KorAP: Find »[drukola/base=râde & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...1170 >

29,239 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799

nemișcată în coada cazmalei, cu ochii țintă la Bărzăun. Acesta, gîndind că ar fi putut-o supăra pe biata fată vorbindu-i de moarte, ridică fruntea, închise un ochi în care se strecurase o picătură de sudoare și începu să rîdă spre ea și să facă fel de fel de strîmbături, pentru a o îmblînzi. Mă, că prost mai ești, îi repezi Ilinca aceste cuvinte total nepotrivite cu intenția Bărzăunului. Și asta l-a înfuriat rău. De ce mă faci prost, tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
răsuci disprețuitor pe la nasul Bărzăunului: Și ce credeai c-ai găsit, bă, plachie? Comoara? Ia-le și ți le leagă de gît, să te vadă așa domnul Nicanor. Zău că meriți! Toți izbucniră în hohote de rîs. Chiar și Bărzăunul rîse, considerînd astfel incidentul rezolvat. Ilinca puse tăblițele pe o piatră și făcu o plecăciune caraghioasă spre Bărzăun: Serviți, vă rog! Rîseră iar și vrură să-și reia lucrul, dar, deodată, simțiră apropierea unei mari primejdii. Toți, pînă în clipa aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
gît, să te vadă așa domnul Nicanor. Zău că meriți! Toți izbucniră în hohote de rîs. Chiar și Bărzăunul rîse, considerînd astfel incidentul rezolvat. Ilinca puse tăblițele pe o piatră și făcu o plecăciune caraghioasă spre Bărzăun: Serviți, vă rog! Rîseră iar și vrură să-și reia lucrul, dar, deodată, simțiră apropierea unei mari primejdii. Toți, pînă în clipa aceea, uitaseră de existența lui Napoleon... Acum îl auzeau însă clar, undeva, departe, lătrînd într-un fel cu totul deosebit. Nu "ham

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
deschise o mapă neagră și scoase de acolo cîteva batoane mari de ciocolată. Întinse fiecăruia cîte unul, ciufuli vesel părul lui Virgil, îl pișcă puțin de bărbie pe Tomiță, iar pe Bărzăun îl strînse la piept spunîndu-i "pistruiat'. Începu să rîdă chiar și Nicanor, dar, văzînd că Virgil se uită mirat la el, se încruntă numaidecît. Ei, acum putem sta de vorbă? reluă străinul. În aceeași clipă se auziră cîteva bătăi ușoare în ușă. Virgil întoarse capul și crezu că soarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
soarele răsare chiar atunci în ușa primăriei. Ilinca! șopti el fără să-l audă nimeni. Într-adevăr, pe ușă intrase Ilinca, îmbrăcată într-o rochiță roz, cu săndăluțe albe și cu o floricică roșie în păr. Se opri în prag rîzînd. Apoi își duse repede amîndouă mîinile la ochi și începu să suspine. Această trecere neașteptată de la rîs la plîns nu făcu decît să stîrnească un hohot general de rîs. Ce ai, frumoasă Cosînzeană, de plîngi? Și străinul porni spre ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
apropierea vacii, putea fi văzut Vlad citind cu mare interes "Winnetou". Primi și el o ciocolată din partea președintelui, fu pus repede în temă și invitat să meargă la cetate. Dar... vaca... se îngrijoră el. Lasă vaca fără teamă, îi spuse rîzînd un șofer. O păzim noi, că tot nu putem urca cu mașinile pînă sus. Mulțumesc frumos, zise el fericit și intră în grup. Nu-și găsi alt loc mai potrivit decît lîngă Ilinca. Virgil nu dădu nici o importanță acestui fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
așa, ca oile. Ești un zevzec! răbufni Virgil cînd observă tendința Bărzăunului de a-și bate joc de el. Și cum ajung la mal, continuă Bărzăunul calm, eu le spun că tu ai luat premiul I și ei încep să rîdă, și rîd, și rîd măi frate, pînă amețesc. Și mie nu-mi rămîne atunci decît să-i iau de coadă și să-i pun în borcan. Pe cuvînt! Virgil fluieră de două ori a mirare, apoi, strecurînd o privire molfăită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
oile. Ești un zevzec! răbufni Virgil cînd observă tendința Bărzăunului de a-și bate joc de el. Și cum ajung la mal, continuă Bărzăunul calm, eu le spun că tu ai luat premiul I și ei încep să rîdă, și rîd, și rîd măi frate, pînă amețesc. Și mie nu-mi rămîne atunci decît să-i iau de coadă și să-i pun în borcan. Pe cuvînt! Virgil fluieră de două ori a mirare, apoi, strecurînd o privire molfăită spre Bărzăun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
