4,067 matches
-
-i ca să se asorteze cu buza. Scutură o păstaie de tamarin din cutia sa de tinichea și mâncă o sămânță. Mâncă și un pic de ferigă uscată, și, într-o criză de nervi, înghiți frunza bolnavă și se apucă să roadă osul. Simțea o mânie feroce, și, în același timp, era pe punctul de a izbucni în lacrimi. Tremura din tot trupul. Oamenii ăștia îl călcau în picioare. Îl invadau, îi pretindeau ființa, poluau aerul din jurul lui. Îl mânjeau cu mințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
arată acordul nostru amiabil. Ăsta e însă necazul cu demnitatea și autorespectul: te costă o grămadă de bani nenorociți. Acum sunt și eu șomer. Ce facem toată ziua? Stăm în grupuri răzlețe pe bordurile murdare. Pavajul seamănă cu un covor ros până la urzeală după un chef dement cu mâncare proaspăt luată de pe foc și băutură grețoasă: aseară zeii vremii și-au înecat amaru-n vin după care au vomitat de la zece mii de metri. Stăm buimaci în parcuri, printre florile umile. Pfiu (socotim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
curățat din nou măseaua. Mi-a spus că măseaua e oricum terminată și, cât de curând, se va umfla iar. O oră mai târziu, mă aflam într-o altă sală de așteptare - Soho, Carburton & Linex. Am fumat și mi-am ros unghiile. Cred că toate închisorile sunt niște săli de așteptare. Toate închisorile - toate camerele. Toate camerele sunt niște camere de așteptare. Tu aștepți, eu aștept. Totul se apropie de momentul final. În cele din urmă, zvelta Trudi mi-a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
leagăn ar fi fost un biet sugar. Era mai mult decât gigantic - inspira venerație amestecată cu groază. Vultur-în-Zbor își aminti descrierea făcută de Virgil Jones frasinului Yggdrasil, copacul-mamă care ține cerurile laolaltă. Și-atunci întrebă ce fel de monștri îl rodeau la rădăcină. Alt șoc. Vultur-în-Zbor avea o amintire clară a pantelor superioare de pe muntele Calf. Fuseseră abrupte, mai solicitante chiar decât urcușul din K până la promontoriul stâncos și bogat împădurite. Avusese rețineri serioase față de escaladarea acelor înălțimi fără echipamentul adecvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vultur-în-Zbor însuși își găsise propria voce. — Mi-am jucat bine cărțile, repetă el cu o furie înăbușită. O metaforă sugestivă, așa-i? Trandafirul de Piatră te-a pervertit, Grimus. Cunoașterea oferită de el te-a făcut la fel de sucit și la fel de ros de dorința de putere ca și efectul lui, ce a stâlcit și a deformat viețile oamenilor aduși de tine aici. E un joc, nu-i așa? Un joc care te distrează? O infinitate de dimensiuni, de posibilități prezente și viitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Chelnerul s-a retras și brusc m-am simțit neliniștită. Stând lângă Sebastian așa de formal, amândoi bine îmbrăcați (da, el era la costum) și comportându-ne exemplar, mă făcea să vreau să mă fâțâi pe scaun și să-mi rod unghiile. Am fost salvată de rămășițele bunului-simț primar, care m-a făcut să îmi amintesc că e politicos să îi întrebi pe oameni despre ei; i-am pus diverse întrebări despre viața lui de până atunci, la care a răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
frumusețile risipite, „Spicul“, Cișmigiul, apoi, pe partea cealaltă, pe colț, clădirea unde fusese anticariatul de unde am cumpărat prima Biblie, deasupra redacția Vieții Studențești și a Amfiteatrului, mai apoi în sus, pe Bulevard, cârciumile „Tomis“ și „Tic-Tac“, lactobarul unde servea Tanti Rozi, cinematograful „Victoria“, magazinul Beldiman, fosta librărie a Academiei, C.E.C.-ul de odinioară, transformat în „Havana Club“, iar acum în Cazino, cofetăria de pe colț, fostele consignații de pe Academiei, cazinoul „Trocadero“, a fost și acolo un restaurant, și uite-așa, în pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-un pământ râvnit de alții. Abia Ester, mult mai târziu, m-a făcut să pricep ce cumplită-i dezrădăcinarea, prigoana, doar pentru că un altul îți urăște numele, sângele, neamul, casa, tot ce te leagă de acest Pământ, al cărui rod ești, la fel ca arborii, florile, gâzele sau apele ducându-se în voia legilor lor eterne. Nu aveam curajul să-i povestesc astfel de lucruri lui Matvei. Îl ascultam aproape nepăsător, gândindu-mă că, dacă tot este să bem, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu-i mai pasă de ceea ce-am simțit atunci sau de ceea ce cred acum. Vine doar și mai rupe din mine. Aș putea spune că-i val textul, jucându-mă cu metafore lesnicioase. Val care macină stânca. Val care roade țărmul. Val care biciuie trupul. Nimic din toate acestea nu-i textul. El este doar cu puterea nemiloasă a nepăsării și cu fragilitatea paginii în care cobor. 15tc "15" Se lucrează la extinderea Bibliotecii, la modernizarea, înfrumusețarea ei ș.c
