3,182 matches
-
nu am acceptat ideea că și inacuzativele primare sunt derivate de la perechi tranzitive "înghețate" în Lexicon, enumerând argumente în favoarea existenței unor diferențe între inacuzativele primare și cele derivate (5.2.3.). În secțiunea 6. am discutat relația dintre ergativ și reflexiv, pornind de la observațiile că ponderea verbelor reflexive în clasa inacuzativelor românești este foarte mare și că reflexivul are, în română, o frecvență ridicată și valori numeroase. M-am ocupat în detaliu de verbele care au atât variantă reflexivă, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
primare sunt derivate de la perechi tranzitive "înghețate" în Lexicon, enumerând argumente în favoarea existenței unor diferențe între inacuzativele primare și cele derivate (5.2.3.). În secțiunea 6. am discutat relația dintre ergativ și reflexiv, pornind de la observațiile că ponderea verbelor reflexive în clasa inacuzativelor românești este foarte mare și că reflexivul are, în română, o frecvență ridicată și valori numeroase. M-am ocupat în detaliu de verbele care au atât variantă reflexivă, cât și nereflexivă și de implicațiile semantice pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
argumente în favoarea existenței unor diferențe între inacuzativele primare și cele derivate (5.2.3.). În secțiunea 6. am discutat relația dintre ergativ și reflexiv, pornind de la observațiile că ponderea verbelor reflexive în clasa inacuzativelor românești este foarte mare și că reflexivul are, în română, o frecvență ridicată și valori numeroase. M-am ocupat în detaliu de verbele care au atât variantă reflexivă, cât și nereflexivă și de implicațiile semantice pe care le are folosirea uneia sau a alteia dintre forme, ajungând
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativ și reflexiv, pornind de la observațiile că ponderea verbelor reflexive în clasa inacuzativelor românești este foarte mare și că reflexivul are, în română, o frecvență ridicată și valori numeroase. M-am ocupat în detaliu de verbele care au atât variantă reflexivă, cât și nereflexivă și de implicațiile semantice pe care le are folosirea uneia sau a alteia dintre forme, ajungând la concluzia că nu se poate formula o explicație unică, ci se pot găsi mai multe explicații, valabile pentru grupuri mici
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
6.2. este rezervată statutului sintactic al elementului se, așa cum reiese din câteva studii în care este descrisă și situația din limba română. Pentru verbele ergative nereflexive, am analizat problema acceptării construcției cu se/a diatezei impersonale, iar pentru cele reflexive, a tipului de se care intră în structura lor: dacă pentru inacuzativele reflexive primare se poate accepta cu ușurință că se este inerent, pentru celelalte subclase sintactice există mai multe posibilități de analiză: se din structura inacuzativelor reflexive derivate poate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
studii în care este descrisă și situația din limba română. Pentru verbele ergative nereflexive, am analizat problema acceptării construcției cu se/a diatezei impersonale, iar pentru cele reflexive, a tipului de se care intră în structura lor: dacă pentru inacuzativele reflexive primare se poate accepta cu ușurință că se este inerent, pentru celelalte subclase sintactice există mai multe posibilități de analiză: se din structura inacuzativelor reflexive derivate poate fi considerat o marcă inacuzativă (numită și incoativă, dar acest termen nu acoperă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru cele reflexive, a tipului de se care intră în structura lor: dacă pentru inacuzativele reflexive primare se poate accepta cu ușurință că se este inerent, pentru celelalte subclase sintactice există mai multe posibilități de analiză: se din structura inacuzativelor reflexive derivate poate fi considerat o marcă inacuzativă (numită și incoativă, dar acest termen nu acoperă toate situațiile), dacă se adoptă o analiză de tip sintactic, sau se poate considera, în spiritul analizelor adoptate în această lucrare, că este vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o marcă inacuzativă (numită și incoativă, dar acest termen nu acoperă toate situațiile), dacă se adoptă o analiză de tip sintactic, sau se poate considera, în spiritul analizelor adoptate în această lucrare, că este vorba de un se inerent, varianta reflexivă rezultată în urma operațiilor lexicale fiind listată în Lexicon alături de cea tranzitivă; analiza de tip lexical poate explica și existența variantelor duble, reflexivă și nereflexivă, atât pentru inacuzativele primare, cât și pentru cele derivate, problemă pe care analiza de tip sintactic
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se poate considera, în spiritul analizelor adoptate în această lucrare, că este vorba de un se inerent, varianta reflexivă rezultată în urma operațiilor lexicale fiind listată în Lexicon alături de cea tranzitivă; analiza de tip lexical poate explica și existența variantelor duble, reflexivă și nereflexivă, atât pentru inacuzativele primare, cât și pentru cele derivate, problemă pe care analiza de tip sintactic nu o poate rezolva. În fine, în ultima secțiune am prezentat, pe scurt, problema adjectivelor ergative și a relevanței clasificării adjectivelor românești
