4,350 matches
-
vrea să fiu mângâiat de mâini prin care poți strecura Timpul... ...sau să fiu plâns de ochi smulși dintr-un Paradis în flăcări. Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât. Și eu sânt oare mai mult de un obiect trist? Câtă vreme suferi, nu de a trăi printre oameni, ci de a fi om, cu ce drept ai face din neliniștea ta o culme? O materie căreia îi e rușine de ea însăși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trăi printre oameni, ci de a fi om, cu ce drept ai face din neliniștea ta o culme? O materie căreia îi e rușine de ea însăși rămâne tot materie... Și cu toate acestea... Într-o lume de mărăcini, parcă sânt o salcie ce-și plânge crengile spre cer. Când mintea s-a oprit, de ce mai bate oare inima? Și verdele putred al ochilor spre ce se mai deschide când sângele a orbit? Ce negură spintecă măruntaiele și ce ziduri se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de noi înșine în mijlocul nostru? Ca și cum oriunde ai merge n-ai da de ceva mai rău ca tine, că tu ești răul care se boltește deasupra lumii, că nu poți fi cu tine fără să fii împotriva ta! Peșterile ascunse sânt mai puțin înfiorătoare decât golul pe care ți-l deschizi de câte ori îți ochești subteran ființa. Ce nimic se cască în sâmburele tău, de teama te apără de neîndurarea ta? Mai poți tu rămâne cu tine? De ce arborii mai zăresc spre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai mult de el. Și moartea-ți pare prea puțin ca să-l salvezi. Numai astfel se explică de ce religiile sânt în contra sinuciderii. Căci toate încearcă să dea un sens vieții în clipa în care ea-l are mai puțin. Ele sânt în esență atît: un nihilism împotiva sinuciderii. Orice mântuire izvorăște din refuzul ultimelor consecințe. Fără patimile tulburi ale muzicii, ce-am face oare cu simțirea caligrafică a filozofilor? Și ce-am face cu timpul alb, golit și dezbinat de viață
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-și dea seama. Un filozof? Un om care-și dă seama, dar nu știe nimic. În artă se poate orice; în filozofie... Dar ea nu-i decât deficiența instinctului creator în folosul reflexiei. Nonfilozofie: ideile se sufocă de sentiment. Bolile sânt indiscreții de eternitate ale cărnii. De câte ori mă ispitește amețeala, îmi pare că îngerii și-au rupt aripile din tării ca să-mi facă vânt din lume. Ce rană mi s-a deschis, ca o primăvară neagră, și-mi înverzește simțurile cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stare extatică. Niciodată nu ne stingem din vid, ci din preaplin. Un moment absolut răscumpără golul tuturor zilelor; o clipă reabilitează o viață. Orgasmul spiritului este scuza supremă a existenței. Așa îți pierzi de fericire mințile în Dumnezeu. Mâinile palide sânt un leagăn în care îți suspini viața. Femeile nu ni le-ntind decât ca să plângem în ele. Ceața e neurastenia aerului. Acele glasuri din afunduri, pentru care ți-ar trebui accentul unui Iov asasin... Ce înger nebun cerșește cu flașneta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape? Fiindcă în preajma femeii nu mai există timp. Și tulburarea noastră crește, din cauză că atingem în lume o stare care depășește lumea. Iubirea este o aparență intemporală; căci nu se suspendă devenirea în mijlocul vieții? Sânt îmbrățișări, în care timpul e mai absent decât într-un astru mort. Dragostea fiind o întîlnire dureroasă și paradoxală a fericirii cu disperarea, el e prea neîncăpător excesului ei inuman. De aceea, de câte ori te trezești din iubire, pare că ți-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ai gustat înșelăciunile vieții, decepțiile se întind blând ca untdelemnul și ființa se îmbracă în splendorile evanescenței. ... Și atunci regreți de-a nu fi cunoscut mai multe iluzii pentru a te legăna în amarul absenței lor. Fără sentimentul morții, oamenii sânt copii - dar cu el, ce mai sînt? Când știi ce-i sfârșirea, a fi nu mai are parfumul firii. Căci moartea fură melodia vieții. Și din amândouă nu mai rămâne decât un dezastru nocturn și muzical. Când ai cunoscut amărăciunile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-și caută pieirea în pustiurile lui Dumnezeu. De nu-ți pare că ești autorul norilor ce împînzesc cerul, la ce mai vorbești de plictiseală? Și de nu simți cum cerul se plictisește în tine, la ce mai privești spre Dumnezeu? Sânt vulgare acele fericiri care nu-ți trezesc dorința de-a muri. Când însă universul devine o spumă de irealitate și extaz, și cerul se topește