6,861 matches
-
din ele scară, Spre-a te urca pe dânsa l-avere și mărire. Prefă-te numai cumcă tu prețuiești acele Mari calități s-alese (numește-le cum vrei), C-o frază lingușește deșertăciunea lor Și pe-umeri te vor duce, sacrificând averea, Viața pentru tine. Dar spune-li-adevărul: Te-or răstigni pe cruce, te-or huidui cu pietre Și te vei stinge mizer de nimenea jălit. Se vede Că puteau șireții ca să găsească-n viață Alt preț decât acela să-și împlinească
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
batjocura oricărei discipline, se risipiră într-o fugă sălbatecă și irezistibilă. Cu toată inimoasa ceată care căuta să-l scape pe-mpăratul, acesta nu putu scăpa din înghesuială cu una cu două și, pentru a-i deschide o ieșire, fură sacrificate nu numai animale, ci fără scrupul chiar soldații romeici ce se-ntîmplau să-i steie-n cale. În acest chip numai și cu cel mai mare greu izbuti împăratul să se dezbată nevătămat la Berrhoe, unde se strânseră și rămășițele scăpate
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
îi descrise starea împărăției cutremurate în temeliele sale și aproape de disoluțiune, îi demonstră de aproape turburea stare de nevoi din care l-ar putea mântui în mod esențial ajutorul așteptat de la Ungaria, dar care ajutor nu-l poate căpăta decât sacrificând statul româno-bulgar, adecă o țară care și așa e mâncată înlăuntrul ei de erezie, de aceea toate drepturile de suveranitate pe care Balduin le-ar avea cumva asupra Romîno-Bulgariei lui Asan el să le treacă la biserica romană în mînile
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu organul filozofic trebuie format pentru o filozofare adevărată. Cele zise conțin dezlegarea a două fenomene însemnate. În artea dramatică 319 r omul face din individualitatea sa particulară un mijloc pentru un scop artistic. El o ascunde așadar și o sacrifică pentru una a doua, cea născută de fantazie. Așadar toată personalitatea adevărată devine purtătoarea unei personalități poetice, adică numai (cugetate) închipuite. Aceasta însă o poate actorul numai întru măsura aceea întru cât poate ascunde și transforma propria sa individualitate și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sale. Însă frumosul și adevărul sunt momente neseparabili de reprezentațiunea dramatică. Fiecare din ele menținută unilateral (singură) ridică (anulează) ființa artei noastre. Daca actorul dramatic nu vrea să se supuie decât legei frumosului, căutând numai la idealitatea formei, atunci îi sacrifică ei naturalitatea (adevărul natural) și-și răpește adevărata valoare a operei sale, adica de-a-l purta pe spectator prin toate fazele vieței sale sufletești și de-a simți din dispozițiunea lui (răsunetul) ecoul tuturor afectelor sale proprii. Valurile simțirei se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
iluziune sensibilă. În artea dramatică însă se prezintează înainte un caracter pe care-l petrecem prin toate prefacerile și-n a căruia simțire trebuie să ne oglindim. Daca artistul consultă în reprezentațmuea sa numai frumusețea și idealitatea, atunci îi va sacrifica ei nu arareori însuși adevărul natural (naturalezza) și va deveni discolorat. Din momentul însă când recunoaștem în reprezintator pe artistul plastic, se răcește și în noi participarea curat umană la viața individuală ce el are să ne reprezinte. Să fie însă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
noi mai sus n-avem decât să amintim pe Kemble, pe care Tieck îl numește mai mult declamator decât actor. Portretul ce ni-l creionează Tieck despre el în Foile sale dramaturgice îl așează cu totul în categoria acelora cari sacrifică individualul idealităței abstracte. "Kemble generaliză individualul și, după ce a tras în jos singularitatea imaginei sale și minunata varietate a cugetelor, espresiunilor și a simțirei într-un element general a unui gest nobil totdeuna demn și a unui ton monoton, încet
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
realității ordinare. Triumfele cele ieftene ce-i procură reprezintatorului aceste trăsături rupte din viața ordinară și reproduse cu noroc, (încleiate) amalgamizate în genere contra voinței într-un actor pot să nască în el un astfel de gust dc imitațiune încît sacrifică studiul cel serios al reprezentațiunei de caractere unui seceriș atât [de] neostenitor. {EminescuOpXIV 242} a artei cu aceiași ochi cu cari privesc o operă a naturei, adică, daca trebuie să și influințeze asupră-ne ca o operă a naturei, atuncea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sa morală întru rezistență se poate păstra contra momirei de-a nu urmări esploziunea recunoașterei sale ca scop, ci de-a [o] considera numai ca pe un rezultat neapărat al acomplisementelor sale, pentru care însă nu se cuvine a se sacrifica neci o iotă din arte. Însă ca cea mai mare depravațiune a acelui instinct, foarte just în originea [sa], a artistului dramatic, de-a câștiga adică de la prezent deplina satisfacțiune a recunoașterei, apare acea cochetare pentru favoarea publică care tinde