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la spital“, a zâmbit, știind că nu o voi face. Nu am vrut niciodată ca ai mei să-mi cunoască prietenele. Una dintre multele ciudățenii cu care le-am amărât zilele. Peste drum, la lacto-vegetarianul de lângă cinematograf, unde servea Tanti Rozi, aduseseră pește. Un somn imens, de câteva zeci de kilograme, stătea aruncat pe trotuar. Îl ocoleau trecătorii, nedumeriți, dezgustați. Apucasem să-i spun tatălui meu că mâncam din când în când la ospătăria aceea. Văzând uriașul pește rămas pe trotuar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amintesc ce era cândva unde acum nu mai este nimic. Doar vitrine ferecate, pereți acoperiți cu zdrențe de afișe, un miros persistent de urină de la cinema „București“ până la „Gambrinus“. Unde o fi fost restaurantul „Tomis“? Dar lacto-vegetarianul, unde servea Tanti Rozi? Ce-a fost lângă aceste obloane mari, metalice care astupă vitrinele unor foste prăvălioare de lângă fostul hotel „Cișmigiu“? Cum se numea cinematograful de lângă „Timpuri noi“? „Festival“? A fost un cazinou o vreme acolo, acum e părăsit. Pe treptele lui doarme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de un străin la care ții, dar pe care abia dacă Îl cunoști. Îmi evita privirea și zîmbea cu nervozitate. Am simțit că Îi părea rău pentru ceea ce Îmi spusese În claustrul universității, că Încă o dureau vorbele care o rodeau pe dinăuntru. — Ascultă, din ce ți-am spus mai devreme, zise ea dintr-o dată, fără nici o legătură, n-ai să-i spui nimic lui Tomás, nu-i așa? — Sigur că nu. N-am să spun nimănui. RÎse nervos. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
văzusem și la tata, o privire care mă Întreba dacă am cea mai mică idee despre ceea ce fac. Ultimele ore se scurseseră Într-o altă lume, un univers al atingerilor ușoare, al privirilor pe care nu le pricepeam și care rodeau rațiunea și rușinea. Acum, la Întoarcerea spre acea realitate care pîndea mereu din umbra cartierului Ensanche, farmecul se destrăma și nu-mi rămîneau decît dorința dureroasă și o neliniște fără nume. O simplă privire către Bea mi-a fost de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ajuns pe promenada Bonanova, fiecare retras În propriile gînduri. Nu aveam nici o Îndoială că ale lui Fermín se concentrau asupra sinistrei apariții a inspectorului Fumero În povestea aceea. L-am privit cu coada ochiului și i-am observat chipul Îngîndurat, ros de neliniștite. Un văl de nori Întunecați se Întindea ca sîngele Împrăștiat, revărsînd așchii de lumină de culoarea frunzelor uscate. Dacă nu ne grăbim, are să ne prindă o ploaie zdravănă, am zis eu. Încă nu. Norii ăștia arată de parcă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe o bancă, de a o săruta, de a-i recita tot șiragul de nerozii care pe oricine altcineva l-ar fi făcut să se prăpădească de rîs pe socoteala mea. Însă Bea deja nu mai era prezentă. Ceva o rodea pe dinăuntru, În tăcere și totuși strident. — Ce se petrece? am șoptit eu. Mi-a răspuns printr-un zîmbet sfîșiat, de frică și de singurătate. M-am văzut atunci pe mine Însumi prin ochii ei; un biet băiat străveziu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Cum nu fu surprinsă, cu toate că aproape că muri de durere, atunci cînd bărbatul cu care era căsătorită de trei ani de zile o anunță că o părăsea pentru alta, fiindcă ea era ca un cîmp părăginit și sterp care nu rodea, fiindcă nu era femeie. În absența lui Zacarías (pe care Îl luase drept un emisar al cerului, căci, Îmbrăcat sau nu În negru, era un Înger luminos - și cel mai frumos bărbat pe care Îl văzuse ori Îl visase vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de ebenisterie aleasă, cu reliefuri În formă de Îngeri și văluri și cu o cruce mare În mijloc. Încuietoarea se afla În centru, sub cruce. Am Încercat s-o forțez, fără succes. Mecanismul era, probabil, Înțepenit