în căldura inimii, de curge azurul pe spațiul ei înnebunit de imensitate - atunci vocile sfârșirii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de gârbovit înlăuntru. Plictiseala: a nu mai avea cumpăt în timp. Inima e locul în care noaptea se-ntîlnește cu dorința de-a muri, spre a se întrece-n nesfârșire... Nici mările, nici cerul, nici Dumnezeu și nici lumea toată nu sânt un univers. Numai irealitatea muzicii... Uitarea tămăduiește pe toți, afară de acei ce au conștiința conștiinței lor, fenomen de luciditate care te așază paralel spiritului, într-o ultimă dedublare. În marea divină, arhipelagul uman nu mai așteaptă decât fluxul fatal care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a fost prea puțin poet ca să cunoască voluptatea morții. Există însă preludii de orgă care ne arată că Dumnezeu nu-i așa de străin de ea precum eram înclinați a crede; și fugi care nu tălmăcesc decât graba acelei voluptăți. Sânt muzicieni - ca Chopin - care n-au legături cu moartea decât prin melancolie. Dar când te afli înlăuntrul ei, mai ai nevoie de vreo mijlocire? Atunci melancolia e mai repede sentimentul ce ni-l inspiră moartea pentru a ne lega de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât cerul. Ce plăcut ne lăsăm lingușiți de întinderile ei! Nimic nu-i mai penibil unui om harnic decât infinitul. Unui leneș e singura mângâiere. Dacă lumea ar avea margini, cum m-aș consola că n-am fost primar? Introspecțiile sânt exerciții provizorii la un necrolog. "Inima" devine simbol pentru univers în mistică și în nefericire. Frecvența ei în vocabularul cuiva indică până unde acea ființă se poate dispensa de lume. Când totul te rănește, însîngerările iau locul acelui tot. Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
numai mările! Pe fiecare clipă m-aș îmbarca spre apusurile Timpului. Un zâmbet inepuizabil, pe spațiul unei lacrimi... Lenevia mi se urcă până la cer. Și petrec o vacanță eternă în adăpostul pleoapei divine... Oare Dumnezeu face cât Marea? De ce, când sânt bătut de valuri, teologia mi se pare o știință a aparențelor? Marea - vastă enciclopedie a nimicirii - e mai cuprinzătoare decât cerul - biet manual de Absolut. Gândurile periculoase sânt precedate de o slăbiciune fizică. Discreția corpului în fața a tot ce-i
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
eternă în adăpostul pleoapei divine... Oare Dumnezeu face cât Marea? De ce, când sânt bătut de valuri, teologia mi se pare o știință a aparențelor? Marea - vastă enciclopedie a nimicirii - e mai cuprinzătoare decât cerul - biet manual de Absolut. Gândurile periculoase sânt precedate de o slăbiciune fizică. Discreția corpului în fața a tot ce-i nelume. Filozofia neavând organ pentru frumusețile morții, am luat-o cu toții înspre poezie... Dumnezeu n-a avut nevoie să ne trimită călăi, sânt doar atâtea nopți fără lacrimi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fi mânat, nativ, spre lipsa de naivitate? În Franța existat-a vreodată vreun copil? În muzică, francezii n-au creat mare lucru, fiindcă au iubit prea mult perfecțiunea în lume. Și apoi, inteligența e ruina infinitului și deci a muzicii... Sânt priviri menite parcă să ne consoleze de toate melodiile pe care nu le-am auzit... Când vrei să te reîntorci în Dumnezeu, îngheață lumina dintre tine și el. Omul suferă de o primăvară a întunericului. În tristețe, totul devine suflet
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ascunde adevărul, deși ne țin mai cald decât luminile îndepărtate ale lui Dumnezeu. Nici o lume nu ne oferă din plin înșelăciunile viețuirii; doar teama trezirii din ele se schimbă în tărie de la una la alta. Văzut-am toate lucrurile ce sânt - și m-am retras pe extremitățile inimii... În plânsul ceasurilor tulburi parcă aud ființele ce le-am ucis în vis... Nu mai găsești odihnă pe pământ decât în ochii care nu l-au zărit. M-aș vrea îmbălsămat în toate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de realitate. Fără cheltuielile sufletului, am trăit într-un univers alb. Căci "obiectele" nu sânt decât iluzii materiale ale unor excese lăuntrice. Ultima treaptă a desprimăvărării noastre: Dumnezeu. Spiritul fiind o lipsă pozitivă a vitalității, ideile ce răsar din el sânt prin compensație, gravide. Cu cât dorințele sânt specializate mai puțin, cu atât realizăm mai repede infinitul prin simțuri. Vagul în instincte îndreaptă irevocabil spre absolut. Din amintirea timpului în care n-am fost și din presimțirea