KorAP: Find »[drukola/base=scuipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...82 83 84 ...139 >

3,463 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

care a ocupat postul său cu câțiva ani în urmă, care s-a văzut scos din funcție în câteva luni după ce au fost dezvăluite încercările de la Camp David. Ceea ce era mai rău, i se confesa acum lui Amir Tal, în timp ce scuipa în palmă cojile de semințe, era că se simțea derutat. —Ascultă, la o pigua, un atentat sinucigaș din partea Hamasului sau a Jihadului m-aș fi așteptat. I s-a întâmplat lui Rabin, i s-a întâmplat și lui Peres. I

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
auzit de ei până acum? Există întotdeauna un grup trăsnit gata să-și asume niște fapte care nu îi aparțin. Ar putea fi o simplă crimă stradală. Nu neapărat. Ce vrei să spui? Prim-ministrul spărgea acum semințele și le scuipa cu o viteză frenetică. — Știți, am urmărit investigațiile din jurul morții lui Guttman. L-am pus sub supraveghere pe fiul lui, Uri. Lucrează îndeaproape cu Maggie Costello de la Departamentul de Stat... —Negociatoarea? Ce naiba poate ea să aibă de-a face cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
unde e? — Iar tu chiar te aștepți să vorbesc cu tine după ce mi-au făcut huliganii tăi? N-o să-ți mai adresez nici un cuvânt, niciodată. Și atunci, un lucru care o surprinse atât pe ea, cât și pe el, îl scuipă în față. — Îmi place asta, Maggie, doar știi. O fată cu pasiune. Și în plus, arăți bine goală. Asta aș numi eu o combinație ucigătoare. Maggie nu spuse nimic. Trupul încă îi tremura din cauza umilinței prin care trecuse în această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636

să le înfrunt zilnic. Tu știi că te apreciez, puiule, se smiorcăi doamna Reilly. Hai, dă-mi un sărut de plecare, ca un băiat bun ce ești. Ignatius se aplecă și o pupă ușor pe obraz. — O, Doamne, spuse el, scuipând pudră. Îmi va scrâșni între dinți toată noaptea. — Mi-am pus prea multă pudră? — Nu, e foarte bine. Dar parcă aveai artrită, sau așa ceva? Cum naiba poți juca popice? — Cred că mișcarea m-ajută. Mă simt mai bine. Cineva claxonă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
mare observator al obiceiurilor populare americane. S-ar putea să nu am dreptate. Îmi imaginez că în ziua de astăzi, culegătorii apucă cu o mână bumbacul, în timp ce cu cealaltă își țin la ureche un radio cu tranzistori, care să le scuipe în timpan vești despre mașini uzate, balsam pentru păr Softstyle, noua pieptănătură la modă în Casa Regală, sau viul Gallo. In colțul gurii le atârnă o țigară mentolată, cu filtru, care amenință să dea foc întregului câmp de bumbac. Deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
seducă. Zbură cu ea în Bermude într-un mare jet particular și o instala într-un apartament. În prima noapte petrecută acolo îi apăru o erupție pe piele tocmai când bătrânul libidinos deschidea ușa dormitorului ei. — Ce murdărie, strigă Ignatius, scuipând floricele de porumb peste mai multe rânduri de scaune. Cum îndrăznește să pretindă că este virgină? Privește ce față degenerată are! Violeaz-o, omule! Ce trăsniți mai vin aici la matinee, spuse o doamnă cu o sacoșă pentru cumpărături, vecinei ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
mustrător Dorian, din spatele lui Ignatius. — Dușmanul e printre noi! exclamă Ignatius agitat. Cineva ne-a deconspirat! Spune-mi cine! Au pornit împotriva noastră! — Scoate-mă de aici, se rugă micul marinar. E teribil de întuneric. — Prostănac ce ești! exclamă Dorian, scuipându-l pe marinar. Cine te-a legat aici? — Afurisiții ăia de Bill și Raoul. Sunt atât de nesuferiți, amândoi. M-au adus aici să-mi arate cum ai redecorat locuințele sclavilor și așa, deodată, m-au legat cu lanțurile astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Eu am ajutat-o s-o scoată. — Ai scris această scrisoare ca să te răzbuni pe Levy Pants că nu te pensionează? — Da, da, spuse vag domnișoara Trixie. — Și când mă gândesc că am avut încredere în ea! Doamna Levy o scuipă pe domnișoara Trixie. Dă imediat dinții înapoi! Soțul ei o împiedică să se repeadă spre gura bătrânei. Liniște! se răsti domnișoara Trixie, cu toți colții albi strălucindu-i. Nu pot să am parte de un pic de liniște nici în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

