3,267 matches
-
pe care a îmbrăcat‑o. „El va veni pe nori”, așa cum a spus, ca să se arate puterea Sa; „El va primi stăpânirea, slava și împărăția” , ca om, de la Cel vechi de zile. Fericitul David spune același lucru în al doilea psalm, prin gura Dumnezeului său: „Zis‑a Domnul către Mine: «Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te‑am născut; cere de la Mine și‑Ți voi da neamurile să‑Ți fie moștenire și marginile pământului să‑ți fie stăpânire»” (Ps. 2,7
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cea bună despre venirea vizibilă și despre întruparea lui Cristos, atunci se arată în chipul cel mai limpede că nu este decât un singur și același Dumnezeu”. Despre văduvia cetății Ierusalimului, cf. Is. 49,21; Testamentul lui Dan 5, 13; Psalmii lui Solomon 2, 20‑22. . P. Geoltrain, La Bible. Écrits intertestamentaires, Paris, 1987, nota 26, p. 1440. . Cf. de asemenea 5 Ezdra 2,1‑32. Ierusalimul pământesc spune copiilor săi: „V‑am crescut cu bucurie și v‑am pierdut cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
putea fi exclus din praxisul donatist. Dimpotrivă, considerăm că acest sentiment de „popor ales”, de care vorbește Peter Brown, izvorăște din sentimentul, primordial, al neprihănirii vieții fiecărui membru al Bisericii martirilor. . Despre riscul pseudoconvertirilor, cf. Serm. 10, 4; Enarr. In Psalm. 7, 9; Serm. 47, 10. Augustin va găsi o rezolvare problemei spinoase a falselor convertiri prin teoria sa asupra harului. În concepția sa, harul lui Dumnezeu este atât de puternic încât reușește să întoarcă chiar și inimile celor aduși cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
donatiștilor. În ceea ce‑l privește, punerea în practică a acelei theoria christiana rămâne singurul criteriu, cu două tăișuri, de altfel, fiind deopotrivă aplicabil donatiștilor și catolicilor. . Tema pseudoconvertirilor și a semipăgânilor apare de asemenea în Serm. 10, 4; Enarr. in psalm. 7, 9. . P. Brown, op. cit., p. 322; cf., de asemenea, A.‑M. La Bonnardière, „Le combat chrétien”, în Revue des études augustiniennes, 11, 1965, pp. 235‑238. . Cf. K.B. Steinhausen, The Apocalypse Commentary of Tyconius: A History of its Reception
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în Dictionnaire de théologie catholique, vol. 15, 1945, pp. 299‑325. Nu există o monografie recentă despre Theodoret. Ultima datează din 1890: N.N. Glubokowskij, Théodoret. Sa vie et ses œuvres, 2 vol., Moscova (în rusă). A comentat toate cărțile Profeților, Psalmii și Cântarea Cântărilor. S‑au păstrat de asemenea de la el Întrebări la Octateuh, Regi și Paralipomena. . Epistola 81 (SC 98, p. 196). . Theodoret a fost implicat in controversele cristologice care au opus multă vreme Bisericile Alexandriei si Antiohiei. În timp ce Chiril
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Mi-s dragi poveștile cu zâne, / cu Feți-Frumoși rătăcitori...”, „Mi-s dragi rostirile deschise...” (Balada ultimului visător) Crezul poetic transpare către noi ca o deschidere înspre adâncurile conștiinței, clipe ale încremenirii într-un zbor al iluminărilor: „Fiți binevenite pretutindeni, bucuriilor!” (Psalm în zori), reținând, deopotrivă, sfâșietoarea imagine a omului-brad, „răVărit pe un povârniș de munte”, uneori „rănit de torente și avalanșe”, dar „veșnic semeț”. și ce e demn de reținut pentru lectorul acestei „antologii de autor” (cum o definește prestigiosul critic
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
