KorAP: Find »[drukola/base=rimă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...135 >

3,374 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

mă simțea împlinită. Atunci îmi părea rău de Sludden. Părea un copil lacom și zănatec, alergînd după sîni și mame care-l să-l hrănească, un copil care nu se sătura niciodată. Și tu ai simțit asta, Rima? — Nu, răspunse Rima scurt. — De ce-l plăceai atît de mult? — Era genul deștept și amuzant. Era singurul dintre noi fără nici o boală. — Nu avea nici una pentru că el era boala, zise Lanark. El era cancerul care-i afecta pe toți care-l cunoșteau. Rima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Rima scurt. — De ce-l plăceai atît de mult? — Era genul deștept și amuzant. Era singurul dintre noi fără nici o boală. — Nu avea nici una pentru că el era boala, zise Lanark. El era cancerul care-i afecta pe toți care-l cunoșteau. Rima pufni ironic. — Hm, nu știi despre cine vorbești. Sludden te plăcea. A încercat să te ajute, dar nu-i dădeai voie. — îl faci pe Lanark gelos, zîmbi Nan. — O, da, mă face gelos. Dar nu pot fii gelos și corect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
te plăcea. A încercat să te ajute, dar nu-i dădeai voie. — îl faci pe Lanark gelos, zîmbi Nan. — O, da, mă face gelos. Dar nu pot fii gelos și corect în același timp. — Cum ai ajuns aici, Nancy? întrebă Rima. — Ei bine, eram în camera mea cînd au început durerile și știam că o să vină copilul. L-am rugat pe proprietar să mă ajute, dar îi era teamă și mi-a ordonat să plec din casă, așa că m-am închis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
pînă în tavan era o ușă dublă din lemn închis la culoare, cu panouri din bronz ornamentat. O împinse, dar nu putea fi mișcată fără mînere sau broască. Se întoarse în salon. Nan își alăpta fetița și discuta liniștită cu Rima. Lanark se așeză pe patul lui și încercă să termine Războiul Sfînt, dar îl găsi enervant. Scriitorul era incapabil să-și imagineze un dușman, și unica lui noțiune despre virtute era supunerea totală față de cel mai puternic. O asistentă aduse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Scriitorul era incapabil să-și imagineze un dușman, și unica lui noțiune despre virtute era supunerea totală față de cel mai puternic. O asistentă aduse prînzul lui Nancy. Mîncă o singură bucată și, peste o clipă, Lanark rămase mut văzînd-o pe Rima cum mănîncă restul privindu-l sfidător printre îmbucături. El se prefăcu imediat că nu o vede și ciuguli dintr-o bucată de ciocolată tare din rucsac. Gustul ei acru era atît de respingător, că se întinse pe pat și încercă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ciocolată tare din rucsac. Gustul ei acru era atît de respingător, că se întinse pe pat și încercă să doarmă, dar imaginația lui proiecta peisaje urbane în spatele pleoapelor: priveliști lunecătoare cu stadioane, fabrici, închisori, palate, piețe, bulevarde și poduri. Conversația Rimei cu Nancy i se părea un murmur depărtat al mulțimilor, printre care se auzeau sunete de fanfară. Deschise ochii. Zgomotul nu era imaginar. Aerul vibra de larma trompetelor. Lanark se ridică, la fel și Rima. Trompetele deveneau asurzitoare, apoi tăcură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
piețe, bulevarde și poduri. Conversația Rimei cu Nancy i se părea un murmur depărtat al mulțimilor, printre care se auzeau sunete de fanfară. Deschise ochii. Zgomotul nu era imaginar. Aerul vibra de larma trompetelor. Lanark se ridică, la fel și Rima. Trompetele deveneau asurzitoare, apoi tăcură cînd o figură neagră și argintie apăru și rămase sub arcada din mijloc. Era un bărbat îmbrăcat într-o haină neagră, cu nasturi de argint, cu pantaloni negri pînă la genunchi și ciorapi albi. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
îi surprinse mai mult ca orice, pentru că era a lui Munro. — Doctore Munro! exclamă Lanark. — în acest moment nu sînt doctor, ci șambelan. Luați-vă rucsacurile. Lanark își aruncă rucsacul pe un umăr, și pe celălalt îl luă în mînă. Rima își luă la revedere de la Nan, care-și liniștea copilul care plîngea. Munro se întoarse și bătu cu bastonul în ușile mari, care răsunară și se deschiseră spre înăuntru. Munro îi conduse, iar Rima se lipi de Lanark. Ușile se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
