4,003 matches
-
spus și m-a bătut, așa, pe umăr. „Îmi Închipui că așa te-ai Învățat acolo, să nu-ți permiți să pierzi nici un minut, pentru că la voi timpul Înseamnă bani. Dar, și dacă te enervezi, spune-mi ce o să câștigi? Potolește-te! Vino-ți În fire! O să punem toți mână de la mână și În câteva minute bagajul tău are să fie gata! Ce nu Încape În valize vârâm frumușel În pungi! Avem pungi, lasă, nu ne purta tu de grijă! Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și umbra. În adâncul mut al tăcerii mele, simt cum se petrecea ceva. Ceva vorbea fără cuvinte. Iar gândurile, oaspeți neașteptați, nu au putut să nu-mi ghicească povestea ochilor și a lacrimilor. Sunt oare aceleași lacrimi care mi-au potolit de atâtea ori setea și mi-au răcorit de atâtea ori așteptarea copilăriei, încununată cu apariția ta, mamă? Răspunsul, îmi șoptește valul, e vânare de vânt... Și sufletul meu, cel de acum, aleargă nebun: mare, mugur, frunză, căpușă, floare, fruct
Alt tu, alt eu, aceleaşi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
te iubesc atât de mult... Aș vrea să pot struni curgerea sălbatică a timpului și să-mi rămân mie, cu tine, mamă. Închid ochii. Plâng. Ca un izvor care-și dezleagă apele, plâng... Știu. Sunt aceleași lacrimi care mi-au potolit de-atâtea ori setea și așteptarea copilăriei, încununată cu apariția ta, mamă. Învăț să prețuiesc farmecul minutelor petrecute împreună. Vreau să învăț ce preț are un ceas anume o povață, o vorbă bună de-a ta, o mângâiere melancolică - un
Alt tu, alt eu, aceleaşi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
șapte corzi cumpărată la Pisa, dintr-o prăvălie cu vechituri. Transfigurate, cumva îmblânzite de rotunjimile bolților, sunetele desferecau în el un vârtej de stări, întrebări și imagini surprinzătoare. Se rezema de ziduri, se răstignea pe crucea lor rece, ca să-și potolească arderile din acel puternic, devastator și imperios nu știu ce interior. ― Cine sunt eu? Ce sunt eu? De ce a existat un singur Metastasio? De ce a apărut pe lume un singur Novalis, un singur Goethe, un unic Shakespeare? Cine a hotărât asta? Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
-o! Fu luată de subsuori, săltată și trecută pe deasupra focurilor. Ea doar strânse picioarele, dar se întrecu în țipete și râsete. De fapt asta își dorea, realiză și clucereasa, văzându-i exuberanța stârnită ca din senin. Când focurile se mai potoliră, se treziră tropotind pământul. Se prinseră pe după umeri, închizând cercul acelei bătute fără lăutari. Ritmul se păstra de la sine, fără eforturi. Îl aveau în sânge. Clucereasa își lăsă capul pe spate și privi cu nesaț cerul. Tocmai începea să capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mă primiți în acest moment de meditație vesperală. Aceste întinderi de ape, această gondolă și acest canotier atât de pitoresc îmi reamintesc de orașul azuriilor, la città di Venezia venetus. Câinele anatolian mârâi, dar mâna stăpânului așezată pe creștet îl potoli imediat. D’Autrey se ridică în picioare. În costumația lui bizară arăta, mai mult ca oricând, ca un balon plutind în derivă peste apele ieșite din matca Dâmboviței. Se dovedi, însă, mai puțin „plutitor” când încercă să sară din barcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
oară. Ah, nu!... Ciudă, furie, o spontană poftă de distrugere. Dante Negro își înfipse pintenii în burta calului cu atâta violență, încât acesta se cabră, necheză, apoi țâșni într-un iureș de neoprit. Doar după ce intră în pădure se mai potoli. Pictorul alunecă de pe cal, își smulse panglica de pe ochi și își rezemă fruntea de trunchiul unui copac. Vărsă și câteva lacrimi. Destul de zgomotos, în tăcerea provocată de intrarea sa intempestivă printre viețuitoarele pădurii. Când se răsuci... Un alt moment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de la brâu. Prin ferestrele deschise, se auzeau doar țipetele lăstunilor reveniți la cuiburile de sub streșinile casei. ― Aș putea s-o fac și în acest moment. O altă pauză. ― Dar nu poți. Vorbeau tot în șoaptă. O spovedanie reciprocă. Lăstunii se potoliseră. În liniștea camerei, râsul pictorului sună ca mușcătura dintr-un măr mare, suculent. Cel puțin asta fu impresia prințului privind dinții albi și puternici ai celuilalt. Și iar îl încercă bizara senzație că se afla în prezența unei femei. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Doar sunt fiul tău! Deci, numai noi doi știm că, pe o linie Îndepărtată... - ... foaaaarte Îndepărtată! - și mama arată cu o mână depărtarea, foarte, aceea. - ... ești rudă cu... - Șșșșt! - ... rudă cu șșșștim-noi-cine! Mama râde cu multă voie bună. Când se potolește, o Întreb: - De ce nu-i spui pe nume lui... fără-nume? - Cum, nu-i spun? se uimește mama. Ba-i spun, ce crezi tu...Numai că n-are el nevoie să-i spun eu - adică numele lui n-are nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sonor podeaua de lemn. Alison a tresărit. —Ba nu se schimbă, a mârâit el. Nu se schimbă deloc. Așa cum am mai zis, nu e absolut nimic în neregulă cu sperma mea. Sigur că nu e, a încercat Alison să-l potolească. Problema e numai a mea. Știu asta. — Atunci nu ai nevoie de mostra de spermă, nu? a concluzionat Luca, înșfăcând ziarul de pe masă și pornind către ușa bucătăriei. Trebuie să plec. Nu vreau să pierd trenul. Alison s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
densă decât celelalte. Mai întunecată. Ochii Lailei străluciră din nou în noapte, în vreme ce călărețul și cămila dispăreau, ca împinși de vânt și de scaieți. Vântul plângea tot mai puternic, știind că în curând lumina soarelui avea să vină să-l potolească. Ziua nu era încă nici măcar acea penumbră lăptoasă care îi îngăduia să distingă cu greu capul cămilei sale, dar Gacel nu avea nevoie de mai mult. Știa că nu exista nici un obstacol înaintea lui pe sute de kilometri în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ecou în adâncul creierului lui Gacel, fără ca el s-o știe, fără să fie pe deplin conștient de asta. Soarele îl surprinse călare pe mehari și se înălță deasupra capului său, tot mai puternic, făcând vântul să tacă, strivind pământul, potolind nisipul și scaieții, ce nu mai alergau de colo-colo, scoțând șopârlele din vizuinele lor și făcând păsările să se lase la pământ, căci nici să zboare nu mai îndrăzneau când, în sfârșit, ajunse la zenit. Targuí-ul opri atunci animalul, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a doua gerba. Apoi, își astupă nasul cu o mână, închise ochii și-și lipi buzele de rană, bând direct acel lichid respingător de care știa cu siguranță că depindea viața sa. Bău până la ultimul strop, deși setea i se potolise și simțea că stomacul său era pe punctul de a plesni. își stăpâni aceesele de vomă, străduindu-se să se gândească la altceva și să uite mirosul și gustul apei ce stătuse mai bine de cinci zile în pântecele cămilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
plăcile de beton ale cuibușorului lor, care noaptea emana damfuri încinse de pucioasă. Iadul pe care-l cutreierăm mână-n mână, dragostea mea, suntem niște umbre. Suntem tot mai străini în orașul ăsta în care ne-am pomenit însetați și potolindu-ne setea cu apă de canalizare, iar stomacurile noastre au devenit apte să recicleze gunoaie, în timp ce sângele a căpătat fluiditatea și consistența nedezmințită a fecalelor. Respirăm gerul și arșița morții, tot mai vii și mai străini aici, în locul ăsta unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ferată care ducea către Primrose Hill. Pe vremuri, acolo fusese o mică stație secundară, pe care Însă o Închiseseră ca să poată privatiza mai ușor linia. Să nu vă lăsați păcăliți că, de la demisia lui Thatcher, Conservatorii s-ar mai fi potolit. Până am ajuns la pod, apucasem să-i fac lui Lou un scurt rezumat al conversațiilor cu Fliss și Cath. — Ceva tot s-a Întâmplat, spuse Lou Încet, ca un ecou al celor povestite de Cath despre Derek și Naomi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
băiețelul de pe scaun, care-și bălăngănea picioarele din toate puterile. El trebuie să fie al lui Derek, nu? Îi seamănă foarte mult. — Devon Îl cheamă. Da, e a lui Derek. Seamănă deja cu tatăl lui. Janice Întinse mâna ca să-l potolească, dar Devon, plin de avânt, o ignoră. Unghiile ei erau lungi și date cu lac de unghii transparent și ușor rozaliu. — Atunci, sunt sigură că ai auzit de cele petrecute la sală, am spus. Anume, că Linda a fost ucisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
