3,042 matches
-
lui. Au mai fost femei fascinate de prezența sa. S-a apropiat și s-a despărțit de ele, refuzând orice melodramă. Sunteți, de asemeni - asta l-a și îndreptat, se pare, spre dumneavoastră -, o artistă. Încă tânără, n-ați avut răgazul afirmării. Poate veți realiza ceva, poate nu. Asta e altă poveste. — N-ați avut note strălucite la Belle Arte. V-am văzut toate lucrările rămase acolo. Dacă n- ar fi atât de târziu, amândoi suntem cam obosiți, v-aș vorbi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
primul rând. I se întâmplase și Siei Strihan . Printr-o istorie, din șirul celor care ar dovedi aceeași antinomie între „subiect și Istorie“. Lipsa de valoare a primelor desene cuminți, vag fidele, vag paradoxale - ca o vârstă sau doar un răgaz al abandonării în liniștea și comoditatea resemnată a oboselii, a mediocrității -, readucea și un potențial al trădărilor ? Premisa de a ceda : frivolitatea, slăbiciunea. Un pas posibil în slujba celor care îi pândeau înfrângerea, jocuri, înțelesese târziu, semnalele posibile ale unei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
perfect izolat, supus la toate analizele medicale. Hrana, mâncarea, somnul, strict supravegheate. Nu poate fi vizitat !, se vaietă mama, inginera Marcu Sidonia. Ortansa ascultă, înțelegătoare, fără comentarii. Târziu, doamna Mitulescu l-a întrebat despre scurtul concediu, dacă s-a refăcut. Răgaz difuz, inginerul A.P. plutește parcă în gol. Lucian nu ridică privirea de pe hârtii. Se deplasează din când în când până la planșeta din spate, unde lungana cea sâsâită îi desenează planurile. Se reașază, răspunde scurt, fără chef, mereu aplecat peste birou
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
7 Câteva nopți nu mai apăru reflectorul. Apostol Bologa, de veghe în observatorul din șanțurile infanteriei, îl aștepta însă mereu cu atenția încordată, ca să mulțumească pe Klap-ka. În liniștea nopților, tulburată doar rareori de vreun foc de pușcă speriat, avu răgaz destul să-și judece, precum obișnuia, credința cea nouă, convins că numai însuflețirea care rezistă pe cântarul minții e vrednică să locuiască trainic în sufletul omului. Și se bucura simțind că primenirea lui sufletească, oricum o răsucea, îi încălzea inima
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nelămurite, se trezeau și se topeau în inima lui, învăluindu-i toată ființa într-o mulțumire caldă... În mintea lui încercă să mai ridice capul un gând, să-i reamintească cuiul ruginit de ură, dar flacăra misterioasă nu-i dădu răgaz să se nască... Apoi i se păru că răpăiala picurilor de ploaie se mulcomește, treptat, prefăcîndu-se într-un zgomot dulce, fâșâitor, ca zborul porumbeilor, din ce în ce mai dulce, strecurîndu-i în inimă o vrajă dureros de alinătoare. Apoi deodată începu să se clatine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
registre și foi de muniții... notez, controlez, adun... O mașină de cancelarie... Adevărat! Nu mă mai gândesc la război și chiar la nimic... În realitate, fericirea îngustează cumplit orizontul omului, nu crezi? ― Poate... În orice caz pe front n-ai răgaz să uiți unde te afli, zise Klapka, oftând si plecând ochii, în care apăruse o îngrijorare grea. De vreo zece zile avem fierbere și pregătiri și ordine peste ordine încît te trec sudori reci... Ce-o fi, Dumnezeu știe, vom
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înjură în gând. Vru să continue, dar hurducăturile îi schilodiră cuvintele, silindu-l să tacă. În cele din urmă, temîndu-se să nu-și fi sângerat limba, începu să scuipe ascuțit spre gârla din dreapta drumului, întocmai cum fac soldații când au răgaz să fumeze în tihnă. Zgomotul roților și hurducăturile desțeleniră gândurile lui Apostol. " Azi la nouă era să osândesc iarăși... Acum alții mă vor osândi pe mine! își zise dânsul, fără frică, ba chiar cu un fior de plăcere, urmând numaidecît
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
omul, ca să-Ți pese atît de mult de el, ca să iei seama la el; 18. să-l cercetezi în toate diminețile, și să-l încerci în toate clipele? 19. Cînd vei înceta odată să mă privești? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul? 20. Dacă am păcătuit, ce pot să-Ți fac, păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus țintă săgeților Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi? 21. Pentru ce nu-mi ierți păcatul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
