2,533 matches
-
zic și eu că avem ordin de a răsufla, fără de contenire, ca să o scoatem la liman, chiar de-ar fi să piară dracul Iar atunci, Pamfil Duran, căruia tot îi mai curgeau lacrimile, în urma cumpenei prin care trecuse, s-a săltat într-un cot și a cuvântat: tu, măi Cornele, se cunoaște că ești nepotul lui Moș Braiu, cel cu luleaua Zicând el așa, s-a îndreptat de a ședea pe șezutul lui, iar noi, ceilalți, văzându-l răvenit, ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
copilărie, către peretele cu fotografii. A indicat cu arătătorul, ca să priceapă și Profetul, care nu grăia românește: E Aurelian, feciorul nostru, care acuma-i sub drapel: face stagiul militar. Văzând că nu-l mai întreabă, nici unul, nimic, s-a cocoțat, săltându-se de pe sărmanele lui picioare chircite, pentru a ciocăni cu unghia arătătorului în rama de lemn a unui tablou, având pe el dunga oblică a unei panglici negre: În poza aceasta, suspină el, se vede cum arăta copila noastră cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
reacțiunea! Și râdea fericit, văzându-i pe puștani cum se ghemuiau sub palmele lui. Altă dată, la fel de științific, te punea să stai aplecat În față, la nouăzeci de grade, și te plesnea razant cu liniarul de lemn. Iar când tu săltai și-ți reluai, săgetat de durere, poziția umanoidă, exclama hohotind: Acțiunea egală cu reacțiunea! Nu era Întotdeauna la fel de elaborat. Uneori trecea pe coridoare și Împărțea scatoalce la Întâmplare elevilor care, după ce sunase clopoțelul, nu intraseră În clase. De la asta i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
vedem doar noi doi, nu Întreg Celebrul animal. Arăta bine, se bronzase, purta o fustă legată Într-o parte, cu talie joasă și despicată pe coapsă, un tricou strâmt, Înflorat. Părul Îi era prins Într-un coc neglijent, cu zulufi săltând peste urechi și obraji. Rujată purpuriu, părea să aibă buzele umede tot timpul. Zâmbea când a intrat. Eu eram În spatele tejghelei, m-a covârșit emoția văzând-o, așa că n-am apucat să ies de-acolo, s-o Întâmpin cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
privim prostește unul pe celălalt. Din spatele meu apare Leac, trece de mine, ajunge lângă canapea, Îi Întinde mâna, ea Îl apucă delicat, de parcă ar vrea să coboare dintr-o caleașcă. Râde, ridică un picior și-l trece peste căpățâna senatorului, saltă scurt pe celălalt, Își pierde echilibrul, Leac o prinde În brațe, n-apucă s-o țină lângă el prea mult, Andreea alunecă, se unduie galeșă, patinează. E mai trează decât credeam, se mișcă bine, trece de mine, ușor atingându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
iese pe vârfuri, merge În bucătărie, aud ușa frigiderului, sertare deschizându-se, clinchet. Cei rămași În cameră stăm și ne uităm unii la alții, Leac a rămas lângă canapea, cu Pârvu alături, În fund pe covor, cu mâna ridicată Încă, săltând moale prin aer. Dirijează, mă gândesc eu și pentru prima oară ascult și muzica. Nu-mi dau seama ce e, ceva cu mult saxofon În orice caz. Mă chinui degeaba să recunosc, până la urmă renunț, Încerc să m-adun, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
la trei pași de mine, ține În mână două lumânări uriașe, de botez. Pe umeri are petrecut un colac de sfoară. - Gata? Hai, am adus și luminile! Încă nu reușesc să pricep mare lucru. Îl văd Însă pe Leac cum saltă de pe canapea, cum trage un scaun În mijlocul camerei, Îl ridică de pe covor pe senator și-l proptește-n spătar. Apoi ia sfoara de pe umerii Andreei, cu grijă, ca să nu stingă lumânările, și Începe să-l lege pe Pârvu de scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
lumea cu noaptea-n cap fără nici o umbră de rușine. Din interior, răspunsul respectivului Mitică se aude clar și tare: "Nu găsesc untdelemnul!". La auzul acestor cuvinte cu accent de nepăsare fața femeii se strânge într-o mimică enervată. Își saltă agresiv poalele halatului si dispare, închizând ușa în urma ei. Peste drum, sprijinind peretele unui hotel cu aspect sordid dinspre care vine un iz puturos de varză murată și bere trezită, câteva "fetițe" fumează cu gesturi plictisite în așteptarea clienților. Una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