pe celălalt îl luă în mînă. Rima își luă la revedere de la Nan, care-și liniștea copilul care plîngea. Munro se întoarse și bătu cu bastonul în ușile mari, care răsunară și se deschiseră spre înăuntru. Munro îi conduse, iar Rima se lipi de Lanark. Ușile se închiseră. CAPITOLUL 32. Coridoarele consiliului Se aflau într-o cameră circulară, lambrisată, cu tavanul jos, cu un covor gros și care mirosea a vagon vechi de cale ferată. O bancă tapițată se întindea de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
un huruit slab. Lanark își dădu seama că erau într-un vagon care circula într-o parte. — Mașinile care leagă institutul de camerele consiliului sînt destul de vechi. Luați loc, o să stăm cîteva minute aici. — Nu-i așa că-i incitant? zise Rima. Lanark dădu din cap aprobator. Se simțea tare și sigur pe sine și se gîndi că în trecut s-ar fi intimidat în fața unui lord-președinte și director pe deasupra, dar nu și acum. Era mult prea în vîrstă. Munro se plimba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ochii i se obișnuiră cu scara, Lanark observă că erau mulți oameni mișunînd ca insectele pe podeaua coridoarelor. Aerul era răcoros, și, în afară de ecourile sonore îndepărtate ale pașilor, era o liniște înviorătoare. Lanark se uita în jur cu gura căscată. Rima oftă, își retrase degetele din mîna lui și se depărtă, pășind pe podeaua de marmură. Pe măsură ce se depărta, părea că devine din ce în ce mai înaltă și mai grațioasă. Silueta și culorile ei se armonizau perfect cu mediul în care se mișca. Lanark

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
cu trei trepte din marmură. Ceilalți șambelani își aduseseră grupurile alături, și în acel moment bărbații grăsulii îngenuncheaseră pe treapta de jos într-o poziție de rugăciune. în apropiere, membrii delegației erau înghesuiți unii în alții. Șambelanul lor îi fotografia. Rima continua să treacă pe lîngă Lanark fără țintă și visătoare, pînă cînd el îi spuse brusc: — Impresionant, desigur, dar nu-i frumos. Uită-te la candelabre! Sute de tone de alamă și sticlă care vor să dea impresia că sînt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
sînt de aur și diamant, și nici măcar nu luminează spațiul. Lumina reală vine din spatele coloanelor din jurul pereților. Pariez că-s neoane. — Ești gelos pentru că nu faci parte din acest loc. Adevărul îl răni, și recunoscu cu o voce scăzută: — întocmai. Rima îi puse o mînă pe piept și se uită cu aprindere în ochii lui. — Lanark, am putea locui aici, dacă ai vrea! Sînt sigură că ți-ar da o slujbă, poți fi foarte inteligent dacă te străduiești! Spune-i lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
o slujbă, poți fi foarte inteligent dacă te străduiești! Spune-i lui Munro că vrei să rămîi. Sînt sigură că nu-i prea tîrziu! — Ai uitat că aici nu-i soare și nu ne place mîncarea. — Da, uitasem asta, răspunse Rima melancolică. Se depărtă din nou de el. Se așeză lîngă Munro și încercă să rămînă calm, privind în profunzimea albastră a domului. Era pictat cu îngeri care suflau în trompete și flori risipite în jurul unor siluete care stăteau pe nori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
rezonanțe masculine. Da, știu. Niciodată nu uit fețe. Ei? — Bărbatul și femeia aceasta au făcut cerere pentru a fi relocați. Munro înmînă mapa cuiva din preajma lui Mondboddo, care scoase un document și citi. Monboddo își plimbă privirea de la Lanark la Rima. — Relocare? Extraordinar. Și cine îi va primi? — Unthank e foarte interesat. — Ei bine, dacă înțeleg pericolele, dă-le drumul. Dă-le drumul. Hîrtia e întocmită bine, Wilkins? — Perfect, domnule. Wilkins ținu documentul înclinat, sprijinit de masă. Monboddo aruncă o privire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
o treaptă spre soare. — Dar cît va trebui să locuim acolo? Wilkins se uită la ceasul lui. — Peste opt zile, delegații consiliului vor da startul. O să ne apucăm de treabă peste două zile după aceea. — Asta înseamnă că eu și Rima vom sta în Unthank douăsprezece zile? — Nici o zi mai mult. Doar o revoluție ne mai poate schimba programul. Dar am auzit că Unthank este foarte politizat. Sînteți sigur că nu va avea loc o revoluție? Wilkins zîmbi. — Eu am vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
