentru frumoasele din poiană. Mergeam cu pas potolit, respectând puterile slăbite ale bătrânului. “Ce gânduri o avea călugărul în ceea ce o privește pe
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
zi. --Dacă așa crede sfinția ta, așa om urma și noi. Întocmai cum ar zice sluga prea plecată a măriei sale vodă... Călugărul a chicotit ușor, în timp ce își dezmorțea mădularele. --Să mergem... visătorule! Spunând acestea, a pornit înainte, măsurând cu toiagul poteca. L-am urmat în tăcere. După felul cum călca, se vedea limpede că bătrânul este tare obosit. Fiecare pas făcut părea o nouă cucerire. Într-un târziu, și-a întors privirea spre mine. --Calci atât de ușor încât nu știe
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
trunchiul căzut, unde, de obicei, ne întâlneam cu veverițele. Sevastița a rămas lângă el. --Fiule, ia-o pe Zâna și mergeți până la malul iazului. Noi vă așteptăm aici. Numai să nu zăboviți prea multă vreme... Îndată ce am intrat în umbra potecii, Zâna mi s-a așezat în cale și, fără nici o vorbă, în clipa următoare i-am simțit arsura buzelor... După o vreme, înlănțuiți, am plecat mai departe. Ne opream din când în când, pentru a ne dărui prea plinul inimii
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
un timp, desprinzându-se, s-a „revoltat” pe propria-i persoană: Da’ bine, moșneag netot! łi-i omul în drum în loc să-l poftești în chilie? Ia fă bine, fiule, și urmează mă! Zicând acestea, bătrânul a pornit cu pas ușor pe poteca ce duce spre chilie. Îl urmez îndeaproape. Știam tot ce urmează din acest moment. Și așa s-au petrecut lucrurile, fără nici o abatere: rugăciunea de seară, masa și apoi, înainte de culcare, sporovăială sub clar de lună... A cam trecut destulă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
cu Școala Jidovilor,...să fie volnic egumenul...a le răscumpăra de la un Stati ce le-au fost cumpărat făr-de știre egumenului”. Deci asta-i „Școala jdovască”, părinte? Știi doar că am mai îmtâlnit-o noi când „ulicenii” din preajmă au închis poteca de ieșire spre Podul Vechi și vodă a trebuit să trimită slujbașii săi să limpezească lucrurile. Îmi amintesc foarte bine, părinte. Dacă-i așa, atunci să mergem mai departe și să ne oprim la dughenele mai răsărite de colo. Doar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
la față, de ura contra celor mulți. Voiam, ca măcar pentru o zi, să uit de ploșnițele care sug zi de zi sângele națiunii acestea, obidite, nu numai de Dumnezeu, ci și de oamenii planetei și să colind iar pe potecile dragi ale amintirilor. Dar se pare, că nu mi-a fost dat să ating această culme a desfătării ființei mele, fiindcă de undeva de după un colț a apărut un individ, care mi-a făcut complice cu ochiul, a scos un
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
am altceva de făcut decât să-l aștept. Când umbra nucului va poposi în pragul chiliei, sigur se întoarce.” M-am așezat pe băncuța de sub tufa de iasomie. E atâta liniște! Aud până și murmurul pârâiașului din coasta chiliei... De pe poteca dinspe poiană, un târșâit de pași ușori răzbate până la mine. Privesc într-acolo. Cu mersul lui fără grabă și cu trupul puțin aplecat înainte, cu mâinile la spate - din dosul tufelor de liliac - se arată bătrânul. Merge încet, purtându-și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
în grădina din poiană avem tot ce ne trebuie pentru un prânz boieresc. Nu uita să pui în desagă cărțile din sipet, pentru că... Bătrânul a lăsat vorba să plutească în aer ca o frunză tomnatecă desprinsă de pe ram. Pășim pe poteca pădurii fără să scoatem o vorbă. Doar când veverițele jucăușe - simțindune pașii - ne-au ieși în cale, bătrânul le-a întrebat cu glas cântat: Ce faceți voi, neastâmpăratelor? Așa că vi-i foame? Ia veniți voi aici și luați alune! Să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
-n zbor. Alt picior de om nu calcă în acest colț de Rai. Dacă-i așa, m-am liniștit, părinte. Până nu ne uităm vorba, să purecedem spre grădină. Aceste vorbe le spunea pe când își târșâia deja papucii moi pe poteca dintre sălcii... L-am urmat în tăcere. Ajunși la grădina din poiană, am intrat cu nenumărate întrebări în minte: „Ce poate să aibă de mâncare aici? Ori dacă vrea să pregătească ceva, cum s-o facă, pentru că nu are măcar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
și ziua e pe sfârșite, așa că drumul spre casă ne-ar face bine, mai ales că mai avem și alte treburi... Până să-mi dau eu seama de cele spuse de călugăr, el a și luat-o la picior pe potecă spre vale. Nu am altceva de făcut decât să-l urmez... Parfumul florilor de tei îmi dă o stare de bine... Merg tăcut ținându-mă pe urmele bătrânului... Nici nu știu când și cum am ajuns în ușa cămăruței mele
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]