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
esplicare a situațiunii. Asta-i scandalos și dovedește o ambițiune mizerabilă din partea nebunului care-o face". Cu cuvintele astea condamnă poetul orce reprezintațiune ce tinde numai la o simplă (caraghiozlîc) (Spassmacherei), care-și defige de țintă râsul mulțimei și-i sacrifică reprezintarea caracterelor. Mintea cea pătrunzătoare a lui Iarno în Guillom Meister semnalează acest moment în toată unilateritatea lui când zice (Goethe, Opere, XX, pag. 25): "Într-adevăr eu iert actorului orce greșală ce izvorăște din amăgirea pe sine însuși și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Trebuie să iertăm actorului că nu mai vrea să audă neci de-o critică mai mult, pentru că în specia asta de scriitorie se întrebuințează în genere penele mai tâmpite, de unde apoi nu izvorăște dezaprobarea din invidență, ci numai spre a sacrifica unui idol". Foi dramaturgice, II, pag. 29. {EminescuOpXIV 251} {EminescuOpXIV 252} O activitate căzută în opiniunea publică (înspăimîntă) respinge de sine naturi talentate și însemnate de a se consacra ei, pentru că perspectiva e mult mai bogată pe alt teren. Astfel
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu putință numai într-atîta întru cât conlucră ca factor creatoriu și intuițiunea nemijlocită. Marii actori tragici ai francezilor vor rătăci, din contra, în conformitate cu spiritul poeziei lor dramatice, în direcțiunea unei idealități abstracte oarecare și vor cădea în pericolul de-a sacrifica plinătatea vieței prin unilateralitatea patosului și de-a-năduși astfel adevărul natural. Căci geniul lui Talma - daca e să judecăm după impresiunea cea mare ce-a esersat-o asupra unor naturi cu totul germane - geniul lui Talma a zbucnit asupra spiritului națiunei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
învingerea unui sunet, cea mai mică siluire a elementelor vorbirei aduce la moment un element conturbator în cursul cel ușure al conversațiunei. Fără volubilitate, or vorba capătă accente prea tari, prea multe contraste și prea multă intenționare (Absichtlichkeit), sau ea sacrifică cursului vorbirei preciziunea și chiaritatea sensului. Spre formarea tonului de conversațiune vom recomanda actorului astfel de piese în cari e nimerit tonul și modul vorbirei claselor mai nalte; și citirea în gura mare a romanelor cari se mișcă în acest
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fi de importanță esactitatea istorică în deosebirea distincțiunei a costumului din evul-mediu. Ș-aicea e suficient un tip general oarecare, {EminescuOpXIV 347} care să-i permită fantaziei un teren atât de liber încît în coprinsul acestui tip ea să poată sacrifica în părți spețiale chiar esactitatea istorică, spre a face loc unei aparențe mai pitorescă. Se-nțelege că prin asta costumul nu trebuie să devie fantastic și dezlipit de orce bază istorică. Cu cât o dramă, prin compozițiunea sa întreagă, prin
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pe care individul ni le-arată pe conta rolei sale sânt erori simbolice și sânt și o dovadă că actorul n-a putut să se priveze de sine însuși în interesul misiunei sale și că n-a putut să-și sacrifice personalitatea sa. O dirigintă cu simț de arte are să-și probeze influința sa și în această privință, o influință care, daca lasă a domni rațiunea obiectului, poate fi sigură de succes. În cazuri de acestea trebuie să i se espună
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
care pune în pericol sau nimicește vieți omenești inocente ori compromite libertățile fundamentale ale omului, studierea cauzelor subiacente ale formelor terorismului și actelor de violență ce își au originea în decepții, subjugare și disperare și care îndeamnă anumite persoane să sacrifice vieți omenești, inclusiv pe a lor, pentru a încerca să aducă comunității schimbări radicale. În virtutea paragrafului 9 al acestui document, se înființează "Comitetul special asupra terorismului internațional", compus din 35 membri, care trebuie să examineze observațiile trimise de state și
Terorismul internațional: reacții ale actorilor regionali și globali by Gabriel Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
pentru noua mentalitate și deci în noua formă a eposului - un ne-legiuit și a fost tratat ca atare. Putem recunoaște funcționarea unui astfel de mecanism psihosocial în legenda lui Lycaon, cel transformat în lup de către Zeus pentru că i-a sacrificat acestuia un copil. Mâniat de gestul lui Lycaon (fiul lui Pelasgos, strămoșul mitic al pelasgilor), Zeus trimite potopul, de care scapă într-o ladă doar Deucalion și Pyrrha, al căror fiu, Hellenus, este socotit strămoșul grecilor (helenilor). Subtextul mitului pare