România, Burebista). Mesianismul, mistica și retorica naționalistă, acordurile psaltice domină versurile din Avram Iancu sau Întemeierea prin jertfă (1984), stabilindu-se corespondențe metaforice între simboluri ale istoriei țării și personaje biblice (Craii porniți de la răsărit: Horea, Cloșca, Crișan, Mihai Întreitul, Psalm, Transilvania, Patria însă, Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu). O încercare de a aborda alte perspective tematice se înregistrează în Pecetea elină (1985) și în Zei în lacrimi (1987), ambele puse sub semnul reîntoarcerii la principiile organizatoare ale universului începuturilor. Nici de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
Bucovina, n.n.) care cred că va apărea după promisiuni. 376 Stăruiesc în publicarea problemei macedoromâne la care continui munca 490. Cum o mai duceți cu sănătatea dv. și doamna și rog providența să vă ajute. Noi trăim, cum spune un psalm despre bătrâni, „cu oboseală și durere”, dar nu pierdem nădejdea. Vă rog să-mi comunicați și părerile prietenului și colaboratorului dv.491 și ce posibilități de publicare. În istoria mea am găsit 6 pagini despre Ilie Torouțiu, dar la sărbătorire
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
nocturne” inedite. * Receptarea de care s-a bucurat prima ediție a Bufniței din dărâmături l-a îndemnat pe autor să accepte provocarea unei noi ediții. S-ar cuveni, înainte de toate, să spun care este originea acestui titlu. „Bufnița” evocată de Psalmul 101 (în Septuaginta) nu reprezintă un simbol al Minervei, așa cum au crezut unii. Cucuveaua filozofică începe să zboare doar la lăsatul serii - o metaforă așadar nepotrivită pentru vârsta tinereții 1. Nu despre geniul retrospectiv al gândului filozofic, ci despre natura
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Oare, nu se vor înțelepți toți cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu ca pâinea, pe Domnul nu L-au chemat” (Psalmi 13, 2-4). Mai sunt poate câteva suflete care așteaptă fericita răscumpărare a Cuvântului sfânt. Dumnezeu nu-și va lăsa drepții să-și plece genunchii lui Baal (III Regi 19, 18). Acestor inimi neprihănite Biserica s-ar cuveni să le vorbească
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale Bisericii Răsăritene rămân încă necunoscute, când nu sunt disprețuite, în multe din parohiile ortodoxe ale marilor orașe. Transilvania este un caz special de inaderență la tradiția arhitectonică, iconografică și muzicală bizantină. În van se aude glasul regelui David: „Cântați psalmi și bateți din timpane; cântați dulce din psaltire și din alăută!” (Psalmi 80, 2). Oamenii care, printr-un simplu accident providențial sau în urma unor persistente căutări, au descoperit frumusețea slujbelor atonite și geniul iconografic al ortodoxiei medievale sunt astăzi condamnați
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din parohiile ortodoxe ale marilor orașe. Transilvania este un caz special de inaderență la tradiția arhitectonică, iconografică și muzicală bizantină. În van se aude glasul regelui David: „Cântați psalmi și bateți din timpane; cântați dulce din psaltire și din alăută!” (Psalmi 80, 2). Oamenii care, printr-un simplu accident providențial sau în urma unor persistente căutări, au descoperit frumusețea slujbelor atonite și geniul iconografic al ortodoxiei medievale sunt astăzi condamnați la decepție și frustrare în aproape oricare parohie pe care ar vizita
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să-și înnoiască sursele de inspirație. Metoda actuală de introducere a studentului ortodox în tainele teologiei este tocmai cea mai contraindicată de Părinții Bisericii. În loc să se înceapă cu instrucția ascetică (lectura Scripturii, mai cu seamă a Cărților Sapiențiale și a Psalmilor), pentru ca, abia apoi, trecând prin contemplația naturală (filozofia etică a gânditorilor păgâni și a Părinților Bisericii), să se ajungă la dogmatică, la noi se face exact pe dos1. Îl introducem mai întâi pe învățăcel în păsăreasca dogmaticii, pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