era foarte cald. Cei trei copii ai lui stăteau la masa din bucătărie, țipând și lovindu-se unul pe celălalt. Aruncau cu resturi de hot dog și muștar. Muștarul păta totul. Bebelușul, în scaunul lui înalt, refuza să mănânce și scuipa mâncarea înapoi. Conchita ar fi trebuit să o hrănească, dar Conchita dispăruse în după-amiaza aceea. Nu se mai putuse baza pe ea, de la plecarea soției lui. Femeile erau solidare. Probabil că trebuia să o înlocuiască pe Conchita, care era un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
furat, ai uitat? — Tu l-ai furat, spuse Zanger. Și, dacă nu ești atent, tot tu o să-l și omori. — E tânăr. O să-și revină. Într-adevăr, în ziua următoare maimuța începu din nou să vorbească, dar tușind spasmodic și scuipând urât, niște cheaguri galben-verzui. Gorevici decise că era mai bine să filmeze animalul atunci, așa că se duse să-și ia echipamentul din mașină, se împiedică și scăpă camera într-un șanț cu noroi. Carcasa se crăpă. Și toate astea doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
ușa depozitului. Bineînțeles, în tot orașul Medan nu reușiseră să găsească nici măcar o cameră video decentă. Așa că fuseseră nevoiți să aducă una cu avionul, din Java. Iar acum așteptau sosirea camerei, în timp ce maimuța înjura, lovea cu picioarele, tușea și îi scuipa, din interiorul cuștii. Zanger stătea la distanță, clătinând din cap. — Iisuse, ce temperament. Gorevici se întoarse din nou spre tânărul malaiezian și întrebă: — Cât mai durează? Puștiul se mulțumi să clatine din cap și să ridice din umeri. În cușcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
stătea acolo, sus, cu pantalonii coborâți, și arunca cu rahat în ei. Și nu rata nici o lovitură. Puștii erau acoperiți de rahat, iar următoarea lovitură îl izbi pe Billy drept în față. Avea gura pe jumătate deschisă. — Îhhh! Începu să scuipe, să se șteargă pe față, să scuipe iar, încercând să scape de gustul ăla din gură. Rahat de maimuță. Futu-i! Dar-ar dracii! Billy își ridică pumnii. — Animal nenorocit! Și primi încă una, în frunte. Pleasc! Își înhăță planșa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
arunca cu rahat în ei. Și nu rata nici o lovitură. Puștii erau acoperiți de rahat, iar următoarea lovitură îl izbi pe Billy drept în față. Avea gura pe jumătate deschisă. — Îhhh! Începu să scuipe, să se șteargă pe față, să scuipe iar, încercând să scape de gustul ăla din gură. Rahat de maimuță. Futu-i! Dar-ar dracii! Billy își ridică pumnii. — Animal nenorocit! Și primi încă una, în frunte. Pleasc! Își înhăță planșa și o luă la fugă. După amicii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
scape de gustul ăla din gură. Rahat de maimuță. Futu-i! Dar-ar dracii! Billy își ridică pumnii. — Animal nenorocit! Și primi încă una, în frunte. Pleasc! Își înhăță planșa și o luă la fugă. După amicii lui. Și ei scuipau. Era dezgustător. Se lipise de hainele lor, de fețele lor. La naiba. Se uitau cu toții la Billy, spunând parcă: Uite în ce ne-ai băgat! Era momentul să pună piciorul în prag. Și Billy știa exact cum. — Individul e un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
și de alte cereale. Mai simțea și un miros urât. Dar foamea era copleșitoare. — Vreau de mâncare. Ce mâncare vrei? întrebă copilul. Băgă mâna în găleată și scoase o mână de mâncare. Vrei asta? Gerard se aplecă și gustă. O scuipă imediat. — Ihhh! — E mâncare pentru pui. Nu e nimic rău. Ei o mănâncă. — Ai legume proaspete? Puștiul râse. — Ești amuzant. Parcă ai fi englez. Cum te cheamă? — Gerard. O portocală? Ai o portocală? Țopăia într-o parte și în alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
îl lăsă pe jos, pe stradă. Apoi se întoarse și îl scoase pe Jamie, îl puse în spate și începu să alerge, ducându-l înapoi spre casa lor. — Ești rănit? întrebă Jamie. Urechea era încă în gura lui Dave. O scuipă în mână. Nu. — Ce ai în mână? Dave deschise pumnul. — E o ureche. — Îh, ce scârbos! — L-am mușcat de ureche. Era rău. Îți făcea rău. — Puah! În față, văzură toată lumea ieșită pe peluza din fața casei lor. Henry și Lynn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203