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
unor sandale înaripate (Ovidiu, Metamorfoze, IV). f) Tot despre un sacrificiu uman ratat vorbește legenda Ifigeniei, care trebuia să fie decapitată pe altarul zeiței Artemis, pentru oprirea unei furtuni. În ultima clipă, zeița o înlocuiește cu o căprioară, care e sacrificată în locul ei. Ifigenia este învăluită de un nor și purtată prin aer până pe țărmul Mării Negre (Taurida), unde devine preoteasă la templul zeiței Artemis (Euripide, Ifigenia la Aulis ; și Ovidiu, Metamorfoze, XII). g) Și în legenda lânii de aur se găsesc
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
XII). g) Și în legenda lânii de aur se găsesc „zburători prin nori” și rituri sacrificiale, de data aceasta pentru declanșarea ploii. Phrixus și Helle - fii ai Nephelei (zeița norilor) și nepoți ai lui Eolus (zeul vântului) - urmau să fie sacrificați pentru a pune capăt unei secete cumplite care afecta Beoția. În ultima clipă, Nephele îi salvează, ridicându-i la nori pe un berbec cu lâna de aur, care urma să-i ducă prin văzduh până în Colchida, pe țărmul Mării Negre. Ulterior
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Zalmoxis. q) Dar adevăratul taumaturg, care conform tradiției a excelat în arta stăpânirii fenomenelor atmosferice, a fost Empedocle din Agrigento (Akragas) (secolul al V-lea î.e.n.). El a fost poreclit „gonitorul vânturilor” (gr. Alexanemos ; cf. Iamblichos, Vita Pyth., 135-136) pentru că, sacrificând cândva mai mulți măgari (sacrificii specifice hiperboreenilor ; cf. Pindar, Pythice, X, 33), a făcut din pielea lor burdufuri în care „a închis” vânturile care pustiau recoltele (Diogenes Laertios, VIII, 60 ; cf. 58, p. 411). Tot Empedocle a fost cel care
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fete) pe care cetatea Atena era obligată să i-l ofere periodic. Un biotribut tragic, umilitor și de bună seamă inacceptabil, odată ce Egeu - regele Atenei - a consimțit să includă pe propriul său fiu, Tezeu, printre cei care urmau să fie sacrificați Minotaurului, cu scopul de a încerca răpunerea monstrului. Desigur, regele atenian a riscat enorm, dar nu orbește. Tezeu era un erou, os de zeu. Legenda spune că tatăl său era de fapt zeul Poseidon. La vârsta de șaisprezece ani, el
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
zeul Poseidon. La vârsta de șaisprezece ani, el dovedise deja curajul, iscusința și forța ieșite din comun, răpunând tâlharii giganți Sinis, Sciron, Cercion și Procrust (impropriu încetățenit Procust). El i-a impresionat pe toți, prinzând de viu, legând și apoi sacrificând Taurul de la Marathon, ispravă care anunța viitoarea lui înfruntare cu Minotaurul. Acesta din urmă era considerat ca fiind invulnerabil, dar formula este clasică în mitologia universală și tot clasic este faptul că, de fiecare dată, mentalitatea mitică a impus, și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
nu sunt, în primul rând, lecții de etică și echitate. Pe de altă parte, „sacrificarea ucenicului de către arhitect” pare a fi un motiv arhaic degradat, acela al sacrificiului ritual înfăptuit în vederea întemeierii creației. Motivul „arhitectul care, din invi- die, își sacrifică ucenicul, aruncându-l de pe schelă” este atestat și pe teritoriul românesc. Vezi tradițiile populare referitoare la construirea Bisericii Negre din Brașov și a Bisericii săsești din Sebeș (21). în privința rolului simbolic pe care îl joacă Ariadna în economia mitului, cred
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și [...], după ce l-a scos din vizuină, l-a ucis de îndată” (Malalas, Chronographia, IV, 108 ; cf. 6, I, p. 144). Această relatare grăbită și neglijentă are totuși nu numai meritul de a afirma un fapt esențial (Minotaurul a fost sacrificat în afara Labirintului, și nu înăuntrul său), dar și pe acela de a lăsa să se bănuiască un alt fapt, la fel de esențial : ca să scoată monstrul din „vizuină”, Tezeu trebuia, în prealabil, să-l îmblân- zească pe cale magică, să-l „lege”. Ceea ce
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Minotaurului în afara Labirintului) este subînțeles la Bathycles. Mă pot încumeta acum să încerc să reconstitui o posibilă formă arhaică a scena- riului mitic : Tezeu l-a „legat” pe Minotaur și l-a scos viu din Labirint, după care l-a sacrificat, probabil în public, pe un altar din centrul cetății. Mare parte dintre aceste motive se regăsesc redate explicit în colindele românești „de flăcău”, în care junele participă la o vânătoare mito-rituală cu evidente conotații inițiatice și cosmo- gonice. Animalul vizat
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]