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
există o relație de legare (engl. binding relation) între subiect și un nominal aflat în relație cu verbul. Chierchia (2004: 46) comentează regula formulată de Burzio (1986), subliniind că nu orice tip de legare impune selecția auxiliarului essere: de exemplu, reflexivele nonclitice (de tipul sé stesso). De aceea, Chierchia reformulează regula lui Burzio: essere este selectat dacă și numai dacă subiectul leagă poziția obiectului sau un subiect clitic (pentru a explica și selecția în cazul lui si impersonal). Referindu-se tot
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
leagă poziția obiectului sau un subiect clitic (pentru a explica și selecția în cazul lui si impersonal). Referindu-se tot la explicația lui Burzio, Abeillé și Godard (2000) arată că autorul derivă selecția auxiliarului essere din proprietățile structurale comune verbelor reflexive, pasive și inacuzative; pentru anumite verbe inacuzative însă, selecția auxiliarului essere este specificată lexical; pentru apariția verbului essere în construcții pasive, explicația este diferită: essere ia complemente predicative, iar participiul pasiv este predicativ. 3.1. Pentru fenomenul selecției auxiliarului au
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
logică a verbului conține un predicat de stare. În modelul propus de Chierchia (1989, 2004) − vezi Capitolul 3, 5.3.3.1. − selecția auxiliarului de perfect compus în italiană se explică astfel: verbul essere 'a fi' este selectat de pasive, reflexive, inacuzative și construcțiile cu si impersonal, adică atunci când este aplicată una dintre operațiile asupra rolurilor tematice care afectează subiectul: P, cuantificarea existențială a poziției subiectului, în cazul pasivului; R, identificarea subiectului cu poziția obiectului, în cazul reflexivului; R și/sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
selectat de pasive, reflexive, inacuzative și construcțiile cu si impersonal, adică atunci când este aplicată una dintre operațiile asupra rolurilor tematice care afectează subiectul: P, cuantificarea existențială a poziției subiectului, în cazul pasivului; R, identificarea subiectului cu poziția obiectului, în cazul reflexivului; R și/sau E, adăugarea unei poziții de subiect inerte din punct de vedere vericondițional, în cazul inacuzativelor. În această teorie, auxiliarele sunt considerate, sintactic, modificatori verbali, iar, din punct de semantic, funcții care se aplică de la proprietăți la proprietăți
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o funcție definită numai pentru proprietățile subiectului afectat. Reinhart și Siloni (2005) arată că variația lingvistică privitoare la selecția auxiliarului nu poate fi redusă la parametrul Lex-Syn (vezi Capitolul 3, 5.3.3.2.), pentru că există limbi în care formarea reflexivelor și a inacuzativelor nu afectează selecția auxiliarului. Autoarele sunt de părere că selecția auxiliarului este determinată de Caz. În italiană și în franceză, aplicarea reflexivizării și a decauzativizării care formează inacuzative este asociată cu o schimbare de selecție a auxiliarului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
decauzativizării care formează inacuzative este asociată cu o schimbare de selecție a auxiliarului ('a fi' în loc de 'a avea'); în română, în greacă, în spaniolă, auxiliarul rămâne 'a avea'; neerlandeza și germana folosesc 'a fi' cu inacuzativele, dar 'a avea' cu reflexivele. Autoarele menționează că există două explicații pentru selecția auxiliarului 'a fi': (a) marchează absența rolului tematic extern; (b) marchează absența Cazului acuzativ. Ackema (1995)13 a arătat că 'a avea' are un rol extern de atribuit și nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
autor este aceea că 'a avea' are de atribuit un Caz acuzativ plin, pe când 'a fi', nu. Reinhart și Siloni (2005) susțin că soluția bazată pe rolurile tematice este valabilă numai pentru selecția auxiliarului în cazul inacuzativelor, nu și al reflexivelor. Autoarele propun următoarea soluție: anumite limbi au sistem cazual mai puternic; în aceste limbi, în urma operațiilor de aritate, rămâne un reziduu de Caz acuzativ care trebuie verificat; auxiliarul 'a fi' este obligat să verifice acest reziduu de Caz. Adoptând ipoteza