silențioasă pe călcâie dar nu apucă să plece. Pe scara splendidă din lemn masiv ce duce la etajul superior, Smaranda deja coboară, într-un jerseu de lână crem, cu fusta largă fluturând în jurul picioarelor ei lungi. Părul buclat, șaten închis, saltă pe umeri în ritmul pantofilor trotteur ce lovesc grăbiți treptele. O bucurie intensă luminează ovalul plin al feței. Râd ochii negri, gropițele din obrajii ca de heruvim, râde toată tinerețea ei fericită. Marius! Îl cuprinde cu mâinile după ceafă, sărutându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cei prezenți își traseră caschetele mai pe față, spre a se feri de praful adus de pe terenul aspru și bolovănos din apropiere care întunecă pentru câteva clipe văzduhul. Ochiți! Foc! Simultan, degetele apăsară trăgaciul. Ecoul puternicei detunături a făcut să salte speriate păsările din cuiburile ascunse în plopii îmbătrâniți din spatele zidului de piatră. Un medic scund și gras, cu chelie proeminentă, a cercetat cu un stetoscop pulsul celui căzut la pământ. Lăsase imediat mâna să cadă, cu un gest care spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
clipă și fixează împrejurimile. Chiar și de la distanță se vede că poartă numai suspiciune pentru toți cei din jur în privirea alunecoasă. Fixează și mașina lor, dar datorită întunericului nu vede nimic care să-l alarmeze. Trage un scuipat, își saltă pantalonii, apoi dispare înăuntru. Manfred încruntă din sprâncene, potrivindu-și cu degetele de la mâna dreaptă rama ochelarilor: El e. De unde știm la ce cameră merge? La numărul 5. Întâmpină cu o grimasă veselă privirea amuzată a lui Marius. Folosim uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sus, semn de oprire. La nici câțiva metri depărtare, nemișcată, o santinelă ascultă concentrat, cu capul ușor aplecat într-o parte. Nervii tuturor sunt încordați la maximum. "Oh, Doamne, nu! Nu se poate sfârși totul acum!". Spre ușurarea lor, neamțul saltă arma pe umăr și continuă să patruleze, ba chiar își aprinde liniștit o țigară. Își bate palmele înmănușate ca să se încălzească în timp ce îngână ușor: "Unsere beide Schatten/ Sah'n wie einer aus/ Daß wir so lieb uns hatten..." 131. Marius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
unui masiv bloc pietros. Din fața arsă, transformată într-o mască respingătoare, ochii de un albastru serafic se văd sticlind a moarte. Domnule căpitan...Marius vrea să-i spună ceva, dar nu poate. O gheară de fier îl strânge de gât. Salt înainte! Este vocea subofițerului Caraiman, care acoperă vacarmul luptei. Domnule căpitan... Comandantul se căznește să spună ceva. Limba îi este roșie, năclăită de sânge. Îl apucă de guler. Până la urmă, rostește cu greutate: În buzunar, am...o scrisoare și verigheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
înaltă șiroiește de sudoare, dar el nu dă nici o importanță la apa care-i intră în ochi, de altfel nici nu o simte. Toată atenția lui este îndreptată către ceea ce se petrece sub privirea lui. Ușor! Mai la stânga! Acum ridică! Saltă degetul arătător al mâinii drepte și începe să-l învârtă rapid în cerc: Rulează în continuare! Un subofițer în vârstă își face apariția. Domnule locotenent, trebuie să vă prezentați la biroul locotenentului major Bedniakov. Bine...bine... Iese din garaj exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
surprinși de ceva și se vedea clar ce-o să li se întîmple: schiurile o luau vizibil înaintea picioarelor în timp ce schiorul încerca disperat să se redreseze; cădea aiurea, alunecând apoi pe pârtie până hăt departe. Surpriza era un dâmb care te sălta brusc în aer, mă trântise și pe mine de câteva ori. Cei experimentați, ca Suzy îl treceau rămânând câteva clipe în sbor de pasăre, cu trupul înaintea schiorilor, care apoi, la atingerea pîrtîei erau răsucite de schior într-o amețitoare
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
secțiunea medicală când, deodată, Newt îi atrase atenția din nou. În tăcere, fetița îi indica creatura care încerca să se ridice. Strângând din dinți, gândindu-se că va fi din nou orbită și asurzită, Ripley trase a doua oară. Reculul săltă țeava vibratorului și Newt își acoperi urechile cu palmele. De astă dată, făptura de coșmar nu se mai clinti. Din spatele ei se auzi o voce: ― Nu trage! Hicks și ceilalți se materializaseră din perdeaua de ceață și praf. Erau cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