care zac În așteptare la aproape fiecare colț de stradă, și gropile imense și hidoase de pe șantierele de construcții cărora le vor lua curând locul clădiri moderne, țipătoare, și pescărușii...Cu toții ne ieșim din fire când cerurile se deschid și scuipă peste capetele noastre. Dar apoi, În clipa În care ultimii stropi ating pământul, iar alții atârnă nesiguri de frunzele acumfără fir de praf, În acel moment lipsit de apărare, când nu ești Întru totul sigur că ploaia a Încetat, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
data asta glasul ei era Înecat de Înfrângere. Eu o să ies, doamnelor. Puteți mânca ce vreți. Am Întârziat deja la ora de balet! Nimeni n-a observat că trântise cuvântul balet ca pe o flegmă pe care trebuia s-o scuipe afară, fiind În același timp dezgustată de faptul că nu era În stare să-și stăpânească nevoia de a face asta. CAPITOLUL CINCI Vanilie Café Kundera era o cafenea micuță, situată pe o stradă Îngustă și sinuoasă din partea europeană a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
des acolo. Programul de lucru era lung, iar salariul nu prea grozav. Totuși, până atunci nu demisionase nici unul; În schimb erau dați afară. Așa era la Café Kundera; odată ce puneai piciorul Înăuntru, rămâneai legat de ea până când locul Însuși te scuipa afară. În următoarea jumătate de oră câțiva dintre cei de la masa Asyei Kazanci au comandat cafea, iar restul bere. La rândul al doilea, cei dintâi au băut bere, iar cei din urmă cafea. Și tot așa. Numai caricaturistul a rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
presupun, a ridicat Asya din umeri, Îndepărtându-se de el. Când ea s-a retras, el s-a apropiat. — Dar când ne mai Întâlnim aici, la mine acasă? — Vrei să spui când ne mai Întâlnim aici, la bordelul meu? a scuipat Asya, renunțând să mai lupte cu impulsul de a se lua de el. Pentru că, după cum știm bine amândoi, asta nu e casa ta! Casa ta e acolo unde locuiești cu soția ta de atâția ani, pe când locul ăsta e ascunzătoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
mie. Nimeni nu-mi spune nimic. Sunt o paria În casa aia, veșnic exclusă de la secretele Înspăimântătoare ale familiei. Încercând să mă protejeze, m-au izolat de ei. Asya a băgat În gură o sămânță de floarea soarelui și a scuipat coaja afară. — Și după un timp chestia asta s-a transformat Într-un joc reciproc - ele se izolează de mine, eu mă izolez de ele. Chiar În clipa aia au Încetinit amândouă. Acolo, la jumătate de milă de ele, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
am Întrebat de tatăl Asyei. O, Doamne, cât Îmi doresc să n-o fi făcut. La ce e bună știința dacă tot nu poți să schimbi nimic? E un venin care te lasă infirm pentru totdeauna. Nu poți să-l scuipi afară și nu poți să mori. Nu vreau să mi se-ntâmple iarăși asta... În plus, ce știi tu? Nu reușea să Înțeleagă cum de-i scăpase ultima Întrebare. Fiindcă știa prea bine că, dacă voia să afle ceva despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
iarăși și iarăși și se gândea la infractorul (trebuia să fie un infractoră care pusese cablul acolo și Îi ucisese soțul. Visa că aștepta la porțile Închisorii. Restul scenariului se schimba de fiecare dată. Uneori se afla acolo ca să-l scuipe În față pe ucigaș de Îndată ce era eliberat din Închisoare, uneori Îl privea de la distanță, iar alteori Îl Împușca atunci când pășea În lumina soarelui. După ce-și pierduse soțul, mătușa Cevriye Își vânduse casa și se alăturase celorlalte fiice care ajunseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
Zeliha și Aram sunt Împreună de Allah știe când. Îmi e ca un fel de tată vitreg, cred, sau poate ar trebui să-i spun unchi vitreg, de dragul consecvenței... Mă rog. De ce nu se căsătoresc? — Să se căsătorească? Asya a scuipat cuvântul de parcă ar fi fost un rest de mâncare rămas printre dinți. Acum treceau pe lângă colectorii de cutii de conserve și, după o cercetare mai atentă a modelelor sale, Asya și-a dat seama că nu erau băieți, ci fete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
fiecare din noi este singur. Având trei piese scoase pe tușă și doar două intrări În casa adversă, Asya trebuia să dea fie „cinci cinci“, fie „trei trei“. Nici un alt zar n-ar fi putut-o salva de la Înfrângere. A scuipat În palme ca să aibă noroc și a Înălțat o rugăciune către djinnul jocului de tavla, pe care și-l Închipuise Întotdeauna ca pe un căpcăun pe jumătate negru, pe jumătate alb ce avea În loc de ochi două zaruri rotitoare. Apoi a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]