om curat? Nu poate să iasă niciunul. 5. Dacă zilele lui sunt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece, 6. întoarce-Ți măcar privirile de la el, și dă-i răgaz să aibă măcar bucuria pe care o are simbriașul la sfîrșitul zilei. 7. Un copac, și tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăslește din nou, și iar dă lăstari. 8. Cînd i-a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
dar nu știam de unde să te iau. Și apoi încă n-am luat-o la picior, fiindcă nu prea știu de unde și cum s-o încep. Mai bine spus, cu ce s-o începi... Dar... dacă mi-i da oarecare răgaz să găsesc o cale, ar fi cea mai potrivită treabă. De la mine ești liber ca pasărea cerului. Atunci, pe curând, vere! Pe... curând! Până să mă dumiresc eu bine ce a vrut să spună când a cerut un răgaz de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
oarecare răgaz să găsesc o cale, ar fi cea mai potrivită treabă. De la mine ești liber ca pasărea cerului. Atunci, pe curând, vere! Pe... curând! Până să mă dumiresc eu bine ce a vrut să spună când a cerut un răgaz de gândire, omul meu dădea deja cotul uliții Muzelor... (N. B lcescu) * Drept să spun, după o vreme am cam uitat de întâlnirea cu ieșeanul și de promisiunea lui... Într-o bună zi, însă, dis-de-dimineață, aud bătăi în ușă. Alerg
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
buze: „Cine poate fi la ceasul acesta?” Răspunsul aveam să-l capăt îndată: Bună dimineața, vere! Bucuros de oaspeți? Mai încape vorbă? Bun venit! Intră că se crapă mălaiele! - îi răspund întinzându-i mâna cu bucurie... Mă gândeam că în răgazul ce și l-a luat poate că a găsit un răspuns la întrebarile care mă frământau... Ieșeanul, însă, intră, se așează comod în fotoliu și tace... Mă uit întrebător la el, dar dumnealui tace mâlc. Îmi dau seama că o
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
cultive vița de vie. Ei? Aici ne vine în ajutor cartea „Podgorii ieșene”, scrisă de distinsul arheolog și profesor Vasile Chirica și de Silviu Văcaru. Și câte lucruri interesante nu spun ei acolo! Dacă-i pe-așa, atunci dă-mi răgaz să citesc și eu această carte, fiindcă atunci om putea vorbi aceeași limbă. Altfel eu aș fi un simplu ascultător și nu se cade. Cum să fie mincinosul, vere? Ce motive ai să pui această întrebare? Dacă n-aș ști
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
zi, l-a văzut cum dispărea. E limpede că așa a fost, dacă vă gândiți bine. Pentru că, dacă l-ar fi prins când se întorcea, ar fi făcut, pe loc, o criză de isterie. În situația dată, însă, a avut răgazul să se frământe din tot sufletul, și, apoi, să-și revină, încet, încet. Nu-i de mirare, deci, că îl urmărea pretutindeni prin casă, ca o cață arțăgoasă. O mulțime de cuvinte îi stăteau pe buze, dar nu îndrăznea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
în gură, la fel ca untul. Seara, pe lângă strachina obligatorie de lapte cu mămăligă, mâncau și diferite mâncăruri gătite din carnea și cârnații afumați și păstrați în ghiumuri cu untură. Vara se muncea zdravăn și nu era o clipă de răgaz, că ploua și se însenina mintenaș... era goana uscării fânului și trifoiului! Aici toate femeile erau mume sau lelici! Singurul râu ce traversează satul, este Valea care se umflă deseori și vine apa mare din munți, distrugând podul, împărțind satul
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
m-am preocupat dacă se aud cocoși cântând dimineața sau nu. E drept că de fapt ajungeam acasă la ore matinale, când se crăpa de ziuă, după câte o noapte de pomină, sau de la treabă, dar niciodată nu am avut răgazul să ascult dacă se aud cocoșii cântând la mine în cartier. Am petrecut o noapte în casă, singur, depănând amintiri sau, mai bine zis, analizând amintiri, pentru că a depăna cred că se spune atunci când mai ești cu cineva. Eu am
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