un zevzec! răbufni Virgil cînd observă tendința Bărzăunului de a-și bate joc de el. Și cum ajung la mal, continuă Bărzăunul calm, eu le spun că tu ai luat premiul I și ei încep să rîdă, și rîd, și rîd măi frate, pînă amețesc. Și mie nu-mi rămîne atunci decît să-i iau de coadă și să-i pun în borcan. Pe cuvînt! Virgil fluieră de două ori a mirare, apoi, strecurînd o privire molfăită spre Bărzăun, îi spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
și să-i pun în borcan. Pe cuvînt! Virgil fluieră de două ori a mirare, apoi, strecurînd o privire molfăită spre Bărzăun, îi spuse la fel de serios: Mda... sînt sigur că-i așa. Numai află tu de la mine că ei nu rîd de ce le spui, ci de moaca ta de harbuz murat! Șopîrluțele alea se pricep grozav la proști și cum văd cîte unul pe mal, se adună în turmă, ca la circ. Bărzăunul schiță un început de rîs, dezvelindu-și doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
cîte unul pe mal, se adună în turmă, ca la circ. Bărzăunul schiță un început de rîs, dezvelindu-și doi dinți din partea stîngă, apoi propuse: În cazul ăsta hai și tu cu mine în pădure, să aibă încaltea de cine rîde mai mult! Ce-s nebun? Atunci n-ai decît să rămîi acasă și să-ți pui inteligența la frigider. S-ar putea altera pe căldura asta. Vivat! Și porni iar fluierînd. Virgil rămase cîte va clipe rezemat de gard, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
cel mult doi-trei, în care să avem bază, nu niște momîi... ca Nuțu lui Răstoacă sau... Virgil slobozi un hohot nestăvilit de rîs cînd auzi de Nuțu lui Răstoacă, pentru că Nuțu ăsta era un fel de povară grasă, veșnic transpirat, rîzînd aproape tot timpul și c-o poftă de mîncare cum nu s-a mai pomenit. De felul său era din Iași, fiu de medici, numai că în fiecare vară își petrecea vacanța acolo, în sat, unde trăiau bunicii săi de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
toate primite de la un unchi al său. În acel moment, de lîngă primul tufiș se ridică și Vlad apropiindu-se de autobuzul din care coborîseră aproape toți călătorii. Ilinca se îmbrățișa prelung cu mama ei, apoi porniră amîndouă spre casă rîzînd de un călător beat, care căzuse în șanț și tot mai continua să cînte cu o voce hodorogită "Lume, lume...". Salut, Ilinca, și bine-ai venit! strigă Virgil îmbujorat și-i întinse mîna. Sărut mîna, tanti! Și, scoțîndu-și șapca, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
din mîna Ilincăi și geamantanul din mîna mamei ei. Dați-le la mine, zise mîndru că poate astfel să-i dovedească Ilincăi cît este de cavaler. Cum de vă încumetați să duceți asemenea greutăți? Dar nu-s grele deloc, Vlad, rîse Ilinca. Virgil se fîstîci și rămase aproape paralizat de supărare că nu-i trecuse lui prin minte să facă acest lucru înaintea lui Vlad. Acum era prea tîrziu să mai încerce așa ceva. Bărzăunul, care urmărea totul de pe partea opusă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
hotărîm să mergem, atunci îl mai chemăm pe Tomiță, pe... pe Nuțu, pe... Pe care Nuțu? Și Ilinca, deși nu știa exact despre care Nuțu e vorba, întrucît în sat mai erau vreo doi tineri cu acest nume, începu să rîdă. Pe Nuțu lui Răstoacă. Ce, nu-i băiat bun? Ba da, parcă-i o plăcintă cu marmeladă, zise ea hohotind. Zău că da. Cum o să meargă el atîta loc? Merge el, n-avea tu grija asta. Dacă-l chem eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-se de șosea cu pași repezi. Era îmbrăcat într-o salopetă pătată toată de ulei. În mînă aducea un buchet mare de flori de cîmp și cîteva spice de grîu. Cînd îl observă pe Virgil se opri și începu să rîdă cu gura pînă la urechi. Virgil se făcu că nu-l ia în seamă și continuă să se uite în altă parte. Salut, Virgulă ! strigă Vlad de cum se apropie. Și n-o mai fă pe mofluzul cu mine, că-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
că Vlad e un om pe care-i păcat să te superi așa... fără un motiv prea serios. Or, el nu mai avea în acel moment nici un motiv de supărare pe Vlad și pe nimeni în lumea asta. Porniră împreună rîzînd tare, de parcă numai ei erau în tot satul. Pe drum, pînă la poarta casei lui Virgil, principalul subiect de discuție a fost expediția care se plănuise la Peștera Liliecilor. S-a stabilit exact și ziua, și numele participanților, și ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
