KorAP: Find »[drukola/base=prior & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...112 >

2,788 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

ești Într-adevăr cineva, În orașul dumitale. Sau, cel puțin, așa ești la cârciuma lui Baldo, zise Cecco zâmbind răutăcios. Continua să-l măsoare din ochi zeflemitor, ca și când ar fi fost, Într-un fel sau altul, stăpân pe destinul lui. Priorul simți cum mânia Îi răbufnește. Poetastru nesuferit! Avusese și neobrăzarea să-l ia peste picior În versuri, cu imoralitatea lui provincială. Își Înăbuși un răspuns feroce. — Care va să zică, ce te aduce la Florența? În afară că ești nevoit să te ferești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dumitale s-ar putea reduce la o adunătură nesuferită de calici și de escroci? Ce regiuni ale cercetării filosofice vei trata În opera dumitale? adăugă el așezându-se lângă Veniero și turnându-și vin În cupa venețianului — Pe toate, răspunse priorul cu răceală, scandând cuvintele. Rânduite pe teme. De la forma cosmosului până la tainicele mișcări ale sufletului. Și voi Încheia cu virtutea cea mai sublimă până la care ne e dat să ajungem. — Care? — Justiția. Dante privi În jur, oprindu-se asupra fiecăruia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Îndepărtat? Dacă nu cineva care a călătorit peste mare... Poetul Își roti privirea În jur, căutând o confirmare pentru acea ipoteză, dar nimeni nu părea să aibă nimic de spus. — Îl puteți chema la masa noastră pe proprietarul localului? continuă priorul. Undeva În fundul cârciumii, capul lui Baldo se ițea peste ale comesenilor săi aidoma unui dovleac plutind În voia valurilor. Veniero, care până În acea clipă rămăsese tăcut, se ridică și se duse spre cârciumar. Schimbară câteva cuvinte. Dante văzu cum cruciatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
și colegiul general al Studium-ului. Până Într-acolo Încât să ucidă? Întrebă Dante. Întrebarea nu Își află răspunsul. Dar faptele vorbeau, cu evidența lor de moarte. Între timp, ceilalți se năpustiseră pe această nouă pistă, discutând cu Însuflețire feluritele ipoteze. Priorul le urmărea disputa În tăcere, distras. Să Îi desemnezi ca vinovați pe francezi sau pe lombarzi era ca și când nu ai fi acuzat pe nimeni. Și apoi, de ce să fi ales imaginea unui bătrân, dacă trădarea era subiectul mozaicului? Vârsta reprezentase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
iscase, Antilia era perfect În largul ei, așezată printre dânșii, ca și când băncuța unei cârciumi ar fi fost pentru ea jilțul din odaia unei femei. Poetul era Îngrozit la gândul că cineva ar fi putut să vadă și să povestească: un prior al Florenței abia ales, stând la masă cu o dansatoare, Într-un loc dubios. Între timp, după o clipă de nemișcare absolută, femeia Își mișcase capul, lăsându-și privirea să alunece peste chipurile bărbaților aflați la masă. Cel din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
purta ghinion, era sigur de asta. Dante Încercă să se concentreze asupra treburilor publice. Pentru acea zi nu era prevăzută nici o Întrunire a Consiliului, Însă instinctul Îi sugera că nu era oportun să stea deoparte, În acele momente. Ceilalți cinci priori erau În stare de orice, din josnicie, din ambiție și din ferocitate obtuză - trei fiare care devastau Florența. Era nevoie de Înțelepciunea lui, de știința și de intuiția lui, pentru salvarea orașului. Dar trupul Aintiliei continua să Îi umble printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
la sunetele din preajmă. Nu se auzeau glasuri, nici zgomot de pași. Mânăstirea părea pustie, ca și când toți locuitorii s-ar fi evaporat. Ieși din chilia lui și le controlă repede pe toate celelalte. Într-adevăr, nu era nimeni. Poate că priorii se Întorseseră pe la casele lor. Putea profita de asta pentru a se ocupa În tihnă de crimă. Până În clipa aceea, explorase locul delictului, străbătuse străzile din Împrejurimi, căutase printre posibilii autori. În schimb, Încă nu examinase victima, altfel decât În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
atâția alții. Ieși cu pași repezi. De-a lungul traseului, prin claustru și apoi până la poartă, nu Întâlni pe nimeni, ca o confirmare a stării de părăsire În care se găsea locul. Încă un semn de decadență dacă, În loc de Palatul priorilor, politica se făcea În casele potentaților și În adunări secrete. La ce va fi slujit noul edificiu aflat În construcție? O coajă goală pe dinăuntru, care să marcheze prin inutila sa enormitate dreptul și justiția de acum veștejite, precum arcele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