sau, pur și simplu, ros de rugină. Singurul mod de a trece de ușa aceea era să o forțez cu o rangă sau să o dobor cu securea, alternative pe care le-am scos repede din calcul. Am examinat poarta În lumina lumînărilor, gîndindu-mă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Peste șapte zile, aveam să fiu mort. 36 Numai cineva care mai are de trăit doar o săptămînă e În stare să-și piardă vremea În zadar, așa cum am făcut-o eu În acele zile. Vegheam mereu telefonul și Îmi rodeam sufletul, atît de supus propriei mele orbiri, Încît abia dacă eram În stare să ghicesc ceea ce destinul dădea deja ca fapt Împlinit. Luni, la prînz, m-am Îndreptat spre Facultatea de Litere din piața Universității, cu intenția de a o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mă transformasem Într-un cerșetor. Am Încercat să fac rost de un loc de muncă. Am fost refuzat. Singurul lucru de care puteam face rost era o sticlă de vin vărsat, la cîteva centime. E o otravă lentă, care Îți roade mațele ca un acid, Însă m-am bizuit că, mai devreme sau mai tîrziu, avea să-și facă efectul. Îmi spuneam c-o să mă Întorc În Cuba, la mulatra mea, Într-o bună zi. Am fost arestat În timp ce Încercam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să mă ierte. — Isaac, te asigur că... — Daniel, dumneata ești tînăr și ai bunăvoință, Însă, deși am băut și nici nu mai știu ce spun, Încă n-ai Învățat să minți Îndeajuns de bine ca să păcălești un bătrîn cu inima roasă de mizerii. Mi-am lăsat ochii În pămînt. Poliția spune că bărbatul care a omorît-o e prieten cu dumneata, zise Isaac Într-o doară. — Poliția minte. Isaac Încuviință. — Știu asta. — Te asigur... — Nu-i nevoie, Daniel. Știu că spui adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de rău augur: Sophie Carax nu mai locuia acolo. Își părăsise soțul cu cîteva zile În urmă, sau acesta era zvonul care circula În scară. Atunci, Miquel a Încercat să vorbească cu pălărierul, care Își petrecea zilele Închis În prăvălie, ros de mînie și de umilință. Miquel i-a insinuat că venise În căutarea unei scrisori care sosise probabil pe numele fiului său Julián, cu cîteva zile În urmă. — Eu nu am nici un fiu, a fost singurul răspuns pe care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la Întrebat dacă călătorea singur, s-a mărginit să Încuviințeze. De mult călătorea singur. 5 După zece ani de la debarcarea la Buenos Aires, Jorge Aldaya, sau rămășițele omenești În care se transformase, s-a Întors la Barcelona. Nenorocirile care Începuseră să roadă familia Aldaya În lumea veche nu făcuseră decît să se Înmulțească În Argentina. Acolo, Jorge fusese nevoit să dea piept singur cu lumea și cu dispoziția testamentară a lui Ricardo Aldaya, o luptă pentru care el n-a avut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fusese nevoit să dea piept singur cu lumea și cu dispoziția testamentară a lui Ricardo Aldaya, o luptă pentru care el n-a avut niciodată nici armele, nici aplombul tatălui său. Ajunsese la Buenos Aires cu inima golită și cu sufletul ros de remușcări. America, avea să spună mai tîrziu, ca scuză ori ca epitaf, e un miraj, o țară de prădători și de mîncători de hoituri, iar el fusese educat pentru privilegiile și nazurile nesăbuite ale vechii Europe, un cadavru ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Jorge Aldaya fantomatic și famelic s-a Înfățișat la noi acasă, aprins de furie și de turbare. Fumero Îi povestise că Julián Carax urma să se căsătorească cu o femeie bogată, Într-o ceremonie de un fast foiletonistic. Aldaya era ros de cîteva zile bune de viziunile pe seama celui ce-i pricinuise nenorocirea, Înveșmîntat În straie de paradă și călare pe o avere pe care el o pierduse. Fumero nu-i povestise că Irène Marceau, deși femeie cu o anumită situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
edituri. Îmi petreceam cea mai mare parte a zilei În afara casei. Am avut amanți fără nume, chipuri disperate pe care le Întîlneam Într-un cinematograf sau În metrou, cu care făceam schimb de singurătate. Apoi, În mod absurd, vinovăția mă rodea și, cînd Îl vedeam pe Julián, Îmi venea să plîng și juram că nu-l voi mai trăda niciodată, ca și cum i-aș fi datorat ceva. În autobuz ori pe stradă, mă surprindeam uitîndu-mă la alte femei, mai tinere decît mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]