demn de remarcat, de asemenea, că, înainte de triumful constantinian, învățătorul creștin risca nu doar marginalizarea socială, ci chiar martiriul. Fără să fie neapărat preoți sau episcopi, cateheții creștini erau implicați în activitățile liturgice ale Bisericii, tâlcuind Scripturile sau recitând din Psalmi la adunările festive ale credincioșilor. Învățătorii creștini păstrau însă relația și cu „fiii îndoielii”, situați în afara Bisericii. A fost cazul eminențelor cenușii ale Alexandriei, între care Panten, Origen sau Clement, care au activat într-un context cultural sincretic, apropiat oarecum
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mâna întinsă nevoiașilor, tăcerea ziditoare în slujbe, zama de cartofi și coaja de pâine, zâmbetul senin, iar nu încruntarea, lumina ochilor și răsuflarea stinsă în smerenia faptei sunt adevărul credinței și viața în Dumnezeu? Cine a negat că babele cu psalmi pe buze - câte mai sunt - pot să ne învețe lucruri mai de preț decât un doctorat saturat cu note la subsol în douăsprezece limbi? Cine își imaginează - afară de profesorii ratați - că o carte de apologetică creștină prețuiește mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
epistemologic implicat de Buna-Vestire creștină 4. Absența sau retragerea lui Dumnezeu capătă aici o interpretare riscantă. Trăiește oare modernitatea timpul de apus al credinței într-un fel apropiat de încercările lui Moise din pustia Egiptului, de rugăciunea lui David în Psalmi, de însuși Mesia în Grădina Ghetsimani? Tradiția n-a vorbit decât într-un sens metaforic despre „moartea-și-învierea lui Dumnezeu”5, preferând mai degrabă să aleagă limbajul despre „moartea și învierea lui Hristos”. După Învierea Domnului și pogorârea Duhului, ochii credinței
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii un cu totul alt cadru conceptual. Scripturile iudaice fac din prezența lui Dumnezeu în biografia poporului Israel un element constitutiv. Tradiția abrahamică oferă o perspectivă lineară asupra istoriei, sub legea universală a teleologiei divine. De la cântările lui Moise până la Psalmii lui David, găsim în Scripturile vechi rugăciuni construite ca memorial itinerant al recunoștinței. La rândul său, Ecleziastul ne prezintă regimul sacru al oportunității (kairos) în viața de zi cu zi a muritorilor. Spiralat, iar nu ciclic, timpul își dezvăluie structura
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tradiției Bisericii printr-o deschidere specifică sfințeniei lui Dumnezeu. Sub idealul unității lăuntrice 1 se articulează și vocația oricărui autentic monachos, cuvânt grecesc care traduce solitudinea contemplativă, desemnată în ebraică prin expresia „a fi unul” sau „a fi singur” (cf. Psalmi 85, 10) și echivalat în literatura protocreștină siriacă prin substantivul care îl desemnează pe „cel care este unificat”1. Limitele pozitivismuluitc "Limitele pozitivismului" Ne imaginăm că între cei care cumpără astăzi traducerile lui Evagrie în limbi moderne sunt nu atât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
interpreți ai Scripturilor sau Părinți ai Bisericii - de la Grigorie Teologul, Vasile cel Mare, Grigorie al Nyssei, Chiril al Alexandriei, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul sau Ioan Damaschinul până la Toma d’Aquino - foarte puțini excelau în arta traducerii. Comentariile Sfântului Augustin la Psalmi nu sunt mai puțin valoroase doar pentru că episcopul din Hippona avea o cunoaștere rudimentară a limbii ebraice sau grecești. Trebuie spus, așadar, că modernitatea nutrește superstiția exactității într-un sens necunoscut de marile minți ale Antichității târzii. În plus, Evul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu exuberanța unui veritabil „dialog interior” între sufletul înaripat și Dumnezeu. O rară sensibilitate apofatică exprimă refuzul obiectivării absolutului sub forma unor scheme dialectice, preferând slăvirea lui Dumnezeu din perspectiva economiei mântuirii. Dumnezeu îi apare misticului cu familiaritatea pe care psalmii biblici o emană. Freamătul viu al căutării Cuvântului se topește într-un limbaj alchimic. Precum Sf. Efrem Sirul sau Dionisie Areopagitul în lumea răsăritenilor, Angelus Silezius provoacă teologia simbolică cu metafore iconoclaste; Dumnezeu „este nimic și prea-nimic” (ist ein nichts
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trecere. Toate gândurile adunate timp de decenii în tainițele minții și ale inimii s-au strâns ca un șuvoi de apă curată, aducând cu sine strălucirea și răcoarea zăpezii din „munții cu piscuri”, pe muntele Selmon ori pe muntele Vasan (Psalmi 67, 5). Părintele se recunoaște ca om realizat prin prietenia necondiționată oferită de atâția oameni din apropiere sau depărtare: „Mă gândesc de multe ori că, dacă și-ar lua toți cât au așezat în mine prin ajutorul pe care mi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
român prin traducerile apărute la Editura Deisis în colecția „Mistica”, seria „Scrieri duhovnicești de la Simonos Petras”, cuvântările și catehezele arhimandritului Emilianos apar în trei volume distincte: Monahismul - pecetea adevărată (1999), Viața în Duh (2001) și, în pregătire, o tâlcuire la Psalmi intitulată Să ne veselim de Domnul 1. Excelenta ediție românească a cărții despre „viața în Duh” confirmă impresiile pe care cititorii și le-au putut face la apariția volumului despre „pecetea adevărată”. Venerabilul stareț al mănăstirii Simonos Petras (Athos) și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
recunoaște costumul de camuflaj sau operațiunile de spionaj ale vrăjmașului (luându-l drept aliat, în loc de sabotor) - toate acestea sunt gafe faustice care trebuie mărturisite în scaunul de spovedanie. Mărturisirea înfrângerilor în bătăliile cu vrăjmașii fac parte din rugăciunea Bisericii, așa cum Psalmii lui David ne-o arată. Acceptând liber spovedania, vom recunoaște că izolarea atomistă sau autarhică a individului conduce spre catastrofă. Omul, atunci când se mărturisește, contestă mitul arogant al infailibilității. Astfel practicată, pocăința încetează să fie un act de mărturisire egocentrică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prin juxtapunerea versiunii ebraice standard (numită textul masoretic, folosită și astăzi în cultul mozaic), respectiv a Septuagintei (tradusă în grecește cu aproximativ două secole înainte de Hristos și folosită chiar de către redactorii Evangheliilor în referințele lor la Legea lui Moise, la Psalmi și Profeți). Ediția jubiliară editată de ÎPS Bartolomeu Anania vine să corecteze aceste insuficiențe de principiu prin lectura comparatistă, vers cu vers, a textului Scripturii, cu scopul îndreptării stilistice și a contextualizării teologice. Ediția arhiepiscopului de Cluj restabilește totodată autoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
poate mai puțin faptul că, în cazul lecturii apostolului, diaconul sau citețul rostește mai înainte un „prochimen” (pe unul din cele opt glasuri bisericești), fiind urmat în general de două „stihuri” (sau versuri) extrase din Vechiul Testament (în general din cartea Psalmilor), plus un triplu „aliluia” (în traducere: „lăudat să fie Domnul”)2. Această relație între „tip” - care exprimă o speranță și deschide un orizont - și realizarea sa istorică sau eshatologică reprezintă principala cheie hermeneutică oferită de lecționar. Exercițiul lecturii tipologice (în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]