un umăr. Apoi scoase un strigăt prelung, lovindu-se cu palma peste gură și o luă la fugă înaintea tuturor. După ce intrară bine în adîncul pădurii începură cu toții să cînte, să chiuie, să se ascundă pe după copacii uriași și să rîdă cu mare poftă ori de cîte ori cineva cădea sau scăpa piciorul în mocirlă. Întîmplarea de la mlaștină P oate să zică oricine ce vrea. Că, vorba ceea, gura lumii îi slobodă. Dar eu personal voi combate cu strășnicie pe oricine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
se întoarce în sat a fost uitată imediat. Să vă mai spun cine a fost vinovat?... Nu cred că mai este cazul. Ilinca îi ajută pe rînd, atît pe Bărzăun cît și pe Nuțu, să-și șteargă petele de noroi, rîzînd tot timpul. După ce totul reveni la normal, mai luară cîte un măr din plasa lui Nuțu și porniră mai departe, parcă mai veseli ca înainte. Merseseră deja aproape două ore și nu ajunseră nici măcar la Piatra Domniței. Se hotărîră, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
lespezi mari. Dar acolo, în peșteră, așa zicea mama, este o apă din care, dacă bei, te prefaci în liliac. Și toți tătarii așa au pățit: au băut apă de-aceea și s-au prefăcut în lilieci. Hă, hă, hă, rîse puțin sfidător Bărzăunul. Cine poate crede asemenea bazaconii? Rîzi ca buha! îl luă peste picior Virgil. Tu n-auzi că-i legendă? Ori po-po-poveste, întregi Nuțu. Și toate legendele noastre, așa ne spunea nouă profesoara de română, continuă Virgil, au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
este o apă din care, dacă bei, te prefaci în liliac. Și toți tătarii așa au pățit: au băut apă de-aceea și s-au prefăcut în lilieci. Hă, hă, hă, rîse puțin sfidător Bărzăunul. Cine poate crede asemenea bazaconii? Rîzi ca buha! îl luă peste picior Virgil. Tu n-auzi că-i legendă? Ori po-po-poveste, întregi Nuțu. Și toate legendele noastre, așa ne spunea nouă profesoara de română, continuă Virgil, au în ele multe adevăruri. Ce, crezi că-i mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
numai din visul fiecăruia ca o împlinire meritată, dar în acele clipe părea mai degrabă un strigăt al pămîntului, o chemare spre albastru și veșnicie... Rămaseră cu toții încremeniți, nemaiștiind cum să se manifeste. Se temeau ca nu cumva, strigînd sau rîzînd, minunea din fața lor să dispară. Razele soarelui cuprindeau întregul perete într-un joc feeric de lumini și umbre, iar totul din jur părea că se închină acelui colos. Piatra Domniței, șopti abia perceptibil Ilinca. Oare e adevărată?... Ori e un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
inima pământului, se zărește o cărare tăiată în stîncă, pornind de la o altă poartă. Vru să le arate și celorlalți, dar se răzgîndi. În primul rînd, trebuia să capete el certitudinea, pentru a putea împiedica pe oricine ar încerca să rîdă de presupunerile sale. Ș-apoi... orice ar fi fost, oricîte comori s-ar fi ascuns acolo, în acea lume de piatră și întuneric, cine s-ar fi încumetat să se urce la asemenea înălțime?... Asta ar fi însemnat nebunie curată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
de sine. Cum, de ce-i spune așa?... Pentru că așa-i spune. Mare greu de priceput? Dealului Ursului de ce-i zice Dealul Ursului? Ție de ce-ți zice Virgil? Lui Ticu de ce-i zice Bărzăun? Hă, hă, hă, ce răspuns formidabil! rîse cu răutate Bărzăunul, găsind momentul potrivit pentru a-i plăti lui Vlad o poliță mai veche. Dacă nu cumva ai glumit, ceea ce nu cred, pentru un asemenea răspuns meriți o statuie în mijlocul mlaștinii, să rîdă toate broaștele de tine! Vlad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
hă, hă, ce răspuns formidabil! rîse cu răutate Bărzăunul, găsind momentul potrivit pentru a-i plăti lui Vlad o poliță mai veche. Dacă nu cumva ai glumit, ceea ce nu cred, pentru un asemenea răspuns meriți o statuie în mijlocul mlaștinii, să rîdă toate broaștele de tine! Vlad făcu ochii mari. O asemenea batjocură nu mai auzise niciodată din partea cuiva, darmite din partea Bărzăunului! Foarte nervos se repezi spre acesta, îl prinse de guler și începu să-l scuture cu putere: Mie-mi spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]