lăudându-se. Există mai bine de două mii de fântâni În acest oraș, făcute din teracotă, din aramă sau din porțelan, fântâni pe care ai putut să le observi la toate colțurile de stradă, mereu pline cu apă proaspătă spre a potoli setea trecătorilor, toate fiind dăruite de oamenii din Samarkand; crezi oare că fie și un singur om și-ar grava numele pe ele, spre a-și atrage mulțumiri? — Recunosc, n-am Întâlnit niciunde o asemenea generozitate. Mi-ați Îngădui, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Khayyam Încuviințează, dând cu resemnare din cap. Djahane continuă: — Terken Hatun crede că ar fi mai bine, având În vedere situația existentă, să fie Îndepărtați cei doi adversari și să i se Încredințeze viziratul unui om de bine, capabil să potolească spiritele. Soțul ei, stăpânul nostru, n-are ce face, după ea, cu intriganții care-l Înconjoară, el n-are nevoie decât de un bărbat Înțelept, lipsit de ambiții josnice, de un om cu o bună judecată și un excelent sfătuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Șah! S-ar fi putut crede că va profita de dispariția tutorelui său ca să ia, În sfârșit, În propriile-i mâini treburile imperiului. nici vorbă. Prea mulțumit de a se fi descotorosit, În cele din urmă, de cel care-i potolea elanurile, sultanul zburdă, nu există cuvânt mai potrivit. Orice Întrunire de lucru e anulată din oficiu, orice primire de ambasador, zilele sunt dedicate jocului de polo și vânătorii, serile - petrecerilor. Mai grav Încă, imediat după sosirea la Bagdad Îi trimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
acel naș Îndepărtat. La cincisprezece ani, m-am apucat să citesc tot ce se referea la el. Îmi pusesem În minte să studiez limba și literatura persană, să cutreier Îndelung acea țară. Dar, după o perioadă de entuziasm, m-am potolit. Dacă, după părerea tuturor criticilor, versurile lui FitzGerald constituiau o capodoperă a poeziei engleze, ele nu aveau, totuși, decât o legătură foarte Îndepărtată cu ceea ce ar fi putut compune Khayyam. În privința catrenelor Înseși, unii autori citau aproape o mie, Nicolas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
că Statele Unite ne-ar putea ajuta. Sunt măgulit, am spus eu cu promptitudine, dar de ce țara mea? Charles Russel reacționă la remarca mea printr-un gest de surpriză și de neliniște. Pe care răspunsul lui Fazel nu Întârzie să-l potolească: — Am trecut În revistă, una câte una, toate Marile Puteri. Rușii și britanicii sunt prea bucuroși să ne Împingă spre faliment ca să ne domine mai bine. Francezii sunt prea preocupați de relațiile lor cu țarul ca să-i mai intereseze soarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pe zidurile tuturor orașelor țării un „Wanted” În cel mai pur stil Far West, oferind sume importante persoanelor care ar contribui la capturarea rebelului imperial și a fraților acestuia. Ceea ce desăvârși În ochii populației discreditarea monarhului Înlăturat. Țarul nu-și potolea mânia. Pentru el, era de-acum limpede că ambițiile sale din Persia nu puteau fi satisfăcute atâta vreme cât Shuster se afla acolo. Era obligatoriu ca acesta să fie făcut să plece! Trebuia născocit un incident, un incident major. Cu această misiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să muncească în fabrică. Nu numai ai lui o spuneau, ci chiar el însuși. De fiecare dată când sunam la apartamentul lui Dorin, izbucnea lătratul fioros al lui Nero. Eu știam dinainte ce urmează și pregăteam câteva cuvinte liniștitoare. „Nero, potolește-te, Nero, eu sunt.” Nero n-avea însă idee cine sunt eu și lătra mai departe. Încercam să nu mă pierd cu firea și sunam din nou. De astă dată, ușa se urnea în sfârșit. Nu auzeam pași, era ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
burta lui Nando și de picioarele de cocostârc ale lui Claudio. Bărbații nu s-au lăsat mai prejos, ei s-au apucat să maimuțărească mersul de rață al Manuelei și vorbirea peltică a Antoniei. Toată lumea a râs. După ce s-au potolit și au început să joace, eu m-am ridicat de pe bancă și m-am plimbat puțin împrejur. Tata juca boccia cu signor Giovanni și alți câțiva bărbați mai în vârstă. Între timp învățase să arunce cu bila tot atât de dibaci ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
dinți cu gust de mentă, săpunuri care miroseau frumos, parfumuri, două perechi de pantofi, cu toc și fără, o fustă, lenjerie de corp. Mama le-a cercetat pe toate cu de-amănuntul: pentru o clipă am crezut că furtuna se potolise, totuși ea a luat-o de la capăt cu repetițiile. Tata nu s-a lăsat nici el mai prejos. După ce au obosit și s-a făcut iarăși liniște, mama a spus cu o fărâmă de glas: „Și eu, care mă vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]