4,125 matches
-
Woolf și ariditatea unor note cvasi-contabilicești, din Jurnalul lui Liviu Rebreanu? Dar emfaza aproape adolescentină din notele lui Henri BeyleStendhal și patetismul rece al frazelor fără șir Înscrise În jurnalele lui Tolstoi? Dar tragismul cutremurător din Însemnările lui Kafka și scriitura albă, impasibilă, a lui Camus? Firește, asemănările nu sunt de suprafață. Mai mult, ele sunt irelevante atâta vreme cât vrem să comparăm cantitatea sau calitatea informației oferite. Toate acestea rămân lipsite de semnificație chiar dacă ne-am strădui să le redăm vechile contexte
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
are o putere mai mare asupra lui decât asupra propriei inspirații. El Își deconspiră sensurile pe un interval, relativ cuprinzător, Între ceea ce-și propune să fie și ceea ce este cu adevărat: adică Între o oglindire a eului și o scriitură aparent ne-literară, existând paroxistic și anarhic În paginile segmentate ale jurnalului. Ieșind din sfera purei reflectări, autoportretul trage după sine și textul jurnalului În Întregul său. Depășind limitele ambițiilor contabilicești exercitate asupra vieții cotidiene, el se Înalță la ipostaza
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
face inconfundabil și, În același timp, irepetabil. S-a observat de multă vreme (Béatrice Didier 1, Michel Foucault 2) că principalul adversar al jurnalului intim este timpul. Timpul, care se opune, pe de o parte, persoanei și, pe de alta, scriiturii. „Genetica literară” aplicată În studiul jurnalelor, unde se descifra adeseori doar partea vizibilă a unui proces mai amplu și omogen de elaborare a operei scriitorului, se transformă, tot mai mult, În probă a existenței genului literar ca atare. Paradoxul face
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnalul e reminiscența caietului, reproducerea obiceiului „temei de casă” zilnice) și obsesiile penitentului care-și mărturisește greșelile 42, se Întinde un complex flagrant de vinovăție. Prea puține jurnale intime dau o imagine strălucitoare a autorului. Și nu o dau, pentru că scriitura jurnalieră e, la nivel psihologic, o formă fundamental pasivă a scrisului: fără organizare, fără construcție, fără proiect vizibil al operei. Jurnalul trăiește din acumularea de notații, din ordonarea cronologică a Întâmplărilor. Din minima rezistență la imperativele creației. Între scrierea jurnalului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
aceeași categorie. La urma urmelor, strategia jurnalului intim vizează dorința de comunicare. Or, paradisul comunicării se poate foarte bine realiza și printr-o simplă notație fugară, și rescriind aceeași scenă, aceeași secvență, până la deplina ei impersonalizare. Oricum ar sta lucrurile, scriitura zilnică, Înfruntarea cotidiană a timpului, rămâne un ideal. De pildă, Charles du Bos scrie de mai multe ori pe zi, notând ora, minutele și locul. La fel, Amiel. Cât privește datarea, ea este indispensabilă. Data marchează, desigur, inserția În timp
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Între oglinzi paralele. Între promisiunea unui prezent veșnic și a unui trecut incapabil să-și păstreze tensiunea, dar și demnitatea imuabilității. Psihanaliza a legat scrisul, ca act inocent și direct (deci, ca formă a defulării) de un anumit timp al scriiturii și al credinței În limbaj 64. E un limbaj care-l locuiește, la modul cel mai direct, pe autorul de jurnale. Pentru acesta, fiecare zi este un timp-zero, fiecare nou rând adăugat jurnalului, o Încercare de a centra timpul descentrat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un eu real al autorului. Cele mai multe jurnale alternează - și În scrierea, și În comentarea propriului conținut - trei modalități temporale. Cea dintâi, dictată, parcă, pentru a sfida definiția genului („o scriere zilnică, relatând Întâmplările unei zile”) propune un nivel retrospectiv al scriiturii. Jurnalul intim se scrie ancorat În fluctuațiile memoriei. Un trecut, mai mult sau mai puțin Îndepărtat (când nu e vorba de trecutul aceleiași zile) este readus, actualizat prin scris. Scrisul - În cazul jurnalului intim mai mult decât În oricare altul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de asumarea unor date deja cunoscute, dar neacceptate în discursul oficial de până atunci. Spre mijlocul anilor '90, restabilirea adevărului istoric a dat naștere altor generații de manuale, elaborate dintr-o perspectivă europeană extinsă, mai puțin marcată de polemicile cu scriitura comunistă. Noile lucrări conțineau și abordări istoriografice minimalizate sau ignorate până atunci, căutând să nuanțeze sau să pună sub semnul întrebării structurile discursive rigide, fie ele de tip marxist, naționalist sau antioccidental. În jurul anului 2000, manualele, ca și țările pentru
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