atitudine confidențială, În timp ce necunoscutul se Îndepărta cu repeziciune, fără să-și fi arătat fața. — Messer Durante! Te afli pe aici cu treburile dumitale oficiale? Întrebă Antonio. — Sau pe urmele asasinului? adăugă celălalt. — Și una și alta, fiind treaba mea de prior lupta Împotriva răului. — Ai șters-o deja din amintire pe splendida Antilia spre a urmări din nou enigma cvintuplă? Întrebă Antonio. În tonul său exista o perfidie subtilă, ca și când ar fi fost În continuare deranjat de favoarea pe care dansatoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
niște ochi reci, lipsiți de inteligență și Învolburați de nu puține păcate capitale. Încă din ușă, poetul apucase să recite o rugăciune scurtă Împotriva deochiului, urmată de o rapidă invocare a Fecioarei Maria. „Blestemat! De trei ori blestemat! se gândi priorul. Vreau vești despre mortul de la San Giuda. Ce ai descoperit la examinarea trupului său? zise el apoi. Medicul șef Își recăpătase aerul de superioritate. — Nimic. E mort. Părea sincer surprins. Ce-ar fi trebuit să descopăr? Dante Închise ușa, Înaintând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Arată-mi. Repede! Dante se blestemă pentru că nu efectuase el Însuși examinarea trupului, În noaptea când fusese descoperit. — Acum e În subterană, lângă incurabili... Medicul șef Își Încrețise nasul contrariat. — E o simplă zgârietură... — Orice poate fi important. Să mergem. Priorul dăduse ușa de perete și ajunsese deja În galerie. Medicul Îl urmă fără nici un chef. Străbătură În grabă marile Încăperi pregătite pentru Îngrijirea bolnavilor, atingând paturile simple din lemn. Între ele erau Întinse pânze din bumbac, În iar micile celule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Acesta purta uniforma Artei medicilor. Era cineva din lumea celor vii, sub sutana lui de dominican. Bărbatul se Întoarse cât ai clipi, auzind zgomotul pașilor, și se Îndepărtă rapid de cadavru. — Cine ești și ce faci aici? Îl Întrebă brusc priorul. Celălalt șovăi o clipită. Părea să se gândească Înainte de a hotărî ce să răspundă. Între timp poetul se apropiase, iar când o subțire rază de lumină căzu pe chipul omului, Îl recunoscu. — Ești Noffo. Noffo Dei. Era unul dintre inchizitorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
leului Înfiptă În stâna cu miei. Își convocă repede „familia“, doisprezece străjeri de cartier care Îi fuseseră atribuiți pentru apărare și pentru a face față unor eventuale probleme de ordine publică. — Ce naiba se petrece, messer Alighieri? strigă unul dintre ceilalți priori. E o revoltă? Unde ne este garda? — Nimic care să vă tulbure somnul, messer Lapo, răspunse Dante sarcastic. O simplă operațiune de poliție, adăugă el pentru a-i liniști. În timp ce cobora, Îl auzi pe unul dintre ei că Întreba În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
stânga ar fi fost partea celor merituoși, În timp ce dreapta, printr-o stranie răsturnare a normei universale, era partea repudiată. În orice caz, Dante se aruncă puternic spre partea stângă, ajungând printr-un ultim efort la poalele butoiului. — Sunt Dante Alighieri, prior al cetății Florenței. Cer audiență imediată la vicarul lui Bonifaciu, spuse el pe tonul cel mai solemn de care era În stare, ridicându-se cât era de Înalt În fața celuilalt, care ședea În continuare liniștit. Numele și funcția sa nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
vizită cardinalului: va ști el să te lămurească. Intră. Dar ai grijă să nu Îl stingherești. Dante trecu de ușă fără măcar să-și dea seama, pradă unei mânii oarbe. Să ajungă să treacă o ușă În orașul său, al cărui prior era, cu permisiunea unui ticălos francez! Dacă ar fi privit pe cineva În acel moment, l-ar fi preschimbat În stană de piatră, atât de multă otravă adunase În sine. Așa trebuia să se fi născut Gorgona. Un funcționar al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să răspundă. — Silogismul domniei voastre e unul Îndrăzneț, cardinale, replică el Încercând să mențină un ton potolit. Eu fac deosebire Între infinitatea lui Dumnezeu, maiestatea Bisericii și scurtul veac al lui Bonifaciu. De altminteri, Încă dinainte de a Îmbrăca straiele de prior, am avut prilejul de a constata opoziția dintre intențiile papei și sfatul, cuvântul și faptele mele. Fața lui Acquasparta se Încordă Într-o grimasă. — Se pare că Încăpățânarea domniei tale nu s-a domolit, cu toate că responsabilitatea rolului pe care Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ochii săi aprinși, Îi impunea să i-l sărute. Dante sărise și el În picioare, cu mâinile Întinse spre grumazul celuilalt, care Își retrăsese instinctiv capul Între umerii masivi, ca o broască țestoasă care se apără de un corb. Degetele priorului nu izbuteau să deschidă o breșă printre pliurile cărnii, În timp ce prințul Bisericii, depășind stupoarea inițială, Începuse să-și tragă suflarea ca să cheme ajutor, cu ochii sticloși de groază. Poetul Își slăbi prada cu mâna dreaptă, bâjbâind pe birou după o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