mai apucat să-l fac. Aproape pe loc mi-am dat seama că greșisem; n-ar fi trebuit să le întorc spatele. Până și-un puști din telenovelle știe asta. Am simțit o mână enormă apucându-mă de gât și săltându-mă spre cer. Dacă nu m-aș fi sufocat, aș fi văzut și cui îi aparținea; probabil era copita lui Rapotan. Am încercat s-o apuc, să mă agăț de ea, dar nu reușeam. Horcăiam. Parcă mă ridica o macara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
normal, pe ușa din față, ca și cum nimic n-ar fi. Robanu vine și el prin spate, când îi fac semn. Intrăm în culise și punem mâna pe impostor. Ne vedem la mașină. Maria ne-așteaptă aici, cu motorul pornit. Îl săltăm pe scriitoraș, îl trântim în portbagaj, și valea! Maria, o să conduci tu. Te descurci?“ „Sigur. Viteza?“ „Normală, nimic peste limită. Suntem niște turiști obișnuiți, veniți la mare.“ „În mijlocul lui noiembrie, pe ditamai furtuna...“, am observat. „Are procurorul invitația, la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Da’ jur că n-am văzut nimic.“ „Bine. Ia zi, ce n-ai văzut.“ N-am înțeles dacă bunicu’ Vitalian i-a confirmat spusele (dacă zbura peste munți, cum povesteau unii, ar fi fost cam greu), dar jandarmii l-au săltat pe doctor în camionetă, să-l ducă la Târgoviște. Oamenii s-au împrăștiat pe la casele lor, mormăindu-și nemulțumirea. Ultimii rămași trebuie să fi reținut farurile rotunde ale Fordului, ca două capace, și să fi auzit foșnetul roților pe zăpada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
frumoase dacă tai colțurile, să le-ndrepți. În plus, în teancurile alea de câte 20, n-apuci să verifici pagină cu pagină: unele numere sunt descompletate, iar de la altele au sărit pagini broșate. Nu vă mai spun că prețul a săltat binișor peste 10 000, și nu de ieri, de-alaltăieri...“ „Minunat, dom’ profesor, mulțumim pentru lecție. Da’ tot nu-nțeleg de ce nu cumperi numărul de pe piața noastră? Cineva trebuie să-l aibă. Nu-i la Doamnei, e pe Moșilor; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le-am deschis, dar am fost fair-play: i-am pus doctorului somațiile în cutie, în ultima zi. Liechtenstein se prelungea cu Wipplingerstrasse, tot în pantă, spre Vechea Primărie și Stephansdom. Strada se îngusta și se lărgea după densitatea clădirilor, asfaltul sălta și cobora, încrucișând linia de tramvai sau lăsând mici podețe metalice suspendate în dreapta, cu balustradele curățate de gheață și niturile proaspăt vopsite în verde pal. Începuse să ningă, dar nu găseai un fulg, zăpada dispărea prin porii trotuarelor, parcă trasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu bani și... mergem amândoi la Nastasia Filippovna! Ce zici: vii sau nu? Ascultați-l, prințe Lev Nicolaevici! se băgă în discuție, sfătos și solemn, Lebedev. Ah, nu scăpați prilejul! Ah, nu-l lăsați să vă scape!... Prințul Mâșkin se săltă puțin pe banchetă, îi întinse politicos mâna lui Rogojin și îi spuse cu amabilitate: — Voi veni cu cea mai mare plăcere și vă mulțumesc foarte mult pentru că m-ați îndrăgit. Poate, dacă apuc, vin chiar astăzi. Deoarece, vă spun sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aici ca să văd copacii? Pe ăștia (arătă spre copacii din parc)... nu-i caraghios? Nu-i așa că nu-i nimic caraghios în asta? o întrebă el serios pe Lizaveta Prokofievna și căzu brusc pe gânduri; apoi, peste o clipă, își săltă capul și, curios, începu să caute cu ochii pe cineva. Îl căuta pe Evgheni Pavlovici care ședea foarte aproape, la dreapta, unde stătuse și mai înainte. Însă Ippolit uitase și de aceea îl căuta de jur împrejur. A, n-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și el să plece neobservat, stătea acum nemișcat, cu capul în pământ, părând și el să fi uitat că voia să se retragă. Toată seara nu pusese în gură nici un strop de vin și fusese foarte îngândurat; arareori doar își sălta capul și îi privea pe toți și pe fiecare în parte. Acum s-ar fi putut crede că se aștepta aici la ceva extrem de important pentru el și că deodată se decisese să mai rămână. Prințul nu băuse decât două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și strălucea de fericire sărutându-i mâna. (Aglaia îl lăsa să i-o sărute.) Prin urmare, îl iubești pe acest... tânăr? — Da’ de unde! Nu-l pot suferi pe... tânărul tău, nu-l pot suferi! se înfurie brusc Aglaia și își săltă capul. Și dacă mai îndrăznești o dată, tată.... vorbesc serios cu tine; auzi, vorbesc serios! Și într-adevăr vorbea serios: roșise toată și chiar ochii îi fulgerau. Tatăl ei își înghiți vorba și se sperie, dar Lizaveta Prokofievna îi făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]