și Chavannes, ca să se afunde cu toate puterile în Caspar Da vid Friedrich. Regresam, scădeam în statură, coboram etajele minții mele, pierdeam stadiul sexual, involuând spre cel anal și oral... Ziua mă fulgerau amintiri dureroase, străvechi, care nu-mi lăsau răgazul să le vizualizez, să-mi dau seama de unde vin, dacă-s amintiri ale unor vise, ale unor momente reale sau ale unei vieți anterioare (o pictură de Claude Lorraine înfățișînd o radă în care pătrunde o corabie, și construcții de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cântărețe gingașe și multe alte lucruri și făpturi care se aflau și în țara lui. Dar în orașele străine toate acestea se puteau prăda. Totuși nu-l încînta numai prădăciunea. Oamenii erau pretutindeni alții și, după desfătările din scurtele sale răgazuri, lui Iahuben îi plăcea să se amestece în mulțime, să învețe cât de cât graiul localnic și să asculte poveștile străine, să întrebe despre obiceiuri și datini. Totdeauna pleca din ținuturile jefuite cu părerea de rău de a fi aflat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Unii o numeau Țara Apelor, alții Atlantida. La marginea acestui deșert, în pragul căruia soldații atlanți trimiși să aducă robi stăteau acum, Iahuben mai fusese. Dar în inima deșertului înfricoșător avea să intre întîia oară. Armatei i se dăduse un răgaz de două zile, pentru odihnă. Fiecare făcea ce putea. Unii dormeau, alții se plimbau, ori depănau amintiri. Alte desfătări nu aveau la îndemînă. Iahuben se plimba acum printre corturi. I se păru destul de nefiresc să vadă mereu printre căpitani și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-ți spun despre el. Acest mic slujbaș, folosindu-se de împrejurarea că în ceata pe care o ducea el era cel mai mare, vru să-și întrebe proaspătul prieten de sănătate. Dar fiind numai un slujbaș mărunt, nu avea răgaz să rămână decât o clipă. Când fu lângă lahuben, îl salută și-i spuse: - Am auzit că plecați cu toții în curînd! Și eu plec. Acum ducem în cetatea voastră acest papirus, iar mâine pornim mai mulți spre țara Nub, ca să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mâncă vârtos, înainte de a se culca, soldatul Iahuben sorbi cu sete din ulcior, dar văzu că apa, tot bună, nu mai avea același gust. Se culcă gîndindu-se la Hapi. A doua zi îl căută pe Auta, în ceasurile când avu răgaz, și-l rugă să se ducă împreună spre malul râului. Vremea era plăcută. Anotimpul ahet era pe sfârșite și se apropia anotimpul pert. Apele lui Hapi se retrăgeau între maluri. Țăranii și robii se grăbeau acum să are și să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Pământeanul se miră văzîndu-i că acum se mișcau mai ușor, și află că-și puseseră pe trup cingători cu anumite raze, pentru astfel de împrejurări. S-ar fi întrebat cum trupul său mare putea fi mai ușor însă n-avea răgaz. Îl strigă pe Mai-Baka de câteva ori. În sfârșit, un bărbat negru aproape gol, își scoase capul dintr-o peșteră, dar și-l trase repede înapoi. Auta și străinii porniră spre peșteră. - Mai-Baka, nu te teme, Mai-Baka. M-ai uitat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care erau cu tine? întrebă arcașul cu teamă. Sau sunt năluci? Auta se așeză pe un colț de stâncă. Mai-Baka se așeză și el alături, pe pământ. - Nu sunt năluci, arcașule; sunt niște oameni străini... zise Auta, și după un răgaz adăugă: Dintr-o țară depărtată. Și eu m-am speriat ca tine de îmbrăcămintea lor, când i-am văzut întîi. Dar sunt oameni de treabă. - De ce au capul de sticlă? Întrebarea arcașului îl încurcă. Auta socotea nefolositor să înceapă a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zeii l-au ales să i se arate. CAPITOLUL XIX Ocolind în zbor Piscul Sfânt, străinul vârstnic se gândi că totuși le-ar fi de folos să cunoască palatul Marelui Preot. Auta era și bucuros și îngrijorat, dar nu avu răgaz să cerceteze care din cele două simțăminte e mai puternic; în scurtă vreme luntrea se așeza în fața grădinilor marelui palat. Urcând treptele de marmură, străinii băgară de seamă că în preajma clădirii nu era nimeni. Auziseră de la Auta despre marile case
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
toți al așezării turnului de argint pe puntea fără catarg. Dibaci și el, meșterul pânzei născoci, ca să fie pe placul zeilor, o crăcănă puternică din bârne groase, înțepenite sub punte, pentru așezarea altui catarg. Nimeni dintre corăbieri nu mai avea răgaz și poate nici nu îndrăznea să se întrebe ce fac zeii cerești cu ciudatul lor turn și unde anume îl duc. Corabia pluti întîi spre miazăzi trei zile și trei nopți, apoi tot atâta spre răsărit și, ocolind munții de unde
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]