să spun că doar o revoluție aici ne poate schimba programul. Nu am alte alternative? — Rămîi cu noi, dacă vrei. îți putem găsi de lucru. Sau pleacă și rătăcește. Pentru oamenii fără destinație, spațiul e infinit. Lanark gemu și zise: — Rima, ce-ar trebui să facem? Ea dădu din umeri nerăbdătoare. — O, nu mă întreba. Știi că-mi place aici, și asta nu ți-a schimbat deloc ideile. Dar refuz să rătăcesc în spațiu. Dacă vrei s-o faci, mergi singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Munro. — Dă-mi cerneala, o să-i ștampilez. Munro deșurubă măciulia bastonului îîn formă de aripi întinse) și-l întoarse cu susul în jos. Wilkins își vîrî degetul mare în orificiu și-l scoase cu vîrful muiat într-un albastru sclipitor. Rima se apleca să privească, iar Wilkins îi atinse ușor fruntea, făcîndu-i un semn, ca o mică vînătaie, între sprîncene. Surprinsă, scoase un chițăit. — N-a durut, nu-i așa? întrebă Wilkins. Și tu, Lanark. Lanark, prea deprimat să mai pună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dar spune celor educați că ați lucrat pentru institut și sînteți sub protecția consiliului. Nu o să placă tuturor, dar or să vă trateze cu respect, iar la căderea Unthank-ului nu o să aveți probleme cu transportul spre Provan. — Se șterge? întrebă Rima. — Nu, doar soarele puternic îl poate șterge, și n-o să găsiți asta pînă nu ajungeți în Provan. La revedere. O porni prin sală, micșorîndu-se pe măsură ce se apropia de micul tron din depărtare, unde Moboddo, ca o păpușă în verde și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
murmurul și huruitul motoarelor. Bărbați și femei vioaie, bine îmbrăcate veneau și treceau prin uși pe ambele părți, iar rucsacurile pe care le căra îl făceau pe Lanark să se simtă nefiresc printre cei care duceau mape și serviete. Dacă Rima s-ar fi oferit să și-l ducă pe-al ei, l-ar fi făcut să simtă că are un aliat, dar ea trecea pe coridor ca o lebedă pe ape. Chiar Munro părea un servitor care-i făcea loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dau sfaturi pentru drum. își vîrî bastonul în pămîntul dintr-un ghiveci, se așeză la o masă și făcu semn unui chelner. Rima și Lanark i se alăturară. — Presupun că n-o să refuzați o gustare ușoară. — Cu mare plăcere, zise Rima. Lanark căută din priviri ieșirea. — Se pare că Lanark e supărat pe mine, spuse Munro. — Nu-i de mirare! rîse Rima. Mi-a plăcut cînd l-am auzit cum se ceartă cu tine și cu Monboddo și cu secretarul ăla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
chelner. Rima și Lanark i se alăturară. — Presupun că n-o să refuzați o gustare ușoară. — Cu mare plăcere, zise Rima. Lanark căută din priviri ieșirea. — Se pare că Lanark e supărat pe mine, spuse Munro. — Nu-i de mirare! rîse Rima. Mi-a plăcut cînd l-am auzit cum se ceartă cu tine și cu Monboddo și cu secretarul ăla. Mi-am zis: „E bine! Sînt apărată de un om puternic!“ Dar ai fost mai isteț decît el, nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
o regulă a consiliului subminează un proces al institutului. Lanark împături ziarul și-l puse în buzunar, apoi se uită lung în sus. Grupul încă se sprijinea de zidul balconului, iar gesticulația bărbatului din mijloc era familiară, batjocoritoare și expansivă. Rima acceptase o țigară de la Munro, care-i ținea acum bricheta. — Ozenfant e cel care ne urmărește? zise Lanark ascuțit. Acolo, în balcon? Munro se uită în sus. — Ozenfant? Nu știu. Nu pare; nu este popular la etajul opt. Poate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
la etajul opt. Poate că e unul dintre imitatorii lui. — Dar de ce-l imită lumea, dacă nu-i popular? — Are succes. Chelnerul puse un pahar plin cu vin în fața fiecăruia și o farfurie cu ceva care părea a fi omletă. Rima își luă furculița și începu să mănînce. După o pauză sumbră, Lanark era gata să-i urmeze exemplul, cînd se auziră huiduieli, rîsete și ovații ironice. în spațiu, dintre mese și monument înainta o procesiune de tineri și tinere neîngrijite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ca și ceilalți, dar asta nu-i oprește să ne denunțe. Bineînțeles că argumentele lor sînt ridicole. Noi nu mîncăm oameni. Mîncăm părțile procesate ale anumitor forme de viață, care nu se mai pot numi oameni. Lanark o văzu pe Rima dîndu-și farfuria la o parte. Părea gata să izbucnească în lacrimi, și cînd îi luă mîna, ea i-o strînse. — Intenționați să ne dați cîteva sfaturi de călătorie, zise el țeapăn. Munro îi privi, oftă și-și puse furculița jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]