exemple paradigmatice ale unei logici a concretului, a dialogului (cu paznicul, cu ceilalți savanți, dar și cu cămila ca ipostaze ale comunicării cu lumea și ale comunicării cu natura). Coprezentă în toate vîrstele spiritului (P. Lévy, 1990:90-100), oralitatea, era scriiturii și era informaticii și participînd la optimizarea discursului oral (mitul, basmul, narațiunea cotidiană), a textului imprimat și a audio-vizualului sincretic contemporan, semiotica, metaforic concepută ca hipertext (de demersuri coroborate) poate contribui la recuperarea extratextului (întreaga rețea de determinări și tensiuni
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
de Julia Kristeva drept permutare de texte, drept spațiu textual în care enunțuri aparținînd altor texte se intersectează și se neutralizează își are originea în conceptele de polifonie și dialogism introduse de Mihail Bahtin. Intertextualitatea marchează ca o fatalitate orice scriitură: "Intertextualitatea înseamnă imposibilitatea de a trăi în afara textului infinit, text care poate fi Proust, ziarul cotidian sau ecranul televizual" (Roland Barthes S/Z, 1970:159). Intertextualitatea întemeiază un demers progresiv-regresiv, un dialog al mai multor texte: al scriitorului, al destinatarului
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
prin care se transpun sonor frazele generate de componenta sintactică) . TEXT Autorizînd ruptura radicală cu "reprezentarea realului", "intenționalitatea auctorială" etc., textul devine în a doua jumătate a secolului al XX-lea substitutul "operei literare" redusă la "urmă" (expresie) a unei scriituri. Semioticienii în general (Lotman, Barthes) și textualiștii în particular (Kristeva, Solles, Baudry) accentează "literalitate" și "jocul" textului și intertextului . TIP Categorie abstractă ce subîntinde multitinea actualizărilor discursive (de pildă conjuncția coordonatoare "și" actualizată de n ori într-o pagină de
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
de către Angela Cismaș. La Petru Creția, selectarea unor texte la prima vedere marginale Alexis, Povestirile orientale și prima culegere de eseuri pare a veni atât dintr-o intenție de pătrundere în nuanțe, cât și din dorința de a reține esențialul scriiturii, adică ceea ce nu se schimbă, ori care se mișcă în adâncuri, cu un ritm greu de observat la suprafață. În acest fel, cititorul este condus în zona caracteristicului, tocmai fiindcă și aici, în ceea ce nu atinge intensitatea marilor construcții, se
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
de exemplu, privind tratarea ludică a viziunii sale despre lume, în fond sceptică 25, ori privind barocul ei26 , fie cu aplicații mai stricte ca în cazul motivului oglinzii 27 ori al călătoriei 28. Pe drept cuvânt, Radu Toma a disociat scriitura yourcenariană de cea a lui Michel Tournier, care nu revine la textele vechi decât pentru a se depărta mai mult de ele: spre deosebire de acesta, autoarea Memoriilor lui Hadrian înțelege să le consolideze, să le fixeze în memoria noastră. În rest
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
romanului, întrucât acesta pare a fi "sertarul" literar cu cel mai mare impact asupra tuturor categoriilor de cititori. O comparație pe care o făcea Barthes ilustrează sugestiv problema dominanței în interiorul ecuației roman/ parodie. Literatura, constată el în Gradul zero al scriiturii, e asemenea fosforului, "strălucește mai mult atunci când e gata să se stingă". Așa că, o dată cu abolirea importanței acordate eposului și în special povestirii, care își pierde statutul de narațiune principală și se vede redusă la dimensiuni episodice, este validat romanul, aclamat
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
epoci"13), cât și ca formă de autoreflexivitate. Cine sunt parodiștii? Cu uimire constatăm că în foarte puține cazuri aceștia constituie "un nucleu" în sine, majoritatea fiind autori cunoscuți publicului grație unor altfel de scrieri, pentru că practică, în genere, o scriitură în note complet diferite de cea parodică 14. Contraexemplul considerat de Gérard Genette singular este grupul de scriitori generic numit Ou.Li.Po (abreviere pentru L'Ouvroir de Littérature Potentielle), fondat în noiembrie 1960 de Raymond Queneau, François Le Lionnais
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de literatură și estetică, Bahtin studiază particularitățile evolutive ale romanului din epopeic, ale epicului din eroic, concluzionând că la baza separației dintre sacru și profan (corespunzătoare binomului epopee/ roman) stă înclinația către parodiere a autorilor, care a intrat în spațiul scriiturii o dată cu invazia realului în imaginar. "În epoca elenismului are loc contactul cu eroii ciclului epic troian; eposul se transformă în roman", dar "materialul epic se transformă în material romanesc" numai prin mijlocirea acelui stadiu numit de Bahtin al "familiarizării și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
început în joacă (și) de cititor, pentru ca mai târziu să se atingă dimensiunea seriozității interpretative. Astfel încît cea de-a doua perspectivă asupra parodiei pe care o au în vedere textualiștii trebuie căutată în percepția textului ca rezultat în procesul scriitură/ lectură. Contribuția cititorului în recunoașterea operei parodiate are o importanță vitală, ea refăcând, practic, traseul parcurs o dată cu producerea textului rezultat. Jean-Louis Baudry lansează termeni precum scriitură redublată ("acest lucru îl lăsăm să se înțeleagă atunci când afirmăm că spațiul lecturii inaugurate