timpului în care nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vibrațiile ultime ale sufletului irupe universul, zborul gândurilor pătimașe îl recreează neîncetat. În mijlocul plictiselii știm că existența n-a fost să fie; în intermitențele ei, ne uităm de toate și sîntem. Purtând cu dureroasă străduință povara propriei ființe, semenii tăi sânt mai obosiți de tine decât tu însuți. La un anumit grad al dezlipirii de lume, oamenii nu mai există decât prin excesele memoriei, iar tu, prin vestigiile unui egoism. În orice parte ai apuca, nu dai decât de Dumnezeu. Oare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai există decât prin excesele memoriei, iar tu, prin vestigiile unui egoism. În orice parte ai apuca, nu dai decât de Dumnezeu. Oare cum pot privi cerul acei ce n-au regrete? Pentru a iubi, trebuie să uiți că semenii sânt creaturi; luciditatea nu te apropie decât de Dumnezeu și de neant. Fericiți sânt doar acei cărora dragostea le e un tot ce nu le dezvăluie nimic; care iubesc într-un freamăt de neștiință și perfecțiune. Din zarea lumii, Dumnezeu e
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
orice parte ai apuca, nu dai decât de Dumnezeu. Oare cum pot privi cerul acei ce n-au regrete? Pentru a iubi, trebuie să uiți că semenii sânt creaturi; luciditatea nu te apropie decât de Dumnezeu și de neant. Fericiți sânt doar acei cărora dragostea le e un tot ce nu le dezvăluie nimic; care iubesc într-un freamăt de neștiință și perfecțiune. Din zarea lumii, Dumnezeu e tot atât de departe ca și neantul. Acea năpădire vastă și copleșitoare a anumitor dimineți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sens ultim: a deveni un sfânt al propriei singurătăți. Vrăjit în izolarea ta, ceasurile s-au oprit și Veșnicia a început să bată. Iar Dumnezeu trage clopotele spre cerul tău... Singurătatea e un afrodiziac al spiritului, precum conversația al inteligenței. Sânt atâtea posibilități de a muri în muzica lăuntrică, încît nu-mi voi mai găsi sfârșitul... Nu ești cadavru decât în lipsa de sonorități interne. Dar când simțurile gem de ele, imperiul inimii depășește pe cel al ființei și universul devine funcția
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu știe. Celălalt, victimă a nonerorilor spiritului, supraveghează voluptatea vecinului identic și se uită pe sine însuși prin molipsire. Răsturnarea haotică a simțurilor, cu extazul implicit și periferic, seamănă unei concesii penibile, în care bărbatului și femeii secretele vieții le sânt diafane. Ei par a se fi învoit să greșească împotriva veghii duhului, dar nu reușesc decât să-și privească uitarea și să-și diminueze, prin gândire, farmecul dispariției orizontale. Astfel introduce luciditatea o notă de amurg în suspinele acelui ieftin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de a muri. Irealitatea vieții nicăieri nu e mai tulburătoare ca în deznădejdile fericirii. De aici, nespusul dureros al dragostei. Întreaga poezie a vocilor lăuntrice se reduce la imposibilitatea de-a separa dorul de viață de dorul de moarte. Speranțele sânt cuiburi fragede de sfârșituri. A trăi și a muri: două semne pentru aceeași închipuire. Toate lacrimile neplânse mi s-au vărsat în sânge. Și eu nu m-am născut pentru atâtea mări și nici pentru atât amar. Nu găsesc cheia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dezvălui lipsa de puritate a forțelor ce îl agită, amestecul ciudat și neprevăzut de elemente. Teoretic, greu ne închipuim combinația de barbarie și de melancolie decadentă, de vitalitate și de vag, de instinct și de rafinament. De fapt însă, atâția sânt chinuiți de un apus al vieții în reflexe încă sigure! Doruri îndelungi, îmbrățișînd desfășurările cosmice și înflorindu-le de nesiguranțele visului - de unde ar porni ele, dacă imboldurile de la temeiul nostru n-ar scoborî și n-ar urca povârnișul slăbiciunilor noastre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Cugetul scăldat în lumina nocturnă a disperării. Spiritul are prea puține leacuri. Căci de el însuși trebuie să ne vindecăm în primul rând. De natură și femeie te apropii, fugi și revii din nou, cu toată teama de insuportabilul fericirii. Sânt peisaje și îmbrățișări care îți lasă un gust de exil - ca tot ce amestecă absolutul cu timpul. Ești incurabil pierdut amăgirii și vieții când, privind cerul în ochi de femeie, nu poți uita originalul. A putea suferi cu nebunie, curaj
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]