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fi verificate independent), autoarele formulează parametrul acuzativului structural: nu toate limbile au cele două componente ale Cazului acuzativ; verbul atribuie acuzativ structural numai în anumite limbi. Greaca, spaniola nu au acuzativ structural, de aceea auxiliarul 'a fi' nu apare cu reflexivele și cu inacuzativele. O limbă optează pentru auxiliarul 'a fi' numai dacă verbul atribuie acuzativ structural. Trăsătura de acuzativ este inserată în intrarea verbală din Lexicon; trăsătura de acuzativ a verbului afectează operațiile de aritate; dacă operațiile se aplică în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în care variația auxiliarelor s-a păstrat, selecția unuia sau a altuia dintre auxiliare nu este sistematică, adică a fi este preferat numai de verbele inacuzative de (schimbare de) localizare, nu și de cele de (schimbare de) stare, iar verbele reflexive franțuzești îl selectează sistematic pe être, Sorace (2000) realizează o ierarhie bazată pe parametri aspectuali: SCHIMBARE DE LOCALIZARE → essere/être (minimă variație) SCHIMBARE DE STARE CONTINUAREA UNEI STĂRI EXISTENTE STAREA EXISTENTĂ PROCES NECONTROLAT PROCES CONTROLAT (CU MIȘCARE) PROCES NECONTROLAT (FĂRĂ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
arriver 'a sosi', partir 'a pleca', sortir 'a ieși', tomber 'a cădea', venir 'a veni' etc. (vezi lista infra) - se explică prin faptul că, pentru majoritatea verbelor de schimbare de stare, această schimbare este neorientată, ceea ce determină selecția auxiliarului avoir. Reflexivele reprezintă o situație specială, selecția auxiliarului être fiind determinată de constrângeri morfologice, care sunt mai puternice decât cele aspectuale. Mackenzie (2006: 112−114) reia clasificarea ternară a verbelor și a construcțiilor care folosesc 'a fi' propusă de Burzio (1986), pe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
determinată de constrângeri morfologice, care sunt mai puternice decât cele aspectuale. Mackenzie (2006: 112−114) reia clasificarea ternară a verbelor și a construcțiilor care folosesc 'a fi' propusă de Burzio (1986), pe care o revizuiește pentru a acoperi și situația reflexivelor (sunt marcate cu bold diferențele față de analiza lui Burzio): Clasa de verbe it. essere fr. être (a) tranzitive reflexive/tranzitive și intranzitive reflexive centru centru (b) inacuzative nereflexive și intranzitive reflexive/inacuzative nereflexive centru periferie (c) verbe cu ridicare, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbelor și a construcțiilor care folosesc 'a fi' propusă de Burzio (1986), pe care o revizuiește pentru a acoperi și situația reflexivelor (sunt marcate cu bold diferențele față de analiza lui Burzio): Clasa de verbe it. essere fr. être (a) tranzitive reflexive/tranzitive și intranzitive reflexive centru centru (b) inacuzative nereflexive și intranzitive reflexive/inacuzative nereflexive centru periferie (c) verbe cu ridicare, inclusiv corespondentele pentru 'a fi' periferie în afara sistemului Mackenzie (2006: 122) arată că, bazându-se pe ISA, Bentley și Eythórsson
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care folosesc 'a fi' propusă de Burzio (1986), pe care o revizuiește pentru a acoperi și situația reflexivelor (sunt marcate cu bold diferențele față de analiza lui Burzio): Clasa de verbe it. essere fr. être (a) tranzitive reflexive/tranzitive și intranzitive reflexive centru centru (b) inacuzative nereflexive și intranzitive reflexive/inacuzative nereflexive centru periferie (c) verbe cu ridicare, inclusiv corespondentele pentru 'a fi' periferie în afara sistemului Mackenzie (2006: 122) arată că, bazându-se pe ISA, Bentley și Eythórsson (2003)15 au încercat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pe care o revizuiește pentru a acoperi și situația reflexivelor (sunt marcate cu bold diferențele față de analiza lui Burzio): Clasa de verbe it. essere fr. être (a) tranzitive reflexive/tranzitive și intranzitive reflexive centru centru (b) inacuzative nereflexive și intranzitive reflexive/inacuzative nereflexive centru periferie (c) verbe cu ridicare, inclusiv corespondentele pentru 'a fi' periferie în afara sistemului Mackenzie (2006: 122) arată că, bazându-se pe ISA, Bentley și Eythórsson (2003)15 au încercat să caracterizeze selecția auxiliarului 'a fi' în italiană
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
118) Să zicem noi că mare greșeală au greșit noauă vecinii (Coresi, C2, 47, apud Creția 1956: 118) Și se veseliră veselie îngerească (Ispirescu, L, 70, apud Creția 1956: 118); în acest exemplu, apare un complement intern al unui verb reflexiv inerent 21; (d) structura verb + substantiv cu același radical reprezintă o figură etimologică, diferită inclusiv sintactic de situațiile anterioare, folosită pentru expresivitate: a muri de moarte ocărâtă (Coresi, C2, 89, apud Creția 1956: 119) Iară ei cu jurământ s-au
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu verbe inergative, cât și cu verbe inacuzative. În limba actuală, acesta apare numai pe lângă câteva verbe, care întâmplător sau nu sunt inergative: a dansa un dans a dormi un somn a visa un vis. Apariția complementului intern pe lângă verbe reflexive (vezi exemplele cu verbele a se nunti și a se veseli de sub listele (b) și (c) de la Creția) − Și să scârbi mare scârbă și cu jale (Alexandria, [1620]: 156) Și toți împărații și craii șezură la masă și să veseliră
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]