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
o au în vedere textualiștii trebuie căutată în percepția textului ca rezultat în procesul scriitură/ lectură. Contribuția cititorului în recunoașterea operei parodiate are o importanță vitală, ea refăcând, practic, traseul parcurs o dată cu producerea textului rezultat. Jean-Louis Baudry lansează termeni precum scriitură redublată ("acest lucru îl lăsăm să se înțeleagă atunci când afirmăm că spațiul lecturii inaugurate de Marx, Nietzsche, Freud nu există decât printr-o scriitură care îl citește, îl interpretează, îl scrie, îl redublează"42) sau spațiu hieroglific al textului (cel
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
importanță vitală, ea refăcând, practic, traseul parcurs o dată cu producerea textului rezultat. Jean-Louis Baudry lansează termeni precum scriitură redublată ("acest lucru îl lăsăm să se înțeleagă atunci când afirmăm că spațiul lecturii inaugurate de Marx, Nietzsche, Freud nu există decât printr-o scriitură care îl citește, îl interpretează, îl scrie, îl redublează"42) sau spațiu hieroglific al textului (cel care "modifică raportul sensului cu textul, transformă în mod radical datele reprezentării și ale expresivității"43) pentru a formula ideea că, de fapt, în afara
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
textul, transformă în mod radical datele reprezentării și ale expresivității"43) pentru a formula ideea că, de fapt, în afara lecturii nu există nici un text. Numai prin operația lecturii "textul se reîntoarce la text și propune o nouă lectură, o nouă scriitură", cum se întâmplă în operele parodice, exemple folosite de telqueliști spre a înfățișa o lume nesfârșită, obositoare chiar, de texte integrate într-un circuit condamnat "să plutească", după expresia teoreticianului citat, "liber". Cititorul reface, chiar dacă pe căi mai puțin ortodoxe
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a sa Eine Theorie der Parodie ("A înțelege parodia nu ca imitație critică a sujeturilor literare, ci ca referință critică la receptarea lor ca paradigme ale interacțiunii comunicative"62), Jauss se arată mai preocupat de stabilirea granițelor acestui tip de scriitură imitativă decât de trasarea precisă a unui teritoriu exact, ceea ce-l apropie, conceptual, de modelul mimetic al Antichității. "O parodie sau un travesti pot să se servească de discrepanțele dintre "superior" și "inferior", atât pe plan formal, cât și conținutistic
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
scurte poeme alcătuite aproape din aceleași versuri cu cele recitate, dar al căror sens îl deturnau pentru a spune altceva, lucru menit să amuze publicul"89(trad.n.). Se pare că, ulterior, între forma orală/ recitată și ideea de text/ scriitură s-au "strecurat" diferențele: rapsozii au avut inițiativa ca, recitându-l‚ să opereze și câteva modificări (la început minimale, ulterior substanțiale), care îi vor fi deturnat înțelesul inițial, producând chiar efectul comic. Lucrurile se clarifică în clipa în care coroborăm
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parodiilor unui Hegemon Thasianul sau Nicohares, Aristotel făcuse legătura cu "imitația unor oameni neciopliți", în ceea ce-l privește pe Homer, considerat de unii autorul primelor parodii, Batrahomiomahia și Margites, precizările sunt încă și mai aplicate. Ele vizează conținutul, proceedele, manierismul scriiturii homerice. Dintre toate, reține atenția iambul, care slujește, iată, cu precădere trimiterilor înțepătoare dintre doi autori. Precizările cu privire la funcția metrilor continuă, de altfel, în Poetica, XXIV: Dacă cineva s-ar gândi să întreprindă o imitație narativă într-un alt soi
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
formă de eliberare. Aceștia se impun și ca "hibrid parodic"199, autoparodiindu-și "prin îngroșarea cuvântului străin, propriul cuvânt", după cum susține Mircea Doru Lesovici. În Renaștere, bufonul nu se mai limitează la "pozne și farse", ci se apucă de scris. Iar scriitura lui nu avea cum să fie altfel decât parodică, mai ales atunci când imită (pe noțiunea de drepturi de autor nu se "bătea atâta monedă", așa cum se întâmplă astăzi) ori preia (teme, motive, structuri formale etc.) pentru a distorsiona, ironiza și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
discursive specifice retoricii antice, dar "puse la lucru" într-un context de tot hazul, de unde și efectul parodic. De fapt, avem de-a face cu un scurt discurs literar, care uzează cu predilecție de trăsăturile oralității, decât de cele specifice scriiturii, tocmai pentru că este destinat istorisirii în fața unui public pe care trebuie să-l convingă. Astfel, binecunoscuta captatio benevolentiae se realizează prin titlul desfășurat, cu funcție anticipativă, care are menirea să ne introducă direct în rolurile jucate de cei doi, fără
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]