rezultatele cercetărilor domniei tale? Și ce pagubă i s-ar trage moștenitoarei triumfătoare a lui Hristos dintr-o Înșiruire de morți deja Înfrânți și eliminați din veac? Tonul acela sarcastic avu efectul unei plesnituri de bici. Fără să mai reflecteze, priorul abandonă orice prudență. — Înfrânți, dar nu eliminați. Poate că meșterul nu voia să celebreze doar generațiile trecute, ci și pe cea prezentă. — Ce vrei să spui? Despre care generație vorbești? Ești nebun? — O uiți pe cea de a cincea fiică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cele din urmă, și numai de domnia ta atârnă să hotărăști dacă o vei face ca un fiu risipitor, ori În lanțuri. Ești făcut din țărână, ca toată lumea. Navighezi În cerurile muzelor, Însă corăbioara dumitale se sfărâmă pe valul câtorva florini. Priorul sări ca ars. — Numai Dumnezeu e păzitorul destinului meu! Nici măcar Bonifaciu nu are putere asupra lui, câtă vreme Florența Îl va Înfrunta cu fruntea sus. Cât despre mine, Îmi voi continua cercetările, iar glasul meu se va face auzit Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de mucegai. — Și iacătă și vinul, adevărat nectar al sfântului Dionisie! exclamă adăugând o carafă de teracotă ieftină și umedă. — Dionisos, murmură Dante obosit. — Sfântul Dionisos? — Nu. Dionisos, zeul. Pentru Dumnezeu, messere, chiar că aveți dreptate; acela era sfântul Damaso. Priorul Îl alungă cu un gest, În timp ce căuta zadarnic ceva care să semene cu o lingură. O privire rapidă Îi fu de ajuns ca să vadă că În toată cârciuma nu exista nici urmă de așa ceva. Cu un oftat, se resemnă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
farfurie, după ce Își suflecase mâneca vestei. În cele din urmă, izbuti să ia o Înghițitură picurătoare. În fond, nu era atât de rău, În afară de semnele evidente de mucegai. Nu foarte diferit de ceea ce i se pregătea În bucătăriile de la Palatul priorilor. Se aruncă asupra vinului aproape cu disperare. Orice ar fi mâncat, Începea să se simtă mai bine. Ar fi vrut să mai rămână câteva minute să se odihnească, dar asediul insectelor la rămășițele de zeamă devenise insuportabil. Își luă bocceaua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
văzut deseori Împreună, adânciți Într-o conversație aprinsă. Căpitanul zâmbi. — Poate că omul nostru din Como era un credincios. Cetatea voastră pare să atragă sufletele cuvioase, precum Angiolieri. Rostise ultimele cuvinte cu un sarcasm evident. — Mda, messer Cecco, zise Încet priorul. Un poet bizar și un om deopotrivă de original, nu găsești? — Cu siguranță, dar poate că mai chibzuit decât mulți alții. — Se poate să fie precum spui. Îl cunoșteai dinainte? Dante aruncase această ultimă observație cumva distrat, ca și când s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să reflecteze. — Dar... Domenico Își dresese glasul și parcă voia să adauge ceva. Pe chip Îi coborâse din nou masca vicleană a meseriei sale. Ca Întotdeauna, era gata să vândă orice oricui. Iar acum era cazul să reintre În grațiile priorului. — Dar mi s-a părut ciudat... — Ce? Atâta vorbărie despre garanții și imperii, iar apoi a sfârșit prin a-mi cere un avans sub gaj. Un cerc de aur, zise cu un zâmbet strâmb, arătându-i un inel galben pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pentru Înfățișarea sa masivă, se ridică În picioare și o zbughi de partea cealaltă a străzii, strecurându-se printre trecătorii care se apropiau curioși și făcându-se nevăzut În masa de capete, după ce Îi adresase poetului un gest obscen. — Sunt prior al Florenței, animalule! Să-i dai cu tifla cățelei de maică-ta! strigă Dante În timp ce falsul cerșetor Îi pierea din vedere. Tersit mizerabil! mai avu puterea să adauge, gâfâind de efort și de enervare. Zări cum un tânăr ieșea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
putut dedica unor asemenea studii? Dus pe gânduri, ajunsese În dreptul ușii. Apoi se Întoarse la loc. — Cercul de aur... mi-l poți Încredința pentru câtăva vreme? — Desigur, messer Alighieri, răspunse celălalt Întinzându-i-l. Crezi că poți descoperi de unde provine? Priorul nu răspunse. Mintea Îi era deja În altă parte, În timp ce se Îndepărta de prăvălie fără măcar să-l fi salutat pe spițer, cu o involuntară nepolitețe. Se simțea surescitat de dezvăluire și de noile perspective pe care aceasta le deschidea. Teofilo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]